Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 1111 - 1120 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Mihai Eminescu - La arme (Eminescu)
... Mihai Eminescu - La arme (Eminescu) La arme de Mihai Eminescu Auzi departe strigă slabii Și asupriții către noi, E glasul blândei Basarabii Ajunsă-n ziua de apoi. Și sora noastră cea mezină Gemând sub cnutul de calmuc Legată-n lanțuri a ei mână, De ștreang târând-o ei o duc. Murit-au... poate numai doarme Ș-așteaptă moartea de la câni La arme, La arme, dar români! Pierit-au oare toți vultanii Și șoimii munților Carpați, Voi, fii ai vechei Transilvanii Sunteți cu totul ... La arme, la arme, La arme, frați români! Iar tu, iubită Bucovină Diamant din steaua lui Ștefan Ajuns-ai roabă și cadână Pe mâni murdare de jidan, Rușinea ta nu are samăn Pământul sfânt e pângărit... Mișel, și idiot, și famăn, Ce ai mai sta la suferit, De-acuma trâmbiți de alarme, Nălțați stindardul sfânt în mâni La arme, La arme, dar români. Pierduți sunteți pe Criș și Mureș, E moarte, e leșin, e somn? Au ... a fost la Moldova Domn? N-ai frânt a dușmanilor nouri, N-ai frânt pe leși și pe tătari, Au Dragoș, vânător de
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie
... a bolnăvit la gălbinare — i-a trecut cu cârmâz și cu acrituri... da' numa' cu acrituri, — dulce n-avea voie! De atuncea i-a rămas numele — (cu satisfacție) eu i l-am spus — Mișu Poltronu! De-aia, eu îi spusesem lui Mitică să-l lase-n pace, da', fiindcă ăilalți a vrut, zic și eu: Haide! Ce-o să se-ntâmple? Întâi aprilie— o să râdem de Poltronu, și pe urmă, ce ? Da, al dracului Mitică!... Săracul!... Să vezi. Noi mergeam la berărie pe bulevard devale. În seara aia Mitică venise cu Cleopatra, amanta lui — este ... a trosnit junghetura... (face mișcarea.) Atuncea, când s-a aplecat, i-am văzut creierii amestecați cu păr și sânge cu spumă. (grimasă.) Ce-am pățit... A doua zi ne-a dus de la poliție să ne confrunte cu mortul... Venise și mă-sa lui Mitică — o mahalagioaică... ce gură! făcea un scandal! parcă era nebună, se mușca de mâini, se trăgea de
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, și ce chilie durată s-a făcut la poarta bisericii pentru școală; ș-apoi, să fi văzut pe neobositul părinte cum umbla prin sat din ... a pus părintele pravilă și a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieții și fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învățat peste săptămână; și câte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greșeală să-i ardă școlarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana! — Ia, poftim de încalecă pe Balan, jupâneasă! zise părintele,
Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi)
... Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi) Poetul de Gheorghe Asachi Dedicat d-sale d. Vasili Alecsandri Viersul care-ntâia oară a sunat în Românie Pe-alăuta ce de secoli fără coarde-a fost rămas, Spre-aminti a patrii fapte prin a doinei armonie, Dupre metrul care muza ... între a Greciei zâne a brilat numai Elena, Pe eroi și pe filozofi n-a produs numai Atena. Înainte de Ahiles și de falange spartane, Vie uit-au și al ei eroi, care-umpleau în timpul lor, Prin virtute 'nțelepciune și prin fapte miliane, Lumea toată de esemple, de mirare și lucor; Însa geniile acele, demne chiar de nemurire, Zac uitate, c'un poet n-a lasat de ele știre. Tu, în căruia sân Zeul a aprins sânta scânteie Să dai faptelor prin muză traiul cel nemuritor, Între teme înmiite nu ... naltă-idee De aceea ce dictează sântul patriei amor, A românilor virtute deci prin versul tău să-nvie, Ca nepoților d'esemple și de
Mihai Eminescu - O, dulce înger blând...
... Mihai Eminescu - O, dulce înger blând... O, dulce înger blând... de Mihai Eminescu O, dulce înger blând, Cu ochi uimiți de mari, La ce mai reapari Să-ngreui al meu gând? Părea că te-am uitat, Că n-oi mai auzi Că-mi amintești vo zi Din viața mea ... de sat! Mai poți să-ți amintești Cum noi îmblam disculți Și tu steteai s-asculți Duioasele-mi povești? Spuneam cum au îmblat Frumos fecior de ... când te-ai mira, Tu ochii mari făceai, Deși mă pricepeai C-o spun în pilda ta; Ș-apoi când te rugam Să-mi spui de mă iubești Prindeai ca să șoptești Cu buzele abia! Și-mi răspundeai cu dor: ,,Tu nu mă vei căta, În veci rămân a ta ... iar te-ai arătat Ca-n tinerețea mea; Suflarea ta ușor Zburat-au răcorind Și reîntinerind Întâiul meu amor. Mai tare să-mi vorbești: Â De mine ce te temi? Â S-aud cum lin mă chemi Acolo unde ești! Curând, curând și eu Îmi pare c-oi pleca Pe dulce urma ta ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... soarelui ce năvălea pe ferești părea oarbă pe lângă aceea ce se împrăștia din globul policandrelor. Cristalurile și argintăriile luceau, și în jurul meselor pline de bunătățuri, cei ce erau noroacele "altora, a atâtor chinuiți și oropsiți ca dânsul, mâncau și se desfătau, ca unii ce nu știau ce sunt grijile și necazurile. Dar nimeni n-a privit la nepoftitul oaspe, decât unul singur, ce sta în capul mesei, încununat de flori și cu haine strălucitoare pe el. Și ca într-o oglindă, cel ce venea și-a recunoscut atunci chipul; un el dezbrăcat de haina săracă ce-l îmbrăca, rumăn și frumos la față, cu ochii sclipitori ca pietrele ce le purta în inelele de pe mâini și cu neînchipuită mulțumire de sine zugrăvită pe întreaga înfățișare. Și celălalt, fericitul, s-a recunoscut și el la rândul lui, și a văzut umbra chinuită ... o scârbă și o năvalnică pornire de răzvrătire. Și în visul lui, s-a făcut atuncea că, recunoscându-și norocul pentru care trudea de atâția ani de zile fără rost, mânile lui negre s-au întins, ridicând sapa cu putere, spre cel ...
... singură tremurare. Apoi colonelul mă luă jos, puse piciorul în scară și se șterse ca o vedenie din fața mea. Am căzut din nou bolnav de moarte, în prada celei mai puternice spaime. Am zăcut întreaga primăvară, fără ca mătușile mele să știe pentru ce m-a întors boala. Nu le spusesem nimic despre întâmplarea care nu putuse ieși din mintea mea nici după ce mă însănătoșisem, nici chiar după ce scăpasem de groaznicele visuri ce-mi cutreierau somnul. Și totuși, pe urmă doream să mai văd pe sălbaticul soldat. Nu știu de ce îmi inchipuiam că n-aș mai fi tremurat pe spatele calului... Era pe la mijlocul iernii. Auzisem că și regimentul acesta trebuia să plece numaidecât ... mai grozavă întâmplare din viața lui, și dintr-a mea, care am fost martor. Maiorul se opri puțin, voind să-și stăpânească glasul ce tremura, ca și al sublocotenentului; pe urmă începu: — În ajunul războiului eram sergent în regimentul de călărași pus sub comanda colonelului Grușan Grușan-Sălbaticul. I se zicea astfel în urma unei întâmplări: Într-o dimineață, pe toate ordinele de zi în josul cărora era iscălit dânsul, se găsi adăugat : Sălbaticul. De ...
... Dimitrie Anghel - Ex voto Ex voto de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 7. iul. 1910. p. 49—57. Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă... Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vînt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde. Poate mireasma asta ce stăpînea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită. Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvîrlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea care s-a lăsat mai mare parcă, te văd și mai lămurit. Să n-aibă oare sufletele pace nici după moarte ... fețe albe și roșii și-au plecat paloarea și purpura pe marginea văzului, apoi s-au scuturat înfrățindu-se încă o dată în cădere : petale de sînge și petale ...
... taur și o regină din povești. În tragedia franceză toată, acest vers este poate singurul misterios și catastrofal... Dar vorba era să știm dacă și de ce e poetic, de ce e poezie pură. Dicționarele sunt descurajate și descurajatoare în privința cuvântulul poezie. Larousse mărturisește că e unul din cuvintele cele mai greu de definit. LittrĂ© se mulțumește mai întâi, simplu de tot, cu ideea școlară: lart de faire des ouvrages en vers. Dar în explicarea sensurilor, ajunge la această formulă: se dit de tout ce quil y a dĂ©levĂ©, de touchant, dans une oeuvre dart, dans le caractere ou la beautĂ© dune personne et mÄ™me dans une production naturelle. Vedem bine la ce stare de confuzie interesantă a ajuns cuvântul poezie în vorbirea uzuală: e lăsat, cât se poate, pradă discreției vorbitorului. Michelet, cel totdeauna pornit la vorbă ... a lui Tuffran, asociații deschise. Observația arată uneori că aceleași locuri, anotimpuri sau ceasuri din zi, aceeași stare atmosferică dezlănțuie în același om impulsul misterios de a se gândi nu se știe la ce. Dar vreo calitate particulară care să explice de ce din acele situații, și nu din altele, pornesc asemenea asociații deschise nu se poate descoperi. Tot astfel nu se poate spune de
... George Coşbuc - Numai una! Numai una! de George Coșbuc Pe umeri pletele-i curg râu Mlădie, ca un spic de grâu, Cu șorțul negru prins în brâu, O pierd din ochi de dragă. Și când o văd, îngălbenesc; Și când n-o văd, mă-mbolnăvesc, Iar când merg alții de-o pețesc, Vin popi de mă dezleagă. La vorbă-n drum, trei ceasuri trec Ea pleacă, eu mă fac că plec, Dar stau acolo și-o petrec Cu ochii cât ... s-o știu nevasta mea, Dar oameni răi din lume rea Îmi tot închid cărarea. Și câte vorbe-mi aud eu! Toți frații mă vorbesc de rău, Și tata-i supărat mereu, Iar mama, la icoane, Mătănii bate, ține post; Mă blestemă: De n-ai fi fost! Ești un netot! Ți-e capul prost Și-ți faci de cap, Ioane! Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac! Cu traiul eu am să mă-mpac Și eu am să trăiesc sărac, Muncind bătut de rele! La frați eu nu cer ajutor, Că n-am ajuns la mila lor Și fac ce vreau! Și n-am să mor De grija sorții mele! Mă-ngroapă frații mei de viu! Legat de ...
... lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei ... În mijlocul satului, lângă biserică, se opri. Ajunsese la crâșmă. Pe lavițe, femei, moșnegi și câțiva copilandri stau cu pieptul peste masă, cu capul sprijinit de mână, cu ulcelele dinainte. Stăpânul îl duse din dos, lângă un gard, și-i legă dârlogii de un par. Calul rămase singur. Întoarse capul după stăpânul care plecase grăbit. Primprejur nici un fir de iarbă, de fân, nimic; nici un jgheab cu apă. Dincolo de gard, o mulțime de poloboace pline cu huștile borșului vărsat din ele. Din altă parte venea miros ...