Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
Vasile Alecsandri - Plugul blestemat
... Vasile Alecsandri - Plugul blestemat Plugul blestemat de Vasile Alecsandri Vecină cu moșia bogată și domnească Se-ntinde o câmpie mănoasă, răzeșească, Pe care o pândește avanul domnitor Cu poftă nesățioasă, cu ochi adunător. El vrea ca să-și cârpească hlamida aurită Cu zdreanța sărăcimii de veacuri moștenită. Dar nu vrea răzeșimea să-i vândă-al său ogor, Căci e legat prin sânge pământul ... n boi să-i mâie, dar boii stau pe loc Ș-acoperă copilul cu-o caldă înfășare Prin aburii ce iesă din deasa lor suflare. Și ciocârlia-ncepe cântările-a-și urma, Și mama în uimire începe-a lăcrima. Muiere! strigă vodă turbat, schimbat în fiară. Pieri deci și tu pe brazdă, și țâncul fraged piară! Nebun, el se repede, dar n-a făcut doi pași, Și iată că tufarii se mișcă a vrăjmași. Și iată că s-aude un glas de răzbunare, Și iată că se vede o gloată-n fuga mare Venind cum vine zmeul pe aripă de vânt, Cu-o falcă sus în ceruri și alta pe pământ. Răzeșii sunt, răzeșii!... .ugiți, pieriți cu toții. Păcatul vă ajunge, neferi și domni, voi, hoții! Răzeșii în urgie s-apropie de voi
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam
... Nicolaus Olahus Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog: Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire. Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești. Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus, Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit. Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta Trist, însă spiritul ... arătat pe deplin geniul duhului său. Harnica lui tinerețe neîncetatului studiu Fu închinată, când Biblia tot cerceta. Când a crescut înțeleptul lui cuget și-ajunse om matur, În univers ca o stea fără pereche luci. Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrânețea, în lume N-a mai putut încăpea geniul său strălucit ... Astfel și el pe ceilalți toți învățați i-a-ntrecut. Viața întreagă îi fuse atâta de neprihănită, Că îl poți lua însuși tu ca fericit îndreptar. Despre aceasta ne dau mărturii credincioase ale sale Opere ce-au izvorât dintr-un cucernic talent. Ele redau neclintita-i credință și firea-i curată. Chipu-i, ce parcă e viu, și trăsăturile lui: Ele ne-arată ...
Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"
... vremi. Mulți juni s-ar fi socotit norociți să o ia de soție; dar atunci zestrea nu era cea dintâi condiție a căsătoriei, și ei ar fi vrut mai întâi să se încredințeze de pot fi plăcuți, lucru cam anevoie într-o epocă când adunările erau rare, și când fetele, departe de închinăciunile cele viclene și interesate ale bărbaților, n-aveau altă societate decât a mumelor sau a tovarășelor de copilărie. Apoi cum, prin toate aceste greutăți, junele Leurdeanu găsi prilej a face pe Elena să gândească la dânsul, acesta este secretul amorului, și îl cunosc toți aceia care au iubit vreodată; el nu era mai frumos decât ceilalți juni, dar se deosebea din mulțimea lor prin niște sentimente ... îl văzuse de câteva ori călare în parada domnească, ba chiar în casa părinților săi, unde însoțea câteodată pe tatăl său la zile de vizită, și atâta a fost destul ca să-l judece demn de iubirea sa. Înțelegerea lor se urma de mai multă vreme, și acum hotărâseră ca ...
... George Topîrceanu - Aprilie Aprilie de George Topîrceanu Baloane mari de spumă albă prin grădini (Și zarzărul, și vișinul, și perii) Stau gata să se-nalțe din tulpini Spre cerul primăverii... Caisul nostru s-a gătit la poartă Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, Și cu zulufi de floare la urechi, Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă. Pe strada mare, Ies flori înalte la plimbare În rochii de sezon, ușoare, Cu toate că-i o vreme ... — Când vine primăvara Sunt dulci și colorate ca bomboanele! Pe cea care-a trecut o cheamă Clara, Fiindcă are Ochi albaștri tare, Și gura ei cu rouge ca de coral Surâde vertical... Un mic vârtej, copil al Neființei, De-a curmezișul străzii rătăcit, Nebun în jurul lui s-a răsucit ...
Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân
... rând, Mânios, zvârlind cu pietre după noi, și înjurând?... Nu-i așa, că toată slava i-ar cădea în ochii tăi?... Vezi, noi socotim bătrânii ca pe niște dumnezei, Înțelepți, blajini, pe dânșii pururea stăpâni fiind, Bunătate și iubire peste noi împrăștiind, Purtând vecinic în privirea lor văpăile iubirii, Așteptând, ca pe un oaspe drag, clipala adormirii, Suferind de suferința și de plânsul tuturor, Dușmanului ce-i hulește tinzând mână de-ajutor. Vai! Dar cui spun eu acestea? Ție, care n-ai idee Că în oameni ... cel puțin! Nu te mai preface! Haide! Cugetă că ești creștin, Și că dincolo de groapă îți va pune mâna-n piept Cel-de-sus, și vei da samă de-ai fost strâmb, ori de-ai fost drept! Ah! și când știi că de ochiu-i nu-i ascuns nimic în vremuri, Trebui să fii dinainte-i cremene, ca să nu tremuri! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și-n auzul celui vecinic, și-n auzul tău atunci, S-or deschide-ngrozitoare, ca ale gheenei munci, Două guri. Una va zice: Eu pământului l-am dat Alb ca zorii dimineții, fraged și nevinovat. ...
... pildă prea străină De-a lor sistemă-i dizbină; Din apoasa lor camară Ieșia adeseori, Pe răcoare, cătră sară, Cu soția-cel castor, Și primblându-se prin lac Scotea-n aer a lor cap. Lua aminte și vedea Ce la curte se dregea, Cât-armonie, lumină, Se lățea prin cea grădină, Cum prin înflorit parter, Cu-nvățatul guverner, Tineretul boierin Dialect vorbea străin. La aceste luând sama, A castorului madama Începu la soț să zică ... pedagog Pe o vită cu talent! Când în astă sfătuire Stă să deie-o hotărâre, Li s-arată lângă mal Veneticul papagal, Având pene verzi și mure, Ce din gros scăpând afară Și zburând din țară-n țară, După multe avanture, Parcă înadins chemat, Prest-un ram s-au așezat. Și s-arete că nu-i mult, Vorovind aice cu sine Cuvințele tot streine, La castori mult au plăcut, Că avea și o figură Plină de învățătură. Castoreasă, cu mirare, Cătr-a ei bărbat au zis: Papagalul mi se pare Al său plisc când au ... așa au răsunat Ca
... Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra ... l-apucă de cap, făcându-i morișcă. Se tăvălea peste cap și, pișcat de-un purec de fulger, Se scărpina de-un șir de păduri ca de-un gard de răchită. Norii roșesc de rușine și fug iar vântul se culcă Între codri și munți... Uraganul mahmur poticnește Spre castelul de stânci, ce-și
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie
... ziuă, și că el, adică Mișu, s-o aștepte negreșit în Cișmegiu pe movilă, și să fluiere pe „Margaretaâ€� (fluieră entrata marșului „Margaretaâ€�) ca să fie ea la sigur că el este — că ea știe că o curteaza de atâta vreme, când cumpără țigări de damă, și are să-i spuie multe, da' să vie negreșit. Asta era intriga lui domnul Mitică, de râdea mereu și-și făcea semne cu Cleopatra — asta era: ea să meargă pe la trei și jumătate pe movilă, și el, adică Mitică, să se facă mitocanul, să-i ceară cont lui Mișu, și noi să ieșim toți să ne batem joc de întâi aprilie de Poltronu! Am chemat țal! am plătit... Cleopatra s-a îmbrăcat cu ... nebună, se mușca de mâini, se trăgea de păr... Ne-a ocărât, ne-a blestemat... ba pe Cleopatra a și scuipat-o. (bocindu-se ca bătrâna.) „Mitică! frumosul maichii! Mitică!" (schimbând tonul și mutra și dând din umeri.) Ei, asta mi-e necaz mie... Mitică și ...
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului
... om cu Dumnezeu: Ușor era atuncea Ce este-acuma greu. Frumoasa Palestină Pusese să ridice Biserica cea mare Lui Savaoth — se zice. Mai patruzeci și șase De ani a fost lucrată, Cu marmură și aur Spoită și-mbrăcată. Era o fericire Nespusă a vedea Cum marmura cea albă În flori se împletea Cu aur, pietre scumpe, Cu lemnuri felurite; Cum se ridică-n ceruri Coloanele-ascuțite. Și grinzile înalte De jos de-abia se văd, Ușorii stâlpi în aer, În raze se prevăd. Când ziua albă-nuntru Strălucitoare cade, Cum ea de-odată-nvie Lumina minunată, Încât și cel mai negru, Întunecos și rău Și cel mai vrednic suflet Vedea pe Dumnezeu În mijlocul acestor Lumini strălucitoare, Înconjurat de stele, Înconjurat de soare. II Aici, în locu-acesta, În Israel ... plină Privind senin acele Coloane de porfir Mărețe-mpodobite Cu aur de Ofir, În fața celui roșu Granit nespus de tare A marmurei ca chipul Frumoaselor fecioare, În locul rugăciunii Ș-al darului ceresc, Unde scârbiții oameni Durerea-și potolesc, Aici unde se pleacă Genunchiul cu plânsoare Și ochii varsă lacrimi ...
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
... chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei zburară, Și tocmai ca tămâia către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a sa gură rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ... cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La recea ei guriță? În ore de pe urmă, când sufletul se stinse, Când ochii ca de gheață nu mă vedeau plângând, Și când a ei viață ca zorile se stinse, Pe fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se ... păcate A văduvului soț: Deci la sfârșitul vieții voi săruta și ...
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
... chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei zburară, Și tocmai ca tămâia către Cel Preaînalt La cer se ridicară. Atunci toate tăcură... iar pe a sa gură rece Suflarea contenise, și-n pieptul amorțit, Și pe ochii săi galeși geana vru să se plece, Însă au țepenit... Și eu stam lângă dânsa, de moarte îngrozit, Nu-ndrăzneam să pun mâna pe trupul mult scump mie, Căci cuvioasa moarte îndată s-au gătit Lumei ... cruceliță, Ce-ți șoptea ea atuncea când te ținea lipit La recea ei guriță? În ore de pe urmă, când sufletul se stinse, Când ochii ca de gheață nu mă vedeau plângând, Și când a ei viață ca zorile se stinse, Pe fața ei pierind. Când moartea pe viață zbuciumă ne-ndurată, Precum zbuciumă vântul un pom până ce-l rumpe, Crăbindu-se ... păcate A văduvului soț: Deci la sfârșitul vieții voi săruta și ...