Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SĂ
Rezultatele 1131 - 1140 din aproximativ 4001 pentru SĂ.
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... limba asupra stilului. Așa judecă Alexandrescu situația poeziei române. Să nu ne mirăm auzindu-l zicând că BĂ©ranger este puternicul liric al timpilor moderni; să ne amintim mai bine că Goethe avea despre acum uitatul chansonnier aproape părerea lui Alexandrescu, și să facem partea cuvenită schimbărilor ciudate ale gustului literar. Ceea ce e cu deosebire prețios în judecățile lui Alexandrescu e insistența împotriva ideilor și a ... traducătorul Psaltirii în versuri, sau Paris Momuleanu. Critica lui Alexandrescu se rezumă și se precizează astfel în următoarele versuri din epistola către Voltaire: Aș vrea să poți să-nviezi, o zi numai să trăiești, Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești. Unul iscoditor trist, de termeni încornorați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți, Se plânge că nu-nțeleg acei care îl ... pentru tine mult pătimesc. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentr-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Astfel ironizează Alexandrescu stilul obișnuit al poeziei de dragoste de pe atunci. Numaidecât trebuie să ...
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... așteptau acolo să le vină și lor rândul pe roata schimbătoare a soartei românești. Se-nțelege dar că cu moartea Domnului trebuiau acum să le renască nădejdile și să se asmută ale lor nalte râvniri. Însă Mircea își dase obștescul sfârșit pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a ... se zise prohodul, și slujba se urmă toată după rânduiala sa; dar când, pe la sfârșit, începură arhiereii, apoi slujbașii cei mari și cei mici să se apropie de mort și să-i sărute mâna dreaptă și crucea dintr-însa, câțiva boieri, mai mult tineri și noi poposiți în biserică, ai căror cai și arme se auzise ... semeție, și, punându-se drept în fața sicriului, începură să strige în gura mare către obștea spăimântată din biserică: – Fie-vă rușine, măi fraților, să vă spurcați buzele pe așa mâini pângărite! Scârbă să vă fie a pleca capul la trupul unui om care a fost urgia oamenilor și biciul Satanei! Oare nu vă e ... priviți de sub ogheal1 păsul țării și alergați, ca dulăii, la pradă?! Ce?! Oare socotit-ați voi că, unde a răposat Ciobanul, o să
... și neschimbată... ca fatalitatea... zeul cel mare al strămoșilor noștri...Dogma zisă a Orientului, nu știu de ce, este religia popoarelor..."De este să fie, tot a fi..." și cu vorba aceasta românul horăiește liniștit, măcar să piară lumea... Însă în toată această stoică liniște, inima se moaie. Relațiile zilnice se prefac mai iubitoare, mai duioase. Cât de mare este nebăgarea în ... șaga cea vicleană care o cunoaștem toți: — "He, Holeră, ce cauți pe la noi?" — "Am venit — răspunde baba încârpuită — am venit să-ți iau copilele." Vâlcu știa că poate să moară și nu-i păsa: "Dar de copile nu gândea..." Românul piere, omul și părintele se ivește, balada nu se încurcă în analiză, trece repede ... bate laușă, stăruind la leacul hotărât ca un creditor îndărătnic, ne rugămsă mai aștepte o minută. Doctorul îmi dădu râzând un șipușor și-mi prescri să beau tutun: "Holera — zice el — e boala văzduhului,fumul îl curăță; fumă și nu te teme... căci dacă e pe moarte, apoiholera nimerește ... în bejăniile tătărăști, cei care rămâneau se înarmau și sestrăjuiau prin casele lor. Norodul rămase singur. Miliția, încă tânără,fu scoasă la Holboca; și ca
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... suspin strigară: “O, dar de pieire al fermecătoarei Ce-mi dă pe Dochia vărsând al ei sânge; O, nu! mă cutremur de menirea soartei Să pătrund eu însumi inima Dochiei!!!â€� Dar Dragoș se pleacă hotărârei zânii Numai ca să surpe a lui Vronța farmec. Și chiar să nu poată să scape Dochia, Dar va cerca Dragoș cu orice primejdii Să sfarme cetatea — temnița Dochiei, Să ucidă zmeii măcar el să piară... III Deci când răsăritul cu-a soarelui raze Poleia cu aur zorile și codrul, Pe calul său Dragoș către miez de ziuă ... Deci zmeii simțiră că sosi eroul Și zbieră cu țipăt bătând cu aripa; Ei bafta își cască și zboară asupra-i, Cu limbi întreite vor să-l venineze, Zbârnâiesc cu solzii, colătăcesc coada, Și cu a lor gheară vor să-l spârcuiască. Iar Dragoș țipară cu fluierul zânii... Și iată că zmeii cad jos ca butucii! Nu mai pot să zboare, nu mai pot să zbiere, Zac făr’ de simțire, ca două movile. Deci învingând Dragoș, la temniță merge Cu dor ca să ...
... E rezultatul autocriticii unui întreg popor. 21. Poetul cult nu scrie numai când gândurile și simțirile lui cer ,,vestmintele vorbirii". El scrie și pentru ca să scrie, pentru ca să-și facă obiceiul, pentru ca să-și împlinească volumul ori seria, pentru ca să încerce o formă nouă, pentru ca să întreacă pe altul, pentru că i se cere etc., etc. Poetul popular, păstorul de pe ,,un picior de plai", nu are nici unul din motivele ... mai puțin inteligent decât profesorii noștri de filozofie), în poezie nu poate fi vorba de o lege a progresului. 30. O literatură ca să se numească nouă trebuie să fie nouă. E greu, desigur, de stabilit câtă vreme un lucru e nou și când începe să fie vechi. O pălărie nu mai este nouă după vreo două luni. Iar dacă îți cumperi alta peste o lună, cealaltă, fără să se fi învechit, devine veche. O literatură e nouă, f[...]ndoială, mai multă vreme decât o pălărie, dar nu poate fi nouă și după treizeci ... mai este a sa, dar care are asemănări cu ea. De aceea un scriitor poate ,,muri" o vreme și învia mai târziu, ca să ...
... puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. Ah! unde-i vremea ceea când eu cercam un vad Să ies la lumea largă... și fost-ar fi mai bine Ca niciodată-n viață să nu te văd pe tine - Să fumege nainte-mi orașele-n ruine, Să se-mplinească visu-mi din codrii cei de brad!" Făcliile ridică - se mișc-în line pasuri, Ducând la groapă trupul reginei dunărene, Monahi, cunoscătorii vieții ... Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pământul și a lui măruntaie, Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie, Să-nchege apa-n sânge, din pietre foc să saie, Dar inima-i fecioară hrăniți cu sânge cald." Atuncea dinaintea lui Arald zidul piere; El vede toată firea amestecat-afară - Ninsoare, fulger, gheață, vânt ... cere pe Arald!" - "Arald, nu vrei tu fruntea pe sânul meu s-o culci? Tu zeu cu ochii negri... o, ce frumoși ochi ai! Las' să-ți înlănțui gâtul cu părul meu bălai, Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai, Las' să ...
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... ar fi alții ca ei Drăgălași și frumușei, Căci ar fi strălucitori Ca doi ochi veselitori! De mi-i face-așa copii, Tu, mireasa mea să fii! (Zice-atunce mândrul crai Ce vâna pe verde plai.) Tu să fii a mea mireasă, A mea dulce-mpărăteasă! Tu, minune-ncântatoare Care ești ruptă din soare! Copiliță-n fericire Stă pătrunsă ... Dragii mamei feciorași! Că mama v-a legăna, Cu vers dulce v-a-ngâna Ș-a ruga pe Dumnezeu Să vă primble-n raiul său, Să vedeți, unicii mei, Ceruri plini de curcubei, Ploi de raze și de stele Pe câmpii de viorele, Ș-oi ruga Domnul ceresc Să ajungeți cum doresc, Viteji mari și feți-frumoși, Doi luceferi mângâioși. Lumea să vă îndrăgească, Dușmanii să se-ngrozească, S-aveți parte și renume, Să vă meargă vestea-n lume! Când era iar pe trezie, Le cânta în veselie: Sculați, sculați, feții mei, Floricele dalbe! C-au venit doi îngerei ... argintoase Pân ce cad lângă izvor Într-un lung, întins ogor, Și se fac din două stele Două mărgăritărele... Cine-n lume, cine poate Mările să le înoate, Codrii vechi ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... a coborî Dunărea pân-în Marea Neagră, făr-a mă opri nicăieri. Cred că nu e nici unul din d-voastră care să nu fi făcut voiajul Dunării și să nu se fi mirat ca mine de sălbatica frumusețe a malurilor acestui râu între Banat și Serbia. E de prisos dar să vă mai vorbesc de acei munți plini de peșteri adânci și înveliți cu păduri vechi, precum și de Porțile-de-Fier, și de Turnul-Severinului ... de nou pentru mine. În urmare, țineam necontenit privirile mele pironite pe malul stâng al Dunării, cu sperare de a zări ceva care să-mi înmulțească cunoștințele asupra Valahiei; dar se vede că această provincie vroia să mă pedepsească, căci ea nu-mi arăta altă decât șesuri pustii ce se uneau cu cerul în depărtare. Din vreme în vreme însă zăream câte ... aș fi mâncat atunci cu mare mulțumire carne de valah! Stam în drum lângă nenorocitul șăuaș care zăcea la pământ și mă gândeam ce o să mă fac, încotro să-mi îndreptez picioarele? pentru că de jur împrejurul meu nu zăream altă decât șesuri goale!... Când mă trezii iarăși cu postașul lângă mine. El nu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... — Sofi, îngână șeful de masă, am pus și lanțul, și ceasornicul la ovrei, atât ne mai rămăsese în casă. Am scontat leafa numai ca să-ți fac 200 de lei... Te-am ascultat... Dar gândește-te și tu... Până când?... Ce-o să mai amanetăm dacă pierdem și-n astă seară? — Destul! Aceeași comedie de la nuntă și până azi!... Aceeași nesimțire... Același egoism! Vreau să vorbesc directorului de înaintarea ta. Mi-a făgăduit mie... mie! Nu putem să stăm la o parte, ca niște cerșetori... Oamenii cu educație fac ce fac și ceilalți... Mă mir că nu simți aroganța oamenilor cu maniere când ... și de greutatea de-a-și mai ridica capul, și de frică de-a o privi drept în față. Neștiind cum să sfârșească și nemaiputând lupta cu tăcerea, îngână: — Dacă vrei tu... dacă zici tu... Poate în astăseară să avem mai mult noroc... Scoală, Sofi... Mă duc îndată după trăsură... Dna Moroi, ștergându-și ochii ei uscați, îi răspunse răstit, nevoind să-și trădeze mulțumirea: — Cum, tu?... tu?... Dar slujnica unde e? — Stanei... n-am putut ...
Ion Luca Caragiale - 1907 din primăvară până'n toamnă
... în răsăritul stelelor; iar toamna, potrivit învoelii, țăranul îi cară întîiu arendașului partea acestuia la hambar sau la gară, și numai în urmă are voe să-și ridice și el partea ce i se mai cuvine și lui. Să nu uităm a spune că țăranii nevoiași, peste iarnă, cînd nu au de lucru și nu pot produce în genere nimica, avînd nevoe ... cîștigurile enorme ale Băncilor, și bacșișurile administrației publice și, mai încă, ridicarea mereu crescîndă a veniturilor Statului. Pe de-asupra acestei realități, ia să vedem acum ce politică, ce administrație, ce cultură intelectuală se fac în acest Stat. Partidele politice, în înțelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradițiune ... clasă a țăranilor nu are, propriu vorbind, niciun reprezentant natural al intereselor ei în Camere; deși această imensă clasă ar avea după lege dreptul să trimită (ca al III colegiu electoral) din toată țara cam 20% din membrii Camerei deputaților. Dar colegiul III votează prin delegațiune, iar delegații sînt recrutați ... fără putință de împotrivire, maselor țărănești. Astfel dar, Camerele sînt în marea lor majoritate reprezentantele intelectualilor și ale plebei orașelor. Pe lîngă agricultură deci, trebue să ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... ntinse-a ghitarei să cadă În noaptea cea ninsă de-a lunei zăpadă. Iar ochii albaștri, mari lacrimi a mării, Să-ngăduie-n taină suspinul cântării; Cobori, adorato! pe inimă cazi-mi, Bălaia ta frunte de umăr să-mi razimi. E demna ta frunte să poarte corona, Robit universul să-i fie  Madonna! Îngăduie celui din urm-al tău sclav Plângând să-ți sărute al urmelor prav. Și lasă-mă-n umbra cămări-ți să vin, Frumos îmbrăcate cu alb muselin, Iar Cupido pagiul cu palma s-ascundă A lampei de noapte lucire de nuntă. Deasupră-și aude ... Dar piatră mai scumpă și cea-adevărată Iubirea mea este nestinsă, curată; Păstrează-mi-o bine... aceasta ți-o dărui..." El ochii și-i freacă, să vadă,-adevăru-i? ...................................................... Și drept că-n mișcarea molaticei ierbi Păștea înainte-i o turmă de cerbi. Dar tot nu-i în ceru-i... Din ... ș-o scutur-acuma. Își scutură haina cea umedă, plină. Balconu-l privește și tare suspină. Zădarnic făcut-au ghitara paradă: IÅ„ez nici visase să vie să-l vadă. Și ce-i mai rămâne ...