Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1171 - 1180 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... era semnul cruzimei și al îndrăznelii, dar ce avea el mai înfricoșat erau ochii săi încruntați, în fundul cărora părea că se luptă o furtună de patimi. Un fior trecu prin inimile tuturor la vederea acestei arătări omenești. Nimeni nu cuteza să sufle. Numai domnul, păstrându-și sângele rece ca în ... l-a înghițit pământul; numai povestea despre dânsul rămase la vetrele ostașilor. II Cine se zărește colo în depărtare, călare pe un cal negru, dar alb de spume, tăind în două apele Nistrului? Numai nările calului se văd uneori de printre valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic care preface apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se întindea și mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care la răsărit se unea cu ceriul. Călărețul însă, îndrăzneț ... trei nopți merse călărețul pe șesuri întinse, adăpându-și calul la părăiele ce
Gheorghe Asachi - Acii doi catâri
... Gheorghe Asachi - Acii doi catâri Acii doi catâri de Gheorghe Asachi Doi catâri călătoreau Și-n desagii lor duceau Unul ceapă de câmpie, Altul bani de visterie Cest din urmă, îngâmfat Că-i de aur încărcat, Chiar de șelile-i apasă, Nu vra sarcina s-o lasă. Mândru calcă, parcă-i leu, Și suna un zurgălău. Când deodată, din tufari, Iesă o ceată ... fustă. Încât bietul, gemând foarte, Zice: Oare asta-i soarte Carea mi s-au giuruit Pe ist drum când m-au pornit? Al meu soț ce cară ceapă Fericit de daună scapă, Dar eu, făr de agiutori, În bataie, aleu, mor! Iar catârul celalalt Zis-au: Vere, totdeauna Pe copaciul mai înalt Darmă repede fortuna; De-ai fi șerb la un cepari, Iar nu casă de
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe ... acru. Vânătorul alergă și, mai dincolo, ridică prepelița moartă și-o puse în tolbă. Furnica, îngrozită, o luă la fugă pe mânecă în sus, apoi, de cealaltă parte pe care se urcase, se coborî pe haină. Ca să ajungă jos, trebuia să treacă peste tolbă. Păși iute peste geanta
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie
... a bolnăvit la gălbinare — i-a trecut cu cârmâz și cu acrituri... da' numa' cu acrituri, — dulce n-avea voie! De atuncea i-a rămas numele — (cu satisfacție) eu i l-am spus — Mișu Poltronu! De-aia, eu îi spusesem lui Mitică să-l lase-n pace, da', fiindcă ăilalți a vrut, zic și eu: Haide! Ce-o să se-ntâmple? Întâi aprilie— o să râdem de Poltronu, și pe urmă, ce ? Da, al dracului Mitică!... Săracul!... Să vezi. Noi mergeam la berărie pe bulevard devale. În seara aia Mitică venise cu Cleopatra, amanta lui — este ... a trosnit junghetura... (face mișcarea.) Atuncea, când s-a aplecat, i-am văzut creierii amestecați cu păr și sânge cu spumă. (grimasă.) Ce-am pățit... A doua zi ne-a dus de la poliție să ne confrunte cu mortul... Venise și mă-sa lui Mitică — o mahalagioaică... ce gură! făcea un scandal! parcă era nebună, se mușca de mâini, se trăgea de
Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete
... Ştefan Octavian Iosif - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port ... mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește ... ...
... Heinrich Heine - Trei sonete Trei sonete de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif I (Traumbilder) În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită. M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă. Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins. O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele. II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port ... mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate mă umilește ... ...
Alphonse de Lamartine - Singurătatea
... Alphonse de Lamartine - Singurătatea Adeseori pe munte, când soarele apune, Eu, obosit de gânduri, la umbră rezemat, În jos peste cămpie vederea-mi se repune, Privind cum se destinde cu-ncetul și treptat. Aici spumegă râul în undele ... și sfințește Soarele, eu la dânsul mă uit c-un ochi străin! Fie liniște, vifor, negură sau senin, Zile n-aștept d-aicea, — soare ce-mi folosește? Când aș putea în drumu-i să-l însoțesc vrodată, Ai mei ochi pretutindeni deșertul ar privi; Aici îns-a mea ... a dori. Dar dincolo d-aceste înflăcărate sfere, Loc unde luminează soarele-adevărat, Când mi-aș lăsa aicea lutoasa despuiere, Acolo-mi va fi față ce-atâta am visat! Acolo și nădejde, ș-amor, și-ncredințare. Voi reafla-n izvorul d-atâta prea dorit, Ș-acel ideal bine de toți nădăjduit Și care-aici vrun nume el pe pământ nu are. Pe carul aurorei să zbor până la tine De ce nu pot, o, scumpe locuitor ceresc?! În locul osândirii ce mă mai zăbovesc? Nu e nimic d-amestec între pământ și mine. Jos pe livezi când cade frunza cea-ngălbenită, Vântul de
Ion Heliade Rădulescu - Singurătatea
... sufletu-mi, l-această vedere felurită, Rece, nimic nu simte plăcere pe pământ; El înainte-mi este o umbră rătăcită: Soarele nu-ncălzește pe cei ce nu mai sânt. Stânce, colnice, dealuri, d-a rând le iau pe toate, Din margine la alta, d-apus la răsărit, Nimic nu ... și sfințește Soarele, eu la dânsul mă uit c-un ochi străin! Fie liniște, vifor, negură sau senin, Zile n-aștept d-aicea, — soare ce-mi folosește? Când aș putea în drumu-i să-l însoțesc vrodată, Ai mei ochi pretutindeni deșertul ar privi; Aici îns-a mea ... a dori. Dar dincolo d-aceste înflăcărate sfere, Loc unde luminează soarele-adevărat, Când mi-aș lăsa aicea lutoasa despuiere, Acolo-mi va fi față ce-atâta am visat! Acolo și nădejde, ș-amor, și-ncredințare. Voi reafla-n izvorul d-atâta prea dorit, Ș-acel ideal bine de toți nădăjduit Și care-aici vrun nume el pe pământ nu are. Pe carul aurorei să zbor până la tine De ce nu pot, o, scumpe locuitor ceresc?! În locul osândirii ce
Mihai Eminescu - Sonet satiric
... Mihai Eminescu - Sonet satiric Sonet satiric de Mihai Eminescu Pișcată-ți este mâna ta de streche, De miști în veci condeiul pe hârtie  Durează-un șir sau fabrică o mie: Cuvinte-nouă-or fi, dar blaga veche. Ce are-n gând un om, aceea scrie, Nimica nou tu n-ai de spus, Ureche, Cu Pantazi fiind pe veci păreche, Tu izvodești, cel mult, ce dânsul știe. Ți-asamăn fruntea unei vii paragini Și vânt și pleavă sunt a tale scrieri, De zei lipsite, vai! a tale pagini. Zadarnic paiul sec al minții-l trieri, Drapându-i golul ei cu reci imagini: Nimic nu iese ...
... râzând cu multă intenție. Avocatut zâmbește cam sfiindu-se de atâta apropiere. Cocoana se trage repede de la urechea lui și pune grațios trei dește de la mâna stângă peste buze.) U! pardon... oi fi mirosind!... Am gustat de dimineață niște anghelică de casă... Nu știu ce purdalnicu îmi venea de cum m-am sculat, pardon, de la stomac!... (Cu aceeași mișcare grațioasă, se apasă cu cele trei dește la lingurea făcând ceea ce se zice pe franțuzește une petite moue degoĂ»tee.) Avocatul: Ei! și afacerea dv.!... Tânărul (aplecând ochii din tavan): E pentru... Cocoana (după ce și-a aprins o țigaretă): Las' să spui eu. (Către avocat:) Eu i-am spus: Lae, nu face pentru tine; dar el, amurezat... n-ai ce-i face! nu și nu! că se omoară, dacă nu-l las. (Către Lae:) Ai văzut acu, mangafache! (Cătră avocat, cu blândă filozofie:) Furia tinereții ... să-l văz nenorocit, care numa pe el îl am!... (Își suflă foarte zgomotos nasul, apoi își șterge ochii și aprinde țigareta.) Avocatul: E vorba dar de a proba că lipsește de
Ștefan Octavian Iosif - Năframa
... Ştefan Octavian Iosif - Năframa Năframa de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Bate murgul din picior la scară, Sforăie și bate din picior ; Mîngîie-l, că-i cea din ... domn și țară Merg să lupt, și-n luptă, poate, mor. De-i zări trei picături de sînge Pe năframa ce ți-o las în dar, Nu te zbate, mîinile nu-ți frînge, Dragă, nici nu plînge, Dar să nu m-aștepți, că e-n zadar ! Astfel zise-n ceasul de plecare, Plin de jale, mîndrul luptător. Glas de trîmbiți răsuna în zare... Înc-o sărutare, Și pieri sub geana unui nor. Însă umbra gingașei fecioare Multă vreme stăruiește-n prag. Stă și cată ... în zare, Însoțind pe cel plecat sub steag. La fereastră stă, privind cu teamă, Așteptînd pe cel plecat sub stea. Dar din ceasul cînd băgă de seamă Semnul pe năframă, N-a mai vrut la geam și-n prag să stea. Nu țipă, nici mîinile nu-și frînse, Nici ... nu spuse-o vorbă nimărui, Nime n-o văzu cu gene plînse... Ceas cu ceas se stînse, Ca un crin... s-a stîns de