Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URMEAZĂ
Rezultatele 1211 - 1220 din aproximativ 1537 pentru URMEAZĂ.
Traian Demetrescu - În atelier (Demetrescu)
Traian Demetrescu - În atelier (Demetrescu) În atelier de Traian Demetrescu Bătrânul s-arată în ușă E gârbov sub anii cei grei. „Stăpâne, pricepe-mi durerea: Furi pânea copiilor mei! Ce lesne săracii ca mine Netrebnici pe drumuri s-aruncă! O viață întreagă muncit-am Și-acum îmi iei dreptul la muncă. Din brațele mele, odată Puternice, acum îmi rămâne Doar unul, și-acuma cu-acesta, Cer mila ta crudă, stăpâne! Când nu mai sunt bun de nimica, M-alungi, și nu ai îndurare! Și uiți ca din brațele mele Ești astăzi puternic și mare! Departe nu-i ceasul din urmă Când zilele mele s-or duce, Căci toată răsplata vieții-mi E-atâta: o groapă ș-o cruce!â€� Patronul afară-l alungă, - Bătrânul sub anii cei grei, Cu glasul în lacrimi suspină: „Furi pânea copiilor mei!
Traian Demetrescu - Cîntărețul de stradă
Traian Demetrescu - Cîntăreţul de stradă Cîntărețul de stradă de Traian Demetrescu Într-un oraș, din întîmplare, Venise-un cîntăreț de stradă, Și dintr-o țiteră duioasă Cînta această serenadă: „Iubiți-vă! viața trece Ca adierea unei seri; În inimile iubitoare E cald, senin, — sînt primăveri!â€� Atunci, băcanii auzindu-l, L-au dat afară din oraș; Iar unul dintre ei rostit-a: „Pe legea mea! e un pungaș! Lîngă teșghele, toată ziua, Ca vai de lume ne trudim, Să strîngem ban cu ban, grămadă, - Noi n-avem vreme să iubim!â€� Femeile au plîns de mila Acelui cîntăreț gonit; Căci inimile lor duioase La viersul lui s-au încălzit... Și s-au rugat să-l readucă, Să-i dea un ban, un adăpost; E zdrențuros, e mort de foame Și e străin! — dar chip n-a fost! În inimile tineri însă Rămas-a cîntecul neșters... Și după cum aud pe unii Cam ast-fel treburile-au mers: Băcanii-au strîns-n toată viața Ban lîngă ban, cu mare preț; Pe cînd nevestele urmat-au Povața-acelui
Traian Demetrescu - Doi bogați
Traian Demetrescu - Doi bogaţi Doi bogați de Traian Demetrescu M-a dus avarul să-mi arate Întregul său tezaur, Și mi-a deschis o ladă plină Cu aur... aur... aur... Privindu-mă cu ochi ironici Mi-a zis: „Arată-mi mie Și tu, acum, dacă se poate, Atîta bogăție!â€� Atuncia, ca să-mi sting în suflet Sarcazmul și amarul, Și să-i arăt că de cît mine E mai sărac avarul; L-am dus grăbit spre locuința, Spre raiul dragei mele, Și-am zis avarului: „Privește Furiș printre perdele!â€� El s-a uitat: pe-o pernă albă Dormea iubita dusă, Și-n jurul ei plutea un farmec De liniște nespusă... Ne-am dus în urmă fiecare Spre scumpul său tezaur: Eu la iubita mea, — Avarul Spre lada lui cu
Traian Demetrescu - Două drumuri
... cu un cuvînt Și c-o zîmbire; M-ai luat alăturea de tine Pe calea către fericire... Azi te urăsc... și-mi caut drumul În urma
Traian Demetrescu - Flori de seră
Traian Demetrescu - Flori de seră Flori de seră de Traian Demetrescu Sunt flori uitate într-o seră, Cum într-un suflet trist și gol Rămân speranțele din urmă Din risipitul stol... Nici o femeie nu le-atinge, Deși au cel mai blând parfum, Nici cel puțin nu le omoară În pagini de album. Când umbre din apus, prin geamuri, În jurul lor sfios se strâng, Par niște ochi ascunși de lume, Ce-n taina serei
Traian Demetrescu - Necredincioasa
Traian Demetrescu - Necredincioasa Necredincioasa de Traian Demetrescu Cu trup înalt și mlădios, subțire Ca un salcîm crescut abia de-o vară, Ea pare că sosește dintr'o țară Întrevăzută în închipuire... C'un gest te farmecă de 'nfiorare. Sau de te-atinge cu matasa rochii, Sau de-o zărești zîmbind, sau de-i vezi ochii Primejdioși ca nopțile pe mare... O! glasul ei! — acorduri de cuvinte, — Blajin, duios, ca plînsul unor strune, — Eu îl ascult și'l cred, ori-ce mi-ar spune, Cum cred bătrîniî 'n cărțile lor sfinte... Adese-ori mă ceartă, dar știu bine Mai dulce 'n urmă o să mă desmierde; Și sufletu-mi în sufletu-i se pierde, Precum o rază 'n zările senine... Ce'mi pasă dacă, e necredincioasă!... Urască-mă sau uite-mă... tot una... Ea m'a iubit, — păstrîndu-și tot-de-auna Virtutea ei: să fie 'n veci
Traian Demetrescu - Râs amar Râs amar de Traian Demetrescu În vârful atâtor decepții și dureri Din victimă ,adesea, te redeștepți călău Și bun venit în lume, te face lumea rău Să fii stăpân virtuții nemaiavând puteri. Din râs îmi fac o armă-sarcastică otravă, Am plâns destulă vreme tot plânsul meu amar, Și lacrimile-acestea căzură în zadar; O inimă în jale e slabă și bolnavă. Iluzii? Speranțe? Simțire? Ideal? Viața - cel mai comic, obscen și trist spital? Femeile? Prieteni? Amorul brut și had? Sunt basme de romantici - Realitatea goală Mă ține și acum ca să-i urmez la școală Și-nvăț mereu într-înse să sufar și ... să
Urmuz - Puțină metafizică și astronomie
Urmuz - Puţină metafizică şi astronomie Puțină metafizică și astronomie de Urmuz Și iarăși, cine dintre noi se mai poate plânge că forța primordială, cauza cauzelor, nu poate fi niciodată atinsă, descoperită, când toți se căznesc să o apuce de la început, înapoi, și nimeni nu s-a încercat să o învăluie, pentru clipa de față, să o prindă măcar o dată pe flanc? Și care e rostul să ții morțiș să descoperi vreo cauză, și că numai una singură și cea dintâi, când toate cauzele, din nenorocire, sunt și efecte și dau din ele efecte îndrăcit de multiple și de încâlcite. Deci la ce bun să vrei numai o singură cauză, o forță inițială are vrem (trebuie) să fie și generatoare, când ea însăși ține cu încăpățânare să dea din ea numai multiplicitate; are setea ultimilor, a încâlcelei și contradicției; îi trebuie multe milioane le oameni, de muște, de bureți, de jivine, de astre, și aceasta încă cu prețul suferințelor lor. îi trebuie și „peștele-cufăr", și peștele-fierăstrău" și are setea numărului, a distanțelor și itelilor mari, fără rost și necesitate... La început - ziseră toți comesenii laolaltă - nu este adevă că: ...
Vasile Alecsandri - Întoarcerea în țară
Vasile Alecsandri - Întoarcerea în ţară Întoarcerea în țară de Vasile Alecsandri Pe muchi de prăpăstii lunecînd ușor, Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor. Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb Lăsau urme albe pe omătul alb. Zburam noi ca gîndul ce mă-presura; Gîndul meu, ca mine, în ceruri zbura. Eu răzbăteam iute troieni de ninsori, El lăsa în urmă-i troieni lungi de nori, Căci mergeam departe... el cătră o stea, Eu, înstrăinatul, cătră țara mea ! În zădar copacii crengile-și plecau Și zăpada-n cale-mi pe rînd scuturau. În zădar și cerul viscole stîrnea Și cu fulgi prin neguri cîmpii așternea. În zădar și lupii, codrii răzbătînd, Cu crivățul iernii m-alungau urlînd. Și lupii ce urlă, și arborii muți În negura deasă rămîneau perduți, Căci mergeam în grabă... el cătră o stea, Eu, înstrăinatul, cătră țara mea ! În țara mea dulce sînt drumuri de flori; În dulcea mea țară zbori, murgule, zbori, În blîndul luceafăr am un înger blînd; Înalță-te-n sînu-i, o ! tristul meu gînd ! Țara nu-i departe; o simt, o văd eu ! Raiul înflorește în sufletul meu. Steaua se arată pe cerul senin. Îngerul iubirei îmi zîmbește ...
Vasile Alecsandri - Şalga Sus pe malul Dunărei, La perdeaua cu câini răi, A Șalgăi a vădanei, Este-o turmă de cârlani Păscută de opt ciobani, Turma Șalgăi cea frumoasă Ca șoimul de inimoasă. La perdea-n miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
Vasile Alecsandri - Ştefăniţă Vodă I Frunză verde meri crețești, În oraș la București, L-ale case mari domnești De se văd în Stoienești, Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Tot boieri de-a oștilor, Puterea domniilor Și groaza dușmanilor. Iar în capăt cine șede? Ștefăniță Domn se vede, Dar nici bea, nici veselește, Ci cu ochii lung privește La copila Dihului, Surioara Mihului, Mihului voinicului Din valea Cobiului. Că e mândră ca o floare, Și de ochi fermecătoare, Și de suflet iubitoare, Unde-o vede Domnul moare! ,,Copiliță, drăguliță, Cu sân alb de porumbiță, Umple cupa mea de vin, Ție, dragă, s-o închin Ș-apoi cântă-mi viers de dor Cu glas dulce, răpitor, Cântă-ți, dragă, cântecul, Că mi-e drag ca sufletul!" Copilița se închină Ca o floare de grădină Și-i întinde-o cupă plină, Apoi zice încetișor Un viers dulce, plin de dor: ,,Frunză verde stejărel, Am un frate voinicel Și mă tem amar de el! Frunză verde măr domnesc, Am un Domn care-l iubesc Și de dânsul mă-ngrijesc. Vai de mine' cum să fac Pe-amândoi să mi-i împac, Să-mi fie traiul pe plac!" ...