Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1111 - 1120 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Mihai Eminescu - Cântecul lăutarului
... Mihai Eminescu - Cântecul lăutarului Cântecul lăutarului de Mihai Eminescu Ca povestea cea sărmană Care nimeni n-o-a-nțeles, Trec prin vremea tristă, vană, Cum prin secoli un eres. Sunt ... cea adâncă, Sunt ca moartea între vii. Dintre chinuri ce mă-neacă Eu sorbeam mirul curat, Cum o lebădă se pleacă Bând din lacul înghețat. Dar cu moartea cea adâncă Azi eu schimb al vieții-mi gând, Am fost vultur pe o stâncă, Fire-aș cruce pe-un mormânt! Care-i ... van lumea o-nvoc. Crucea-mi pară gânditoare, Parca arz-a vieții-mi tort, Căci prin neguri mormântare Voi să văd fața-mi de
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
... Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește ... pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină ... Crunte și amară, Sângele ți-au scurs. Însă Domnul, poate, De-a tale păcate Prea s-au întărtat, Și te-au și certat, Dar te-au și scăpat De
Ștefan Octavian Iosif - Înainte!
... Ştefan Octavian Iosif - Înainte! Înainte! de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Un paradis pierdut e orice oră, Dar nu te mai întoarce spre trecut: Trecutul nu cunoaște auroră – Ci-ndreaptă-ți carma spre necunoscut, Căci un pilot stă pururea la proră. Pe ... nvăluie misterul, De vrei să afli cale-adevarată, Ca-n roza vânturilor corăbierul, În inima ta proprie o cată. Sirene-or încerca să te înșele, Dar tu urmează-ți drumul tău spre larg. Nu te lăsa ademenit de ele : Ca Odiseu legat strâns de catarg, Nu căuta-n adâncuri, ci spre stele! Din calea ta o clipă nu te-abate, Nu mai căta pe unde ai trecut – Nu ... Oricâte uragane te vor bate. Iar dac-o fi ca totuși să te-ngroape A valurilor răzvrătită turmă – Nu părăsi pe cei ce-ți sunt aproape: Fă tot ce poți ai tăi măcar să scape Și caută să mori cel de
... Dimitrie Anghel - Înainte! Înainte! de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Un paradis pierdut e orice oră, Dar nu te mai întoarce spre trecut: Trecutul nu cunoaște auroră – Ci-ndreaptă-ți carma spre necunoscut, Căci un pilot stă pururea la proră. Pe ... nvăluie misterul, De vrei să afli cale-adevarată, Ca-n roza vânturilor corăbierul, În inima ta proprie o cată. Sirene-or încerca să te înșele, Dar tu urmează-ți drumul tău spre larg. Nu te lăsa ademenit de ele : Ca Odiseu legat strâns de catarg, Nu căuta-n adâncuri, ci spre stele! Din calea ta o clipă nu te-abate, Nu mai căta pe unde ai trecut – Nu ... Oricâte uragane te vor bate. Iar dac-o fi ca totuși să te-ngroape A valurilor răzvrătită turmă – Nu părăsi pe cei ce-ți sunt aproape: Fă tot ce poți ai tăi măcar să scape Și caută să mori cel de
... să poarte, Și, cel ce biruie-n război, E cel iubit de soarte. Rivalii-ncruntă arma lor, Câștigă Trill acest amor, Menard e-n pat de moarte. Hei! plângă, geamă cel murind Și mii de griji apese-l! Deasupra mea doi sori s-aprind Și-mi văd sufletul vesel! Chiar azi, haihui! eu voi chema Pe cel ce moare, hahaha, La joc, că-i azi logodna! Mă cheamă Nora la palat, Al ei sunt pe vecie! Când n-am rival, ea mi-a ... vis Aș pierde lumea-ntreagă! Greu suflă pieptul; raze vii Apar în răsărituri, Se duce calul pe câmpii Ca-n gând, așa ca-n mituri, Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de foc Și-aleargă fuga spaimei. În piept sta capul, coama-n vânt, Crunți aburi ies pe nară; În scări piciorul, pe pământ Un trup de ... conte ară Și, cum ara, de el spăriat Aleargă dublu de turbat Spre punți și porți fugarul. Acolo stă; duc servitori În sală pe sfărmatul, Dar vai! îl fulgeră fiori Și nu-l încape patul. E Nora ea? El e Menard? Obrajii ei ca focul ard, Și ochii lui ca focul
... „nu mai face trebuință", patronul suprimă pluralul; dă afară (acuzativ) doi Țali, și rămîne numai cu singularul abitual — cu un Țal — destul! Dar să lăsăm chestiunile academice, și să vedem cât înțeles filozofic, chiar din punctul de vedere al vieței practice, poate cuprinde acest cuvânt de o singură silabă — Țal. Am un prieten care-mi zice totdeauna: — Eu, nene Iancule, n-am avut noroc să dispun de părinți care să-nțeleagă de ce fel de copil dispuneau, pe onoarea mea! Păcat că nu m-au dat să-nvăț filozofia! eu ieșeam filozof, să nu crezi că spun mofturi! filozof: asta ... s-apleacă la urechea mea și, râzând înfundat, îmi șoptește: — Țal! nene Iancule... Eu întorc gâtul să-i răspund ceva; iar autoarea, ridicând ochii de pe teancul de file, zice foarte grațios, dar destul de imperativ: — Mă rog, a se asculta toți când se citește!... Și citește... Simt, la un moment, capul prietenului Mitică de la spate, căzân-du-mi dulce pe umăr... mă-ntorc și-i zic ridicându-l: — Ce
... la sânu-i; cu privirea ațintită Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas. De trei nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape! Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea mereu în gându-i, inimă de piatră fie, Și-ncă s-ar zdrobi de milă. Toată jalea mea pustie Mi-oi preface-o-n rugăciune la picioarele preasfintei; Ș-în cucernică-nchinare, și plângând sta-voi nainte-i, Pân ... dă-i viață, Să-mi cuprindă iar grumazul cu micuțele lui brațe. Ca și mine strângi la pieptu-ți lumea-ntreagă-n fiul tău... O, de-ai ști cu ce-ntuneric copere sufletul meu Ochiu-i stins și ce pustie mi-ar fi viața fără dânsul, N-ai putea să stai, o clipă, rece, ascultându-mi plânsul!... Dar deodată-și rupse vorba limba-i amuțise-n gură, Spre copil și-ntoarce iute lacoma-i căutătură... Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu pruncu-n ... ...
... fiu? Eram ceea ce mă vezi: cămeșă albă, cu care se îmbracă oamenii. — Nu-i așa! Ai fost o sămânță, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: așa naltă, supțirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut și copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls ... ai să te faci tearfă, din care se face scamă pentru bolnavii din spitale și pentru soldații răniți în bătălie. Apoi te caută, ca iarba de leac, să facă la fabrică din tine hârtie. — Mare minune mi-ai spus, dragă burueană, zise cămeșa. De-a fi așa, apoi toate lucrurile nu sunt ceea ce se văd, ci altăceva au fost odată, altăceva sunt acum și altăceva au să fie. — Tocmai așa, soro! Gardul, pe care ești tu întinsă ... pădure. Ce are să fie de-acum înainte? Mătasa, frunză de dud întrată în pântecele unor gândaci. Varul, ce-a fost mai înainte? Dar funiile și odgoanele? ș.a. Femeile leneșe de
... dobândi, desigur, încredințarea că orice s-ar putea zice în contra lor, numai un singur lucru nu s-ar putea zice: că au fost dictate de un spirit antinațional. Prea aspre le pot părea la unii, prea puțin oportune la alții, prea lipsite de respect pentru vechile autorități la ai treilea, dar orice cap nepărtinitor va trebui să recunoască, în tendința de a readuce limba română la viața ei populară și de a combate germanismele, o tendință mai întâi de toate națională. Cu toate acestea — și de aici se vede în ce stare ajunsese literatura noastră în privința iubirii de adevăr — tocmai prin prepusuri și bănuieli asupra „patriotismului“ ne-au întâmpinat mai întâi cei atinși de critica noastră, și astfel s-a putut întâmpla să auzim contestându-se „românismul“ unei direcții, în jurul căreia se grupaseră scriitori ... d-sa pe românește, dacă i-am zice cu ton serios: ne vous battez pas la tĂȘte avec ces pensees; il tire avec la queue de l’oiel; pas de livre, pas de part (n-ai carte, n-ai parte) și alte asemenea glume. (Vezi și teoria idiotismelor în vol. I al ediției de
Alecu Russo - Studie moldovană
... de câtevaobiceiuri ce plutesc pe nămolul risipilor. Repejunea cu care se stingetrecutul dintre noi este cea mai strașnică judecată a acelui trecut;ceea ce este vrednic de viață nu moare niciodată; nevrednicia seșterge din aducerea-aminte a oamenilor într-o clipală! unde suntfaptele de la 1772 până la 1835, care vor rămânea drept fală și folosîn cronicile țării! unde sunt numele neuitate de poporul moldovan?...trecutul dar îi mort și de tot mort. Până a nu arunca țărâna vecinică pe sicriul lui, să ne mai uităm la dânsul; nu se întâmplă adeseori în lume ... a arunca câteva flori pe mormântul grabnical părintelui nostru trecut; va veni vremea, dacă n-a și sosit, în careși noi, tinerii de la 1835, tinerii și bonjuriștii suri de astăzi, vom fichemați barbarie, vom fi judecați nu după ceea ce am făcut, dardupă ceea ce ar fi trebuit să facem, vom fi osândiți nu după greutatea vremilor, dar după patima nădejdilor partidelor și a opinieimulțimii, opiniei, armă nouă ca și cuvântul cu care am îngropatpărinții noștri, și care la rândul nostru ... bucovineni și bucureștenisuntem Trisotinii și Vadiușii veacului al 19-lea. Pentru cei ...
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... să asculke aplicățiunea metoaghii intuikive. Inspectorul se așează, scoate carnetul și condeiul și ascultă. Profesorul: Mă! prostovane! tu ala ghe colo... Spune-ne tu doară: ce iaște ființă și ce iaște lucru, mă? Elevul : Lucrul, dom'le, este care nu mișcă, și ființă pentru că mișcă! Profesorul : No! dar ornicul meu... prostule! ființă-i ori lucru? Elevul : E lucru, dom'le! Profesorul: Că'z doar mișcă, mă! auzi-l! (bagă ceasul în urechea elevului ... lângă el... Câke picioare are boul, mă? Elevul : Patru, dom'le! Profesorul (vesel): Ei, pe dracu! că-z doar n-o să aibă șapke!... și ce e boul cu patru picioare? lucru ori ființă? Ha? Elevul : Ființă, dom'le! Profesorul : Dar masa ființă-i? Elevul : E lucru, dom'le! Profesorul: No! că-z n-are și ea patru? Elevul : Da, dar nu se mișcă, dom'le! Profesorul (și mai vesel): Ei! pe dracu! să se miște... poake doar că cu șpirikismus! Inspectorul (tușește tare și caută ... Că-z asta doară e metoada lui Peștaloțiu! Inspectorul (urmând): ...și zelul dumitale vrednic de laudă... (Către elevi:) Voi, băieți, căutați a profita de știința bunului vostru profesore și nu uitați că ...