Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALTA
Rezultatele 1171 - 1180 din aproximativ 1338 pentru ALTA.
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări Addenda - Justificarea unor expulzări de Ion Luca Caragiale Europa, în urma războiului ruso-româno-turc, a reclamat dela Statul român să adopte principiul absolutei toleranțe religioase, ca o dovadă că acest tânăr Stat, ce pretindea să fie admis a conlucra în marginile mijloacelor sale la opera de civilizație a continentului, voește a îmbrățișa în totul principiele de drept public ale lumii moderne. Asfel, tratatul dela Berlin, a reclamat dela Statul nostru a ridica din Constituția sa impedimentul din cauză de deosebire de cult la câștigarea cetățeniei române. Statul nostru a recunoscut cât era de îndreptățită exigența aceasta unanimă a puterilor; el a voit sincer a renunța în viața lui publică la un principiu de care odată avusese nevoe, dar care anume, în noua fază în care intra, ca Stat de sine stătător, nu-i mai era de nicio trebuință. A modificat deci articolul respectiv din constituție în sensul strict al exigenței Europei, deschizând poarta cetățeniei române, fără nicio considerație religioasă, tutulor acelora cari ar putea să o merite și s' ...
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... Cum că nu veți mai iubi. Voi gândeați c-o să rămâie Astfel până veți muri. Și-n această mângâiere, De pe-o zi pe alta, voi Trăgăniți o fericire Dureroasă, amândoi. Fiind siguri unul de-altul, Să promiteți fu ușor Cum că nu o să mai faceți Alianțe de amor ... Moșneagu-ntr-una Scârțiește ca un car. Nu doresc, nepoată dragă, Să ajungi la așa hal... Știi ce pace e aceea? E tăcerea din spital. Alta-i pacea sufletească Care e rodul iubirii  Și acolo e tăcere, Dar tăcerea fericirii. Tu lucrezi iar el acasă Poate sta, poate lucra, Dar ...
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iași
Mihail Kogălniceanu - Fiziologia provincialului în Iaşi Fiziologia provincialului în Iași de Mihail Kogălniceanu Dar dintâi să ne înțelegem. Acest titlu de provincial sau ținutaș este foarte mare; împărăția lui se întinde, în Moldova, de la barierele Iașilor, socotind afară de bariere mahalalele Păcurariul, Tătărașul, o bucată din Sărărie și partea orașului zidită pe șesul Bahluiului, și până la marginile principatului; această împărăție a provincialului este hotărită la nord prin Bucovina, la sud prin Valahia și Turcia, la est prin Basarabia și la vest prin Transilvania; ea cuprinde deci toata populația țării, afară de Iași, unde sunt iașeni, locuitori capitaliei; așadar cuprinde peste un milion și o sută de mii de trupuri — nu zic suflete — de toată vrâsta, de toată starea și de toată mâna, un milion și o sută de mii de bătrâni, de femei, de copii și de oameni copți, care se subtîmpărțesc în oameni cu capital, în lăieși, în dvorenini mari și mici, în negustori, în slujitori, în jidani, comisari, săraci, privighetori, surugii, avocați, pojarnici, proprietari, țărani și cinovnici. Ar fi un lucru foarte greu pentru noi dacă într-un biet calendar, care trebuie să cuprindă de toate, am vroi să zugrăvim toate ...
Nicolae Filimon - Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos
... mare și tare. După ce bătu pre toți împărații pămîntului și le luă împărățiele, se însură și făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineață iarăși în frunte; și toate erau mai frumoase decît zînele munților și ale ... la zmeu, iar după aceea încălică calul și se ascunse subt podul de aur al palatului. Zmeul veni, c-o falcă-n cer și cu alta-n pămînt, dar cînd ajunse la capul podului, calul lui începu să se tragă înapoi; zmeul îi dete cu scările și-i zise: — Hi ... Făt-Frumos rădică și el capul în sus și zise: — Corbule, corbulețule! du-te la zaana și moaie-ți o aripă în seu și alta în apă și cu seul să mă uzi pe mine, iar cu apa să uzi pe zmeu, că-ți dau să mănînci trei zmei împreună ...
Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi
Nicolae Filimon - Schiţe trase din viaţa şi scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi de Nicolae Filimon Celebrul maestru Verdi, devenind atît de mult popular prin frumoasele sale opere muzicale, socotim că n-ar fi de prisos pentru publicul nostru a avea oarecare noțiuni asupra vieții și scrierilor sale. Luînd de autoritate pe biograful său Bernani, arătăm că el se născu în anul 1814 în orașul Busseto din ducatul de Parma. Părinții lui nefiind în stare a face educațiunea acestui mare geniu, care încă din etatea adolescinții sale da semne de un gust decis și dă cele mai bune dispozițiuni asupra artei muzicale, un oarecare Provesi Ferdinando, nume necunoscut în arta muzicală, dar carele în calitatea sa de organist al bisericii din Busseto scrisese oarecare piese de muzică, care, după cum zic unii, nu erau lipsite de oarecare valoare, se însărcină a iniția pe junele Verdi în primele elemente ale muzicii. Peste puțin timp lecțiunele lui Provesi deveniră de neajuns acestui geniu îndrăzneț și viguros, care începuse a devina cele mai abstracte și mai minunate secrete ale artii. Atunci ...
Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești
... următoare: Se povestește cum că odată, Un derviș pustnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup subțire, cu chip frumos. Dintr-una-ntr-alta vorba aduse Și în stil neted patima-și spuse Zicând: «Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimesc. Stilul acesta, adevărat, Nu mi ...
... nădejde me o am, La picioari îț cad, căci alt agiutori n-am, Fii-ți milă de-așa hal și de-o așa stări Nenorocită alta n-au mai stătut mai mari. Ia ostineală pană ici, pană la a me casă, Ca să cunoști curat, vai mii ticăloasa! Să ... tot feliu acolĂ³ să primbla Cu strai minunați carile lumina, Una cari îl cunoște s-întoarci, îl zărești, Îl vedi și fugând, o! muțună, răcnești! Alta ci să-ntâmplasă mai bini să-l cunoască. "Kir Memnon, bună vreme, vre să-l heretisască, Kir Memnon, întru adivăr, nu știu ci ai pățit ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan şi Vidra Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu Poemă dramatică în cinci cânturi "Mărirea deșartă și iubirea de arginți, acestea sunt nește neputințe iuți ale sufletului..." Cuprins 1 DEDICAȚIUNE 2 CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN 3 CÂNTUL II - RĂZBUNAREA 4 CÂNTUL III - NEPOATA LUI MOȚOC 5 CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS 6 CÂNTUL V - MĂRIREA DEDICAȚIUNE Soției mele Iulia Petriceicu Hasdeu Cumplita sărăcie ș-invidia vicleană Danțau în jurul meu: În inimă durere, ș-o lacrimă pe geană, Și-n piept suspinul greu! Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere Cînd faclele s-au stins, Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere, Secai amarul plâns! Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale: Oftam făr'să voiesc, Ca umbrele, ce-n fața luminii matinale De noapte ne-amintesc. În zilele acelea de sumbră poezie, Cu-o mână-n mâna ta, Am scris această dramă, ce-n viață-mi o să fie Ca floarea "nu-m-uita"! În stalactit se-ncheagă o undă, picurată, P-o stâncă ne-ncetat; Așa oftarea-mi lungă aice-i închegată Suspin cristalizat! Mânia mizantropă a omului în goană, Sarcasmul infernal Le vezi în astă ...
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic Omul enigmatic de Constantin Stamati-Ciurea Baladă în proză Trecuse ora a opta de seară sau, mai bine zis, de noapte, căci, fiind iarna, înserase de mult. Pe străzile orașului spulbera viscoÂlul o ceață compactă de omăt, prin care când și când sclipeau luminile fanarelor înșirate pe marginea trotuarelor. Crivățul suÂfla urlând cu turbare pe străzile pustii, iară în odaia unde mă aflam se zbuciumau cu un vaiet jalnic obloanele ferestrelor din afară. Totul era cufundat în tăcere, căci unde predomină vocea de urgie a elementelor tulburate, vocea creațiunii tace cu supunere, cunoscând în ele puterea supremă neîndurată! Ce chin, ce supliciu, ce apăsare dureroasă produce un astfel de timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din florile vieții ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... i lumea. Odată, întorcându-se de la Iași, se întâlni într-un han c-un alt drumeț, care sosise de cu noapte. Din una-n alta, străinul, căruia nu-i mai tăcuse gura, aduse vorba și despre Vodă-Cuza: — Îndrăzneț om, spunea dânsul. Ia închipuie-ți dumneata ce am aflat ...
George Bariț - Inimile mulțămitoare
... fiul mai mic al lui Octavie]. ACTUL I-LEA Scena 1 (O casă din care ies două uși în odăile de cătră o parte și alta) QUINTILIAN, IULIE, CORNELIA, EMILIA IULIE (ține o carte amână și citește cu glas) . CORNELIA (are niște note dinaintea sa și să cearcă să cânte cu ... vă duc. Rămâneți în pace. (Merge.) Scena 2 CORNELIA, IULIE, EMILIA IULIE: Să cercăm care va putea arunca pila mai de multe ori una după alta, fără să o scape la pământ. Începe tu, Cornelia. Apoi, tu Emilia. Eu să văz care va fi mai harnică din voi!... CORNELIA: Numa, tu ... să îngrijască de apărarea sa. Doi camarazi de ai mei îmi grăbiră spre ajutoriu. Cu o lovitură trântii pe [un] vânătoriu după cal, iar cu alta rănii pe al doilea, încât fu silit să-și caute scăparea în fugă. Calul mortului îl oprii, mă aruncai pe el, iar pe al meu ...