Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
... Matilda Cugler-Poni - Durerea Durerea de Matilda Cugler-Poni Îți mai aduci aminte de-un timp, ce nu mai este? Mai știi acele locuri, unde ne întâlneam? Și n-ai uitat-o încă acea dragă poveste De vecinică iubire, ce-n taină ne spuneam? Poveste-așa de dulce, șoptită în deseară, Când păsările cântă c-un glas fermecător, Când toate-ți par eterne, și flori, și primăvară Și scumpa ta speranță și ... durere în pieptul omenesc. Căci numai ea-i eternă; durerea nu se stinge, Durerea ne petrece prin viață la mormânt, Purtând pe cap coroana-i de lacrimi și de sânge, Ca semn al stăpânirii ce
... râde de ea. Pesimist, pentru că nu concepe fericirea. Pesimistul mizantrop zice oamenilor: ,,Gorile, cât sunteți de stupide!". Pesimistul idealist le spune: ,,Fraților, cât suntem de nenorociți!" 16. ...ceea ce merită să fie relevat de artist, nu este ceea ce e animalic în om, lucru prin care toți oamenii se aseamănă, dar ceea ce e omenesc, lucru prin care oamenii se deosebesc așa de mult. 17. ... o carte recitită, niciodată nu e aceeași. O operă literară e ceea ce vedem sau, mai bine, ceea ce punem noi în ea. De aceea, pentru fiecare din noi aceleași pagini conțin altăceva. 18. Un tânăr care se înscrie, el de la sine, într-o ,,școală", se hotărăște singur să renunțe la ceea ce formează esența poeziei și ambiția poetului: originalitatea de fond și de formă... Și tot atât de adevărat mai este că imitarea îl face ridicol și pe scriitorul imitat. 19. ...când o poezie impresionează sute de ani în șir, înseamnă că are aprobarea unui număr nesfârșit de oameni înșirați de-a lungul vremii. Și mai înseamnă că o poezie astfel selectată are în chip eminent acea calitate care se numește caracter general omenesc ... ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... că donna Alba a surprins mai înainte oarecare interes, puțină întârziere a ochilor lui pe chipul "celei alese", o infimă particulă de timp în plus față de atenția acordată restului, iar ca urmare, răspunsul lui va fi fost de astă dată ceva mai atent, mai cuprinzător față de propunerea concretă a donnei Alba, deși de bună seamă categoric negativ, pentru că seria scrisorilor ce urmează e un cântec al ei de triumf; rândurile radiază de bucuria răutăcioasă a descoperirii, iar insistențele ei, hotărâte, imperative, pentru a-l determina să facă pasul dorit de dânsa, sunt acum de-o voință aprigă, încăpățânată, care nu se înduplecă de nici un argument, de nici o implorare. Ajunge chiar să amenințe cu ruptura dacă dorința ei nu e satisfăcută, în condițiile și la datele propuse! însă strănepotul adevăratului Preda ... acum din ce în ce mai strânse, scurte șuierături de pasiune, răvașe de un rând, adevărate șoapte sugrumate, care cheamă nerăbdător sau cer o oră de patimă, de nebunie. Prin cutia fermecată a prințului Preda, de ...
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... Când trase cu a treia, fâlfâitul se auzi din nou și el pricepu că stolul de păsări trebuie să fi zburat. Se apropiă de mărul de aur și văzu că hoțul nÂavusese timp a lua toate merele. Luase ce luase, dară tot mai rămăsese. Stând el acolo, i se păru că vede lucind ceva pe jos. Se plecă și ridică acel ceva ce lucea. Când, ce să vezi d-ta? două pene cu totul și cu totul de aur. Cum se făcu de ziuă, culese câteva mere, le puse pe o tipsie de aur, și cu penele la căciulă se duse de le înfățișă tatălui său. Împăratul, văzând merele, mai-mai era să-și iasă din minți, de bucurie; dară își ținu firea. Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său cel mic a izbutit să aducă mere și să se afle că hoțul este o pasăre ... caute și pe hoț. Tatăl său nu mai voia să știe de hoț, deoarece i-a ajutat Dumnezeu să vază merele cele atât de mult dorite. Dară fiul cel mic al împăratului nu se lăsă numai pe aceea, ci stărui până
Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică
... de mirare și plăcut lucru, când pe câmpul lui (în țarina lui) cresc oarecari grăunțe de altă limbă, căci vede un lucru nou și tăinuit, ce mai nainte n-a fost și nu s-a văzut. Astfel că multă mirare s-a întâmplat și cu ... ca pe una străină și împrumutată, ar trebui ca să fie ridicată în slavă și admirație strălucitoare, spre exacta întrebuințare a noastră. Căci ce este acest bun fruct ce se arată prin bunăvoința Sfântului Duh? Acesta ce este sufletul din corpul omenesc și lumina din soare, și ce este și sarea în mâncare; căci precum corpul fără de suflet mort este, precum soarele fără de lumină nu luminează și precum mâncarea nu e plăcută fără de sare, tot așa e și cetirea sau scrierea fără gramatică conducătoare. Căci dacă vrea cineva să știe firea literelor și silabelor, dacă cu glasul vrea ... Născătoarei de Dumnezeu și a tuturor sfinților, și spre folosul sufletesc și trupesc al drept credincioșilor. Iar pentru luminată măria-voastră, ca unul ce v-ați îngrijit de aceasta, spre primirea pentru aceasta
Ion Luca Caragiale - Poziția ministerială față cu revizuirea
... se spune, guvernul a dat citire întregei corespondențe diplomatice ce a ținut cu străinătatea dela notificarea oficială a tratatului de [la] Berlin și până acuma. Aceea ce este, mai presus de toate, trăsură caracteristică comună a pieselor citite, este că guvernul, în toate notele sale cătră puteri, nu face alta decât a stărui ... vinovat, fie din nevrednicie, fie din rea credință. Când, după întâia reclamare a independenței, i se răspunse scurt și lămurit: nu veți avea ce cereți decât după ce ne veți da ce cerem mai trebuia oare guvernul să stăruie ? Nu trebuia să convoace de pe atunci imediat camerele de revizuire pentru ca, dacă era așa mare zor de independență, dânsele, auzind pe guvern comunicându-le voința nestrămutată a Europei, să se rostească ? Nu era oare dator guvernul să vază că în ... deschidere, sunt chemate a hotărî care este limita concesiunilor ce trebue să facem cerinței art. 44 din tratat, iar guvernul el singur, vinovat de greutatea situației, refuză a spune o părere a sa asupra acelei limite despre care vorbește mesajul. Guvernul voiește ca această cestiune
Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră...
... Mihai Eminescu - Lumea îmi părea o cifră... Lumea îmi părea o cifră... de Mihai Eminescu Lumea îmi părea o cifră, oamenii îmi păreau morți, Măști, ce râd după comandă, cari ies de după porți Și dispar  păpuși măiestre, ce că sunt nici că nu știu Și-ntr-o lume de cadavre căutam un suflet viu; Mă zbăteam dorind viață, cu ce sete eu cătam Precum cel ce se îneacă se acață de-orice ram. Dibuit-am în științe, în maxime,-n poezie, Dară toate îmi părură sură, stearpă teorie. N-aveam scop în astă lume, nici aveam ... să trăiesc Până când... blestăm momentul!... pân- ce-a fost să te-ntâlnesc. Oare sunt eu tot același? Singur nu mai mă-nțeleg: De clipirea genei tale putui viața să mi-o leg. Eram mândru  înjosirea, ba sclavia mă înveți: Mă disprețuiesc pe mine... ce mai are astăzi preț? Îmi părea că împărații sunt pe lume un nimic Căci ei nu țineau în mână degetul tău dulce, mic, Începusem s ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
... voi ieși eu afară, Și veseli vom trece noi iară Prin suliți și foc înainte, Să ție protivnicii minte Că-s vii, când e vorba de țară, Și morții-n morminte! El zice, și mâna și-o strânge Pe pieptul cel umed de sânge Iar calul stă singur de pază Lui Gelu, și trist el așează La pieptul stăpânului capul Și astfel veghează. Și-auzi! Ca un vânt ce clătește Pădurea, când ploaia sosește, Așa din adâncuri de zare Un vuiet prin noapte răsare. Iar vuietul vine, și crește, Mai iute, mai tare. Și iată-i, din umbrele văii Cu scuturi ies repezi ... rană, și-o-ntinde: Și vâjâie slaba săgeată Cu gemetul morții deodată Arcașii trec repezi în cale, Și-i vuiet și-i chiot prin vale: Ce cânt de-ngropare lui Gelu Și-oștirilor sale! Iar vuietu-n neguri pătrunde Și-n inima nopții s-ascunde Departe, și-n valuri de valuri Ecoul izbindu-se-n dealuri De zece ori jalnic răspunde Pustiilor maluri. De zece ori, iarăși de zece, Și scade, și piere, și trece, ...
Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu
... Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu La bustul lui Eminescu de Cincinat Pavelescu (Din parcul Dumbrăveni) Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui să fie dulce... Măcar în lumea neființei, Să-și uite lungile lui chinuri Acest ... Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i ... Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună morții din mormânt... Atunci în nopțile albastre, Când lumea uită și petrece... Luceafărul o să-l privească Cum stă nemuritor și rece ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... veac aproape a trecut de atuncea, totuși urmăm a ne chema tineri , și ni se parecă suntem copilașii cu plete lungi de pe la 1835; tot ne îngâmfămcu denumirea de bonjuriști , poreclă iscodită la 1848. Dar vai detinerimea aceasta și de tinerețile acelei tinerimi! Franțuzii și nemții de la 1835, bonjuriștii de la 1848 sunt albi, suri, și cei mai mulți învârsta celor ce erau bătrâni pe când am răsărit noi. Oamenii de astăzi uită că nu am avut tinerețe! În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât celmai ... nemți!...și de la 1835 până la 1855, adică într-un curs de 20 de ani, maimult a trăit Moldova decât în cele de pe urmă două veacuri. Viațapărinților a trecut lină ca un râu ce curge prin livezi și grădini și sepierde fără vuiet în Siret. Pe cât erau ei departe și străini de voiniciice dorm la Valea Albă, pe atâta ne-am născut și noi străini și departe de
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
... Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri ... reintră, venind de-afară în bancă. Ministrul de externe începe să povestească istoria notelor pierdute prezidentului, care-l ascultă distrat jucându-se cu un mototol de hârtie. D. A. Lahovary își aruncă ochii la mâinile prezidentului, și oroare! ce vede? La moment îi smucește mototolul și-l desface cu o mișcare febrilă.