Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1201 - 1210 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
... Vasile Alecsandri - Păsărica Păsărica de Vasile Alecsandri — Albă păsărică ! Ce stai singurică Lîngă cuibul tău ? Nu-i ziua senină, Sau nu curge lină Apa la pîrău ? De ce plîngi cu jale ? Vezi sorile tale Cum se veselesc. Prin luncile-umbroase Vezi cît de voioase Zbor și ciripesc ! Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta, De stai singurică, Dragă păsărică, Și nu poți cînta ? — Frate,-n depărtare O pajură mare Se-nalță mereu. Gheara-i se lungește, Ochiu-i se ...
Grigore Alexandrescu - Te mai văzui o dată
... preajmă-mi trecea cu repejune, Trist, rece mă găsea, Și mă gândeam la vremea care în veci n-apune În pomenirea mea. Atunci intrași! Deodată, de pe a mea vedere Se ridică un nor: Te presimții; îmi spuse a ta apropiere Un aer de amor. Zambila primăverii așa ea ne împarte Desfătător miros, Așa dulcele-i suflet se simte de departe, În aer răcoros. Și inimile noastre, și ochii se-ntâlniră; Simții ce pătimești; Un zâmbet trist mi-o spuse; cu tine îmi zâmbiră Puterile cerești! Văzui pieptul tău tânăr bătând de tulburare, Sub vălul ce sălta; Te privii în tăcere; cunoscuși a mea stare, Văzuși puterea ta. Dar cum se strecurară delirul, fericirea! Ce iute au trecut! Jaluză de-al meu bine, făcu nenorocirea Un semn, și te-am pierdut! Multe rele de-atuncea am suferit, iubită! Multe am pătimit! Poezii și proză Soarta mea credincioasă la ura-i nemblânzită, Din zboru-i s-a oprit ... erai nădejdea, tu însuflai gândirea, Tu făceai să trăiesc. Roua buzelor tale sufletul răcorește, Dă viață și plăceri: Sub umedele-ți gene e un foc ce topește Tot felul de dureri. Dar ...
Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea
... Constantin Stamati - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia ... din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, și moartea, ce niciodată De lângă om nu lipsește, stă dinainte-i îndată Cu strălucita sa coasă Și zice: „Tu m-ai chemat, apoi, iată, am venit.â€� Bătrânul
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
... Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia ... din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, și moartea, ce niciodată De
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... Așa, spre pildă, pentru unii un semn caracteristic al pesimismului e nemulțumirea în privința condițiunilor de trai. De câte ori un om ce se plânge de toate mizeriile vieții sociale n-a fost întâmpinat cu cuvintele: „Ești pesimist!" Dar nemulțumirea față de condițiunile de trai poate să fie tot așa de bine semnul unui mare optimism. Toți acei care se luptă pentru transformarea socială, optimiști par excellence , având un ideal măreț în viitor, sunt foarte nemulțumiți ... modern un impuissant [2] . Cu această enervare, slăbire a voinței sunt în legătură toate celelalte semne distinctive ale pesimismului, anume: melancolia, blazarea, dezgustul de viață și alcătuirea acestui dezgust în sisteme filozofice. „Pesimismul este întrucâtva sugestiunea metafizică, zămislită de neputința fizică și morală. Orice conștiință a unei neputințe dă naștere unui dispreț nu numai de sine, dar chiar de lucruri, dispreț care la unele spirite speculative se preface în formule a priori. Se spune că suferința amărăște, aceasta însă e și mai ... sine, se va observa mereu, va observa cele mai mici mișcări ale inimii și ale gândirii sale. Această excesivă preocupare de ...
... păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei învățătură El blând, în lume a intrat, A ... liniștit cetatea sfântă În frumusețea ei măreață. Lumina lunii gânditoare Se varsă lin, tremurătoare... Și doarme muntele Sion Și râul argintiu Chedron. VII Fugi, vânzătorule, de oameni, Tu strângi acum ce-ai vrut să sameni! Să știi de-acum că nu-i găsi Tu nicăierea liniștire, Și pentru aspra-ți pedepsire Hristos în veci ți s-a ivi. Fugi de această cruce sfântă, Cu sărutare n-o spurca, Cu-a lui Hristos Ființă blândă În veci nu te vei împăca... . . . . . . . . . . . . . . . . . Și a ... ...
... George Coşbuc - Zobail Zobail de George Coșbuc La miez de noapte morții-n cor Își cântă jalnic imnul lor, Iar albele giulgiuri bătute de vânturi Dau tact tânguioaselor cânturi. Ei sunt războinicii oșteni Ai regilor asirieni — Zobail la moarte i-a dus ca pe-o turmă ... Cu biciul bătându-i din urmă. Ce fericit e cine-i viu! Noi putrezim într-un sicriu! Ni-e dragă și nouă viața și-averea, Dar regii ne-o iau cu puterea. Frumos e, sfânt e să trăiești Când pentru ai tăi tu suflet ești; Dar noi am trăit ca să dăm ajutorul La regi care omoară poporul! Tu, cel mai lacom dintre regi, Ai umilit popoare-ntregi! De dragostea unei regine frumoase, Umplut-ai pământul de oase! Tu pierzi bărbații tăi cei buni Să faci femeilor cununi! Tu pierzi în orgie al țării tezaur, Beai vinul din cupe de aur. Te porți în haine de argint Și-n ciasuri dragi de dulce-alint Săruți pe Tofale, femeia necastă, Pe cea maî frumoasă nevasta. Tu dai un semn, si porți să frâng, Și zeci de milioane plâng; Oceanul de spaimă în lături s-abate E vuietul multor armate — Dar tot ...
... Alecu Donici - Carele cu oale Carele cu oale de Alecu Donici O tabără de care mergea la târg cu oale A unui neguțător. El însuși cu-ngrijire le conducea în cale, Sperând de Moși s-adune folos însemnător; Dar trebuia să treacă o renumită vale, La care cărăușii-ndată ce-au sosit, Așa s-au sfătuit: Ca să pogoare valea, pe rând, încet, cu minte; Iar carul după urmă să facă înainte, Căci boii ce ... purtau, Deprinși fiind și maturi, mai vrednici s-arătau; Și în adevăr, carul mergea încet, ca gândul Cel încercat de grije și frământat de ani. Dar o pereche de juncani A căror venea rândul, Pe boii bine învățați Îi criticau de moarte: — Uitați-vă, boi lăudați! Vedeți — ziceau — neghiobii, un car nu știu să poarte, Ia uite la Boțolan! Se târâie ca broasca ... Cu mâinile crucișe, la hârburi se uita Și foarte greu ofta. Eu nu știu cum s-a întâmplat, Țiu mult cu viitorul, Căci de trecut m-am săturat Și nu-i păstrez amorul; Dar ...
Iancu Văcărescu - Buna vestire
... Iancu Văcărescu - Buna vestire Buna vestire de Iancu Văcărescu Îmbărbătați-vă, români! Vă îndreptați greșala, Acestor Table voi urmați și lepădați sfiala; D-întâi temeiuri, Legea aveți și-întreaga moștenire De nume, fapte de români și a Patriei iubire. Oricare om veți auzi, ce către voi vorbește Cu-al maicei voastre dulce glas răspundeți-i frățește, Prea nobil este orice rang de orice stăpânire, Dar toți românii sunt datori nobili a fi din fire. Iubiți mărirea de români, cinstiți acest sfânt nume, Și a-l cinsti îndatorați prin fapte mari pre lume, De neamuri câte sunt greșeli vedeți în istorie, De nedreptate vă feriți, de lene, de mândrie, Pravili temeinice clădiți, fiți Bruți spre a le ține, Ciceroni și Coriolani având, păstrați-i bine. Voi duh aveți curând să fiți ... e dator să dea poveți la toate, Și-a fi-nvățat desăvârșit, iar nu pe jumătate; El fie tot respunzător, el aibă îngrijire De-a fi-ntre câte trele stări unire și iubire, Urâți și numele de lux, de jaf, de tiranie Și cel de
... George Coşbuc - Prutul Prutul de George Coșbuc Prutule, tu vii turbat Și cu sânge-amestecat, Și n-ai pace și-alinare Și n-ai loc cum vii de mare: Ce ți-e iar de spumegare? Și-aduci arme ghintuite, Trupuri de voinici ciuntite, Steaguri de oștiri păgâne Și cai roibi fără de frâne! Iar de maluri tu izbești Capete moldovenești Și prin rădăcini încurci Bărbi cărunte, bărbi de turci! Spune, Prutule, măi frate, Spune-mi, ale cui păcate? Oliolio! Voinic durut! De când sunt pe lume Prut Ce văzui n-am mai văzut! Cât cuprinzi cu ochii-n zare Numai tunuri, numai care, Numai turci bătrâni călare, Numai turci, numai cazaci. Multă-i ... am văzut, creștine, Că iau calea către mine, Și când le-am văzut mai bine Ochii cu fulgerătura, Pletele cu zbârlitura, Bărbile cu-ncâlcitura, Eu de maluri m-am izbit Prins de friguri și-ngrozit, Că mi se negrea vederea Și mi se topea puterea Și-amărât stăteam ca fierea! Dar când mă-ntorsei spre deal, Maică, ce văzui pe mal! Cât ai face cruce-o dată, Măre iacă mi s-arată Moldoveni, știuții mei, Prăfuiți și puțintei Nici să nu te uiți
Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână
... Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână Cerbul la fântână de Gheorghe Asachi Într-o fântână limpide, La codru, pe la munte, Văzându-și cerbul coarnele Ce-i se-nalță pe frunte, Lăuda podoaba gemine, Dar bănuit-au foarte Cum și picioare-asemene Nu-i dă nedreapta soarte, Zicând Ramosul creștetul, Mândria fruntei mele, Chiar ca copacii codrului Se nalță cătră ... Că ele chiar ca fusele Sunt făr-analogie Dar când așa se critică, Răsună-n giur tufarii, Din care fără tropote Ies sprintenei ogarii Cerbul de spaimă tremură C-un salt la fugă împunge Și din câmpină repede Între tufari agiunge Urâte mădulările L-ar fi putut s-agiute, De nu-i era de piedică Podoabele cornute Cerbul în dese ramure Intrând, abia s-aburcă, Căci lăudate-i coarnele La trecere-l încurcă Dar când ogarul dintele Încruntă-n șold, sărmanul Cerbul odoru-și blastămă Ce-i crește pe tot anul! Decât folosul, multe ori Deșărtăciunea place, Care apoi de