Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LĂSAT

 Rezultatele 1211 - 1220 din aproximativ 1557 pentru LĂSAT.

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 6

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 6 Cât o roată de car mare, Cu trei rânduri de pistoale Ș-un baltag legat de șale. Trăsei două, trei pârloage, Foamea la pământ mă trage! Dacă văzui și văzui, Două, trei cruci îmi făcui, Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor, Ș-o izbii de-un păducel, Sări coasa din cățel. Iaca stăpânul călare Că-mi aduce de mâncare Mălai negru zguruit Și uscat, și mucezit. N-apucai să-mbuc o dată, Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. Eu o palmă îi detei Și toți dinții că-i scosei. Dacă văzui și văzui, Șoim de codru mă făcui Și de când m-am haiducit Drag îmi e drumul cotit. Când văd tabere venind Și ciocoii-nalbăstrind, Mă fac broască la pământ, Îmi așez durda spre vânt Și mi-i iau la căutare De la cap pân-la picioare, Și chitesc și socotesc Pe unde să mi-i lovesc? La retezul părului, Pe din dosul fesului, [2] Unde-i cald ciocoiului. Eu chitesc, durda pocnește, Ciocoiul se vârcolește Și de zile se sfârșește. Las' să moară ca un câine, Că i-am ...

 

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7 Sub poale de codru verde [1] O zare de foc se vede Și la zarea focului Stau voinicii codrului! Nu știu zece sau cincisprece Sau peste sută mai trece. Știu că beau vinațe reci Și că frig vreo cinci berbeci. Dar nu-i frig ei cum se frige, Ci-i anină prin cârlige Și-i întorc prin belciuge Să le facă carnea dulce. Iar cum sta și ospăta Căpitanul șuiera, Ei ospățul și-l lăsau Și la luptă alergau; Luptau ei cât ce luptau, Potirașii alungau, Da-n codru când se-ntorceau Nici un os nu mai găseau, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor De prin fundul codrilor. ↑ Unii lăutari cântă această Doină în următorul chip: Sub poale de codru verde O zare de foc se vede, Iar la zarea focului Stau haiducii codrului, Nu știu zece sau cincisprece Ori peste sută mai trece, Ci mi-și frige un berbece, Dar nu-l frige cum se frige, Ci-l înfige în cârlige Și-l întoarce prin belciuge Ca să-i fie carnea dulce. Sub umbră de păducel Voinicii mănânc din el Și din gură zic astfel: ,,Codre, codre înfrunzit, Ține-mă-n ...

 

Vasile Alecsandri - Dolca

Vasile Alecsandri - Dolca Pe câmpul Tinechiei, Pe zările câmpiei, Răsărit-au florile Odată cu zorile? N-au răsărit florile, Ș-a dus Costea oile De-a așezat stânele Pe toate movilele. Azi e luni și mâini e marți, Pleacă Costea la Galați. Să ia sare La mioare, Și bolovani La cârlani, Și tărâțe, La oițe, Și glugi mari La cei zărari, Și opinci La cei voinici. Iară Costea cum mergea Cu Fulga se întâlnea. Fulga cel cu barba neagră Și cu mintea neîntreagă, Necăjit și obosit, De trei zile flămânzit: ,,Alei! Fulgo, dragul meu, Să faci cum ți-oi zice eu: Mergi la stâna mea cu bine Să-ți iei un dar de la mine, [1] Trei mioare de frigare Ș-încă una de căldare Ca să-ți fie de prânzare." Fulga cel cu barba neagră, Dar cu mintea neîntreagă, Sus la stână se ducea Ș-oile cât le vedea, Cârduri, cârduri le rupea, Cu botâul le mâna În codru la Pandina. Iar Costea când se-ntorcea Mare pagubă-și vedea Că lui, mări, nu-i venea Nici laptele la mulsoare, Nici cașul la-nchegătoare, Nici urda la-nvelitoare! Costea mult nu se-ngăima, El ...

 

Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri, 2)

Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri, 2) Dorul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Frunză verde mărăcine, Nimic se prinde de mine! De când dorul m-a lovit Mințile mi-au rătăcit; De când dorul m-a cuprins, Sufletul mi s-a aprins! Sui în deal, cobor în vale Și-mi pierd ziua tot pe cale; Valea sui, dealul cobor, Îmi trec viața tot cu dor. Puiculiță, floare-n gură! Când te văd în bătătură Îmi uit plugu-n arătură Sapa-nfiptă-n curătură, Și las boii ca să pască, Plugul să se ruginească Și sapa să putrezească. Alei! puico, dac-ai vrea, Patru pluguri aș dura, Țara-ntreagă aș ara. Graiul dulce de muiere Varsă-n suflet mângâiere Și dă omului putere Ca să facă tot pe vrere. Dar nu vrei, sărman de eu! Și eu mor de dorul

 

Vasile Alecsandri - Dorul de țară

Vasile Alecsandri - Dorul de ţară Plânge-mă, mamă, cu dor Că ți-am fost voinic fecior Și de grijă ți-am purtat, Ogorul ți l-am lucrat, Iar de când m-am cătănit, Viața mi s-a otrăvit Că tânjesc în țări străine Și tot plâng gândind la tine. Mult mi-e dor, mămucă, dor De cel codru frățior Și de stâna cea cu oi Și de cântec de cimpoi! Mult mi-e dor, mămuca mea, De cea mândră viorea Care mă iubeam cu ea! Mult mi-e dorul ne-mpăcat, Și mă-ndeamnă la păcat, Să mă las de cătănie Și să fug la ciobănie, Orice-a fi cu mine,

 

Vasile Alecsandri - Dorule, odorule

Vasile Alecsandri - Dorule, odorule Către mine te jurai, Dorule, odorule! Că pe nimeni nu mai ai, Dorule, odorule! M-ai făcut de te crezui, Dar cu altul te văzui; Ș-acela mi-e frate bun, Nu-mi vine să mă răzbun. Poți să-mi fii de-acum cumnată, Că de mine ești lăsată, Cu foc mare blestemată Și de mine-n veci

 

Vasile Alecsandri - Fratele (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Fratele (Alecsandri) Vai de mine, amar de mine! Fugit-am, mândro, de tine De trei luni și de trei zile Să găsesc pace și mile, Că tu rău m-ai fermecat Cu trei paie de la pat, Cu o schiță din portiță Și cu fire din cosiță. [1] Mă dusei la mănăstire, Pusei mâna pe psaltire Și citii câteva zile Să mai uit cele copile, Dar ce-oi face ca să scap În nevoie să nu-ncap? Că drumul ce-am apucat Mă duce drept la păcat. Drăguliță, eu văd bine Că nu am să scap de tine. Fă-te-ncalte-o mănăstire, Și-mi dă gura de citire, Și mă lasă să mă-nchin La icoanele-ți din sân. ↑ Românul zice ca nu e mai tare legătură decât acea făcută cu fire de păr

 

Vasile Alecsandri - Frunză verde de căpșune

Vasile Alecsandri - Frunză verde de căpşune ,,Frunză verde de căpșune, Zi mă-tei să te cunune, Că de mine ești lăsată, Cu foc mare blestemată!" ,,Însoară-te dumneata, Să văd: pe cine-i lua? De-i lua una ca mine, Dumnezeu s-o ție bine; De-i lua o sluțioară, Deie Dumnezeu să moară Să-i mănânc din colivioară [1] De-i lua una frumoasă, Dumnezeu s-o facă groasă Să nu-ți poată intra în

 

Vasile Alecsandri - Fugi încolo

Vasile Alecsandri - Fugi încolo Fugi încolo, vină-ncoace; Șezi binișor, nu-mi da pace. Lasă-mi mâna, nu mi-o frânge, Ia-mă-n brațe de mă strânge. Vrei o floare, nu-ți dau floare, Na-ți guriță-ndulcitoare. Vrei ce vrei, eu vreu, nu vreu Și-ți dau tot sufletul

 

Vasile Alecsandri - Ghemiș

Vasile Alecsandri - Ghemiş I Frunză verde de-aluniș: Tace cucul la răriș, La răriș, la cărpeniș De frica celui Ghemiș, Că de-i mic și ghemuit, Are fața de-ngrozit, Și de-i mare cât un ghem, [1] Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi negre pe spinare, Și scântei de foc în nare. Ea-i ogarcă pe sub foale, [2] Cât aleargă, nu domoale Și-i lăcustă săritoare... Unde-o vede Ghemiș moare! Într-o zi Ghemiș punea Șapte buți alăturea, Cu vânăta le sărea, Pe vânăta o spetea! Iar Ghemiș ca un nebun O lega de un alun Și trei zile o plângea, Nici că se mai mângâia! Apoi, mări, se-ndrăcea, Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea, [3] Pe drumeți pe toți bătea Ca să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor, Iat-un biet de cerșetor. [4] În spinare cu desag Și în mână c-un toiag. Iar Ghemiș cum îl vedea, ...

 

Vasile Alecsandri - Haidulul rănit

Vasile Alecsandri - Haidulul rănit Pe cel deal îndelungat Suie-se-un car ferecat C-un haiduc de el legat, Iar aproapea carului E mama haiducului, Mama plânge și iar plânge, Șterge rănile de sânge Și tot zice la cei boi: ,,Rogu-mă, plângând, de voi, Duceți caru-ncetișor, Că-i rănit bietul fecior!" Boii mersu-și legăna, Iar voinicul suspina: ,,Du-te, mamă, cu norocul Și mă lasă-aici cu focul, Că de-acum nici mama poate Sa mă scape de la moarte! Cât am fost eu neatins Multe curse am învins, Mulți secui am secerat Ca să-mi fac pământ curat, Dar acum mi-a venit rândul Să mă duc și eu ca gândul, Să mă duc din acest loc Unde-i robota de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>