Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU DE MULT
Rezultatele 1201 - 1210 din aproximativ 1381 pentru NU DE MULT.
... George Coşbuc - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat. Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru ... «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el: Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme ... Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui. Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori, Și-ntr-una spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; E, parcă arată Dumnezeu Spre groapa ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel cu cartea în mână născut
... am rătăcit prin bungetul acelei păduri, de nu mai știam pe unde să ies la oameni. Când, o dată văz înaintea mea un moș, fleoș de bătrân, uitat de moarte și de Dumnezeu. Eu îi spui după ce umblu și cum m-am rătăcit. Moșul, încărcat de zile cum era, se pune jos, stă de vorbă cu mine și, cu un grai blajin, îmi arătă drumul pe unde să ies acasă, și îmi zice să mă întorc, căci râvna noastră ... ascultat-o Dumnezeu. - Și ăsta a fost semnul de pe ștergarul meu? - Se vede că asta. Atunci și ei se hotărâră ca să nu se mai desparță și să rămâie să-și mănânce amarul împreună. Nu trecu mult după asta, și baba spuse unchiașului că se simte îngreoată. Aoleo! Unde era Dumnezeu să vază bucuria unchiașului când auzi d-o asemenea veste bună ... acolo unde mila Domnului l-o duce. Și apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat și fără să vază pui de om; și mai mergând ce mai merse, dete ...
Constantin Stamati - Tânguirea
... Constantin Stamati - Tânguirea Tânguirea de Constantin Stamati Ah, lacomă moarte, gelat mult cumplit, Mi-ai răpit soția mult mie amată; M-ai lăsat nemernic, în suflet rănit, Și mi-ai dat o rană prea înveninată! Vrând să-mi spui durerea, nu pot de suspin, Vrând să-mi plâng soția, lacrimi mă îneacă, Inima îmi sfarmă al durerii chin, Și suspinuri cearcă pieptul să-mi desfacă. Ah! cu dânsa ... în lume trăiesc, Dar, scumpă soție, eu sunt tot cu tine, Și-n somn, și-aievea, și când mă trezesc, Ș-al tău amat nume nu-ncetez a-l spune. Uneori îmi pare că te văd umblând, Îți aud și pașii, ce-i cunosc prea bine, Te chem lângă ... șezând ai aflat Dezmierdări o mie, scumpa mea soție. Dacă mai departe, neputând răbda Să trăiesc în lume așa zile triste, Va veni și ora de se vor săpa Și pe a mea groapă aceste cuvinte: Aici zace soțul ce se săvârși De-amară întristare și de mâhniciune, Ce când și-au dat duhul aceste grăi: „Amată soție, nu
... dânsul: pe drumuri, în bărbieria lui Iordachi Știrbul din colț, unde se auzeau și cloceau toate minciunile mahalalelor, dar, mai ales, îl întâlneai în bolta de la „Șapte draciâ€� ori la „Craiul negruâ€�, cu-o ulcică de vin dinainte. Era om vesel și pișicher, dar Dumnezeu ori dracul – nu știu care din ei doi – îl înzestrase și cu darul suptului; ba nici Cărășel nu se sfia să mărturisească, când se trecea cu deochiul. - Măi, mie mi-au dat, la naștere, să beu pe gât de rață și, de atunci, m-am pricopsit cu podoaba asta… Veșnic îl zăreai înconjurat de o mulțime de gură-cască, toți de-ai craiului, care-l „cinsteauâ€� numai să le-nșire palavre, iar el, după ce lua în cap, mințea ca din carte de-nghețai numai de ce ieșea dintr-însul. - Măi pârliților! se răstea, adesea, la dânșii. La ce meșteșug vă pricepeți voi? Faceți numai degeaba umbră pământului. Eu am fost ... un picior în groapă și cu altul deasupra, totuși, nu se lăsa de ghidușii. Într-un rând, cumpărase cu trei lei „sainâ€� o iapă
... George Coşbuc - Sub patrafir Sub patrafir de George Coșbuc Părinte, eu mă-nec din piept Și n-am puteri de vorbă multă ; Cât voi putea vorbi m-ascultă Să-ți spun în grabă tot și drept. Aș vrea să-ncep cu fapte bune, Dar n ... fost și prost la numărat — Și n-am ce spune. N-aveam nici vreme. Tata-i mort Și mama-i cu copii, sarmana. Ei de la mine-așteaptă hrană, Și grija numai eu le-o port De-acum ei singuri să și-o poarte ! Mi-e milä de durerea lor, De ei mi-e jale, nu că mor. Dar cum e scris Că sunt dator Și eu c-o moarte. EU mă cunosc ; sunt păcătos, Că prea am dus-o-n ... bătătură Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. Să văd cum se cotesc șirete Pe-ascuns nevestele, și-aprins Se simt de peste brâu cuprins Trupșorul cel subțire-ncins Al unei fete. Păgân sunt parcă, nu creștin ! Bisericos n-am fost, părinte, Dar rar, când mi-am adus aminte, M-am dus și eu ca să mă-nchin. Eu am pe
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
... Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat La un poet exilat de Ion Heliade Rădulescu "Nu mă tulbur, căci gonirea In veci fu spre slava mea." Aceasta este soartea acelui ce pășaște La templul nemuririi cu pas nemlădios: El ... prinde aripi slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii: Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri, Ce morții înviază și judecă pe vii. N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință, Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit. Ai spus ce e românul, i-ai dat și lui ființă, Dar cine ești ... neam gonește, A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat, Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbește, Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că ... ai lui părinți, Și care a lui drepturi, și cum soarta îl schimbă, Cât geme sau cât râde, și ce e-ntre ființi? Nu-i spune așa multe, că el însuși te prinde Și ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... Eminescu își oprea imaginile care-l fermecau mai întâi pe el însuși. Vis al neființei e universul cel himeric. Vis al neființei este un fel de nonsens, pentru cine ar vrea să ia vorbele acestea drept formulă filozofică. Dar vis și neființă țin de același conținut, și ambele funcționează ca imagini ale unui același complex: irealul poate niște reflexe din nihilismul budist: poetului îi trebuia acumulare de imagini, pentru a da substanță cât mai densă unui acord de tonuri afective, pentru a înscrie cu o apă tare cât mai concentrată sentimentul irealului. O poemă nu e o expunere coerentă de teoria cunoașterii. Judicios încheie Călinescu: cunoștințele de mai târziu și poate chiar înrâuririle, pe care nu suntem în stare să le dovedim, fiindcă templul a rămas cu zidurile retezate, n-au alterat schopenhauerismul profund al lui Eminescu; în adevăr ... manuscris, întăresc destul acest fapt pe care-l arătase, din capul locului, textul poeziilor publicate. Însă filozofia teoretică a fost pentru dânsul, pe de o parte, izvor de imagini; fundament pentru o morală și o politică, pe de ...
... Alexandru Macedonski - Imn Imn de Alexandru Macedonski Tăcut mă urc pe colină Soarele s-a înălțat, Câmpul se scaldă-n lumină, Aerul e parfumat! Văd raze, scântei și ... rouă, Petale de flori ce plouă Și lumea îmi pare nouă, Fii, Doamne, glorificat! Se pare c-o legătură Este-ntre cer și pământ! Cerul nu este natură? Natura, Dumnezeu sfânt? El e-n făpturile sale, Tot omul și-l află-n cale De plângi, el plânge cu jale, De cânți, al lui e-al tău cânt! Pământul de-l stăpânește, Este că-l stăpânim! Crima de-o pedepsește, Este c-o pedepsim!... Din univers se compune, Totul la Tot se supune. Și iarba care se-nclină, Și astrul luminător, Și vântul ... noastră palpită, În craniul nostru s-agită! Este și-n noi, și-n natură, Este și-n orice făptură! Materie, Verb, Idee, Stau în trăsura de
Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie
... păcate toate într-acel canon să iartă. Deci atunci iar zice duhovnicul cătră dânsul: iată, fiiule, că atâțea ani poruncĂ©ște sfânta pravilă ca să nu te priceștuești sfintelor taini. Numai când va fi la praznicele cĂ©le mari, când va fi vrĂ©mea de priceștenie, în loc de priceștenie să iai aghiazmă. Și de te vei ținea, adecă de te vei opri de sfânta priceștenie, pre cumu-ț dau canon, ți să vor erta păcatele; iar de vei trĂ©ce, adecă de nu vei băga seamă, Iudă te vei face. Al doilea și să păzești, de ți să va tâmpla boală grea, de moarte, atuncea să te priceștuești; și de te vei scula iar să stai într-acel canon care ți s-au poruncit și să pui măsură, iar să ții mai nainte cu un ... și apoi iar să va tâmpla de va cădea în păcat, iar să pue începătură canonul dentru-întâi. Iar după ce să va părăsi el de păcat și să va fi oprit den voia lui și de priceștenie, sau de porunca altui duhovnic, atuncea i să socotesc lui și acei ani în canon. Iar de să va afla vreun om cucerit și de să va nevoi el să facă câtăva seamă
Mihai Eminescu - Când se juca Elisa M%C3%BCller...
... învață? Ca o mamă blând și lin Ce-un copil răsfață, Mângâiat-ai fruntea mea Și m-ai strâns în brață. Ah, cât te iubesc de mult! Cine mă învață? Eu mă duc, te părăsesc  Nu mă privi șuler, La spectacol mă pornesc, Stăi să-mi văd de guler. În teatru românesc Azi e Elisa MĂ¼ler. Un copil netrebnic sunt  Spune-mi-o apăsată. Mi-ai legat acest cuvânt De viața-mi toată, Mi l-ai dat roșind, plângând Când ai fost  ciudată. Ah, surâde-mi înc-un pic Și nu-mi fi ursuză. Căci cu degetul cel mic Te ating pe buză. Și șoptește-mi un nimic Nimeni să n-auză. Astăzi e duminecă. Pac ... las și bine că Mi te las nebună... Trage-te de mânecă... Ce știi de-i minciună. Nici nu știi, o, turturea, Ce-mi auz de-a bine. Tu gândești cine știi ce Și te uiți la mine. Ah, iubită mititea, Cum te-ador pe tine! Un nimic, un ... perdeauă, E o piatră de ...
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... el să piară... III Deci când răsăritul cu-a soarelui raze Poleia cu aur zorile și codrul, Pe calul său Dragoș către miez de ziuă Furios pornește, chiar ca o furtună; Iar de troncănitul potcoavelor grele În munți se răsună, stânca scânteiază, Lunca clocotește și de colb vârtejuri Se suie ca stâlpii unde calcă calul. Și ieșind eroul din munți și prăpăstii, Ajunge ca vântul în câmp de nisipuri, Ce se dezvelește ca și oceanul, A căruia margini cu marea s-încheagă. Iar vântul nu mișcă acele nisipuri Și zăduh fierbinte usucă gâtlejul; Nu-i de leac verdeață, nu-i de izvor stiglă, Ce firea îi moartă ca și țintirimul. Nu-i măcar nici urmă de vro vietate În câmpul acela pustiu și sălbatic, Ce spre apus numai se zărește munte, Și pe el, în zare, o cetate albă. Deci Dragoș ... se luptă cu arșiță, sete, Dar în sfârșit calcă a morții opreliști, Ajunge la poala muntelui de cremene, Spumegându-i calul de sudori de ...