Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LĂSAT
Rezultatele 1241 - 1250 din aproximativ 1557 pentru LĂSAT.
Vasile Alecsandri - Plugul blestemat
Vasile Alecsandri - Plugul blestemat Plugul blestemat de Vasile Alecsandri Vecină cu moșia bogată și domnească Se-ntinde o câmpie mănoasă, răzeșească, Pe care o pândește avanul domnitor Cu poftă nesățioasă, cu ochi adunător. El vrea ca să-și cârpească hlamida aurită Cu zdreanța sărăcimii de veacuri moștenită. Dar nu vrea răzeșimea să-i vândă-al său ogor, Căci e legat prin sânge pământul de popor. Nu vrea? răcnește vodă... Prostimea întețită Ridică azi din țărnă ființa-i umilită Și îndrăznește-a-și pune vroința-n fața mea? Să afle dar ce-i vrerea atunci când domnul vrea!" [1] A doua zi o ceată de mulți neferi călare, Înconjurând pe vodă, pășesc peste hotare, Și ca să tragă-o brazdă, aduc un mare plug, Unealtă de răpire cu șase boi în jug... Câmpia năvălită lucește verde-n soare, Dar un fior pătrunde în orice fir și floare. Și via ciocârlie cântarea și-a curmat, Și zarea se-nvelește c-un nor întunecat. Din capătul câmpiei începe plugul rece Să tragă brazda neagră pe locul unde trece Și pajiștea atinsă geme ne-ncetat De-a fi-njumătățită prin fierul blestemat. Văzduhul se răsună ...
Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir
Vasile Alecsandri - Pohod la Sybir Pohod la Sybir de Vasile Alecsandri Sub cer de plumb întunecos, Pe câmp plin de zapadă Se trăgănează-ncet pe jos O jalnică gramadă De oameni triști și înghețați, Cu lanțuri ferecați. Sărmani!... de șase luni acum Ei merg fără-ncetare Pe-un larg pustiu ce n-are drum, Nici adăpost, nici zare. Din când în când un ostenit Mort cade, părăsit! E lung cel șir de osândiți! Pe vânăta lor față Necontenit sunt pălmuiți De-un crivăț plin de gheață, Și pe-al lor trup de sânge ud Des cade biciul crud. În urma lor și pe-mprejur Cazaci, bașchiri sălbatici, Cu suliți lungi, cu ochi de ciur Alerg pe cai zburdatici, Și-n zarea sură stă urlând, Urlând lupul flămând. Dar unde merge-acest popor Ce nu mai are-n lume Nici o sperare-n viitor, Nici patrie, nici nume?... Se duce, șters dintre cei vii, Să moară prin pustii. Palid convoi, pierdut, uitat, Coloană funerară, Ea poartă-n frunte un stigmat... Amorul sfânt de țară! O! sfânt, sublim, ceresc amor, Câți pentru tine mor! Ah! câți martiri pentr-un cuvânt, Un dor de libertate, Cu zile mers-au la mormânt Prin ...
Vasile Alecsandri - Puişorul Frunză verde de bujor, Am avut un puișor. Pui, pui, pui, pui, pui, pui, Vină-n cușcă să te pui. Puișorul a zburat Și cu lacrimi m-a lăsat. Pui, pui, pui, pui, pui, pui, Cum aș face ca să-l prind, Inimioara să-i aprind? Pui, pui, pui, pui, pui, pui, De aș prinde puișorul, Pe loc i-aș frânge piciorul, Pui, pui, pui, pui, pui, pui, Și i-aș face cuib în sân, Să nu-mi mai fie hain. Pui, pui, pui, pui, pui, pui, Vin' la sânu-mi să te
Vasile Alecsandri - Puntea Puntea de Vasile Alecsandri Șoapta nopții se aude suspinând încetișor; Arborii prin întuneric dau un freamăt sunător, Și deodată Aurora se ivește radioasă, Ca un ochi ce se deschide sub o geană luminoasă. Dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit, Ea-și ia zborul peste lume de la mândrul răsărit Și-întâlnește-n a sa cale o copilă cosânzeană Ce-i scăldată în năvalnic și-n sân poartă odoleană. [1] S-a oprit copila tristă pe o punte de stejar, Plânsu-i lin pe sân îi cade ca un scump mărgăritar; Iar pârâul de la maluri smulgând floare după floare, Le depune cu șoptire lângă albele-i picioare. „De ce plângi?... îi zice-o rază pe-a ei frunte strălucind. Tu ești jună, ești menită să trăiești, să mori iubind; Pentru tine-orice durere trebuie ca să se curme... Nouri sunt ce nu fac umbră și dureri ce nu lasă-urme.â€� ↑ Fetele de la țară își fac scăldătoare de năvalnic ( pteris ) și poartă pe ele flori de odoleană ( valeriana ), pentru ca să devie mai
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă Răzbunarea lui Statu-Palmă [1] de Vasile Alecsandri Urieșul Strâmbă-Lemne cu-al său gemin Sfarmă-Peatră Au văzut căzând potopul ș-au trecut potopu-not. De când sunt povești în lume și se spun pe lângă vatră, Ei duc zile cu piticul Statu-Palmă-Barba-Cot. Amândoi pe-o vale verde, la picioarele-unui munte, Lungiți unul lângă altul, stau grăind în limba lor. Dar ei sunt în neastâmpăr. Când și când pe a lor frunte O gândire-ntunecată se întinde ca un nor. „O cunoști pe Trestiana, frate?“ zice Strâmbă-Lemne. „O cunosc... când se arată, soarele îi face semne, Căci de când Ileana mândră n-au văzut el așa floare... Ca Ileana Cosânzana, fata-i chiar ruptă din soare!“ „Bine zici, dar nu-mi stă-n minte cum l-așa frumoasă fată Buturuga Statu-Palmă au putut să fie tată!“ „Pomul nalt, frumos, răsare din sămânța cea măruntă, Ș-apoi știi tu că Pepelea vornicel i-au fost de nuntă!...“ Urieșii, stând pe coate, au trântit un hohot mare Cât s-au răsunat pământul într-o ...
Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării
Vasile Alecsandri - Românii de pe malurile Dunării ,,Fă, bădiță, piatra-n zece La ist mal curând de-i trece, Că suntem de soi român. Nu suntem de neam păgân. Despică Dunărea-n două, Să facem dragoste nouă, Colea-n umbra istor nuci Pe brațe-mi să mi te culci Să facem dragoste dulci. Bădiță, la chip frumos, Fă-n pădurea cea din dos Că-i găsi un păltinel Să durezi luntre din el, Și-i găsi două nuiele Să durezi vâsle din ele". ,,Face-oi, puică, cum mă-nveți, Face-oi luntre și lopeți Să despic Dunărea-n două, Când a ieși lună nouă". Iată soarele-a apus, Crai nou se ivește sus. [2] Mândrul trage din lopată, Trece Dunărea îndată, Iese-n valea înflorită, Vede puica adormită, S-o deștepte-i vine milă, Că-i gingașă; că-i copilă. Să o lase-i vine dor, C-are fața de bujor. ,,Scoală, puică, să mă vezi, Să mă vezi și să nu crezi." ,,Ai venit, ursitul meu? Noroci-te-ar Dumnezeu! Vină-n brațe, vin', bădiță, Să-ți dau miere din guriță, Miere de floare de tei, De-i gusta-o să tot cei." [1] ...
Vasile Alecsandri - Sania Sania de Vasile Alecsandri Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubită, la primblare. Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare; Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi... Tu zâmbești?... Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei. Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare, Iar în lunca pudruită cu mănunt mărgăritar Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar. Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie; Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie. Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori... [1] Tu o rupi?... Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori. Note ↑ Numele de mărțișori este dat crengilor de lozie îmbobocită cu muguri argintii. Românii le culeg și le anină în casele lor ca un semn iubit de primavară, în ziua de
Vasile Alecsandri - Sergentul Sergentul de Vasile Alecsandri Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: „Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă ... Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!“ Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt Și o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt, Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață, Și-n ochii lui de vultur adânci, vioi și mari Treceau lucioase umbre de eroi legendari. Opinca-i era spartă, căciula desfundată, Dar fruntea lui de raze părea încoronată. Calică-i era haina, dar străluceau pe ea Și crucea „Sfântul Gheorghe“ ș-a „României Stea“. Românul venea singur pe drumul plin de soare, Când iată că aude fanfare sunătoare Și vede nu departe în fața lui venind Un corp de oaste mândră în aur strălucind. Erau trei batalioane de garda-mpărătească Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească. În frunte-i colonelul semeț, pe calu-i pag, La bravii săi tovarăși privea ades cu drag, Și inima în peptu-i bătea ...
Vasile Alecsandri - Serile la Mircești
Vasile Alecsandri - Serile la Mirceşti Serile la Mircești de Vasile Alecsandri Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mângăios, Și cadrele-aurite, ce de păreți sunt prinse, Sub palidă lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit; Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie O zână drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână, Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, Când ochiu-mi întâlnește ș-admiră o cadână Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor. Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde, Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val, Ea pare zea Venus când a ieșit din unde Ca să arate lumei frumosul ideal. Alăture apare un câmp de aspră luptă, Pătat cu sânge negru acoperit cu morți. Un june-n floarea vieții strângând o spadă ruptă Țintește ochii veștezi pe-a veciniciei porți. Apoi a mea privire prin casă rătăcindă Cu jale se oprește pe un oraș tăcut, Veneția, regină, ce-n mare se oglindă Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut. O ...
Vasile Alecsandri - Sfârșitul iernei
Vasile Alecsandri - Sfârşitul iernei Sfârșitul iernei de Vasile Alecsandri S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii [1] . Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde; Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde. Pâraiele umflate curg iute șopotind, Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind. O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde! În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel, Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel. Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare, Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare, După o iarnă lungă ș-un dor nemărginit, Aprind un soare dulce în sufletul uimit! ↑ Românul caracterizează sub forme poetice sau glumețe toate variațiile timpului. Astfel, îi place a numi zilele Babei, zilele cele dentâi ale lunei mart ( giboulĂ©es de Mars ), pretinzând că ele sunt nesuferite, ca o babă care se ceartă necontenit, și plânge, se bocește și nu lasă pe nime în pace. Însă adevărata denumire de zilele Babei e ...
Vasile Alecsandri - Soarele și luna (Alecsandri)
... ridica Și-n mare mi-o arunca! Valurile bulbucea, Iar ea-n valuri cum trecea Mreană de-aur se făcea. Soarele se-nălța sus, Se lăsa tot spre apus Și-n mare se cufunda La soră-sa Ileana, Ileana Cosânzeana. Iară Dumnezeu cel sfânt, Sfânt în cer și pe pământ, Mâna ...