Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NICI UN

 Rezultatele 1091 - 1100 din aproximativ 1204 pentru NICI UN.

Alecu Donici - Lupul și lupușorul

... Alecu Donici - Lupul şi lupuşorul Lupul și lupușorul de Alecu Donici Un lup pe puiul său voind să-l ispitească, De este vrednic el în breasla părintească, L-au fost trimis odată La margine să vadă: Pe ... mergem noi mai bine Pe unde eu am fost, Și știu că sunt câini mulți, dar e păstorul prost. Iar unde e păstorul de nimică, Nici

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... să vază în el? Un copilaș ca de vro două luni; îl scoase din sicriu și cum îl luă în brațe tăcu. Acest copil avea un baier atârnat de gât. Și, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti și află că copilul de față este lepădat ... voia din toată inima să crească pruncul ce-i trimisese Dumnezeu, dară când se gândi că n-are cu ce să-l hrănească îl podidi un plâns de nu se mai putea sfârși. Căzu în genunche și se rugă lui Dumnezeu, și o! minune! deodată răsări, măre, dintr­un colț al chiliei sale o viță, și numaidecât crescu și se înălță, până la streașina casei. Pustnicul căută la dânsa și văzu struguri, unii copți ... decât un frâu de cal. După ce vei rămânea singur, să te sui în pod, să iei frâul, să-l scuturi, și îndată va veni un cal și te va învăța ce să faci. După cum zisese bătrânul așa se și întâmplă. A treia zi pustnicul, luându-și rămas ... de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte

 

Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti

... și același țârlâit Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit. Ș-apoi să-ți spun pe lângă că nu-mi place, Dar, înțelegi că... nici nu-i serios C-o astfel de dihanie s-avem de-a face, Eu, care lui Isus Hristos I-am înlesnit intrarea în ... parcă zbori, Când uiți că ai să mori, Când ți se pare că trăiești într-o poveste... O, clipele aceste sunt așa de rari! Ș-un cântec e-un izvor de fapte mari. Tu prea ești serios de felul tău; Nu știi să râzi, și asta-i foarte rău; Nu-ți faci idee cât ... seamă că au fost crescuți De mici în cântec de privighetori... Ia!...     Ș-amândoi tăcură. Dar farmecul acesta, mai presus de fire, Cu cât umplea un suflet de iubire, Cu-atât umplea pe celălalt de ură. Tâlcul Să fii tu, cârtiță, judecătoare, Ce zici?... Minune-ar fi o lume fără soare ...

 

Gheorghe Asachi - Anul nou 1847

... Gheorghe Asachi - Anul nou 1847 Anul nou 1847 de Gheorghe Asachi Răposat-au anul cel vechi; din cenușa sa învie Un nou fenix, ș-a lui aripi le-au întins acum în ceri. Toată lumea îl salută cu urări, cu bucurie; Oare ce în ... nu-i tirană, când o viață-a amăgit. Oare ce lucru dar voi astăzi anul nou când se începe? Adăpostul singuratic, după fortuni un liman, Unde n-agiunge durerea ca de lacrimi să m-adăpe, Nici surâsul cel cu fiere al ascunsului dușman. Acolo pe totdeauna, de se poate ca să fie, Aș dori în somn a trece uitând ...

 

Grigore Alexandrescu - Rugăciunea

... a cărui voință La lumi nenființate ai dăruit ființă, Stăpâne creator! Putere fără margini, izvor de veșnicie, Al căruia sfânt nume pământul nu îl știe, Nici omul muritor! Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale, Fă ca întotdeauna pe a virtuții cale Să merg nestrămutat. Când soarta mă ... zâmbește Sărmanului acela ce-n viață pătimește, Gonit pe-acest pământ. Știu cum că lumea noastră între globurile multe, Ce sunt pentru mărirea-ți cu un cuvânt făcute După un veșnic plan, Nimica înainte-ți nu poate să se crează, C-așa de puțin este ș-atâta însemnează Un val în ocean. Cunosc cu toate-acestea și văz cu-ncredințare Că-n fapta cea mai mică și-n lucrul cel mai mare Deopotrivă ești ...

 

Anton Pann - Planul simigiului

... Anton Pann - Planul simigiului Planul simigiului de Anton Pann Un simigiu oarecând     Covrigi, simiți încărcând, A umblat din sat în sat     Și schimbând, pe oau i-au dat: Deci tabla-n cap dacă ... a crescut     Și găini mari s-au făcut, Aste-ntr-o zi peste tot     Cinci sute de oau îmi scot. Să le vânz ca un sărac,     Ceva părăluțe fac. Cinci sute de găini dar,     Clocind o să-mi dea pui iar, Fiecare douăzeci.     Ho! ho! Stane, unde pleci? Stăi să ... O sută de sute-n cap     Hait! de sărăcie scap.â€� Când zise „haitâ€�, bucurat,     Își uită că e-ncărcat. Și sărind sus ca un țap,     Dete tabla peste cap, Oule pe jos turti     Și planul își izbuti. Mulți mari lucruri socotesc     Și nici

 

Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului

... vel-pitar, i Radul Golescul, de l-au poftit ca să meargă acolo, a carii chiemări măcar că pricina nu o știia, iar nici den obște a ieși putea, făr’ cît a merge, și așa mergînd toți numaidecît la un cuvîntu fiind, ca să priimească stăpînirea țării l-au poftit, pentru că nu era altul obștii mai plăcut decît măriia-sa, nu numai pentru multă ... l lua părîndu-i-să, în multe feliuri s-au apărat, îndestulat fiind de tot binele și cu fericit traiu întru ale sale trăind: iar nici într-alt chip să urmĂ©ze putea, de vreme ce de la Dumnezeu orînduiala era, după cuvîntul carele zice: „că tot darul desăvîrșit de ... adunarea toată la Mitropolie, toată boierimea țării și slujitorii și Dionisie patriiarhul Țarigradului, care atuncea aicea să afla, și părintele Theodosie, mitropolitul țărîi, era și un capigi-bașa împărătesc anume Ahmet aga, care mai nainte venise cu trebi la domn și alți bogați agi, care atunci în țară să afla. Deci ... împreună cu toată boierimea și toți arhiereii și preoții, de l-au dus la mănăstirea la Cotrăceni, cu fală și cu cinste mare, ca pre ...

 

Panait Cerna - Mama (Cerna)

... fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcîm zăresc o casă. Și-n casă, într-un colț întunecat, Văd un copil de mama lui certat. El mâinile și-ntinde spre iertare, Dar ea-i tăcută și nendurătoare. Din toți câți trec, nu-i nimeni să ... Și spre ungherul unde-i doarme-odorul Pășește-n vîrful degetelor numa. Pe somnul lui cel fin Duioasă se-nclină ; De-al vieții sale chin Un zâmbet i-animă. Zbucnește fără’ zăgaz Iubirea ei mută – Și plânsul lui obraz Plângând îl sărută. Și mii de mângâieri Pe creștet i-adună ... ziua cea de ieri Ce dulce-l răzbună! El simte cum s-apleacă peste dânsul O umbră bună ce l-ar dezmierda – Și-ntr-un suspin, pe cînd ea-i șterge plânsul, Întinde brațele lui mici spre ea. De gâtul ei s-atârnă în neștire – Toți îngerii din ceruri ... să-mi vindeci rana În clipa sfântă cînd voi adormi, Cînd sub pleoape voi strivi icoana Acestei lumi – ce n-a fost, nici ...

 

Ion Creangă - Dănilă Prepeleac

... atâta odor avea și el pe lângă casă făcut de mâna lui). El tuflește cușma pe cap, o îndeasă pe urechi și habar n-are: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta". Mergând el cu Duman și Tălășman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre târg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci și pe care îl trăgea cu mâinile singur, la vale cu proptele și la deal cu opintele ... dracul și am dat peste tată-său: acesta mă asurzește! Las' că te însor eu și pe tine acuși, măi buclucașule!" Și, trecând pe lângă un negustor cu pungi de vânzare, dă gânsacul pe-o pungă de cele pe talger și cu băierile lungi, de pus în gât. Ia el punga ... cea de pe urmă. Lui Dănilă atâta i-a trebuit. Ia acum carul cu boii frăținesău și pornește. Cum ajunge în pădure, chitește un copac care era mai mare și trage carul lângă el; fără să dejuge boii, începe a tăia copacul, ca să cadă în car ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Corespondența sentimentală

... Alaltăieri m-am intălnitu cuservanta D-tale, comunicăndu-mi că eu să iubescu o altă ființă (pe Eleonora), multu v-ați inșelatu, că sărmana fată nici n-a depasatu cu mine in trăsură cu muma sa pe strada D-tale, dupe cum mi-a declaratu ... mi trimite respunsulu satisfăcătoru nu voiu mai repassa strada unde domiciliați,— poate cu ocasiune și cu multă afacere se facu acestu gravu pasu. Așteptu un

 

Alexandru Macedonski - Prietenie apusă

... Zi de vară-apunătoare spre poeticele culmi. Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace Și pârâul fără zgomot o scălda și se ducea, Nici o șoaptă omenească adierea n-aducea, Ci abia ieșea un freamăt de sub frunzele opace. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi, -- Și era pârâul neted ca un luciu de oglindă; Însă soarele de vară își sfârșise-a lui colindă... Se-nnopta prietenia și poeticele culmi.     Moara ta zăcea-ntr-o ... ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă, Și puteai să dormi năuntru de restriște neatins; Însă, — soarta e pe bunuri pământești invidioasă... Când un vis ne nălucește, strălucește, și s-a stins:     Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă. III Inspirarea te-aripase să atingi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>