Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 1251 - 1260 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Cincinat Pavelescu - Simfonia ploii
... Cincinat Pavelescu - Simfonia ploii Simfonia ploii de Cincinat Pavelescu Dlui Take Ionescu E noapte de toamnă și plouă! Ce trist e când plouă în noapte, În plânsetul ploii nu-s șoapte De flori sărutate de rouă, Sunt lacrimi ascunse și mute Ce nasc și ce mor neștiute. În fiecare picătură Ce picură din ramuri, În fiecare picătură Ce-alunecă pe geamuri, Sunt voci de jale și de ură, Sunt rugi, crâmpeie de blesteme, E o largă, surdă simfonie, E toată sumbra tragedie A sărăciei care geme Pe bănci, sub poduri, prin grădini Întunecând cu ochi ... haini Și glasuri amărâte Tăcerea plină de fiori A nopților posomorâte! Sub lustrul apei strada pare Un râu statornic, fără val, Și flacăra de felinare E ca o lamă de pumnal. Pe când visezi la pianu-ți, doamnă, Și-asculți al sobei dulce cânt, N-o să-nțelegi ce triste sânt, Când plouă, nopțile de
Ștefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine)
... Ştefan Octavian Iosif - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează ...
Heinrich Heine - Furtuna (Heine)
... Heinrich Heine - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează ...
Vasile Alecsandri - Doina oltenească 1
... Vasile Alecsandri - Doina oltenească 1 Frunză verde măr crețesc; Stau în drum să mă gândesc Ce s-apuc, ce să muncesc, Pâinea să-mi agonisesc, Copilașii să-mi hrănesc? Cum ședeam pe gânduri dus, Mă uitai spre munte-n sus Și mă luai spre ... lunci, Văzui oameni, muieri, prunci Cu plugurile la munci, Ei brăzduiau tot mereu, Numai plugulețul meu L-a-nțelenit Dumnezeu. Că doi boi ce-i avusei De vremi rele-i răpusei Și de sapă rămăsei. Tot avutul din bordei Mi-e pe vatră un cotei, Ș-un tăciune stins de tei, Și cenusă-ntr-un ulei. Am umblat, am alergat, M-am milcuit, m-am rugat De sărac și de bogat, Nici că-n seamă m-au băgat! Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las, Dar milă n-a mai rămas! Atunci mă-ntorsei și eu Și zisei în gândul meu ...
... Fata cea mică zise: - Măiculiță și surioară, pasărea asta gingașă nu mi se pare ogurlie pentru casa noastră. Ochii ei nu seamănă a de pasăre, ci mai mult seamănă a fi ochii lui Greuceanu cel de aur. Până acuma ne-a fost și nouă! D-aici înainte numai Dumnezeu săÂși facă milă de noi și d-ai noștri. Pasămite aveau zmeii cunoștință de vitejia lui Greuceanu. Apoi intrară câteștrele zmeoaicele în casă și se puseră la sfat. Greuceanu numaidecât se dete iarăși de trei ori preste cap și se făcu o muscă și intră în cămara zmeilor. Acolo se ascunse într-o crăpătură de grindă de la tavanul casei și ascultă la sfatul lor. După ce luă în cap tot ce auzi, ieși afară și se duse pe drumul ce ducea la Codru Verde și acolo se ascunse subt un pod. Cum se vede treaba, din cele ce auzise, știa acum că zmeii se duseseră la vânat în Codru Verde și aveau să se întoarcă unul de cu seară, altul la miezul nopții și tartorul cel mare despre ziuă. Așteptând Greuceanu acolo, iată măre, că zmeul cel mai mic se întorcea și ...
Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu
... Gheorghe Asachi - Încrederea în Dumnezeu Încrederea în Dumnezeu de Gheorghe Asachi De multe oare Vezi în pieire, Făr-o scânteie De mântuire, D-arme dușmane Ncinse tării. Oastea ce murii Încungiurasă Surpă aceea Și astă plasă, Fără-ndurare Ucide mii! Nuntru-n cetate Atunci suspină Lângă altare Femeile-nchină Fruntea pe piatră, Cuget la ... pune, Scapără spada, Semnal d-omor! Juni, iacă Domnul Este cu noi! Cu noi e Domnul! Strigă eroii. Prin poartă iesă Fulger din nor. Umplut de spaimă, Nemicul parcă Să se mai lupte În van să-ncearcă, Amu se-nfrânge, Ncepe-a fugi. Învins nu este Cel ce
Gheorghe Asachi - Iepurile și amicii săi cei mulți
... pierde un minut, În călcăii lui se-ncrede. Se rădică-n două, aleargă, Tremură chiar ca o vargă, Stă, răsuflă-un pic, ascultă, Mânat iar de spaimă multă Prin râpi fuge și tufari. A lui urme ca să-nșele, Face multe vârtejele, Pănă scapă de ogari, Ș-obosit de fugă, acum Se lungește chiar în drum. Ah, ce dulce bucurie În cumplit-acela val Au simțit, când pe câmpie Alergând văzu un cal. Zisu-i-au deci: Frățioare, Ca să scap de vânătoare Să te-ncalec puținel, Sprinten tu, eu ușurel, Este-a cailor virtute Pe vecinul său s-agiute! Nechezând calul îi zice: Vei ... amant! După taur vine-apoi Un bătrân bărbos căproi, Dar nici ista vra să-l ducă, Zicând că la mers hurducă. Iată că-ntre cii ce trec Vinea ș-un lânos berbec; Ce și el ceru iertare Că de-agiuns povoară are, Ș-apoi giocuri de noroc Nu vra peste-al său cojoc. Spre vițelul care rage Bietul iepure se trage Ș-agiutori ceru duios De la vărul credincios. Să mă-ncaier, zisă,-acum L-așe certe ...
Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului
... Dimitrie Anghel - Duşmanul maşinismului Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1032, 31 oct. 1011, p. 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a ... a focului ardea fără încetare ca în grota lui Vulcan lucrau de dimineață și pînă seara pentru repararea și întreținerea acestor monștri. O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. Ferăstraele scîrțîiau și o pulbere măruntă de lemn zbura ici-colo, purtată de vînt. Strujituri blonde ca niște papiliote desfăcute zăceau aruncate în toate părțile, șuruburi și mutelci te împiedicau la fiecare pas, pete de ulei și de văpsele luminau vesel cîte o mocirlă, și toate acestea pentru ce mă rog ?, se întreba d. Panțu. O armată întreagă de ...
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
... prinț sau abate, Forță ori lege, Brama, papa ori țarul, El nu se schimbă, aceeași laborare, Tot proletar, tot puns, tot bând amarul. După secoli de sânge, lăcrimare, După varii și multele turmente, În toți membrii, în corpul său cel mare, Uns împărat de ambe testamente, Verb-suveran în fine se proclamă, Jude-ndolat de lacrimi și lamente, Mântuitor ce morți la viață cheamă, Ce surzii face surzi să nu mai fie, Ce repentirea răilor recheamă Și-n care orbii văd lumină vie, Ce paraliticii umple de vigoare Și lumii-aduce pace, bucurie. Fulger îi e fața, vocea tunătoare; Pe tron sovranul judecă pământul Cu dreptate, putere și splendoare; Lumină ș-adevăr ... regii, stirpea păcătoasă; Cad porți d-aramă, rupt e jurământul! Verde se nalță valea lăcrimoasă; Apocaliptica, Sânta Cetate A lumii nouă splende radioasă De speranță, d-amor, de libertate; Încinge muri ne-nvinși de adamante, Se coroană de turre nestemate, Nalță coloane de porfir gigante, Pur ca cristalul aurul străluce. Rubin, safir, smarald, iacint, brillante Țin unghiuri, fundament ce le produce. Râul vieții curge ...
... Alb veșmânt și fața albă, albă mână, albă toată, Să-i descrie frumusețea nici o limbă n-o să poată; Se mlădie ca sulfina sărutată de zefir. Ochii mari sunt o poemă gânditoare și adâncă, Stele limpezi cu reflexe de-ametist și de safir, Vocea ei o melodie cum nu e și n-a fost încă, Și întreaga ei făptură un parfum de trandafir. A turbanului mătase diamante o-nstelează, Și pe el mărgăritare șerpuiesc. Al ei picior Pare-abia că se atinge de al Indiei covor Ce în cale i s-așterne și pe care se așează. Pregătiți-vă arcușul și viorile-nstrunați! Zice atuncea mândrul agă. Și ghiaurii într-o clipă ... când o cauți o găsești, Dacă vrei să te iubească trebuiește să-l iubești, Căci a lui mărinimie nu te lasă niciodată. Spun de jertfele prin care îndrumatu-s-a Cristos, Pentru-a-nfrânge răutatea și necazurile lumii, Spun de patima lui crudă și de lacrimile mumii Și de Iuda vânzătorul, înjosit și păcătos. Dar Osman de cum aude a creștinilor cântare,
Ion Luca Caragiale - Odă (Caragiale)
... Ion Luca Caragiale - Odă (Caragiale) Odă — copilului — de Ion Luca Caragiale Umbli hoinărind p-în lume ca un orb, la ochi legat, Și de câtă vreme-acuma pe la mine n-ai mai dat! Prăpădești tu de pomană prețioasele săgeți, Să te-alegi cu hulă numa de l-atâți ingrați poeți... Te-am vorbit rău eu vreodată? vinovat cu ce ți-am fost, De mă horopsești uitării, tu, copil frumos și prost? A! De-ai ști cum mângâiu încă urmele unde-ai rănit! Cu ce dor mi-aduc aminte cât atunci am pătimit! Vino, crudule, cu pieptul gata desvelit te-aștept; Nu cu una, dă cu două! săgetează drept în ...