Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MULT
Rezultatele 1231 - 1240 din aproximativ 1534 pentru DIN CE IN CE MAI MULT.
Cincinat Pavelescu - Târziu, când vei dormi...
... Cincinat Pavelescu - Târziu, când vei dormi... Târziu, când vei dormi... de Cincinat Pavelescu Târziu, când vei dormi sub trandafirul Din cimitirul Unde te vor duce, Ca să rămâi, un nume pe o cruce, S-o veșteji în ochii tăi safirul Ce-ți lumina privirea nențeleasă, Iubita mea mireasă! Eu voi fi mort cu mult mai înainte. Și mă-nfior, gândind că n-o să fie Măcar un gând, un gând în lumea vie, Să spuie iar, cu-a florilor ...
Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea
... întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce ... se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ... Și zice: „Tu m-ai chemat, apoi, iată, am venit.â€� Bătrânul, știind că moartea nu iubește multă șagă, De tot au încremenit, Dar mai viindu-și în fire, i-au răspuns: „Eu, soro dragă, Te-am chemat ca să-mi ajuți, să pui sarcina în spate, Căci mă ... atunci, Poți să te duci Dumneata unde poftești.â€� Dintr-aceasta noi vedem că de-i urât să trăim, Însă când sosește moartea, ni-i
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
... întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce ... se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ... Și zice: „Tu m-ai chemat, apoi, iată, am venit.â€� Bătrânul, știind că moartea nu iubește multă șagă, De tot au încremenit, Dar mai viindu-și în fire, i-au răspuns: „Eu, soro dragă, Te-am chemat ca să-mi ajuți, să pui sarcina în spate, Căci mă ... atunci, Poți să te duci Dumneata unde poftești.â€� Dintr-aceasta noi vedem că de-i urât să trăim, Însă când sosește moartea, ni-i
George Coșbuc - Poet și critic
... George Coşbuc - Poet şi critic Poet și critic de George Coșbuc —"Ce știu nu vreau să țin secret— Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mâi prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și ... prinț, e altceva. Orice poet, ca rege-i prost; Dar ca poet e orice rege Un geniu cum puțini au fost! Deci să-nțelege De ce murind fu Nero trist, Nu ca-mpărat, ci ca artist. Și bietul critic, otrăvit D-ale slujbașilor insulte, Trei părți din zi era silit Mereu s-asculte Toți iambii despre cari a zis Că-s cei mai proști din câți s-au scris. Din zori de zi un sclav îi sta La cap, citind până-ndeseară; Așa și ieri, și azi așa Și mâine iară. Și tot tavanul era ... l-a primit râzând. —"Am versuri iar! Un nou volum, Și laude-mi spun toți Zoilii. Să vezi! Eu cred că fac acum Mai buni dactilii. N-am nici un vers pocit și rău, Și-aș vrea s-aud cuvântul tău!" Și de pe sul, cu mult avânt, Ies odele, încet, cu-ncetul. Olimpic și cu glasul sfânt Citea poetul. Curtenii, transportați, răspund: —"Ce
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
... erau mulți pe vremurile acelea — o cronică în care se povestea fioroasa-ntâmplare petrecută, în castelul contelui FĂ©kete LĂ¡ioș, cu prilejul Paștelui din anul de la facerea lumii 6659, iar de la mântuire 1151. Conținutul acelei cronice arse s-a păstrat însă prin tradiție, din generație în generație, de către călugări, și mai târziu a fost, după o viață-ntreagă de cercetări adânci, reconstituită de către savantul Laurentius Ferax (vulgo, Lorenz Reichlich). După versiunea acestuia, foarte ... —Dar vreau să ciocnesc cu DĂ³boș IĂ¡noș!... unde e DĂ³boș IĂ¡noș? Contele FĂ©kete LĂ¡ioș a ridicat din umeri foarte încruntat — și iar... din gingii. Contesa a rămas pe gânduri... — Minunate ouă roșii! a zis ea; ce frumoasă față! — Se-nțelege că-i frumoasă, a strigat rânjind ca o fiară contele; și firește are să-ți placă, nobilă doamnă ... țâșnește creierul înmuiat.. S-a sfârșit cu bătrânul, cruntul conte FĂ©kete LĂ¡ioș... L-au târât afară, să-l arunce în prăpastia din ...
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte. Astfel putea să cunoască și inima și mintea acelor cărora le dăduse suflet mai dinainte. Așa, după povața leului, care vroia să știrbească din măreția tigrului, făcu mâța; după gustul raței, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu șoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase ... face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios. Dumnezeu știa că fiecare din vietățile aceste își vor avea pe pământ menirea lor; că, cu cât vor fi mai multe, cu atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea ... și le spuse: — Ascultați, vietăților, vreau să vă dau pe ziua de astăzi încă o tovarășă. Doresc să aud povața voastră — cum și ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai ...
Constantin Stamati - Mascurii în vie
... aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter tunător, Dar, cum am zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa ... au petrecut... Pân’ și la moșii răpite De însuși a lor stăpân, făr-a fi de el poprite. Căci lui foarte mult îi place Slănina pe porcii săi să fie groasă și grasă, Iar de poznele ce fac lui puțin îi pasă. Deci rădăcina de vie au strigat cu duios țipet: “O, voi, fiară făr’ de milă, barbare și făr’ de ... seculi odrăslită, Si-n veci să trăiască via, Care tot învie, Măcar porcii să o strice.â€� . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Două zicători știute a neamului românesc, Ce le au ei din ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
... George Coşbuc - Un cântec barbar Un cântec barbar de George Coșbuc Voi lași dătători de porunci, Mai râdeți! Nevolnică turmă, Mai râdeți, că-i râsul din urmă! S-apropie ziua! Și-atunci Vedea-veți, sălbateci barbari, Câmpiile voastre-necate De vuietul multor armate, Ca vuietul apelor mari - Veni-vom ca-n ... fi leii, Fugi-vor de spaimă mișeii Cuprinși de pornitul potop Spre Roma! Călcînd pe cohorți Răzbi-ți-vom colosul de-aproape Și nu va mai fi cine să-ngroape Mulțimea cea mare de morți! Din Istru vom face pârâu, Să-l umpli, romane, cu sânge, Cu lacrimi pe care le-or plânge Nevestele neamului tău! Și nu vei putea să ... munte Și cerului da-vom asalt. Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu L-om prinde de barbă-nhățându-l, Cu tronu-i cu tot răsturnându-l Din cer, căci acel Dumnezeu Ce lasă pe-al vostru pământ Să crească atâta urgie, Acela nu poate să fie Nici mare, nici tare, nici sfânt. Ah, dac-am putea măsura ... ni-e ura, În ziua din urmă a ta! Că dacă voi toti ati muri De spaimele morții nainte De-al nostru sosit, ...
Ion Heliade Rădulescu - La moartea lui Cârlova
... slavă ți-a fost ție gătit. Acolo-ți era locul al tău de moștenire: Poetul aci este străin și călător; Astfel vulturul mândru din nalta sa privire Parcă ar zice lumii din marele său zbor: Pământul mi-este leagăn, dar locuiesc în cer. O, fenomen ce-n veacuri abia când se ivește, O, stea care răsare chiar într-al său apus! Ce fu a ta lucire? Și ce ne prevestește? Ce înger te întoarce? Ce înger te-a adus? Și cum se pun acelea care cu tine pier? De unde ești, ascultă jelinda mea cântare, Vezi lacrima ce ... plecare Iubiții-ți fără mine, cu cei ce nu mai sânt, Văzură cum ți-iei zborul, și tuciul trist vestea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și eu sunt ca metalul ce plânge după tine, Prin focuri de durere trecut și lămurit, Și patimile repezi izbind inima-n mine, Fieștecare scoate un sunet osebit, Care-astupat mugește ... ntină, Întocmai ca ștejarul adânc rădăcinat?! Vântul când se răscoală, el geme și suspină, Trosnește și răstoarnă orice l-a-nconjurat, Și tot ce mai
George Coșbuc - Minciuna creștinilor
... George Coşbuc - Minciuna creştinilor Minciuna creștinilor de George Coșbuc Proconsulul îi judeca În largul tribunal din piață . Avea doi popi creștini în față . Un scriitor din ceata sa S-a ridicat ca să citească Dovezi și vorbe ce s-au spus De cei ce cred într-un Isus Și despre legea creștinească . — „Ei sunt o seamă de iudei Răutăcioși din cale-afară . Cu ceialalți iudei din țară Se gâlcevesc ca de-obicei . Ei au un zeu, dar fară nume : Ei râd când noi jurăm pe zei : Iar a muri ... Că mă siliți la crezământ ! Dar nu vă cred, și gata sânt Să vă omor pe toți de-a rândul ." O-ntreagă ceată din popor Spre tribunal acum pășește . Mirat proconsulul privește : Sunt ei nebuni, ori moartea lor E-ntr-adevăr credință vie ? — „Mințiți! și-aruncă pumnii ... În jurul meu ! O simt eu bine , Că moartea-i singurul lor țel , Dar ei träiesc c-un gând mișel ; Să facă toți călău din mine !" Și-n laturi se azvârl acum Cu vuiet îngrozit păgânii , —„ A, iată-i! Mi s-adună câinii , Stau blânzi ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui ... vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi ... a mea! La barbă se-ncurcară. Bunicul îi împăcă, zicându-le: - Pe din două. Și copii o și dăspicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi. - Jumătate mie. - Și jumătate mie. Și după ce o împărțiră frățește, începu lauda. Băiatul: - Mustața mea e mai lungă. Fata: - Ba a mea e