Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LĂSAT
Rezultatele 1121 - 1130 din aproximativ 1557 pentru LĂSAT.
Mihai Eminescu - Ce șoptești atât de tainic...
Mihai Eminescu - Ce şopteşti atât de tainic... Ce șoptești atât de tainic... de Mihai Eminescu Ce șoptești atât de tainic, Tu, izvor de cânturi dulci? Repezind bălaia undă, Floarea țărmului o smulgi. Și o duci, o duci cu tine, Vâjâind încet pe prund; Ale tale unde floarea Cine știi unde-o ascund? Astfel trece și viața-mi, Dar o floare-n valuri nu e, Nici nu spun ca tine doru-mi Nimăruie, nimăruie. Ci eu trec tăcut ca moartea, Nu mă uit la vechii munți; Scrisă-i soarta mea în creții Întristatei mele frunți. Numai colo, unde teiul Lasă floarea-i la pământ, Eu încep să mișc din buze Și trimit cuvinte-n vânt. Vis nebun, deșarte vorbe! Floarea cade, rece cântu-i Și eu știu numai atâta C-aș dori odat- să
Mihai Eminescu - Ce șoptești atît de tainic...
Mihai Eminescu - Ce şopteşti atît de tainic... Ce șoptești atât de tainic... de Mihai Eminescu Ce șoptești atât de tainic, Tu, izvor de cânturi dulci? Repezind bălaia undă, Floarea țărmului o smulgi. Și o duci, o duci cu tine, Vâjâind încet pe prund; Ale tale unde floarea Cine știi unde-o ascund? Astfel trece și viața-mi, Dar o floare-n valuri nu e, Nici nu spun ca tine doru-mi Nimăruie, nimăruie. Ci eu trec tăcut ca moartea, Nu mă uit la vechii munți; Scrisă-i soarta mea în creții Întristatei mele frunți. Numai colo, unde teiul Lasă floarea-i la pământ, Eu încep să mișc din buze Și trimit cuvinte-n vânt. Vis nebun, deșarte vorbe! Floarea cade, rece cântu-i Și eu știu numai atâta C-aș dori odat- să
Mihai Eminescu - Ce te legeni...
Mihai Eminescu - Ce te legeni... Ce te legeni... de Mihai Eminescu În formă populară - "Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ?" - "De ce nu m-aș legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește. Bate vântul frunza-n dungă - Cântăreții mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte - Iarna-i ici, vara-i departe. Și de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândunele, Ducând gândurile mele Și norocul meu cu ele. Și se duc pe rând pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Și se duc ca clipele, Scuturând aripele, Și mă lasă pustiit, Vestejit și amorțit Și cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu
Mihai Eminescu - Codrule, Măria-ta
Mihai Eminescu - Codrule, Măria-ta Codrule, Măria-ta de Mihai Eminescu Codrule, Măria-Ta, Lasă-mă sub poala ta, Că nimica n-oi strica Fără num-o rămurea, Să-mi atârn armele-n ea. Să le-atârn la capul meu, Unde mi-oi așterne eu, Sub cel tei bătut de vânt Cu floarea pân-în pământ, Să mă culc cu fața-n sus Și să dorm, dormire-aș dus; Dar s-aud și-n visul meu, Dragă codri, glasul tău, Din cea rariște de fag, Doina răsunând cu drag, Cum jelind se tragănă, Frunza de mi-o leagănă, Iară vântul molcomit De-a vedea c-am adormit, El pin tei va răscoli Și cu flori m-a
Mihai Eminescu - Codrule, Măria Ta
Mihai Eminescu - Codrule, Măria Ta Codrule, Măria Ta de Mihai Eminescu Codrule, Măria Ta, Lasă-mă sub poala ta, Că nimica n-oi strica Fără num-o rămurea, Să-mi atârn armele-n ea. Să le - atârn la capul meu, Unde mi-oi așterne eu Sub cel teiu bătut de vânt Cu floarea pân-la pământ, Să mă culc cu fața-n sus Și să dorm dormire-aș dus; Dar s-aud și-n visul meu, Dragă codri, glasul tău, Din cea rariște de fag, Doina răsunând cu drag, Cum jelind se tragănă Frunza de mi-o leagănă, Iară vântul molcomit De-a vede c-am adormit, El pin teiu va vicoli Și cu flori m-a
Mihai Eminescu - Confesiune Confesiune de Mihai Eminescu ( Arătând un cran .) Aciea este lumea... de-o sfarăm  e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în veci nepieritoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne  Povestea liniștită a morții cei eterne... Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață, Un vis al meu căldura-i, lumina și viața? V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme, V-am aruncat în viață plecați sub anateme Să vă urâți din leagăn, să v-omorâți în vain, V-am semănat în spațiu pe voi sămânța Cain, Să curăț am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat Și pentru voi anume creai al vieții iad. Și să vă-nșele vecinic l-am îmbrăcat frumos Cu nopți senine-n stele, cu soare auros. În sâmburii durerii eu pus-am fericire, În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același ...
Mihai Eminescu - Dacă iubești fără să speri
Mihai Eminescu - Dacă iubeşti fără să speri Dacă iubești fără să speri de Mihai Eminescu Dacă iubești fără să speri De-a fi iubit vrodată, Se-ntunecă de lungi păreri De rău viața toată. Și-ți lasă-n suflet un amar Și în gândiri asemeni, Căci o iubire în zadar Cu moartea-i sor- de gemeni. Dar vindecarea la dureri În piept, în partea stângă-i, De-acolo trebuie să ceri Cuvinte să te mângăi. Acolo afli adăpost Oricâte se întâmple, Ca ș-un amor care-ar fi fost Viața ta o împle. Căci un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dă orizon nemărginit Singurătății mării. Și ochiul tău întunecat Atunci îl împle plânsul, Iar ale vieții valuri bat Călătorind spre dânsul. Și dau cadențe de nespus Durerii tale lunge, Pe când luceafărul e sus Ca să-l nu-l poți ajunge. Zâmbește trist cu raze reci Speranțelor deșarte: În veci iubi-o-vei, în veci Va rămânea departe. Ș-a tale zile-or fi cum sunt, Pustii ca niște stepe; Iar nopțile de-un farmec sfânt Ce nu-l mai poți
Mihai Eminescu - De ce să mori tu%3F
Mihai Eminescu - De ce să mori tu%3F De ce să mori tu? de Mihai Eminescu Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină, Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină. Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond. Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc! Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină! Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc. Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată Cât te face de plăcută și de demnă de iubit, Tu ai râde printre lacrimi și-ai ascunde negreșit În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată. Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate, Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel. Pe când tu!... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate. Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele Mari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin. ...
Mihai Eminescu - De pe ochi ridici...
Mihai Eminescu - De pe ochi ridici... De pe ochi ridici... de Mihai Eminescu De pe ochi ridici închisă Languroasa, lungă geană, Rai de fericiri promise Și de tainică dojană. Și-ți pui degetul pe gură, Sfătuiești și ameninți Și îmi dai învățătură Să ne facem mai cuminți. Atunci brațul meu cuprinde Mlădiosul tău grumaz: ,,Mâni vom fi cum vei pretinde, Dar cum sunt mă lasă azi." Astfel lupt cu-a ta mustrare Ceasuri, zile, săptămâni, Și mereu a mea-ndreptare O amân de azi pe
Mihai Eminescu - Despărțire (Eminescu)
Mihai Eminescu - Despărţire (Eminescu) Despărțire de Mihai Eminescu Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar' pe tine, dar nu mai ești a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting' asemeni, ci 'n veci să stea pe loc? Tot alte unde-i sună aceluiași pârău: La ce statornicia părerilor de rău, Când prin această lume să trecem ne e scris Ca visul unei umbre și umbra unui vis? La ce de-acu 'nainte tu grija mea s'o porți? La ce să măsuri anii ce sboară peste morți? Tot una-i dacă astăzi sau mâne o să mor, Când voiu să-mi piară urma în mintea tuturor, Când voiu să uiți norocul visat de amândoi. Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi, Să fie neagră umbra în care-oiu fi pierit, Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit, Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți — Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți? Cu fața spre părete ...
Mihai Eminescu - Diana Diana de Mihai Eminescu Ce cauți unde bate luna Pe-un alb izvor tremurător Și unde păsările-ntr-una Se-ntrec cu glas ciripitor? N-auzi cum frunzele-n poiană Șoptesc cu zgomotul de guri Ce se sărută, se hîrjoană În umbr-adîncă de păduri? În cea oglindă mișcătoare Vrei să privești un straniu joc, O apă vecinic călătoare Sub ochiul tău rămas pe loc? S-a desprimăvărat pădurea, E-o nouă viață-n orice zvon, Și numai tu gîndești aiurea, Ca tînărul Endymion. De ce dorești singurătate Și glasul tainic de izvor? S-auzi cum codrul frunza-și bate, S-adormi pe verdele covor? Iar prin lumina cea rărită, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zînă liniștită Cu ochii mari, cu umeri goi? Ah! acum crengile le-ndoaie Mînuțe albe de omăt, O față dulce și bălaie, Un trup înalt și mlădiet. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mîndră la vînat Și peste frunze fără număr Abia o urmă a