Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE EL
Rezultatele 1241 - 1250 din aproximativ 1867 pentru PE EL.
Alexandru Macedonski - Noaptea de septembrie
... junie, mi-ai dat a ta iubire Și scepticul îndată de cer nu se-ndoi! Mi-ai zis: Poetul are o misiune sfântă... El trebuie să creadă și n-am mai cercetat. Poetul e o harpă: nu cugetă, ci cântă Chiar el nu se-nțelege, dar este ascultat! Prin lumile luminii se-ntraripă să zboare Și-n urma sa deșiră frumoși mărgăritari, Pământu-n depărtare îl lasă ... făcuși lumină! Suflași, și c-o suflare Făcuși să-ntindă pânze vâslașul nedibaci! Prin funii, făcuși vântul să treacă-n armonie, Și fiecare notă zbura pe câte-un val, Priveam... și fermecată, cereasca Poezie Îmi surâdea voioasă șezând pe-un verde mal! În jurul bărcii mele, un stol de nereide Venea ca să se joace cu părul râurând, Aș fi putut chiar cerul atuncea ... blând! Zâmbeam la orice rază venea să mă mângâie, Eram senin și vesel și Orient și-Apus, Și sufletu-mi întocmai ca fumul de tămâie Pe-o notă de-armonie se ridica în sus! Furtuna de atuncea gemu trecând pe mare, Catartele de trăsnet cu zgomot s-au zdrobit... În voia soartei mele lovind cu nendurare, Cerească nălucire, de ce m-ai părăsit? M-a
Elisabeta de Wied - Sonet (Elisabeta de Wied)
... Wied - Sonet (Elisabeta de Wied) Sonet de Elisabeta de Wied Precum lumina unui singur soare Prin lumea 'ntreagă-și răspândește focul, Chemând la viață nouă pe tot locul Puterea cea'n etern renăscătoare, Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare Și' n văi și munți și 'n codrii vezi ... aduce iar norocul Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare: Un suflet mare tot așa învie Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândește Pe cei ce stau pierduți în letargie, Nu vrea să facă robi și nu orbește, Că el e creator nici el nu știe, Dar singur Domn el
Constantin Stamati - Mascurii în vie
... de dobitoace, prin țări unde-au petrecut... Pân’ și la moșii răpite De însuși a lor stăpân, făr-a fi de el poprite. Căci lui foarte mult îi place Slănina pe porcii săi să fie groasă și grasă, Iar de poznele ce fac lui puțin îi pasă. Deci rădăcina de vie au strigat cu duios țipet ... sfărâmat, Rădăcina mi-ați scurmat Și roada mi-ați îndopat, Ba încă vă bucurați că m-ați desființat! Dar să știți, cumplite fiare, că și pe voi oarecând, Oamenii buni ucigând, Și foc mare aprinzând, Din curpenii viei mele acestei părăginite, Pe-ai mei cărbuni vă vor frige, Și mâncând a voastră carne, vor chiui și vor zice: “Să bem vin din roada viței ... o strice.â€� . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Două zicători știute a neamului românesc, Ce le au ei din vechime, au fost și sujetul meu, Pentru fabula aceasta pe care v-am descris eu, Și pe care ca o odă viilor o hărăzesc. Una este — cât țiu minte — când norocul ne-ndurat Aruncă o biată fată, Bună, frumoasă, -nțeleaptă ... ...
George Topîrceanu - Scrisoare (Topîrceanu)
... George Topîrceanu - Scrisoare (Topîrceanu) Scrisoare de George Topîrceanu 1922. Aluziile lui Topîrceanu vizează pe criticii M. Dragomirescu și Eugen Lovinescu Răspuns. ...Ba mata ești tip ridicol ! Eu n-am scris nici un articol Întru apărarea Muzii, Despre cel care ... Președinte (incurabil). Când își laudă ciracii, Îi compară cu toți dracii. Fără spirit diplomatic, Cu-ale lui precepte Drepte, Are cioc, dar e simpatic. Cel pe care-n adevăr L-am luat cândva-n răspăr E un tip mai fistichiu. Când îl iei în pripă, Țipă... Lasă-mă să ți-l ... Iscălește masculin. În al Criticii domeniu Orice Eu se crede geniu, Dacă-i secondat de proști... Alte semnalmente? Niente ! Trebuie să-l recunoști. Deci scriind el prin reviste Cronici impresioniste Cu dantele împrejur, Într-o zi și-a zis că Riscă Să rămâie prea obscur. Cum avuse țara pace ... Că scriind sudalme Calme Nu poți câștiga nimic. Ci, mai bine, — Muzei cale Să-i deschizi cu muzicale Rime, ca de obicei, — Iar pe
... sărută. - Lasă-l încolo! că prea e nu știu cum!... Auzi d-ta! pălărie nouă și biletul! zice mamița, prefăcându-se foarte supărată. - Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam' mare. Dar mamița adaogă: - Da' pe mamițica n-o pupi? - Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor. - Așa? zice mamița. Lasă!... și-și acopere ochii cu mâinile și se face că plânge. - Las' că știu ... găsit pe cine să-nșeli! zice mam' mare. Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice: - Cine mă pupă... uite!... ciucalată! Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor. - Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deștept! zice mam' mare. - E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița. Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș. - Ia mai ... l tragă. - Șezi binișor, puișorule! să nu strici ceva! zice mam' mare. Trenul își urmează drumul de la Periș cătră Buftea cu mare viteză. Dar pe ...
Vasile Alecsandri - Hoțul și domnița
... Vasile Alecsandri - Hoţul şi domniţa Hoțul și domnița de Vasile Alecsandri Frunză verde de alună! Trece voinicul pe lună Și codrul voios răsună. Trece hoțul hăulind, Pe cărare coborând, Din frunziș mereu pocnind. Măi voinice, voinicele, Ia-ți tăiușul de plăsele, Pune mâna pe oțele, Că se primblă pe potici Trei desagi de irmilici Și de galbeni venetici, Iar în urmă-le, călare, Vine-o mândră fată mare, Gătită pe măritare. Ea-i mireasa unui crai Și se duce cu alai Peste munte, peste plai, Dar copila-i amărâtă C-a să fie ... în cale... Frunzuliță de brad mică! Iese hoțul din potică, Singur, vesel, fără frică, Ș-apoi zice: Cale bună! Unde mergeți împreună, Dragii mei, noaptea pe lună? Decât la curtea crăiască, Mai bine-n lunca hoțească, Lângă-o inimă frățească. Frunză verde stejărel! Hoțul pleacă sprintenel Cu domnița lângă el. Iarba crește-n calea lor Și domnița, scump odor, Vesel calcă pe
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
... Nu mă tulbur, căci gonirea In veci fu spre slava mea." Aceasta este soartea acelui ce pășaște La templul nemuririi cu pas nemlădios: El merge înainte, și-n urma lui se naște Și prinde aripi slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr ... spus ce e românul, i-ai dat și lui ființă, Dar cine ești, poete, tu nu te-ai socotit. Tu nu ai văzut soarta ce pe ast neam gonește, A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat, Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbește, Fatalul, grozav ... În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, păsărică, și cât poți te ascunde, Că el, și când se-ncântă de dulcele tău glas, Ș-atuncea viclenia, zavistia-l pătrunde, L-împunge și îl scoală p-un rar, dibuit pas. Te ... a lui drepturi, și cum soarta îl schimbă, Cât geme sau cât râde, și ce e-ntre ființi? Nu-i spune așa multe, că el însuși te prinde Și de odor te duce la chiar stăpânul său. Să nu te uiți la dânsul cum cumpără și vinde, Lasă-l în ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... moralitatea artei. La această întrebare ni se dă următorul răspuns: ,,Orice emoțiune estetică, fie deșteptată prin sculptură, fie prin poezie, fie prin celelalte arte, face pe omul stăpânit de ea, pe câtă vreme este stăpânit, să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale". În această uitare de sine, care este pricinuită de orice operă adevărat artistică, stă ... a egoismului, unde atunci — cu toată învățătura de pe scenă — interesele ordinare câștigă preponderență. Căci numai o puternică emoțiune impersonală poate face pe om să se uite pe sine și să aibă, prin urmare, o stare sufletească inaccesibilă egoismului, care este rădăcina oricărui rău. Așadar, arta dramatică are să expună conflictele, fie tragice ... simțirile și acțiunile omenești, cu atâta obiectivitate curată, încât pe de o parte să ne poată emoționa prin o ficțiune a realității, iar pe de alta să ne înalțe într-o lume impersonală." [1] Am reprodus o pagină întreagă din articolul dlui Maiorescu, penrtru că ea caracterizează foarte bine ... poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe ...
Ștefan Octavian Iosif - Poveste (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Poveste (Iosif) Poveste de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Se spune-n basme c-a trăit Demult, demult pe lume-odată Un biet copil orfan, robit De-o vrăjitoare blestemată. În lanțuri ea-l ținea oricînd, Și el plîngea de disperare, Dar lacrimile-i, picurănd, Se prefăceau mărgăritare... Iar vrăjitoarea le strîngea Și tot mai multe vrea să strîngă, Încăt din ce mai ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858
... că publicul nostru va fi scutit de suferințele trecutului, dar n-au fost așa. Noul impresariu era unul din oamenii aceia care se pun cîteodată pe scena lumei ca să arate omenirei pînă la ce grad poate să ajungă violarea cînd este protejată. El dară, în loc de artiști de prima forță, ne dete o companie compusă de artiști de aceia care se aud numai în teatrele de a ... bogate și conforme cu operile? Publicul teatrului italian trăiește și poate mărturisi că de cînd există opere la noi, nu sÂa văzut pe scenă costume mai bogate în sărăcie și mai pline de anacronisme decît cele din anul trecut. În ce parte a lumei și care ... Unde sÂa văzut vreodată mulțimea aceea de buchete de partit și clachiorii cei nerușinați care, prin zgomotoasele și intempestivele lor aplaude, lipsea pe public chiar de plăcerea de a asculta muzica astfel precum i se da? Pe care teatru sÂa văzut să se bată artiștii tocmai pe timpul acțiunei și să ceară clemența publicului cu lacrămile în ochi? Toate aceste scandale și flagrante violări nu sÂa întîmplat nicăieri decît ...
Ion Luca Caragiale - 25 de minute...
... autorităților și notabililor, după care vodă trece între bărbați, iar doamna între dame. Întâiul clopot! Directorul, foarte nervos, mână un vătășel călare s-aducă numaidecât pe cocoana, pe copii și pe domnul profesor. Măria-sa doamna e foarte veselă de conversația damelor; dar dumnealor o iau repede și se-ntind la vorbă... Una o povățuiește pe ... voastră!... N-a venit încă toată lumea!... mai sunt dame, mai sunt copii, mai sunt amici, cari ar dori să vă vază ca pe o mamă! Vodă, zâmbind foarte bucuros, zice: — Mai stăm, mai stăm, domnule director. — Mersi! răspunde acesta în culmea emoției. Și, lăsând pe suverani, aleargă la capătul peronului, se suie în picioare pe o bancă și se-nalță în vârful deștelor, făcând către șoseaua dinspre oraș semne violente cu batista, în adevăr pe șosea vine o trăsură în goană, urmată de un vătășel călare. — Aide, soro! aide, nene, pentru numele lui Dumnezeu! că m-ați omorât! â ... că-i târziu! zice palpitând cocoana către profesor. Directorul își introduce pe peron familia și strigă sever către macagiul care stă drept, cu mâna gata ...