Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN
Rezultatele 1151 - 1160 din aproximativ 3431 pentru DIN.
... cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile ... lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș ... sau zburlite ca de vânt, legănându-se, sâsâind, îndemnând la tăcere, le vezi? cârdul de gâște se înșiră, una după alta, ca și când cea din capăt ar fi înghițit un mosor de sfoară al căreia capăt l-ar fi hăpăit, pe rând, toate celelalte. Dincolo, lângă teuca de apă, sunt ...
... un boț de humă ce orbecăia făr' de nici un căpătâi prin văzduh, când neamul lor greieresc își ridica osanale lui însuși, sub frunzele uriașe din care astăzi nici măcar urme n-au rămas. Ei biruiseră vremea, dăinuiau stăpâni în lung și-n lat, ca și pe atunci. Chiar un străbunic ... bătrâni pricepuți le auziseră. Căci, doar așa rămân poveștile pe lume. Toate gândurile acestea năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea ațipi din pricina unei privighetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul sub care dânsul se odihnea. „Mă rog, n-aș putea-o vedea și eu pe dihania asta? Ce neam așa de obraznic să ... răspuns, își puse în minte să iscodească pe o lăcustă, deși numai la gândul că avea să vorbească unei obrăznicături care îndrăznise să se întreacă din sărit cu el îl apucau furiile. O căută totuși și n-o găsi. „Firește, gândi greierul, lăcustă și să stea acasă, dracul a ... o mulțime de vaca-Domnului — gângăniile cele roșii stropite cu negru — i-o arătau. Lasă că-l căinau că nu putuse dormi, dar ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și ... prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată ... repede pe cizmă, căci vederea ei îi amintea, cu groază, priveliștea pe care cizma unui alt vânător i-o dăduse într-o zi: trei tovarășe din furnicar strivite, dintr-o dată, sub talpa grea a omului. „Ciudat, gândi furnica în sine, s-ar zice că numai pentru ca ... și pe aceștia, în zigzag, și, când dădu de cel dintâi buzunar al surtucului, se opri. Să se coboare, să nu se coboare-n el? Din cele ce învățase dintr-atâtea călătorii, și de la alții, știa că pe oameni, mai ales, cu greu îi poți cunoaște pe dinafară. Iar în ...
... sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică , unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă ... rozeta, degeaba! În mireasma ei să mori, și mori fericit.â€� Gândind astfel, privi mai bine tulpina florii. Cine-l pusese! Mâhnit, își mai schimbă din păreri: „Într-adevăr, îmbătător miros, dar de ce oare firea nu îmbină niciodată toate însușirile la un loc? Poftim, privește, cine împrăștie o asemenea ... fi crezând, mă rog, lucru mareâ€�, atingându-le, disprețuitor, cu vârful aripii, le lăsă în urmă. Ce mai straturi de ochiul-boului ! „Sunt prea din topor, băgă de seamă curtezanul. Ce e floare trebuie să aibă ceva care să o înrudească de aproape cu cerul, cu aerul... sau cu mine ... spuse o vorbă proastă unui stânjenel scuturat, îmbătrânit, ce i se ținea în cale. Zarnacadelelor le rămăseseră doar tulpinile; liliacului , frunzele. Mai departe, mai departe. ...
... a trezit ciocârlia în chemarea prepeliței: „Pitpalac!â€� Cerul abia se rumenise; picăturile de rouă încă nu se prefăcuseră în mărgăritare; luceafărul tot făcea din ochi pământului. Dar peste puțin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul și se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către ... mare fericire. Căci și fericirea nu-și alege totdeauna clipa nimerită în care să-și verse prinosul. Scuturându-și penele, un tril de mulțumire izvorî din gușa ciocârliei. Apoi se dezlipi de țărână și, pâlpâind din aripi, se înălță. Aerul parcă se rumenise. Oglinda cerului poleia pământul. Încă o bătaie de aripi. Mai sus! Slab de tot i se părea ciocârliei ... umpleau bolta cerului. Vroia să se simtă singură, dezlipită de țărâna pământului, — ea și raza, în singurătatea amețitoare a înălțimilor... Își avântă din ce în ce cântecul; și încordează mai tare puterile. Dar trupul greu parcă-i înlănțuie glasul, i-l ține închis ca într-o colivie. Ar ... Mai sus! mai sus! Și trupul mereu o trage înapoi către pământ, și raza mereu o cheamă către înălțimi. Într-un avânt își pune cea din ...
... nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau razna, se împrăștie repede. Dânsa paște puțin, apoi rămâne cu urechile ... culcă jos între paiele moi, și, neliniștită, așteaptă să audă a doua zi glasul unui om... În dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse ... câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată, jos. Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa deasupra creștetului, apoi soarele începu să ardă din ce în ce mai puternic. Semințele florilor miroseau ca și cum ar fi fost prăjite, și iarba se încălzi sub dânsa ca într-un culcuș ... ploii. Se sculă în picioare, îngrijată, când cele dintâi picături căzură plescăind pe trupul ei. În câteva clipe ploaia o înecă, nu putea să răsufle, din coamă apa se scurgea ca dintr-un izvor. O apucă un tremur. Un tropot înăbușit îi izbi auzul: herghelia se întorcea în fugă; și prin ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
... a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și ... de veste firea, Îmi spune gândul meu cel mic, Mi-arată voia și simțirea: Tu ești — deci nu-s eu un nimic. Sunt părticică din zidire, Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire, Între ființele trupești Și duhurile îngerești. În mijloc Tu m-ai așezat, Cu mine toate ai ... colb mă tăvălesc, Cu mintea — fulgeri cârmuiesc, Stăpân și rob, sunt crai și vierme... Fiind așa de minunat, De unde oare m-am luat? Din Sine — nu-ntr-aceeași vreme A Ta zidire sunt, Preasfinte, Sunt dintr-a Ta înțelepciune, Izvor al vieții și Părinte ...
Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu
... hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ta ființă, o, Domnul vechimei, Pe sine cu sine te-nființezi ... chibzuiește cursul, le miști cu măsură, Început, sfârșitul în tine se-ncheagă. Moartea ta viață lumii dăruiră, Precum scântei multe năbușește focul, Se nasc sori din tine pe cer în tot locul, Precum la ger iarna în ziuă senină, Fulgi de promoroacă, scăpărând la soare, Lucesc, scânteiază în a lui ... luni și cometuri de foc arzătoare, Toate către tine ca către zi noaptea! Dacă către tine îi toată tăria, Ca un strop în marea ce din nouri vine, Ce dar este lumea cunoscută mie? Mai ales eu, omul, Doamne, către tine? Deci în oceanul cerurilor nalte, De-ar fi lumi mulțime ...
... 13:55 14:07 de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) 14:21 →→ ovidiu tâmpește cuvinte despre copiii care nu vor știi să apară din poezie scrisă pe calea ferată salva vișeu spune că lumea din față n-are și că lumea din spate e tare definește totul prin nimicul din noi răscolește trecutul bea umilința de-a fi și se ceartă cu toți zeii greci - din
... poate crezi că va pluti mereu De-a lungul nopții pace-adormitoare? Acum tu crezi, sărman bordei al meu, Că-n alb veșmînt din cer o să coboare Un înger blînd ! Dar nu știi ce știu eu: La noapte-un duh cu hohote-o să zboare. Porni-se-va ... de șoapte Așa cum trec, pe-al soarelui apus, Năluci ce plîng prin lanurile coapte, Și-apoi sosi-va șuierînd pe sus Cel vecinic mînios din miazănoapte. Prin somn tu vei simți trecînd fiori Prin trupul tău, și deschizînd privirea Vei sta cutremurat; acum tu mori ! Din mii de părți s-a-nvîrtejit pieire: Cîmpii cu crivăț, și văzduh cu nori, Și-un suflet răzvrătit întreagă firea ! Tu-n pază ... De te-o strivi pe tine, Sînt toți ai tăi pierduți ! Să nu te dai ! El vine mînios, el vine, vine — Te va urni din locu-n care stai, Va smulge stuhul tău cu brațe pline. Și-ai tăi, deștepți, vor plînge iarăși toți, Cînd el te va-ncleșta să ...
George Coșbuc - Brâul Cosânzenii
... s-arată, Și-n drumul lui umblând de-atunci Simțea de-ajuns frumoasa fată Că viața noastră nu ni-e dată De dragul unor flori din lunci. Din ochi albaștri de cicoare Pe sânu-i alb de ghiocel Curg lacrimi calde-acum! O doare, Ei inima de drag îi moare, Iar Făt-Frumos ... de vară, S-ascunde fată și fecior. Au fost ascunși încât nici floare, Nici ochi de om nu i-au zărit. Dar printre crengi adormitoare Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brâu și l-a răpit. Atunci Ileana și simțește Că-i arde plânsul în priviri ... în jur privește Ș-aprinsa-i față-ngălbenește Că nu e brâul nicăiri. Și cum ea varsă desperată Un plâns amar, un cald șiroi, Curgea din cer ploaie curată, Iar dintre ploi lucind s-arată Frumosul brâu stropit de ploi. Și-n ceruri călătorul Soare Râdea cu hohot repetat Și prin ... Și-apoi plângea, mai mare mila, Și-n nopți apoi ea s-a pierdut. De-atunci totuna este firea, Dar multe nu-s din ...