Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA
Rezultatele 1111 - 1120 din aproximativ 1311 pentru DE LA.
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... De la Capșa... A fost la Teatrul Național. A luat apoi la patisierul Ă la mode, en petite chambrĂ©, un pahar de șampanie... și acum vine la amica sa madam Psaridi să-și facă actul de prezență... D. Cuțopolu este oprit acasă de afaceri politice... O criză... o nouă combinație ministerială... adunarea unui grup parlamentar... și o tânără slujnică unguroaică servește domnilor ceaiul — și face patul domnului ... nenorocita de Lucreția, sora Aglaii. O zi, două, o săptămână, o lună... Aglaia n-a mai venit. Unde era Aglaia? Era în Țopârleni, la arendașul. Când Mișu a aflat de urma ei, Aglaia Popescu se chema deja madam Cuțopolu. Și căpitanul a trebuit, uimit de hotărârea Aglaii, să bată în retragere. Adânc lovit de această schimbare, și foarte băut, a mers la Lucreția Popescu, să-și vază băiatul. A plâns! a plâns așa de sincer și de îndelung, încât Lucreția s-a hotărât să-l consoleze. Dar d. căpitanul a început să joace cărți... a câștigat ... — Dar băiatul? — Tot rău. — Daca nu-l îngrijiți!... cine strică? Și doamna Cuțopolu își lăsă molatic în mâinile ex-căpitanului blana superbă de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... grumaz peste grumaz, până în slava cerului; călătorii admiră, râd, petrec, beau pe mușchiul moale și blând ca o catifea verde. Numai el privește așa de risipit, că parcă nu vede; ascultă zgomotul cascadelor și glumele celorlalți așa de nepăsător, că parcă n-aude; și se mișcă așa de ușurel și de încet, că parcă ar sta pe loc. De trei ori l-am văzut și de trei ori mi s-a părut că văd o mașină perfectă, alcătuită în chip de om, a cărei mișcare dinlăuntru ar fi taina vreunui mecanic de geniu, care ar fi voit să-și bată joc de oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o liniște adâncă îl înghite ca într-un coșciug de plumb. Respirația nu i se simte. Privirea îi e pironită în farfurie. Mâinile i se mișcă c-o îndemânare și c-o precizie de spaimă. Furculița, cuțitul și lingura nu i se simt. Când poruncește servitorului, glasul nu i s-aude. Mănâncă și te îndoiești dacă mestecă. E cald ... ...
... cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineața. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat: - Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie! - Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana. Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria. Tânărul Goe ... ce e, cucoană - zice conductorul - trebuie să plătiți un bilet... - Să mai plătim? n-am plătitără o dată? - Și pe dasupra un leu și 25 de bani. - Și pe dasupra?... - Vezi, daca nu te-astâmperi? zice mamița, și-l zguduie pe Goe de mână. - Ce faci, soro? ești nebună? nu știi ce simțitor e? zice mam' mare. Și, apucându-l de mâna cealaltă, îl smucește de la mamița lui, tocmai când trenul, clănțănind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu' mam' mare într-un sens, combinată cu clătinătura vagonului în alt sens, rezultă că Goe își pierde un moment centrul ... Trenul își urmează drumul de
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
... brânză; au băut bordeaux și șampanie (cunoșteam etichetele), apoi cafea, cognac și liqueur (asemenea). Socoteala: quaz cents cinquante francs! adică pe românește: patru sute cincizeci de franci! A plătit generalul fără să miște măcar din sprânceană, cum am plăti eu sau dumneata 2 lei și 50 la lenache. Într-o seară la Rașca-n salon, era multă lume. La o masă erau mai mulți ofițeri ruși, cam trecuți. Provocați în adevăr, sau numai porniți de țâfnă, au început să înjure franțuzește pe niște meșteri români de la o altă masă; românii au ripostat, și de aci, după câteva replici violente, s-a încins o bătaie în regulă. Muscalii erau în minoritate: ba încă unii de la alte mese, înțelegând că n-au dreptate camarazii lor, au intervenit în favoarea românilor. Totuși bătaia ar fi continuat și desigur ar fi luat proporții ... ce a târguit. A băut un cognac și a gustat un sanwich cu icre. A dat o jumătate de ocă de rachiu la oamenii lui, câte o jimblă și o bucată de brânză
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F
... sunt întâlnirile între Români si AlbanesÄ nu prin vocabular, ci prin particularități fonetice, morfologice și sintactice, carÄ nicÄ într'o ipotesă nu se pot împrumuta de la străini, nu se pot altoĂ în cursul timpului, ci datĂ©ză de la însăși obîrșia limbeÄ. Bună Ă³ră, pe terenul fonetic transițiunea consĂ³neÄ n în r între vocale, de ex. ferĂ©stră din fenestra, nu există nicÄ la CelțÄ, nicÄ la Neolatini, nicÄ la Germani, nicÄ la SlavÄ, nicÄ la GrecÄ, ci unicamente la RomânÄ și la AlbanesÄ, ba încă în aceleași condițiunÄ secundare. La AlbanesÄ în dialectul toskic fenomenul e general, în dialectul gheghic e maÄ parțial; tot așĂ la RomânÄ în dialectul istriano-român e general, e maÄ parțial în cele-lalte dialecte, dar se află în tĂ³te. La Români, ca și la AlbanesÄ, n trecut în r se pĂ³te reîntĂ³rce la primitivul n. In Moldova r din n e maÄ des în graiul vechiÅ, în Cazania mitropolitului Varlam, în glossele românescÄ din documentele slavice ... a corpului. AcĂ©stă întâlnire semasiologică între Români și AlbanesÄ este cu atât maÄ semnificativă, cu cât ea nu se găsesce nicăirÄ pe aiurea. La alte popĂ³re noue vedem: la Italieni, ca și la
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... îi plăcea să repete că Momentele au fost precedate, în chip determinant, de Copiile de pe natură. Dl Iacob Negruzii își luase motto din Boileau: La nature, fĂ©conde en bizarres portraits. En chaque âme est marquĂ©e Å• de diffĂ©rents traits, Un geste la dĂ©couvre, un rien la fait paraître...1 iar în Prolog domnia-sa zicea: Eu am privit în juru-mi l-a noastră omenire, La număr fără margini, cu gândul mărginit... Îmi pare neîndoielnic că Vespasian și Papinian, Ghiță Titirez, donjuanul de la Arhivă și Tache Zimbilă prvestesc figurile de studenți naționaliști și carieriști, de politicieni fără obraz, de funcționărași și crai suburbani ai lui Caragiale, așa cum cuconul Pantazachi și cuconul Manolaș din Un drum la Cahul ne prevestesc, pare că, provincialii cinstiți, și neadaptați, până la tragic, ai dlui Brătescu-Voinești, sau comic nenorociți ai dlor Bassarabescu și Pătrășcanu. În afară de înrudirea ideologică la Caragiale, ca și la dl Negruzzi, micii-burghezi sunt văzuți cu optica boierească procedarea artistică, clasic tipizantă, e aceeași. Dar unde la vechiul și spiritualul junimist era notare diletantică, adesea rudimentară, e, la Caragiale, execuție artistică: de la schițele din Claponul apare caracterizarea intensă prin dialog
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... fost capul bandei de tâlhari! Și cu toate astea era adevărat. Dracu-l împinsese! Și nenorocitul își povesti din fir în păr toate isprăvile. Călcarea de la el fusese un marafet ca să adoarmă bănuielile. Cu câteva zile înainte, un notar de stat - era cam beat - dușman vechi al popii, întâlnindu-l la un han pe drum, i-a zis: "Bun buiestraș ai, părinte! ăsta nu mai e cal de popă, e cal haiducesc, să lase toate poterile-n urmă!" și pe urmă: "Bine-ți mai merge, părințele! mai cumpărași o sfoară de moșie! Cum de nu ți-e teamă să te calce tîlharii! pesemne că ești dres!" Neica Stavrache ascultă în sfârșit și povestirea isprăvii din urmă de la arendașul Dărmăneștilor... Dar nu popa îl omorâse; el luptase cât putuse să-i oprească de la așa crudă faptă; ce era să le faci însă? erau îndârjiți: baba țipa și arendașul a tras cu arma - nu mai era chip ... lumea; nu putea rămâne sat de creștini fără liturghie. Când d-l Stavrache se-ntorcea de la parastasul de ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... silește a fi critic. În prefața la culegerea sa de Poezii din 1847 (prefață retipărită și în edițiile ulterioare) citim lucruri ca acestea. Pomenind de un bărbat de spirit și de gust care, întrebat de ce nu-și publică scrierile, răspunde: M-am speriat de când am văzut atâția poeți, Alexandrescu continuă astfel: Negreșit, niciodată nu am avut mai multă îndestulare, nu zic de poezie, ci de versuri. De unde vine aceasta? Poate în parte din greșita idee că arta poetului ar fi mai ușoară decât a prozatorului după cum socotim cei ... că multe din cântecele sale mici l-au costat două și trei săptămâni de lucru; mărturisire ce dovedește câtă strășnicie trebuie să aducă un autor la compunerea scrierilor sale; căci arta este așa de întinsă și variată, frumosul are atâtea nuanțe delicate și fugitive, lucrările imaginației atâta trebuință de ale judecății ca să poată ajunge ținta lor, încât nu este de mirare dacă desăvârșirea lipsește la mulți, cărora încă nu le lipsește talentul, și dacă literatură noastră nu se compunea până în anii din urmă decât din niște balade tradiționale, inspirații ... pe cât putem ai lui Apollon nepoți, Râdem
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... ca niște adevărați părinți. Să nu credeți însă că în toți frica a fost la fel. Unii s-au gândit la nuia, alții la notă, alții la urechi, puțini la premiu, și cei mai mulți, la repetenție. Unora le-a zvâcnit inima, multora li s-a împiedicat răsuflarea, la puțini li s-a ridicat sângele la cap, la câțiva le-a venit amețeală. Mie nu-mi păsa nici de bătaie, nici de premiu, nici de notă rea; simțeam însă doi ochi care mă pironeau drept în mijlocul frunții. Fără ei aș fi spus toate regatele, marile ducate și ducatele Germaniei ... până la genunchi, ai căreia ciorapi albi se înverzeau până seara? Nu era același drac zvăpăiat care își arunca cartea în pridvor când se întorcea de la școală și mă prindea de gât cu amândouă mâinile ca să o duc în cârcă? Copilul devenise femeie, în locul ochilor, de o infinită naivitate, se aprinseseră două văpăi de demon. Și acum Irinel mă lua de mână. Dar era de 15 ani... și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Sorcova â†�� Wikisource:Colinde Sorcova de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1885 în ziarul Drepturile omului I Troienele se ridicau namilă până în tinda creștinului. Vântul spulbera fulgii de zăpadă în vârteje și stoluri, repezite în lungul ulițelor, sparte la răspântii și împrăștiate fără căpătâi în largul maidanelor de la Olănita . Pârtia nu se mai cunoștea. Zăpada îți trecea de glezne și mai bine. Fumul căminelor, zăpăcit de bătaia crivățului, se zvârcolea pe loc și, ca și cum ar fi fost sorbit de vetre, se prăbușea îndărat pe gâtul coșurilor. Mahalaua înțepenise îngropată în troiene. Nu se pomenea nici gură de om, nici lătrat de câine. Așa An Nou, așa Sân-Vasile, să-l hărăzească Domnul vrăjmașilor noștri, că și de-ai avea tufă în bătătură, uiți și de topor, te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap de porc cu tibet conabiu și albastru, cu busuioc și cu cercei roșii în amândouă urechile, și mi-i vârâse, în dinții rânjiți, un trandafir umplut ... ...
... vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul copiii ... un picior în groapă și cu altul deasupra, totuși, nu se lăsa de ghidușii. Într-un rând, cumpărase cu trei lei „sainâ€� o iapă de la un țigan, bătrână și slabă de-i ieșeau coastele prin piele. O aduse acasă, noaptea, ca să nu-l vadă nimeni; îi legă în bot o lulea cu ciubuc, la gât – o oală spartă, și, de coadă, un prepeleac: apoi, o priponi la poarte lui Cristian Kauk, un șvab colțat, de la Pătrăuți, cu care se mânca Cărășel de