Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 1151 - 1160 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
... poruncă: În spatele-oștirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte și fum, Dar pașa rămâne alături de drum Departe pe luncă. Mihai îi zărește și-alege vro doi, Se-ntoarce și pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi Și-o vântură toată. Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu știe de-i vis, ori aieve-i, El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Și-n față-i puterile turcilor sânt Tăriile plevei. Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai; Aleargă năvală nebună. Împrăștie singur pe câți îi adună, Cutreieră ... groază și vai, Că vine furtună. — "Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți spun Că nu te-am găsit nicăirea" — Dar pașa-și pierduse și capul și firea! Cu frâul pe coamă el fuge nebun, Că-n gheară de fiară și-n gură de tun Mai dulce-i pierirea. Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier Și
... Mihai Eminescu - Calul troian Calul troian de Mihai Eminescu Și ascultând așa fel de-al unora îndemn, Băgară în cetate pe calul cel de lemn Ș-apoi pe veselie, pe chef se așternură Pân- ce ... pe toții somnu-i fură... Din calul acel mare elinii se coboară, Cu pază ei prin uliți în pândă se strecoară; Cum văd că mic și mare căzuse-n somn ca morți, Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiți la porți Ș-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste. Din Tenedos văzură luminile aceste ... cu lănci și săbii, S-apropie de țărmuri pe negrele corăbii. Când peste lumea toată domnea a nopții slavă Ei prea cu molcomișul și fără de gâlceavă Intrară în cetate... oricare repezi Și începur-în toții a da și a snopi. Tăiau bătrâni și tineri, din mic până la mare, Ostași în floarea vârstei și tinere fecioare... Și-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi. Prin porțile cetății curgeau pân-în genunchi Șiroaiele de sânge... pe pruncii cei de țâță Îi aruncau în flăcări ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... de ce se naște, râvnita fericire părând realizată... IV Cu toate că Destinul, ce pentru fiecare urma să hotărască momentul-amăgire, Dorinței să-i cedeze și fără amânare departe să se nască în pământească fire, Era trasat în ceruri, încât să hărăzească după divine norme și legi de neatins, în lumea pregătită ca Viața să primească, sub mii și mii de forme, pe-ntregul ei cuprins, Un timp și-un loc fixate și nicidecum să poată schimba măcar o filă, din cartea Vieții scrisă anume pentru-acela ce-o va citi pe toată, Făptura-om, umilă, dar altfel ... nvețe să cunoască, prin viața lui amară, atras de suferințe – urmând să le trăiască, sperând fără să știe că trista sa povară, de griji și umilințe, avea să îi trezească Treptat o licărire din Viața lui uitată, în minte o-ntrebare din ce în ce mai clară și care să pătrundă ființa-om aflată mereu în frământare, făcându-l să tresară Atunci când va-nțelege ceva din rostul firii și-al său în omenire, lăsând deoparte teama ce îl oprea să știe secretul devenirii păstrat în amintire și dându-și atunci seama Că nimeni nu e singur de poate, în durere, să afle ajutorul și
... reclami de la prevenitul Iancu Zugravu? Leanca (cu emoțiune treptată): Eu, să trăiți, saru' mâna, domn' judecător, eu sunt o fomeie sârmană, Dumnezeu mă știe cum mă chinuiesc pentru o pâine... De-aia și pusesem de gând de la sfântu Gheorghe să las prăvălia, care nu mai poate omul de atâtea angarale pentru ca să mai mănânce o bucățică de pâine, și nu ne mai dă mâna să plătim licența. Prevenitul: Licența o plătește domn' Mitică. Leanca: Domn' Mitică?... să fie al dracului care minte? Jud.: Tăcere ... dumnealui că domn' Mitică!... Eu, domn' judecător, săru'mâna, poci să jur că sunt curată la sufletul meu! Jud.: Nu e vorba de asta!... Spune cum s-au petrecut lucrurile și ce reclami de la prevenit? Leanca: Eu, domn' judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, și clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn-atunci cu birja de la domn' Marinescu Bragadiru din piață, încă chiar domn' Tomița zicea să ... vii beat la judecătorie? Prev.: (obidit): Dacă n-am aminteri coraj, domn' judecător!... Jud.: Destul. (Condamnă pe prevenitul Iancu Zugravu la șapte lei despăgubire civilă și
... Pe când steluțe-n cer apun, Trill bate drum de-a dreptul, Se duce calul, cel nebun, Cât strâmt îi pare pieptul. Menard, ca și Trill, o iubea Pe Nora; doi, iubiți de ea, Din doi s-alegi pe cine? Frumoși și nobili amândoi, Război trebe să poarte, Și, cel ce biruie-n război, E cel iubit de soarte. Rivalii-ncruntă arma lor, Câștigă Trill acest amor, Menard e-n pat de moarte. Hei ... de el spăriat Aleargă dublu de turbat Spre punți și porți fugarul. Acolo stă; duc servitori În sală pe sfărmatul, Dar vai! îl fulgeră fiori Și nu-l încape patul. E Nora ea? El e Menard? Obrajii ei ca focul ard, Și ochii lui ca focul. A fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna. Și m-ați chemat voi, să vă fiu Eu martor fericirii? Hah, iadule, că nu-s azi viu! El crunt privește mirii, Se zvârcole
Iancu Văcărescu - Primăvara amorului
... oamenii suppun. D-amărunt privind natura, Planeți, răsărit, apus, Stam gândind: Așa făptura Cine-ar fi-nvârtind de sus?! Câtă slavă se cuvine La unul ca El, i-o dam! Ș-însumi mulțumit cu mine Mă duceam și mă culcam. Dormind astfel într-o noapte Somnu-ntâi, ca vre un ceas; Mă deștept, înțeleg șoapte, Simț că de copil e glas. Strigând întreb: "- Cine este? Cine-aicea s-a băgat? Cine ... Ș-a luminei după nori. Apoi doru-i venea-n minte, Ea de jale se spărgea, Nevorbind spunea cuvinte Ce simțirea atingea. Înfoca spuindu-și tângu, Subt ea un copaci stufos Ce de nalt stăpânea crângu Ne-a dat razem șezând jos. Ast loc, el, și vreme-alege, Astfel începând vorbi: "- Că e cea mai veche lege Pe pământ ca-n cer, vei ști, Cu plăceri, sau cu durere, Câte trăesc, vor, nu vor, Curând, ori cu-ntârziere Stăpânite-a fi d-Amor ... s-arăt grămadă Turnuri, case, vii, grădini, Munți verzi, munți d-o zăpadă Lucitoare fiind plini. Ducând apă cânt fetițe. Mai încolo lângă oi, Spun, ca ele ciobănițe Că sunt bine câți sunt doi. Ecco prea cu îngrijire Al lor cântec rescântând, Drag îl duce la simțire ...
George Topîrceanu - Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru
... poetul naturii ș-al trecutului sentimental, poetul duios al pământului Moldovei. Nuvela Bulboana lui Vălinaș completează volumul. Subiectul ei, cu un ușor caracter tendențios, arată cum într-un sat de pe Bistrița în sus, din fundul munților, „civilizațiaâ€� nouă prin reprezentanții ei strică armonia și poezia veche a vieții de acolo. E vorba de idila unui plutaș cu o fată din sat și de dragostea, aprigă și iute, a unui biet notar ticălos, pentru aceeași fată. Conflictul se angajează cu putere și sfârșește dramatic. Peripețiile lui țin atenția încordată de la început până la sfârșit. Figurile de al doilea plan, plutașii, femeile, viața și obiceiurile satului se proiectează cu mult pitoresc, în cadrul naturii grandioase. Iar tablourile din natură... Alăturați numai aceste două cuvinte — Sadoveanu și Bistrița. Vă închipuiți ce poate ieși de aici! Un tablou de noapte, pe malul apei, te urmărește ca o obsesie. Iar pe alocurea simți însuși mirosul de cetini, aerul umed de buhai, frigul văratic al munților... Singur acest volum ar fi de ajuns ... dl Sadoveanu, chiar înlăuntrul literaturii noastre, este unul din cei mai originali scriitori. El a venit cu un fond absolut propriu de sentimente și observațiuni, cu un ton sufletesc nou ...
... Dimitrie Anghel - Crizanteme Crizanteme de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul Se trec și florile de toamnă ) Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă Lîngă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală. Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă... Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină ! Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda cîte n-ar mai spune; A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune Troienele de flori bogate, culese ... a trecut, și cum trec toate pîn' vine moartea să te cheme; Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme; În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă. Și-mbrățișați alături plîngem, plîngi blîndă, candidă vestală, Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă. Brîndușele-nfloresc de-a ...
... zboară mai ușor, Iar noaptea rătăcește afund din stele-n stele, Cătând să-și vază visul cu ochii printre ele. Ce vis?... El ce trăise ca șoimul izolat, Din răvărsatul vieții pe lume-nstrăinat, Crescut în înfrățire cu iarba și cu vântul, Având de templu cerul și de culcuș pământul; El, oaspele câmpiei, născut pe al ei sin, Scăldat în foc de soare și-n limpede senin, Ce nu văzuse încă nici sate, nici orașe, Nici florile-omenirei cu chipuri drăgălașe; El, care ziua-ntreagă se-ngână cu un ... șoimii ce vin de peste plai... Ah! unde-i cea minune sosită de la rai Ce-n inimă-i vărsat-au o mult fierbinte rouă Și l-au făcut să treacă din viață-n viață nouă? Dar iarba îi răspunde pe câmp îngălbinind, Izvorul viu și rece prin iarbă șerpuind, Și vulturul sub ceruri nălțându-se-n rotire, Și vântul, val de aer, trecând în vâjâire. Toți sunt în nepăsare, toți iute-l părăsesc, Chiar bivolii dumesnici de el se răzlețesc, Și numai, numai ghioaga din tufele uscate Se pare că-l jălește duios ca ...
Dimitrie Anghel - Cîntecul greierului
... o, Soare ! De cînd tu cel ce astăzi urci bolțile de-azur. Erai de-abia o pată prin neguri călătoare, O forță-n mers ce-și cată o formă și-un contur. Așa erai, dar timpul ți-a modelat conturul Și incendiul ce-n tine mocnea de veșnicii, Înflăcărat deodată a luminat azurul Și ale mele negre și mari melancolii. Așa erai pe vremea întîiei aurore, Pe cînd eu, negrul greier, rapsodul fără glas Ce te cînta-nstrunîndu-și elitrele-i sonore, Așa am fost de-a pururi și-același am rămas. Eu sînt întîiul sunet care-a trezit ecouri Făr-a trezi pe lume fiorul unei uri, Rapsodul ce ... a rupt pacea înaltelor platouri Și-a deșteptat visarea funebrelor păduri. Ca într-o seră caldă trăiam punctînd tăcerea, Privind plin de uimire cum vremile în mers Înalță continente ori pregătesc căderea A cine știe cărui fragment de univers. Părea cum că natura arareori sătulă De vechile tipare căta izvoade noi; — Cum de-a putut fragila și
Vasile Alecsandri - Plugul blestemat
... Vasile Alecsandri - Plugul blestemat Plugul blestemat de Vasile Alecsandri Vecină cu moșia bogată și domnească Se-ntinde o câmpie mănoasă, răzeșească, Pe care o pândește avanul domnitor Cu poftă nesățioasă, cu ochi adunător. El vrea ca să-și cârpească hlamida aurită Cu zdreanța sărăcimii de veacuri moștenită. Dar nu vrea răzeșimea să-i vândă-al său ogor, Căci e legat prin sânge pământul ... n boi să-i mâie, dar boii stau pe loc Ș-acoperă copilul cu-o caldă înfășare Prin aburii ce iesă din deasa lor suflare. Și ciocârlia-ncepe cântările-a-și urma, Și mama în uimire începe-a lăcrima. Muiere! strigă vodă turbat, schimbat în fiară. Pieri deci și tu pe brazdă, și țâncul fraged piară! Nebun, el se repede, dar n-a făcut doi pași, Și iată că tufarii se mișcă a vrăjmași. Și iată că s-aude un glas de răzbunare, Și iată că se vede o gloată-n fuga mare Venind cum vine zmeul pe aripă de vânt, Cu-o falcă sus în ceruri și alta pe pământ. Răzeșii sunt, răzeșii!... .ugiți, pieriți cu toții. Păcatul vă ajunge, neferi și domni, voi, hoții! Răzeșii în urgie s-apropie de voi