Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Dimitrie Bolintineanu - Lăutarul (Bolintineanu)
... Crinul care-mbobocește, Dar nu crinul cel uscat!" Zice și pe loc dispare; Dar prin vânturi care gem, Oaspeții, cu-nfiorare, Auziră ăst blestem: ,,Voi, ce tartĂ¡rul v-a revărsat În nopți fatale de voluptate Cu nori de crime și de păcate Pe fața lumii ce-ați insultat; Voi, ce dați moartea chiar în amor Ca șerpi ce-n ora lor de-nrodire, De voluptate și fericire, Turbați omoară complicii Ior; Voi, ce cu hulă la cei mai tari Târâți josita voastră cerbice, Și pentru omul cel neferice Aveți disprețuri crude barbari; Fără de cuget, nici Dumnezeu, Fii de minciună și înjosire, Astăzi cu cruda-mi disprețuire, Pe voi să cază blestemul meu! S-aveți repaos într-un mormânt Numai când corpul ars de ... va-n lume orice plăcere Prin desecatul său osământ! S-aveți vedere; rău să zăriți! Auz, ș-auzul să vă înșale, Gură și vorbe fără de cale; Inimi, și numai chin să simțiti. Pe cât trăi-veți p-acest pământ, Fapta cea bună ce-ți face-n lume Să se topească fără de nume Cum piere-n spațiu urma
... lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei ... În mijlocul satului, lângă biserică, se opri. Ajunsese la crâșmă. Pe lavițe, femei, moșnegi și câțiva copilandri stau cu pieptul peste masă, cu capul sprijinit de mână, cu ulcelele dinainte. Stăpânul îl duse din dos, lângă un gard, și-i legă dârlogii de un par. Calul rămase singur. Întoarse capul după stăpânul care plecase grăbit. Primprejur nici un fir de iarbă, de fân, nimic; nici un jgheab cu apă. Dincolo de gard, o mulțime de poloboace pline cu huștile borșului vărsat din ele. Din altă parte venea miros ...
... Ion Luca Caragiale - Versuri Versuri de Ion Luca Caragiale Amicului C. D. Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să cânți, mai ... divină Ce zeii, spre-a lor fală, voiseră să-ți dea. Umblai după-ntâmplare, și numai a ta muză Și cultul ce-ți dau grecii le-aveai drept călăuză: Orb, tu nu vedeai lumea, dar lumea te vedea. Rapsode, vino și-astăzi, și, de mai poți, te-nspiră, Te-ncearcă să mai farmeci mulțimea cu-a ta liră Și cu scânteia sacră ce-aveai pe fruntea ta Dac-ai trăi, desigur, ți-ai renega și muza, Și geniul, și lira, și mută ți-ar fi buza; Mânia lui ... și-ar mai putea simți, Invidia nedemnă, barbară și perfidă, Ori ignoranța crudă, profană și stupidă — Virtuțile moderne – pe loc te-ar amuți. Ce-mi spui de
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... stil neted patima-și spuse Zicând: «Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimesc. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentr-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Astfel ironizează Alexandrescu stilul obișnuit al poeziei de dragoste de pe atunci. Numaidecât trebuie să citâm din poeziile lui de dragoste, pentru a verifica gradul de emancipare al acestui critic de erotica vulgară: Adio! n-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte În astfel de minuturi mâhnit sufletul meu. E o durere mare, Și suferinți, pe care A le simți pot numai, a le descri mi ... și a le descri mi-e greu. N-am cuvinte este, în vorbirea literară, o intolerabilă infirmitate. Alexandrescu mai poate zice și așa: Dar însă suvenirul ființelor iubite Va fi al meu suflet etern înfățișat. Pentru dar însă Alexandrescu are o curioasă predilecție. Sau, astfel, sau tot atât de plat prozaic: Negreșit că Elisa de sine încântatâ, Văzându-și în fântână atâtea frumuseți... sau: O văz ziua și noaptea, seara și dimineața; Ca un rănit de moarte simt în piept un fier greu; Voi să-l trag, fierul iese, dar
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... sub pielița străvezie a unui trup tânăr acel rumen al sângelui, care tremură, licărește, aleargă și se schimbă după cum vei ridica perdeaua de la geamurile camerei tale? Cine poate săpa în piatră un mușchi încât să vezi într-însul o forță care se odihnește? Ferice de acela care se îmbată de mărimea și frumusețea acelor ce veșnic trăiesc și se răsfață în aplauzele mulțimii, fără a simți depărtarea de la ceea ce a făcut până la ceea ce vroia și trebuia să facă. Ah! dar ce nenorocire blândă pentru mine, care, înfiorat de soartă de-a nu fi înțeles de lume, mai găsesc prieteni buni și drepți ca să mă smulgă din lumina îngustă, zgomotoasă și spălăcită a orașelor! Acele case mari, greoaie ... tremurător al plutei, te pune pe gânduri și te dezmiardă, parcă ar fi o bătrână care te leagănă și-ți cântă, și-ți șterge broboanele de pe frunte, și te apără de zăduf și de singurătate. Lungit cu fața la cer, cuprins de liniștea senină ...
... George Coşbuc - Murind Murind de George Coșbuc Pe creștet de dealuri e soare, Dar umbre-ale nopții prin văi, Și-n umeda nopții răcoare Soldatul, departe de-ai săi, Se zbate, și geme, și moare. Îi sîngeră pieptul de-arsură. Iar apa se zbuciumă rar Devale, și-alene murmură — Ah, umed un deget măcar Să-l puie pe vînăta gură ! Dar trupu-i e frînt de prin cruce. Voind să se nalțe puțin, De-aseară se-ncearcă s-apuce Cu mînile-o creangă de spin. El vede părîul ! Măsoară Cu ochii, trei palme de drum. Așa de cînește să moară ! Se-ntunecă văile-acum, Iar noaptea grăbită scoboară. El parcă stă-n noapte la pîndă, Puțin rădicat pînă-n brîu; Și-i ... trupu-nghețat, Își trage mantaua pe sine. O-ntinde cu dinții și geme, Iar gura-i șoptește duios. Eu nu știu, sunt rugi ori blesteme, Dar știu c-a pierit fără vreme Flăcăul voinic și frumos. Că iată-l scăldat în sudoare, Și-acum e tăcere prin văi. El ... mai simte ce-l doare Și nici nu mai strigă pe-ai săi, Nu plînge, nu geme. El moare. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii ...
Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei
... contra întâmplărilor și a prigonirilor din afară, precum și a tulburărilor din lăuntru. Înșelat în toate speranțele mele, închis în Râșca, de două ori desțărat, studiul letopisețelor, singura istorie națională ce avem până acum, a fost pentru mine o nevoie și o mântuire. Nici că mă căiesc, dar, de munca materială ce m-a costat adunarea manuscriselor, confruntarea și colaționarea deosebitelor texturi, și, în sfârșit, publicarea unei ediții pe cât cu putință corectă și deplină ... greșite copii ce am putut găsi; știu că și cu aceasta colecția mea va avea încă multe lipsuri, multe facturi rău citate, multe daturi nepotrivite; dar, îndreptarea acestora este treaba ori a istoricilor ce vor întrebuința-o, ori a criticilor ce vor lămuri-o. Eu, editor, socot că am făcut destul, aducând la bun sfârșit, ca simplu particular, neajutat de nimeni, o întreprindere care la nații mai mari și cu un public mai numeros și mai interesat pentru istoria patriei, spre a se ... a avut trebuință de sprijinul ori al guvernului, ori al societăților învățate. Nădăjduiesc că, în privirea importanței sale, această colecție va fi bine primită de
Iulia Hasdeu - Singurătate (Iulia Hasdeu)
... beci obscur, Și vino în eternul pur, Să facem baie în lumină. O, vino să ne bucurăm De-a fericirii plinătate! În drum de-o fi vreo greutate, Găsi-vom, totuși, ce sperăm; Căci vom putea ca să gustăm A liniștei singurătate. Și vom dezveli deodată Eterne taine, mult profunde, Ce infinitul le ascunde Acestei lumi, ce-n van le cată; Și vom zîmbi, ca de-o erată, De-a lumii cunoștințe scunde! Al nostru ochi descoperi-va Reala față-a tot ce este Și printr-o vrajă, ca-n poveste, Tot universul lămuri-și-va Secretul, care-atunci vorbi-va Din fir a păr - măreață ... veste; Iar adevăr, frumos și bine, Făr-a răni cu-a lor prezență, Ne-or apărea chiar în esență, Cu străluciri de tot senine; O, suflet, fericiri divine Ne-or copleși prin excelență! O, sfînt deliciu, voluptate! Să contemplăm esența pură Și-a tale taine ... voluptate, Al cărei dor e o tortură. Ah, ce tortură negrăită! - Tu, suflete nemuritor, Ai vrea să te înalți în zbor Spre bolta cea nemărginită; ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
... contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte..." CIBRARIO I Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost ... din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce ... nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii în sabat! Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-i de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior
Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia
... dobândi ceva, de nu pasărea întreagă, atunci cel puțin o peniță de pe dânsa, iar de la frumușică de nu o sărutare, măcar un zâmbet de speranță; ce-i pasă lui dacă acesta e chiar disprețuitor? el și-l tâlcuiește în folosul său și pace. Dar iată-mă rătăcit printre păsărele și frumușele, uitând povesÂtirea excursiunii vânătorești. Rog deci de iertare, reamintindu-i cititorului proverbul românului: „Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba“ și acum mă reîntorc la ceea ce am început. Patruzeci de kilometri de la Chișinău înspre sud, începe partea Basarabiei numită Bugeac, cuvânt tătăresc ce vrea să zică „colț de pământ“. Dar acel colț are o suprafață mai mare decât cel mai însemnat principat al Germaniei, cuprinzând la 150 kilometri pătrați de șesuri imense, care pe la anul 1860 erau locuite de abia vreo zece colonii de bulgari și nemți și vreo câteva sate de moldoveni. Topografia Bugeacului nu-i pitorească; el n-are munți, lacuri și păduri, el se compune din șesuri, curmate în mari intervaluri de râulețe. Pe la anul 1840, Bugeacul se putea numi un adevărat Eldorado4 al vânătorilor, cuprinzând mii de păsări, ce ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... era semnul cruzimei și al îndrăznelii, dar ce avea el mai înfricoșat erau ochii săi încruntați, în fundul cărora părea că se luptă o furtună de patimi. Un fior trecu prin inimile tuturor la vederea acestei arătări omenești. Nimeni nu cuteza să sufle. Numai domnul, păstrându-și sângele rece ca în ... l-a înghițit pământul; numai povestea despre dânsul rămase la vetrele ostașilor. II Cine se zărește colo în depărtare, călare pe un cal negru, dar alb de spume, tăind în două apele Nistrului? Numai nările calului se văd uneori de printre valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic care preface apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se întindea și mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care la răsărit se unea cu ceriul. Călărețul însă, îndrăzneț ... trei nopți merse călărețul pe șesuri întinse, adăpându-și calul la părăiele ce