Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN STEA
Rezultatele 1081 - 1090 din aproximativ 1341 pentru ÎN STEA.
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... de Salvator Rosa, apoi vin cele de pensulă toscană, fără a mai numi magnificele statue de cele mai celebre dalte ale Italiei, picturile în afresco și basoreliefele împănate cu aur, ce uimesc pe vizitator. Curtea monasterului este înconjurată cu zid de piatră, iar locuințele monahilor sunt clădite în formă de cruce, avînd în centru o sală mare, rotundă, ce servă de refectoriu [1] , cu care apoi se leagă patru linii îndoite de locuințe numai cu un rînd și ... depuse ori constituția ordinului sfîntului Domenic, sau breviarul monahic; iar ornamentul păreților se compune din portretele celor mai remarcabili anacoreți catolici. Privirea acestor locuințe deșteptă în mine ideile cele mai melancolice; simții operîndu-se în inima mea o mare schimbare: pentru prima oară de cînd îmi am existința, reflectai asupra nenorocirilor ce ne înconjoară chiar din leagăn și a ... pe fratele tău și chiar pe creatorul tău. Iată ce este călugăria! Spune-mi, te rog, mai voiești acum să te faci călugăr? — Nu, în adevăr, frate Gerolamo — astfel era numele lui — dar ia spune-mi, amice, tu de ce te-ai călugărit daca cunoști atît de bine ...
Petre Ispirescu - Ileana Simziana
... o scoate la căpătâi, mă mir cum îți mai vine să vorbești de tine, care nu știi nici cum se mănâncă mămăliga. Și se cerca în tot felul să-i taie pofta de plecare, dar în zadar. - Pentru dragostea ta, tată, mai zise ea, voi face pe dracul în patru, numai să izbutesc; însă dacă Dumnezeu îmi va sta împotrivă, mă voi întoarce iarăși la tine, și fără să mă rușinez. Se mai împotrivi tată-său, se mai codi; dară fiie-sa îl birui ... așa, îi zise: Se vede că pentru iubirea ce ai către împăratul, stăpână, te uiți așa de galeș la mine. Ce pui de voinic era în tinerețele lui! Multe izbânzi am mai făcut noi amândoi! Dară de când am îmbătrânit, nici pe mine n-a mai încălecat altul. Și ... așa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească ca el. Astăzi, uite, de m-ar îngriji cineva cum să-mi priiască mie, în zece zile m-aș face de nu m-aș da pe zece ca d-alde ăștia. Atunci, fata zise: - Și cum trebuie să te îngrijească ... ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
... glorie, putere. Când n-avem putere pe a noastre soarte, Și pe-a noastre inimi s-avem stăpânire? Apoi suntem oare în starea aceea S-alinăm durerea altora ce sufăr? Deci și soarta noastră e deșertăciune! În palaturi mândre, din chedru durate, În grădini frumoase, verzi și răcoroase, Pe moile brațe sirenilor mele, Ascultam rostirea amorului fraged... Simțeam însă ură și scârbă de viață, Căci sufletul nostru mulțumit ... împilează, Căci în mâini el are trăsnete și fulger, Fruntea lui ajunge până sus la nori, Tună și detună, zguduie pământul, Cești pământești însă, demizei în grabă, Pier ca și o umbră, se prefac în țărnă. Tinerețea este chiar ca și o roză, Are multe grații, a ei frumusețe, Însă ea nu este decât o nălucă, Căci cereasca ... câtva, se uită și se duce-n lături. Într-acest fel toate trec într-o clipală... Armonia dulce, a arfei acorduri Vor muți în secoli pentru-a mea ureche, Când în trup odată se stinge viața, Și-n nerve se-ncheagă recele meu sânge. Va trece lumescul răsfăț de la mine, Vinul și nectarul Libanului dulce ...
Ștefan Octavian Iosif - Mugur, mugur, mugurel...
... Ştefan Octavian Iosif - Mugur, mugur, mugurel... Mugur, mugur, mugurel... de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif În orașul ăsta am deschis eu ochii; Salutare, locuri mândre, scumpe mie! Doina doicei mele din copilărie Sună-n tot orașul: doica-mi cântă mie? Glasul ... încalec... lumea e a mea! Sare și nechează murgul meu — nuia, Merg la jgheab, devale, și îi dau să bea... Hii, murguț, în lume, zboară rândunel... "Mugur, mugur, mugurel!..." Clătinat răsună clopotul din turn, Calul, călărețul cad de oboseală... E-n amurg... acasă doica mă ia-n poală ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara de la Prut
... Dimitrie Bolintineanu - Fecioara de la Prut Fecioara de la Prut de Dimitrie Bolintineanu Bogdan întâlnește în dumbrava lată, Rătăcind sub arbori, un bătrân c-o fată. Cel bătrân pe capu-i poartă păr d-argint. Sub trei răni deschise umblă suferind ... — ,,Doamne! Țara piere... Bine ai venit!" Zice... Dar sub doru-i cade... a murit. Fiie-sa-l susține... Doru-i nu vorbește, În torent de lacrimi nu se răspândește, Dar cu suflet mare astfel a vorbit — ,,Mi-au ucis tătarii mândrul meu iubit! Astăzi, iată ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Mugur, mugur, mugurel...
... S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Mugur, mugur, mugurel... Mugur, mugur, mugurel... de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif În orașul ăsta am deschis eu ochii; Salutare, locuri mândre, scumpe mie! Doina doicei mele din copilărie Sună-n tot orașul: doica-mi cântă mie? Glasul ... încalec... lumea e a mea! Sare și nechează murgul meu — nuia, Merg la jgheab, devale, și îi dau să bea... Hii, murguț, în lume, zboară rândunel... "Mugur, mugur, mugurel!..." Clătinat răsună clopotul din turn, Calul, călărețul cad de oboseală... E-n amurg... acasă doica mă ia-n poală ...
Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu)
... Cincinat Pavelescu - Vulturul (Pavelescu) Vulturul de Cincinat Pavelescu Pe lângă râul ce se pierde în umbra sălciilor sure, Pe când amurgul întristează singurătatea din pădure, Se duce-alături o pereche de-namorați tăcuți și dragi Să-și piardă urma pe ... cărarea șerpuitoare de sub fagi. Ea, zâmbitoare și senină ca răsăritul blond de soare, Cu fruntea ca petala albă a unui crin abia în floare; El, melancolic ca amurgul, cu ochi adânci, de visător, Părea că urmărește-n treacăt al visurilor sale zbor. Dar nu ești fericit? răspunde! îi ... ta, stăpâne, Și-ngenuncheată înainte-ți, supusă, roabă voi rămâne! El o sărută, și cu mâna i-arat-un vultur ce din zare Venea plutind în zboru-i falnic cu-o maiestuoasă nepăsare. Și-i zice trist: Îl vezi, copilă, e cel mai mare împărat, Căci țării lui, dumnezeirea hotare strâmte ... a dat. El are-un cuib pe-un vârf de munte și-n zori de zi îl părăsește, Căci setea lui de libertate, când stă în loc, îl chinuiește. Și cuibu-i pare o-nchisoare; de-aceea, pururi solitar, El cată lumi nețărmurite și-mpărății fără hotar... Tot ca și el
Ciprian Porumbescu - Trei culori
... Jertfele ce-n veci nu pier Galben, aurul câmpiei, Și-albastru-al nostru cer. Multe secole luptară Bravi și ne-nfricați eroi Liberi să trăim în țară Ziditori ai lumii noi. Iar când fraților m-oi duce De la voi și-o fi să mor Pe mormânt atunci să-mi puneți ... pe lume, Amintind de-un brav popor, Ce-i viteaz, cu vechi renume, În luptă triumfător. Multe secole luptară Strabunii noștri eroi, Să trăim stăpîni în țară, Ziditori ai lumii noi. Roșu, galben și albastru Este-al nostru tricolor. Se inalță ca un astru Gloriosul meu popor. Suntem un popor în ... plaiul românesc Socialismul se clădește, Prin elan muncitoresc. Pentru-a patriei onoare, Vrăjmașii-n luptă-i zdrobim. Cu alte neamuri sub soare, Demn, în pace, să trăim. Iar tu, Românie mîndră, Tot mereu să dăinuiești Și în
George Topîrceanu - Demostene Botez: Prohod
... George Topîrceanu - Demostene Botez: Prohod Demostene Botez: Prohod de George Topîrceanu În orașul nostru putrezit în ceață Unde toată ziua cântă catirinci, Au murit cinci oameni într-o dimineață Și i-au dus la groapă, morți, pe câteșicinci. După-aceea alții ... toți își văd de treabă, Unul la catedră, altul la proces. Rareori din treacăt se oprește-o babă, Și pe urmă pleacă după interes. Doar în deal, departe, la Eternitate, S-a pornit un clopot ca să-i indispună... Bate-a deznădejde și-a pustietate ...
Ștefan Octavian Iosif - Eroul de la K%C3%B6niggr%C3%A4tz
... uite-așa... Stam într-o rînă Subt un stejar și, îngînînd O doină, mă gîndeam la stînă, La munții mei... ce-o fi făcînd ! Era în nămiez... Da să m-adoarmă Foșnitul leneș din frunziș... Tresar... aud deodat-o larmă P-aproape, colea-n ștejeriș : Pun mîna repede pe armă Și ... veste, iată !... Ia-i de-unde nu-s pe nemții mei. Eu, haida-hai, cu steagu-n spate, Pornesc la drum, cu pașii rari... Ajung în lagăr pe-nserate... Ce să-ți mai spun ?... Și mici, și mari Mă duseră cu-alai, fîrtate, În cortul plin de ghinărari... ↑ Prusia (nota lui Iosif în
Mihai Eminescu - A fost odat-un cântăreț
... o iubi Și sara prin grădini Când luna tainic străluci I-o spuse tremurând. Ea-l ascultă și-i zise-atunci Cu glasul apăsat: Â În veci nu pot să fiu a ta, De n-ăi fi împărat. Și el s-a dus ș-a răscolit ... intră-n salele Mărețe, nalte, reci, Pe-un sarcofag întins văzu Copila ce-a iubit. Ca ceara palidă era Și, moale, părul blond Sta resfirat, amestecat Cu aurul vergin. Și preoți tainic murmurau Adânce rugăciuni Și clopote se auzeau Vuind încet și lin. ,,Atât de mult am suferit Dureri ...