Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1101 - 1110 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Constantin Negruzzi - Chelestina
... totdeauna bisărica la cari ea merge era plină de tinerii cei mai frumoși și mai vrednici de iubit. Dintre dânșii să deosăbe don Pedro; căpitan de cavalerii, fiind la vârsta de 20 de ani, nu bogat dar de bun neam, frumos, blând, cu duh și pre iubitori, el trage asupra sa ochii tuturor daniilor Grenadii, în vremi ci el nu să uita decât ... vre îndată să alergi după dânsa: Enric, mulțămindu-i de enteresul ce are cătră nenorocire sa, vroiești a-l întovărăși piste tot locul, Dar pentru ca să fie mai siguri de a o afla, Pedro zâci: că el să-s ducă pe de o parte, când el s-a duci pe de ceealaltă. El aleargă să-și găsască oamenii; și ne mai îndoindu-să că Chelestina este pe drumu Portugaliei, aleargă cât poate, depărtându-să de dânsa, în vremi ci Enric călătorești cătră Alpuxari, drumu ci Chelestina apucasă. Trista Chelestina urma drumu Alpuxarilor, întrebând de don Pedro pe orișicine întâlnĂ©. Ea au auzât după dânsa un tropot de
Mihai Eminescu - Călin Nebunul
... acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și ... mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin în zale îmbrăcați, pe cai negri - ncălicați , Spițelați, ușori ca vântul , de-o frumseță - ntunecoasă , Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase. Dar mai bine - ar fi să-i ceară tot bielșugul de pe țară! Și ce nu se pun
Mihai Eminescu - Călin nebunul
... acuma două mai era cum mai era, Nu că doar ai pute spune cum că - a fost așa ș-așa, Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat. Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul, Mintea tot le - atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul, Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare, E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare. Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană, Da-mpăratul nici gândește să li dee - așa comoară, Ale casei lui mai mândre și ... mai trainice odoară. Da-ntr-o sară-n drum de țară cine dealul mi-l coboară? Trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte, Vin în zale îmbrăcați, pe cai negri - ncălicați , Spițelați, ușori ca vântul , de-o frumseță - ntunecoasă , Au venit să-i ceară, Doamne, fetele cele frumoase. Dar mai bine - ar fi să-i ceară tot bielșugul de pe țară! Și ce nu se pun
Dimitrie Bolintineanu - Țiganii liberați către evrei
... p. 5. Ni s-a spus și nouă, liberați țigani, Că vreți și voi drepturi în țară, târtani! Iată nebunie! Atât vă lipsea! Ce-ați face cu ele dacă le-ați avea? Ați face ce face cu ele țiganul Ce cântă din scripcă și bate ciocanul. N-ați fi nici miniștri, n-ați fi nici primari, Ci ați fi ce sunteți, birtași, cârciumari. Pe voi nu vă-alungă ca nebotezați Ci numai ca oameni încă nespălați! Noi ne dezrobirăm de mult de stăpâni, Avem tot o lege țigani și români, Avem tot un popă, tot o primărică Și drepturi politici ca o românică. Și cu toate astea ... încă nu-i în Adunare, Nu e nici ministru, nici ispravnic mare, Nici zapciu, nici popă, ba nici chiar notar! Sub Kogălniceanu aveam un primar; Dar când revoltanții veniră în țară Pe primarul nostru vru să-l dea afară. De noi și de roșii nu mai au habar: Roșii-au un ispravnic și noi un primar! Și-asta ni se-ntâmplăfiind botezați; Dar ca voi, se vede, sunteți nesbălați. Voi țineți la drepturi să vă facă parte. Noi le-avem! Rămas-au numai scrise-n carte. Nu mai ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... și își ascunde tainele cît ține ziua. În unele seri de august însă, vagabondele lumini ce brăzdează cerul păreau că se înmulțesc și plînsul acela de foc, al cine știe cărei dureri uriașe, amestecîndu-și lacrimile, cădea parcă tot mai aproape de pămînt. Dar inima lui Enric își avea și ea lacrimile ei și în timp ce universul își plîngea preaplinul de lacrimi, el și le plîngea pe ale lui, sătul de puterea asta nevăzută ce-l ținea încătușat pe pămînt, în timp ce cu privirile putea să facă ocolul lumii. O mizantropie ciudată îl făcu să se răzlețească de toți și să trăiască închis în propriul lui suflet. Credea că erau îndeajuns comorile pe cari le adunase în el, pentru ca să poată trăi ... cît ținea ziua. Noaptea formele se pierdeau și marginea realului nu mai putea să-i arate pînă unde poate merge. Noaptea el devenea un fel de locuitor universal, un fel de ființă vagabondă prin lumi astrale, un suflet ce nu aștepta decît marele suflu al morții ca să se dezrobească și să-și poată lua drumul ca un fulg în nemărginire. De la fereastra lui, el nu vedea ce misterioase forme luaseră copacii în grădină, nu simțea
Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul
... Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul Braha căpitanul de Dimitrie Bolintineanu Noi te lăsăm, o, patrie, O, țară de suspine! Vom trece viața-n lacrime, Înstrăinați de tine! Sub greutatea lanțului Al nostru braț s-abate; Prin mărăcini picioarele Se-mlădiu sângerate. Și când ne las puterile, Când inima slăbește, Sub lovitura ... Virtutea noastră crește. Dar dorurile corpului Uităm cu toții-ndată Când umbra dulce-a patriei Prin lacrimi ni s-arată. Astfel cânt moldavii de tătari robiți, Astfel cânt pe cale abătuți, zdrobiți. Întâlniră cete ruse și române Ce-au scăpat din spada hoardelor păgâne. Dar moldavii cată robii-a libera... Capu-oștirii ruse le vorbește-așa — ,,De-ți lovi tătarii după cum vă place, Are să se strice noua noastră pace." — ,,Cum nu ne vom bate, doamne, când zărim În robie ... rânduri, fărâmă ș-ucide. Rușii nu cutează calea-i a închide. Apoi dă năvală și fărâmă amar, Pân' la cea din urmă viață de
George Coșbuc - Noapte de vară
... George Coşbuc - Noapte de vară Noapte de vară de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 7 Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine Pe furiș. Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. Cu cofița, pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Și, cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând în stoluri fete De la grâu. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnotat. Focul e-nvelit pe vatră, Iar ... vrun câine-n somn mai latră Răgușit. Iat-o! Plină, despre munte Iese luna din brădet Și se nalță,-ncet-încet, Gânditoare ca o frunte De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. Dintr-un timp și vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt Totu ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... talent, prin urmare am tot ce-mi trebuie ca să fiu literat desăvârșit". Și astfel vedem că lumea părăsește artele ingrate, care reclamă atâta bătaie de cap până să le înveți, și că tinerimea dă năvală în ogorul literelor, pe atât de comod pe cât de nobil. Dar nu numai pe calea producerii literatura-i exigentă, ci și pe calea judecării producerilor. Un exemplu. Ca să judeci o operă de artă, un tablou, o statuie, o simfonie, mai știu cu ce, îți trebuie, pe lângă gustul înnăscut, și o deprindere îndelungată, o anume pregătire, care nu se pot căpăta decât cu vremea. Un muzicant bătrân, om ... jidan, că visa ziua-n amiaza mare că cineva îl atacă, în fața lumii întregi, că un nebun furios vine în fața unei mari mulțimi de oameni să strivească, sub ochii lui, capetele copilului și balabustei lui unul de altul și să le confunde ca pe niște ouă moi. Teribil! Oribil! Înfiorător! Atunci să deșteptă. Dar iată că sosia și dilijența cu doi studenți, care mergeau să facă Paștile în provincie, în familie. De ce sosise astăzi dilijența așa târziu? La tactul poștii,
Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan
... Și de ce-a văzut într-însa L-a cuprins întâi fiorul — În ocheana fermecată El citise viitorul! Veacuri negre, de urgie, Și de lupte, și de jale, S-arătară, într-o clipă, Fulgerând privirii sale... Vis e însă, ori aieve? Dinspre Olt, urcând, zărește Un vultur măreț ce-ntinde Aripile — și-adumbrește Toată Țara Muntenească Și Moldova și Ardealul... Vai! dar noapte și mai oarbă Își aruncă-n urmă-i valul! Dintr-o dată, fără veste, Fața iar i se-nsenină: Pâcla grea deschide iarăși Gene ... zare; Mândru prinț din țări străine Merge-n fruntea lor călare... Cântece de biruință Cresc și umplu tot văzduhul — Ștefan-vodă-și dete duhul!... Dar cu dangăt plin de jale Mii de clopote dau veste: ,,Ștefan-Vodă al Moldovei, Ștefan-Vodă nu mai este!" Tristă-i mănăstirea Putnei, Porțile deschise-așteaptă Strălucit convoi ce vine Și spre ele-ncet se-ndreaptă. Este Ștefan. Azi străbate Cel din urmă drum prin țară, Dar pe unde trece-acuma, În măreața zi de ...
Gheorghe Asachi - Osânditul în groapa ocnelor
... Gheorghe Asachi - Osânditul în groapa ocnelor Osânditul în groapa ocnelor de Gheorghe Asachi când, în 16 august 1851, a cercetat-o prințul Grigorie Ghica Prin farmecul demonilor Ș-a lor ademenire, În ... mi-au Tot simțul d-omenire. Prădat și de religie, De lege, de rușine, Desprețuit-am oamenii, Pre făcători de bine. Credeam că orice dregere De patimă se iartă, Dar iacă-a mele crimine Cumplit acum se ceartă. Din dulce sân a fraților, Unde eram ferice, În prada pătimirilor Zac osândit ... i stâns al patriei soarile, Nu văd lucor de stele, Nu simt pădurei freamătul, Miros de floricele. Cântarea dulce-a paserei, Nici murmurul de unde Sau viersul mândru-a doinelor Aici nu mai pătrunde! A me zi-ncep făcliile Ce munca-mi luminează, Pre ea o strâng sudoarile Ce stratu-mi rourează. N-aude-aice inima Cuvânt de vro plăcere, Și raza mântuirilor Din ambe lumi îmi piere! Blăstămul companionilor De crime și de soarte Mi-i mângâierea singură În viață și în moarte. Așa-n genunea ocnelor Un osândit suspină, Deodată când tunericul Răzbate o lumină. Ș-un ...
Mihai Eminescu - Cântecul lăutarului
... Mihai Eminescu - Cântecul lăutarului Cântecul lăutarului de Mihai Eminescu Ca povestea cea sărmană Care nimeni n-o-a-nțeles, Trec prin vremea tristă, vană, Cum prin secoli un eres. Sunt ... cea adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-neacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Dar cu moartea cea adâncă Azi eu schimb al vieții-mi gând, Am fost vultur pe o stâncă, Fire-aș cruce pe-un mormânt! Care-i ... van lumea o-nvoc. Crucea-mi pară gânditoare, Parca arz-a vieții-mi tort, Căci prin neguri mormântare Voi să văd fața-mi de