Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE��TE
Rezultatele 1091 - 1100 din aproximativ 1968 pentru PE��TE.
... suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea ... până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câine care îi plângea de milă. Și dimineața, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcușul lui de paie. Și toți ai casei, care treceau pe lângă el, îl blestemau. Toți. Urletele lui le tulbura liniștea nopții, le curma somnul și-i făcea să tresară speriați în pat. Iar unii credeau ... el venea. Atunci, în sufletul lui parcă a-ncercat nu o durere, ci o jale, o jale grozavă, o jale adâncă pentru stăpânul pe care-l văzuse copil, cu care se jucase, cu care mersese pe ...
Mihai Eminescu - O călărire în zori
... ncovoie tainic, se leagănă, zboară Din aripi bătînd. Roz-alb-auroră, cu bucle de aur Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur Pe-al florilor sîn; Răspînde suflarea narciselor albe Balsamu-i divin, Și Chloris din roze își pune la salbe Pe fruntea-i de crin; Iar rîul suspină de blînda-i durere Poetic murmur, Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere Fantastic purpur; Și pasărea cîntă suspine-imitîndă Un cîntec de-amor, Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă ... voal; Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sînul De-un june frumos, Astfel cum dormită oftarea, suspinul În cîntul duios; Iar talia-i naltă, gingașă, subțire Se mlădie-n vînt, Și negrele ... ți cîntam adeseori. De-ai fi, dragă, zefir dulce, Care duce Cu-al său murmur frunze, flori, Aș fi frunză, aș fi floare, Aș zburare Pe-al tău sîn gemînd de dor; De-ai fi noapte, -aș fi lumină, Blîndă, lină, Te-aș cuprinde c-un suspin Și în nunta de iubire, În unire, Naște-am zorii de rubin; De-aș fi, mîndra, rîușorul, Care dorul Și ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele și măgarul
... Grigore Alexandrescu - Cîinele şi măgarul Cîinele și măgarul de Grigore Alexandrescu Cu urechea pleoștită, cu coada-ntre picioare, Cîinele, trist și jalnic, mergea pe o cărare. După îndestul umblet, iată că-l întîlnește Un măgar, și-l oprește: „Unde te duci? îi zise, Ce rău ți s-a-ntîmplat? Știi, parcă te-a plouat, Așa stai de mîhnit.“ — „Dar, sînt nemulțumit. La împăratul Leu în slujbă m-am aflat: Însă purtarea ... a silit în sfîrșit să fug, să-l părăsesc, Acum cat alt stăpîn; bun unde să-l găsesc?“ — „Numai d-atît te plîngi? măgarul îl întrebă; Stăpînul l-ai găsit, îl vezi, de față stă. Vino numaidecît la mine să te bagi: Eu îți făgăduiesc Nu rău să te hrănesc; Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.“ La propunerea sa, cîinele i-a răspuns: „Ascultă ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea ... rară frumusețe a sculptorului Casciani din Paris. Mîntuitorul se ridică, deasupra unor nouri, către cer cu brațele deschise, cu privirea aplecată către pămîntul pe care-l părăsește și pe care-l binecuvintează cu amândouă mîinile. Din ochi îi pică lacrimi; în mîini și în picioare se văd urmele cuielor și pe frunte — ale ghimpilor. Divinul fiu se înalță cu fața către izvorul luminii, către răsărit. Din vîrful domului azuriu, ochiul lui Dumnezeu, înconjurat de stelele ... In ©uite și mă afund In grădină, unde crește o vie de curlnd plantată» departe, Înspre apus, se desinează dealurile de pe valea Prahovei pe cinci, fa^A In față, către răsărit, se ridică la aceeași Înălțime dea-10 Jurile de pe valea Doftanei. E o liniște pătrunzătoare, pe ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
... de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta 'mpăratul... — boierii lui de sfat — Pe tronu-i de - aur roșu sta mut și nemișcat. Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase, Pletele argintoase pe umerii-i cădea Și barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se 'ntunecau stufoase, În mână sceptru de - aur , povara lui cea grea ... vorbă aude și se 'nchină — Un semn că se supune măsurei ce-o destină. S'apropie cu pasuri modeste, line, rare Și umil îngenunche pe treapta de la tron: « Pe mâne, pe când noaptea v'aprinde blându-i soare, Când clopotul va plânge cu-al serei dulce ton, Atunci eu mă voiu duce,
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
... ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate ... sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu ... da? Trecut! Nimic! Vecinicie! Abisuri negre, noptoase! Unde sunt zilele noastre care-n veci ni le-nghițiți? Spuneți, ne veți mai întoarce aste plăceri fioroase Pe care ni le răpiți? O, lac, și voi, stânci tăcute, peșteri și păduri umbroase, Voi, ce vremea vă păstrează sau vă poate re-nnoi, Păstrați ...
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)

Constantin Negruzzi - Pirostia Elenei
... minte decât mine. — Așa, așa, au zis Glicheria, am de o mie de ori mai multă, căci încalte eu sunt dreaptă, eu nu năcăjesc pe nimeni, și eu las pe fieștecare să facă ce-i place. La aceste cuvinte lacrămile iar s-au îndoit. — Îi păcat de a o măhni, au zis ... și mai frumos. Cheamă-l ca să vedem, și ca acești străini să ne judece. — Lipsește, necinstite, au zis Solon mânios, și să nu te mai aud. — Acest neastâmpărat pe care ea îl iubește, au urmat el, este un tânăr om cu numele Pisistrat, pentru carele am avut mii de bunătăți, pe care l-am învățat și care își bate joc de învățăturile și de pravilele mele și de pravilele tale! Așa de a purure ... cele mari vor scăpa totdeauna. — Și de ce nu-ți închizi ușa la acest obraznic? — Bine, de-i voi închide ușa, va intra pe fereastă. De ați ști câtu-i de meșter și de înșelător! El au câștigat pe toți robii mei; rugăciunile, lacrămile și darurile nu-l costisesc nimica. El îi plin de duh și de plăceri; și eu însumi, când îl ascult ...
Jean-Fran%C3%A7ois Marmontel - Pirostia Elenei

... bun, și Greuceanu, mergând a doua oară la împăratul, grăi cu cuvintele lui mieroase cele următoare: - Mărite doamne, să trăiești întru mulți ani pe luminatul scaunul acestei împărății. Mulți voinici s-au legat către măria ta să scoată de la zmei soarele și luna pe care le-a hrăpit de pe cer, și știu că cu moarte au murit, fiindcă n-au putut să-și îndeplinească legămintele ce au făcut către măria ta. Și eu, mărite ... puse pe un pom care era tocmai în fața caselor. Atunci, ieșind fata de zmeu cea mare și, uitându-se, se întoarse repede și chemă pe mumă-sa și pe soră-sa cea mică, ca să vină să vază minunea. Fata cea mică zise: - Măiculiță și surioară, pasărea asta gingașă nu mi se pare ogurlie ... la marginea podului, unde sforăi o dată și sări înapoi de șapte pași. Dară zmeul, mâniindu-se, zise: - Ah, mânca-o-ar lupii carnea calului! Pe lumea asta nu mi-e frică de nimeni, numai de Greuceanu de Aur; dar și pe acela c-o lovitură îl voi culca la pământ. Greuceanu, auzind, ieși ...
... Negruzzi - Noapte Noapte de Constantin Negruzzi Noapte tăcută, cu ce farmăc vii să mă prinzi la poalele aceștii stânci îmbrăcate cu mușchi! Am văzut încă pe Febus, în menunt ce să perdĂ© în dosul treptilor munților acestora. El au aruncat o de pe urmă zâmbiri printre pâcla ce ușoară, cari, asămine unii gaze de aur, era întinsă piste vii, piste livezi, și piste câmpii. Toată fire, înflăcărată de ... în liniște! Ce dulce îmbătare să împrăștii în inima me ce săltătoare! C-un aer sfânt ochii mei privesc lunca ce posomorâtă și să odihnesc pe poienile celi luminate. Cum răzbătând bolta ce îndesită a frunzilor tremurătoare, luna alcătuiești aici, pe acest trunchi acoperit cu mușchi, acolo pe această verdeață mișcătoare, dincolo pe crenguți clătitoare întinsă în întunericime. Adesăori, loviți de formile celi dișănțate a crengilor celor încujbate, sau a crengilor ce să înfioară ... a umbrilor celor negri a nopții, căutăturile mele clipesc de înfiorare; adesăori iarăș, eli să primblă pe valurile ce saltă ca niște lumini pe râul cel negru, a căruia undile să aruncă în lature me, căci Erebia, șăzând în carul său, tras uneori de ciute ușoari, alteori