Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1241 - 1250 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Ion Luca Caragiale - Apelul la unire
... privința aceasta, să nu aibă și dânsul o părere hotărâtă în această cestiune ? Care este această părere, care este, după părerea acestui guvern, limita concesiunilor ce s'ar putea face cerințelor manifestate prin tractatul dela Berlin, precum zice mesajul de deschidere ? Nu știe până acum nimini. Guvernul nu numai s'a pronunțat în nici un sens, dar încă ar voi ca să se pronunțe mai întâi adunările și în deosebi minoritatea. Să vedem. O părere oarecare trebue să aibă guvernul, măcar că ... ocazia verificării titlurilor, este de natură a îndemna la unire cu dânsa pe minoritate, - întrebăm: voiți unire în privința cestiunii israelite ? unire - pe ce temeiu ? Arătați-ne temeiul pe care să se facă această unire, punctul ei de plecare. După cum se face apelul la înfrățirea partidelor, așa vag și fără enunțarea unui temeiu, unirea nu se poate înțelege a fi ... platonică, teoretică; ei bine această unire întru câtva s'ar presupune că există. Dar nu este vorba de asemenea lucru, este vorba de o unire de aplicare, care să ne ducă la o soluțiune practică a cestiunii. Partidul și guvernul roșu, neavând cele două treimi pentru revizuire, și având
... Iacob Negruzzi - Doue vieţe Doue viețe de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Doue viețe omul măsoară Cât timp urmează cărarea lui, Una în lumea cea din afară Alta-n adâncul sufletului ... Mi-a dăruit-o al meu destin Dar cea din suflet de lupte plină De griji amare si negru chin. Precum sărmanul far de vedere Ce lume, oameni văzui în vis, Când se deșteaptă simte-n durere Noaptea ce-apasă ochiu-i deschis; Sau cum a mării puternici valuri Adânc din funduri s-asvârl spumând Ș-apoi sfărmate de nalte maluri Iarăși în mare recad gemând; Așa din mine visuri frumoase, Aspirări mândre sumeț pornesc În curănd însă neputincioase De-a lumii proză crud se zdrobesc. Nimic de
... Mihai Eminescu - Ghazel Ghazel de Mihai Eminescu Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă, Să devastez frumsețea ta cea dulce, făr- de milă Â Și totuși corpul tău e plin de-o coaptă tinereță, Tu, al amorului duios demonică prăsilă! Eu am plecat purtând în piept durerea-mi toată scrisă, Precum al primăverei vânt duce-n ... gură, Se văd frumoși mărgăritari ce-ntredeschiși defilă. Cu brațul meu eu șelele ți le-ncleștai sălbatec Și-am vrut să-ți mușc gurița ta de tremurai febrilă, Și tu te aperi surâzând, c-o mân-acoperi sânii, Privirea ta înoată ud, când blândă, când ostilă, De bunăvoie, lângezind, te lași de șold răpită, Dar retrezită din amor tu te desfaci cu silă, Și de turbare s-a-ncleștat, s-a strâns gurița-ți creață; Tu de pe frunte păru-ți dai, plângi tremurând, copilă, În șolduri boiul ți-l îndoi ș-ai vrea să-mi scapi din mână, Precum se-ndoaie ... mierea cea de struguri În vine-ți fierbe nebunit, și mintea o exilă. Atunci căzuși pe pieptul meu o sarcină în friguri, Un fruct răscopt ...
Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetății Neamțu
... Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetăţii Neamţu Ruinelor Cetății Neamțu de Alexandru Hrisoverghi I Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoșești, Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăvești. A cărora-nfățoșare orișicui samini a zice: „M-au părăsit cetățenii, m ... slavă, ce cuvinte să găsesc! Tu, care cu-a ta umbrire veacuri întregi ai păzit Fala strămoșilor noștri, viața le-ai ocrotit, Viața ce ei ne-au dat nouă, prin care astăzi trăim, De a ei pastrare-acuma, noi ție să-ți mulțămim. Sângele lor ce ș-acuma curge prin a noastre vine S-au pastrat, cetate sfântă, s-au pastrat de cătră tine. Paza zidurilor tale pe vrajmași batjocorea, Când pe mii de dușmani leși optspre'ce plăieși bătea, Tu, care la orișicare defăimare de străin Erai stavilă; ș-acuma erai un martur deplin Unei slave, unei soarte, ce-n veci au încoronat Armele patriei mele, când de viteji s-au purtat. Tu, care cu-a ta umbrire învitezi la bărbăție, Prin aducere-aminte, și acum fiind pustie, Pe tot moldovanul ... ...
Grigore Alexandrescu - Prieteșugul și amorul
... nu e trecător? După vara cea bogată Vine iarna-ntărâtată, Bate vânt îngrozitor. Trandafirul din grădină, Înflorit de dimineață, Zace veșted pe tulpină, După ziua de viață. Dar căci iarna și durerea Sunt condiția vieții, Trebuie să las plăcerea, Bunurile tinereții? Căci zâmbirea-ți grațioasă Vremea o să ți-o răpească, Trebuie, cât ... Nimeni să nu te iubească? Așa cum miroși o floare, Care trece, care moare, Care mâine n-o găsești? Primăvara,-a ei zâmbire, De ce-nvie-a ta simțire, Iarna nu ți-o-nchipuiești? O, ascultă-mă, dorită, Scumpă, dragă Emilie! O zi bună, fericită, E o parte ... Fiecare ți se-nchină, Și amorul cu mâhnire Te privește și suspină. Dă-le, dă-le ascultare; Pentru tine adunate, Poezii și proză Sub colore de mirare, Vor ști lumea să-ți arate. Până n-ajungi timpul rece, Bucură-te de natură: Apoi când vremea va trece Peste-a inimii căldură, Când din hora încântată, Ce viața ta cuprinde, Cu o față întristată, Grațiile s-ar desprinde Când odată și-or lua zborul Tinerețe, bucurie, De-i pofti atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orice îți place, Și de
Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgășani
... Grigore Alexandrescu - Mormintele. La Drăgăşani Mormintele. La Drăgășani de Grigore Alexandrescu Când vizitam odată locașurile sfinte, Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat, Eu mă oprii pe valea bogată în morminte, Unde atâți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întâi au înălțat. Ziua de mult trecuse: natura obosită... Se odihnea: nici zgomot, nici cel mai ușor vânt; Nimic viu: eram singur în lumea adormită, Și stelele deasupra pe lunca ... aprinse pe-un mormânt. Din vreme-n vreme numai, de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un vuiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărâtate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Și ochii-mi s-ațintiră pe semnul mântuinței ... nădejde-a suferinței, Labarum vechi al luptei, simbol al biruinței, Prin care-a-nvins barbarii creștinul Constantin. Și mă gândeam l-aceia ce umbra-i învelește, La Grecia modernă ce ei au sprijinit; Căci jertfa pentru nații la cer se priimește, Căci sângele de martiri e plantă ce rodește Curând, târziu, odată, dar însă nelipsit. Precum cei dintâi preoți ce
... Alecu Donici - Presura Presura de Alecu Donici În adâncă liniștire, La revărsatul de zor, Presura, cu glas din fire De abia răsunător, Cânta plină de simțire Către bunul ziditor! Iară când măritul soare Ca un mire mult dorit, Bucurând toată suflarea S-a ivit la răsărit Și când ... lumea salutare Îi depunea prin cântare, Atunci presura tăcea. Însă o privighetoare Ce mai de mult o știa, I-a și făcut întrebare: De ce tace? — Nu cutez, Zise presura-n durere, Cu glasu-mi fără putere Soarele să salutez. Dar
Cincinat Pavelescu - Fabule mărunte
... Cincinat Pavelescu - Fabule mărunte Fabule mărunte de Cincinat Pavelescu I Greoi aleargă un măgar Cu fruntea-n jos, cu pasul rar; Și iepurele, când îl vede, Ușure-n urma-i se repede ... ca o vijelie L-ajunge și-l întrece, dar... Morală: Ce mare grozăvie Să-ntreci pe un măgar! II Doi șerpi au întrebat o stâncă: Ce-ți face stropul mic de apă? În fiece minut mă sapă Încet-încet și mă mănâncă! Dar ea ca noi nu are dinți Să te mănânce; stâncă, minți! Și stânca le răspunde: Iată, De dinții voștri nu mi-e frică, Căci se tocesc, dar
Ștefan Octavian Iosif - Daine din Litvania
... Ştefan Octavian Iosif - Daine din Litvania Daine din Litvania de Ștefan Octavian Iosif Dor de țară Aș vrea s-adorm, să dorm mereu, Și n-aflu loc în nici o parte. Și dor mi-e, dor de satul meu, Și satul e-așa departe. Ș-aș vrea să merg, să merg mereu, Și dor mi-e, dor mi-e de-o grădină, Grădină mîndră-n satul meu, Acolo aș găsi hodină. Acolo vîntul pe-nserat Adie dulce și suspină, Ș-aș tot dormi netulburat Sub ... cînd mă scol de dimineață De-mi spăl cu rouă ochii mei, Mîndruța-i galbenă la față Și plînși sunt ochișorii ei. — Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă? Ți s-a urît de casa mea? De ce suspini tu noaptea-ntreagă? Ești supărată de ceva? — Și chiar de nu sunt supărată, De dor, bădiță, mă usuc; Dă-mi drumul numai înc-o dată Acas' la mama să mă duc. — Dar pîn' la casa mamei tale, Mîndruțo, cum o să te duci? Răsuri și maci crescură-n cale Și nu știi încotro s-apuci. — Ruga ...
... Odată, fiind în duși buni, le povesti istoria trișcăi de os pe care o purta, totdeauna, în brâu. - Vedeți, măi, trișca asta? - Vedem, nene Cărășel… - Dar știți voi de ce cânt eu așa de frumos într-însa? - Nu știm, nene Cărășel, răspunseră prichindeii, scociorându-se cu un deget în nas și rozând la covrigii ce erau pe sfârșite. - Păi voi, țâncilor, ce știți? Abia vi s-a uscat laptele pe bot, iar din nas… Ștergeți-l, măi, că vă picură și acuma! Aferim! Rușine obrazului ... fie poznașul. „Domniiâ€� de la comună îl chemară pe Cărășel printr-o mărcuță, cum era obiceiul pe vremea aceea, ca să-și dea seama de fapta lui. Serafim se duse la comună cu fața smerită ca un călugăr. Iapa cu pricina se afla în ogradă, slabă de abia se putea ține pe picioare. - A cui e iapa asta, jupâne Cărășel? Diacul se cârni, se suci, la început, dar în urmă răspunse: - Apoi… e a mea, cinstite persoane. - Și cum de îmblă pribeagă pe drumuri? - A sărit poarta și a luat-o la sănătoasa… - Dar de
Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc
... dintr-un punct de vedere parțial și de un interes destul de însemnat, obiectul acestei introduceri trebuie să fie o cercetare în treacăt asupra răspunderii ce are presa de la noi de starea actuală a teatrului românesc, ce, împotriva firii lucrului, mai-nainte de a-și atinge culmea — către care, prin niște bune începuturi, pornise de la întemeiarea lui — de vro câțiva ani încoace, dând mereu înapoi, a ajuns astăzi în desăvârșită decădere. Înrâurirea puternică ce o are critica adevărată asupra mersului lucrurilor publice, în o societate deprinsă oarecum cu citirea ziarelor, este netăgăduită; de aceea ne-am gândit că bine ar fi să dăm cititorilor o critică în cunoștință de cauză, cum am zice, o critică „cinstităâ€� asupra teatrului nostru, și credem că n-am putea începe mai nemerit decât căutând a ne ... încredințează gingașa sarcină de a ocroti onoarea și reputația cutărei artiste, conducând-o până acasă... O corupție sistematică a oamenilor presei de către oamenii teatrului. Astfel, prin urmare, lesne se poate desluși cum, afară de foarte rare deosebiri, critica teatrală, în gazetele de ...