Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LĂSAT
Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 1557 pentru LĂSAT.
Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și cu gurile căscate Salutează-n a ei cale pământească zeitate. Tu surâzi. Te simți născută spre fericea omenimei. Toți o știu asta, căci bună zic că ești dulce copilă, Că un ochi nu s-urcă-n lacrimi înspre tine în zădar Și ades când noaptea pune ochiol lumei otar, Neștiută cauți praguri, scunde, vrednice de milă. Dar deodată în mulțime, tu oprești ochiul tău mare De-o idee dureroasă al tău suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta ...
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
Mihai Eminescu - Viaţa (Eminescu) Viața de Mihai Eminescu Când aud vreodată un rotund egumen, Cu foalele-ncinse și obrazul rumen, Povestind că viața e calea durerii Și că pocăința urmează plăcerii, Mă întreb: ,,Acesta poate ca să știe Cum este viața, cum cată să fie?." Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele, Varsă raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu-n spume, O sărmană umbră, orfană și slabă, De care-n mulțime nimenea nu-ntreabă? Din zori până-n noaptea neagră și târzie O vezi printr-o albă perdea străvezie Cum mereu lucrează... ș-abia pâne ...
Mihai Eminescu - Viața mea fu ziuă
Mihai Eminescu - Viaţa mea fu ziuă Viața mea fu ziuă de Mihai Eminescu Viața mea fu ziuă și ceru-mi un senin, Speranța, steaua de-aur mie-mi lucea în sân Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut  O, îngere căzut! Și două stele negre luciră-n negru foc Pe cerul vieței mele;  iar geniul-noroc Mă lasă-n lume singur, dispare în abis De nour și de vis. O rază din privire-ți viața mi-a-nnegrit, Din sânul meu speranța divină a fugit; Norocul și-a stins steaua... De m-ai iubi măcar  O, înger de amar! Dar nu!... Din lumea-mi neagră tu zbori în calea ta; Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călca Când eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez, Ci vecinic te
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare în târgul Băiei Ștefan cel Mare în târgul Băiei de Mihail Kogălniceanu Toate popoarele au câte un bărbat în care au personificat idealul virtuților și însușirilor ce ar dori să găsească în domnitorul lor; numele și faptele acestor bărbați îndumnezeiți se fac o fală, o proprietate națională și, din neam în neam, din veac în veac, aureola de slavă ce-i înconjură crește și se sporește mai mult, și tot ce este mare, frumos, eroic se atribuie geniului și brațului lor. Un asemene bărbat a avut și Moldavia; și acesta este Ștefan cel Mare. Nici un domn, înaintea sau în urma lui, n-a ajuns la vânta și celebritatea sa; nici unul nu și-a păstrat între moldoveni, și pot zice între români, un nume așa de drag, așa de curat, așa de popular ca al lui; încă astăzi, aproape de trei veacuri și jumătate după moartea sa, Ștefan cel Mare este idealul poporului nostru; el personifică patriotismul, vitejia, dreptatea, bunătatea [1], în sfârșit, toate însușirile unui mare domn, a unui geniu scutitor. Numele său nu mai puțin răsună astăzi decât în frumoasele timpuri când steagurile ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare arhitect
Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare arhitect Ștefan cel Mare arhitect de Mihail Kogălniceanu Ștefan cel Mare, eroul Moldaviei, când vroia să răsplătească pe vitejii tovarăși ai strălucitelor sale biruințe, dăruindu-le moșii, el nu-și bătea capul să le măsoare cu odgonul numărul fălcilor și al stânjinilor, ci, nou inginer, se suia pe un deal și de acolo le hărăzea cât vedea cu ochii, însemnându-le de hotar zările și râurile. Precum era curios inginer, el nu era mai puțin curios și arhitect. La anul 1466, el hotărâse să ridice mănăstirea Putna, în aducere aminte a două campanii slăvite ce făcuse în Ardeal și în Bugeag, pe care-l smulsese din mâinile turcilor; această mănăstire fu asemene menită să slujească de lăcaș rămășițelor muritoare ale eroului. Când, dar, veni vremea ca să se aleagă locul unde era să se înalțe această frumoasă zidire, Ștefan cel Mare se sui pe vârful unui munte ce este lângă mănăstire, împreună cu doi copii din casă și cu vătavul lor, poruncindu-le să tragă fieștecare din arc. Săgeata celui întâi slujitor ajunse într-un delușel ce se cheamă până astăzi Sion și este lângă mănăstire. Acolo, după porunca domnului, se făcu ...
Mihail Zamfirescu - Adesea singur
Mihail Zamfirescu - Adesea singur Adesea singur de Mihail Zamfirescu Informații despre această ediție Adesea singur stând în veghere, O suvenire d'un cer senin, În recea nopte și 'n tăcere, M'adorme lin; Și'n legănarea ei de mistere, C'o melodie fără suspin, Orice disgrații și displăcere Nu mai revin. Cât e de dulce astă visare, Care me face fără 'ncetare Surîzător; Dar vîntul suflă printre ruine, Și visul sboră, lăsând în mine Tristul meu
Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu)
... foarte înmulțit, Dureri, scîrbe, nevoi grele, Cu totul m-au covîrșit. Vezi a mea dărăpănare Că sînt aproape ca să per, Nu mă lăsa[-n] perzare, Ajutor la tine cer. Caută din cer jos, la mine Și-mi vezi focul cel aprins, Întoarce-te-acum cu bine, Că mai ...
Nicolae Nicoleanu - Astăzi Astăzi de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute. Dar la lumina zilei, pe căile bătute Păcatul își preumblă supt forme d'aurite Triumful și ființa din prăzi înavuțite. Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește Pe sînul resignării cumplit se chinuește, Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică, Pe chipul inocenții sfiala se ridică, Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere, Un nume de speranță, d'amor și de durere, Pe când corupțiunea pășește 'ncununată, Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată. Dar nu chemați mănia pe capul vinovat. Nici biciul răzbunării cu flacări împletit A 'ncinge pretutindeni p'un suflet rătăcit; Căci deseori păcatul supt forme d'aurite S' arată și surprinde vederile răpite Ș'orbit omul se lasă pe brațele peirii, Crezând că strânge sînul dorit al fericirii. Căci verme fără sațiu și foc neadormit, Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit, Teribil ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge C'o tainică putere, ...
Nicolae Nicoleanu - Dedicațiune
Nicolae Nicoleanu - Dedicaţiune Dedicațiune de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Eu nu scriu și nu-mi bat capul cu pedanți și cu pigmei, Mediocrități stupide, lași, invidioși mișei, Cari nu văd fără spaimă și făr' a se turmenta Un talent sau o virtute la lumin' a s'arăta, Căci talentul și virtutea sunt oglinda pentru ei, În care se văd că-s putrezi, idioți și nătărăi! Însă când aceste versuri vor ajunge păn' la tine, June cu părul de aur și cu fruntea de senin, Lasă-ți inima s'asculte ale inimei suspine Căci numai tu poți cunoaște, deacă slabu-mi instrument, E mișcat d'o mână pură și d'un sincer
Nicolae Nicoleanu - Dor și jale
Nicolae Nicoleanu - Dor şi jale Dor și jale de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Dacă sorta ne'mpăcată sau a cerului mânie, Te-a ursit să zaci în lacrămi, în durere și 'n sclavie Pe-un pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor sau din credință pentr'o mare suvenire, Ai voi, călcând țărînă unei falnice ruini, Pe altarele virtuții să te pleci și să te 'nchini; Dar văzând, că pretutindeni pacea morții predomnesce, Că nici umbra nu se mișcă, nici un suflet nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte ...
Nicolae Nicoleanu - Un consiliu
Nicolae Nicoleanu - Un consiliu Un consiliu de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Surîde zilei ce naște, salută noaptea ce vine, Ca o pasăre ce-și duce zborul peste lumi străine, Lasă-ți inima să cânte și mintea să rătăcească, Pe câmpiile gândirei, — unde mâna omeneasca N'a putut pune hotare — , unde 'n templul nevăzut Residează Viitorul, marele Necunoscut. Nu te teme, deacă vântul barca ta va scutura; Nu te teme, deacă omul a ta moarte va jura; Nu te teme, deacă umbre, sau ființe 'ngrozitoare Vor veni prin întuneric de fiori să te 'mpresoare; Însă teme-te, copile, vai! ferește-te amar, Deșertând al voluptății ș'al amorului pahar, Să nu-ți tremure piciorul și cu mustul delicios, Să strecori în pieptu-ți fraged acul său cel veninos! Ai văzut tu vre-odată, lângezind p'o bătătură, Tristă, slabă ca un spectru, o sărmană creatură Cu privirile uimite și cu sufletul tăcut, Un copil lipsit de mamă și d'o vitregă crescut? Fața sa-i acoperită d'a mizeriei paloare, Două trențe vechi compune haina sa de serbătoare, Iar din corpul său de rane și de foame chinuit, Ca din ...