Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 1141 - 1150 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
Anton Pann - Zădărnicia (Anton Pann)
... Anton Pann - Zădărnicia (Anton Pann) Zădărnicia de Anton Pann Anica, zilele trec Și minutele ca clipa, Nu simțim cum să petrec Tinerețele cu pripa. Noi din zi în zi murim Și ne pierdem din viață, Ca musca ne amăgim Si ne-necăm în dulceață. Interesuri căutînd, Trăim tot în neodihnă Și ne hrănim griji păscînd, N-avem un minut în ticnă. Cu nădăjdi ne mîngîiem Și ne îndulcim amarul, Ne îmbătăm și iar bem Pînă la drojdi păharul. Am vrea pe plac să trăim, Și să fim în fericire, Iar orcît să dobîndim. Murim în nemulțămire. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a ...
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
... George Coşbuc - Puntea lui Rumi Puntea lui Rumi de George Coșbuc 1893 I Rumi adunase-n creier Toată cumințenia lumii — Și-ntr-o zi regele Gupta Cheamă la palat pe Rumi. î ș„Mâine-i Anul nou, știi bine. Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare de neveste. Și-aș dori vrun lucru mare ! Tu ești sfânt, așa se spune, Faci minuni; și mâine tocmai Ce n-aș da pentr-o minune. Înmulțim splendoarea zilei Vrei ? Găsești tu una-n pripă." Rumi a rămas pe gânduri ... bărbatul, Ea se va negri ca noaptea, Astfel ispășind păcatul. Dar eu cred că nu-i nici una Cu păcate ! Cea mai castă Treacă-ntâi! Și-apoi să treacă Rând pe rând câte-o nevastă." Și-a tăcut. Erau în șiruri Zeci de mii de sute De femei: ce de credință La un loc, ce de virtute ! Dar virtutea ... firea..." Principesele-nroșite Bucuros voiau să treacă, Dar putea să mintă puntea, Vrun nedrept putea să facă, Ori mai știi ? Bătrânul Rumi Face-o glumă, cum se vede ; Și ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... buhne Zburau ca un nour de-asupra cetății. Deci zmeii simțiră că sosi eroul Și zbieră cu țipăt bătând cu aripa; Ei bafta își cască și zboară asupra-i, Cu limbi întreite vor să-l venineze, Zbârnâiesc cu solzii, colătăcesc coada, Și cu a lor gheară vor să-l spârcuiască. Iar Dragoș țipară cu fluierul zânii... Și iată că zmeii cad jos ca butucii! Nu mai pot să zboare, nu mai pot să zbiere, Zac făr’ de simțire, ca două movile. Deci învingând Dragoș, la temniță merge Cu dor ca să strângă pe Dochia-n brațe; Dar strașnica poartă se deschide-n pripă Și iese fantoma lui Vronța păgânul. A lui cătătură, ca cometul noaptea, Platoșa pe dânsul, paloșul și coiful Erau învăscute de mucegai verde, Iar pletele, barba sta țapăn ca stuhul. Deci cu turbăciune paloșul își smulge, Se izbește groaznic namila spre Dragoș, El trăsnește-n creștet ca fulgerul stânca, Încât eho geme răsunând prin baște!! Coiful zbârnâiră și se țănduriră Și din ochi îi curse scântei milioane, Dar fierul la paloș se-ndoi ca cercul. Iar Dragoș sta țapăn în loc ca o stâncă. Și răsucind iute și el al său paloș Mereu ciocârtește ...
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
... veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ca ruine de cetăți, Plutind de asprul viscol al morții cei de veci... Tu ramură-nflorită... pe visul meu te pleci! Din lumea de mizerii și ... numai de nume îmi pare că exist... Tu doar răsai c-un zâmbet în visul meu cel trist! Cu ochii tăi de înger mă mângâi și mă minți, Căci ei cuprind o lume de dulci făgăduinți, De-amor fără de margini, de scumpe fericiri, Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri, Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci, Ce trece cu întreaga-i putere, pe ... am de-acuma o sută de vieți, Căci sufletu-mi de-atuncea e-atât de-ntunecat... Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat! Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad Iluzii ca și frunza pe undele de vad, Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg, Nimic de care-n lume iubirea să mi-o leg, Pustiul și ...
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova
... ei nu însoțești; Încă trăind, tu viața o petreceai mai multă Sorbit în armonia a cetelor cerești, Unde ostaș d-aicea acol-ai și grăbit. Sub tânăra ta mână, degetele-arzătoare, Acum se-nfiorează liră de serafimi; Asculți tu alte imnuri, începi altă cântare Și-ndemni tu alți războinici, vitejii heruvimi, Și alt post mai cu slavă ți-a fost ție gătit. Acolo-ți era locul al tău de moștenire: Poetul aci este străin și ... O, fenomen ce-n veacuri abia când se ivește, O, stea care răsare chiar într-al său apus! Ce fu a ta lucire? Și ce ne prevestește? Ce înger te întoarce? Ce înger te-a adus? Și cum se pun acelea care cu tine pier? De unde ești, ascultă jelinda mea cântare, Vezi lacrima ce pică pe scumpul tău mormânt. În ceasul după ... urmă, în cea d-aici plecare Iubiții-ți fără mine, cu cei ce nu mai sânt, Văzură cum ți-iei zborul, și tuciul trist vestea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și eu sunt ca metalul ce plânge după tine, Prin focuri de durere trecut și
Ion Luca Caragiale - Cronica fantastică
... jumătate din continentul Europei. - Observați bine că narez numai faptele; nu fac nici un comentariu. Bătaia avu loc pe fruntaria celor două țări. Chinezii triumfară și, trecând peste regimentele rusești ca peste un imens bulevard de cadavre, în o săptămână fură în capitala inamică, în două săptămâni ajunseră în centrul Europei și în trei, după ce străbătură și bătură, una după alta, toate țările mari și mici, se opriră pe țărmii Atlanticului. Poate c-ar fi mers și mai nainte dacă ar mai fi avut cu cine să se mai bată... Lumea întreagă zguduită, fu forțată a recunoaște realitatea acestei invaziuni ... discuțiune numele acestui suprem mandarin. Să ne plecăm frunțile la pământ, după obiceiul pământului, și să ne vedem de cale. Cred, acum, doamnă, că sunteți ca și mine de părere, după atâta umblet și fatigă, să intrăm în acest elegant stabiliment public. Vom lua și noi ceaiul și vom fuma opiul, repauzându-ne puțin. Din fericire, acesta este tocmai locul public de predilecțiune al tutulor notabilităților chineze din Tâmpitopole. Este adevărat, nicăieri aici ... calitate. Să intrăm. Priviți pe chinezii mei cum șed cu indolență pe tapetele lor bizar colorate; vedeți ...
Enache Gane - Visul lui Cupidon
... unui erou spre cinste, în cap cununa i-au pus, Asemănînd împletirea, atîtor nenorociri. Ce au făcut prin a sale, cătră răle iscusiri. Și luînd pe el de mînă, cu o multă sîlnicire Prin prăpăstii, munți și dealuri, l-au purtat spre osîndire. Apoi l-au dus prin orașă, oarecînd mai înflorite Care de săltătici tigri le-au văzut el lăcuite Și ... o hrubă agiungînd Și cu mînie fecioara-ș, prin întuneric mergînd, Au voit să-l părăsească precum el i-au fost lăsat În întuneric palatul ca să rămîie uitat). Dar rugîndu-se fecioarei, cu o așa tînguire Care pornește pe pietre cătră o milostivire, L-au tras iarăși după dînsa și ... care firea au lăsat). Atuncea să dea fecioara pe acest lacom voind Acei rîpitoare fiare cu dreptate potrivind, Cade iarăși la picioare Cupidon cu umilință Cum că se va pocăi, au dat iară făgăduință, Și l-au iertat și atuncea după nespusă răbdare Pe care poartă Minerva, cea de oameni iubitoare Cînd tot prin pustiu mergea, a trece s-au întîmplat Pe ... ...
Ion Luca Caragiale - Căldură mare
... țară, a ieșit așa. D.: Unde? F.: În oraș. D.: Unde!? F.: În București. D.: Atunci să-i spui c-am venit eu. F.: Cum vă cheamă pe dv.? D.: Ce-ți pasă? F.: Ca să-i spui. D.: Ce să-i spui? de unde știi ce să-i spui, dacă nu ți-am spus ce să-i spui? Stăi ... poate că s-ar fi putut... Ține minte! F.: Țiu, domnule... D.: ... deoarece nu plecase încă mătușa persoanei care s-a dus pentru ca să dea arvuna tutorelui minorilor, și el nu aflase încă, deoarece nu-i spusese nepotul cocoanei, cu care era afacerea ca și terminată, dacă mai avea răbdare până luni seara, când trebuie neapărat să se-ntoarcă avocatul, fiincă s-a dus cu o hotărnicie; dar ... D.: Stăpânu-tău. F.: Care stăpân, domnule? D.: Al tău... d. Costică. F.: Pe stăpânu-meu nu-l cheamă d. Costică; e propitar... D.: Ei! și dacă-i propitar? F.: Îl cheamă d. Popescu. D.: Și mai cum? F.: Cum, mai cum ? D.: Firește... Popescu, propitar... bine... și mai ...
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii
... pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel, alcătuiesc un fel de breaslă aparte, certată cu morala și aproape întotdeauna și cu legile societății. Pentru ei lumea e împărțită în „șmecheriâ€� și „fraieriâ€�. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora ... în “culcușulâ€� de la „Trei gâșteâ€�, adică în iarbă, sub un nuc pântecos, la marginea orașului. Cântăreanu îl cheamă. El își bate amanta ca să-i dea bani, să joace în zaruri baboroasa cu tovarășii lui. Dar Didina se încăpățânează și nu-i dă. Și tocmai după ce Cântăreanu o lasă din bătaie, ostenit, o lasă lungită și plină de sânge și nu-i mai cere nimic, ea îi dă banii pe care-i ținea ascunși în ciorap. Iar târziu, când golanii adorm sub stele, în murmurul ...
Constantin Mille - Lumea moartă
... moartă de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Oh! naivi în gândul vostru, V´a trecut idee oare, Că sătui de gândul nostru Și orbiți de-a lui splendoare Noi c´un vis ne-am mulțămi! Credeți voi că dac-am ști Că durerea-i soarta noastră ... Ca giganticul Atlas Nesvârlind-o mâni departe Ca pe hârbul unui vas? Căci dece am trăi oare Pe-acest glob mic de pământ, Când durere și plânsoare, Nedreptatea sdrobitoare E din leagăn la mormânt! Pentru voi e numai lumea: V´am lăsat-o și din ea Ne-am tot duce trecând culmea Astei vieți – atât de grea, Sau cuprinși de indignare Am mina-o și râzând Am trimite-o la plimbare Ca o crudă blăstămare Cătră cerul vostru blând... Cu făptura lui stupidă A lui față am lovi Și prin calea lumii vidă Ca o bombă am porni... Ne-am tot duce-duce-duce Printre sistemi și planeți Cum să duce-un cântec dulce Spus de harfe de poeți!... Am scăpa de nedreptate, Voi de noi și ...
... poruncă: În spatele-oștirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte și fum, Dar pașa rămâne alături de drum Departe pe luncă. Mihai îi zărește și-alege vro doi, Se-ntoarce și pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi Și-o vântură toată. Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu știe de-i vis, ori aieve-i, El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Și-n față-i puterile turcilor sânt Tăriile plevei. Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai; Aleargă năvală nebună. Împrăștie singur pe câți îi adună, Cutreieră ... groază și vai, Că vine furtună. — "Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți spun Că nu te-am găsit nicăirea" — Dar pașa-și pierduse și capul și firea! Cu frâul pe coamă el fuge nebun, Că-n gheară de fiară și-n gură de tun Mai dulce-i pierirea. Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier Și