Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LĂSAT
Rezultatele 1171 - 1180 din aproximativ 1557 pentru LĂSAT.
Nicolae Nicoleanu - Un consiliu
Nicolae Nicoleanu - Un consiliu Un consiliu de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Surîde zilei ce naște, salută noaptea ce vine, Ca o pasăre ce-și duce zborul peste lumi străine, Lasă-ți inima să cânte și mintea să rătăcească, Pe câmpiile gândirei, — unde mâna omeneasca N'a putut pune hotare — , unde 'n templul nevăzut Residează Viitorul, marele Necunoscut. Nu te teme, deacă vântul barca ta va scutura; Nu te teme, deacă omul a ta moarte va jura; Nu te teme, deacă umbre, sau ființe 'ngrozitoare Vor veni prin întuneric de fiori să te 'mpresoare; Însă teme-te, copile, vai! ferește-te amar, Deșertând al voluptății ș'al amorului pahar, Să nu-ți tremure piciorul și cu mustul delicios, Să strecori în pieptu-ți fraged acul său cel veninos! Ai văzut tu vre-odată, lângezind p'o bătătură, Tristă, slabă ca un spectru, o sărmană creatură Cu privirile uimite și cu sufletul tăcut, Un copil lipsit de mamă și d'o vitregă crescut? Fața sa-i acoperită d'a mizeriei paloare, Două trențe vechi compune haina sa de serbătoare, Iar din corpul său de rane și de foame chinuit, Ca din ...
Panait Cerna - Cântec de martie
Panait Cerna - Cântec de martie Cântec de martie de Panait Cerna Românul , Arad, III nr. 73, 31 martie 1913. A fugit din lume faur, Trist și nejelit – Cu săgețile-i de aur, Martie l-a gonit... Albi plutesc și roșii norii Peste munți și chei, Parcă sufletu-aurorii A rămas în ei... Gârlele și-ncep fanfara, Și, pornind șuvoi, Strigă-n lume: primăvara A sosit la noi! Ce gândești la vremuri duse Și suspini mereu? Lasă visele apuse, Suflete al meu! Uită lumile de stele, Ce-au căzut pălind – Bucură-te de acele Care se aprind... Ah, ce dulce e povara Mugurilor noi! Primăvara, primăvara A sosit la
Panait Cerna - Floare și genune
Panait Cerna - Floare şi genune Floare și genune de Panait Cerna Alături de genuni răsai, o, floare, Și pari a fericirilor icoană... Ce mână te-a sădit, încrezătoare, Pe margini de prăpastie dușmană? Din adâncime, Ielele-ți cântară Chemări ispititoare, ca-n povești... Și râd fermecător – și cântă iară... Tu le asculți, senino, și-nflorești. Asupra ta, prin neguri și furtună Al morții duh adese a trecut Ce farmece te-au ocrotit, ce scut, De n-a putut nici el să te răpună? Ca un răspuns al lumii pământesti La zâmbetul de stele al tăriei, Tu te ridici din lumea vijeliei, Privești văzduhul, cerul – și-nflorești... O, floarea mea! Cu tremur și uimire Salut avântul tău spre fericire. De unde l-ai desprins, din ce lumină, Surâsul dulce, plutitor în vânt? Cum ai putut rămâne tu senină, Nesocotind prăpastia vecină, Ce pentru muritori ar fi mormânt? Noi, de la rob la purtătorul stemei, Trăim mânați în veci de dor aprins; Dar cea mai slabă fâlfâire-a vremei Ne zbate facla vieții pân’la stins... ...Noi alergăm, zburăm spre-o rază sfântă, Pe care-am vrea s-o ...
Panait Cerna - Părâul și floarea
Panait Cerna - Părâul şi floarea Părâul și floarea de Panait Cerna Părâului se tânguiește-o floare: "Ce blând erai în vremuri mai senine! Purtai în unde numai dezmierdare. Plecată peste valurile-ți line Aveam tăria pururi lângă mine, Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape. Vorbind mereu de cer, de paradisuri, Îmi strecurai în suflet foc și visuri Și mă lăsai cu umede pleoape. Și mă plecam robită dezmierdării, Mireasma mea o dăruiam suflării, Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine. Căci steaua mea trăia numai prin tine Și tu-mi trezeai viața fără nume Nelămuritul zbor spre altă lume; De-aceea îți iertam, când, plin de teamă, Îmi murmurai cuvinte de iubire Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă… ...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe; Tot crești mereu, și fără stăpânire, Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe; Azi cerul meu numai arar se-arată, De mult ce plângi și te frămânți în spumă, Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată; Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea Îmi fură vorbele și le sugrumă Și astfel tu ne turburi sărbătoarea... Tot plângi, și chemi, și blestemi: Vino! Vină! Și tot ...
Panait Cerna - Zile de durere (fragment)
... pradă Și fulgeru-i se stinse în țărână; A Venerii făptură de zapadă Încet, încet, s-afundă în ruină... Apună toți!... Tu, nu lăsa să cadă Iar de-i pieri sub pietre, ca profeții, De dincolo de negrul țărm al vieții, Înaltă spada ta, nestrămutat. Dispară-o lume, tron ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...
Paul Zarifopol - Recreația criticului
... fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în cioară... tot norocul cu care ...
Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei
... mai frumoase de inteligență curată și neîndurată. Acum inteligența s-a atacat, cu bolnăvicioasă ciudățenie, pe ea însăși. Ce câștig științific va putea lăsa pe urma ei această critică filozofică a inteligenței nu se poate hotărî acum. Să constatăm numai că secăturile triumfă îmbătate de perspectiva care ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă
... la împăratul, și tot ceea ce hotărâse el să facă. - Să mergem, răspunse calul, însă cu cugetul tot la Dumnezeu, și el nu ne va lăsa să pierim. Vezi că nu știu de ce, dară voinicul simți că parcă fata împăratului să fie scrisa lui, și parcă nu mai avea odihnă ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteaţă Fata săracului cea isteață de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om și o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineața până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau nădușelele, și ca să dea și ei în spor, ba. Se ținea, vezi, norocul după dânșii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuțele de colo până colo, și ca să se statornicească și ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânșii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau acești oameni o spuză de copii. Din acești copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieții erau mărunței și stau lângă dânșii ca ulcelușele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiți față când venea omul de la muncă, că v-ați fi luat câmpii. Ieșeau toți afară înaintea lui, jigăriți și hărtăniți, ca niște netoți, subțiratici și pițigăiați, mă rog, ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Sunt catană
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Sunt catană Sunt catană de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Am slujit în oaste și am fost catană, Nici căprar n-am fost eu, ci mereu catană. Mîndra tinerețe-n oaste mi-am lăsat Și cu bătrînețea m-am întors în sat. Îmi făceam corvada, stam la toate gata, N-am luat pedeapsă un minut măcar, Iar, la liberare, care mi-a fost plata?... M-a bătut pe umăr domnu ghinărar ! Poezii alese,