Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SĂ
Rezultatele 1261 - 1270 din aproximativ 4001 pentru SĂ.
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... Negruzzi Eu sunt născut, ostașe, în Dacia mănoasă. Unde odinioară moșii mei lăcuia, Ei nu mai sunt acuma! numai ale lor oasă. Și naltele morminte să mai văd înc-în ea! Acolo eu lumina văzui întâia dată. Cum m-am născut, îndată tatăl meu m-a luat În vânoasele ... scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând ... Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în ... n brațe și în șanțuri le obor, Cu ruinele umplu până în vârf pe toate Ș-apoi întru ușor. Dacă-n drumu-mi vro apă să-ntâmplă ca să fie O trec far să
Constantin Stamati - Măgarul împodobit
... Constantin Stamati - Măgarul împodobit Măgarul împodobit de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Un pașă la Țarigrad să fie foarte bogat Și să aibă un măgar pe care umbla călare, Împodobindu-l frumos cu tacâmuri scumpe foarte; Deci mergând pe dânsul la primblare, Oamenii i se închina, dându ... tină, Iar bietul popul rabda Măgarului cest obraznic de frica celui călare Orice înfruntare. Odată însă măgarul din grajd afară ieșind, Și viindu-i chef să umble singur pe ulița mare, Ca să facă haz, văzând Oamenii cum i se-nchină, Au început să și zburde, să zvârle și să-i lovească. Dar cine au fost de vină, Dacă oamenii cu parul au început să-l stâlcească? Deodată însă măgarul socotea că este șagă, Văzând însă mai târziu că șaga era prea groasă, Au fugit rușinat acasă, Și atunci au ...
Constantin Stamati - Motanul și bucătarul
... învățat Și foarte evlavios, Într-o zi s-au dus la crâșmă în sat, Iar în cuhne au lăsat Pe-al său motan credincios Bucatele să păzească de șoarecii stricători Și de guzganii răpitori. Dar întorcându-se vede, Și nu poate crede, Găsind motanul pe masă, Ce se trudea mâncând Și ... ca un orator și ca un om învățat, Au strigat: “Oh, motane mâncăcios! Oh, tâlhar făr’ de lege! Nu te temi de Dumnezeu, lăcomia să te-aplece, Onorul să-ți feștelești, făcând lucru de rușine, Mâncând bucate străine! Sau poate că ai uitat Că toți vecinii vor zice că motanul cel smerit, Ce ni ... Se teme de Dumnezeu...â€� Motanul însă ascultă aceste sfaturi și tace, Forcăiește și mănâncă, căci găina-i place. Acole ritorul nostru nu știe ce să mai zică, Căci motanul tot ascultă, tace mulcu, tot mănâncă... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iar eu bucătarului i-aș zice Să nu umble cu vorbe înțelepte, Dacă nu vrea motanul să-i mănânce Găina Sau slănina, Ce mai bine să-l deștepte Cu un băț, făr’ a-i spune multe, Dacă vrea motanul să ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
... mă gîndesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, cînd toaleta era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute. Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat ... acuma ai lui Alecsandri, întrupați în ființa lui Bălănescu, cel mai iubit între toți, veșnic răsplătit de aplauze și adorat de mulțime. Era de ajuns să apară cu înfățișarea lui bachică, peste măsură de gros, cu burta lui balonată, ca zîmbetul să cîștige lojă cu lojă, scaun cu scaun, pînă în înaltul galeriilor, și teatrul să se prefacă într-o gură imensă care rîde. Și iată Luchian, cu fața lui simiescă și iată tragicul Gallino, ce clătina veșnic din cap ca ... tuturora, cu o lumină aprinsă la căpătîi, după ce murise de atîtea ori, își dormea acum somnul cel din urmă. Mîni grațioase și înmănușate puteau să bată și să cheme, căci mortul ar fi rămas surd la aplauzele atît de iubite într-o vreme. O mască tragică, lipsită de carminul întineritor și de pudra ... ...
Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi
... neastîmpărata gloată își urma murmurul, fiecare trăindu-și dinainte clipa fericită cînd vor vedea pe bătrînul mag, ce i-a învățat într-adevăr să cînte și le-a pus de atîtea ori lacrimi de duioșie în ochi și atîta miere pe suflet. Și minuta aceea fericită a ... și aprindea rînd pe rînd chibriturile ținîndu-le sus, torțe minuscule, aprinse pentru o glorie uriașă. Ai fi spus o migrațiune de licurici ce merg să apoteozeze un luceafăr, șerpuitorul drum al robilor coborît întru întâmpinarea lui Dumnezeu. Cel ce dezrobise atîtea zvonuri însă și le dăduse drumul în lume, magul ... cu cele două puncte negre neclintite, ca două note pline ce i-ar fi adormit în ochi, privea la rîul tulbur stropit de lumini fără să-l vadă parcă, privea mai departe, dincolo de lume, ca și cum ar fi fost deprins cu extazul pămîntesc și aștepta să vadă altceva, ce nu văzuse încă, aceea ce nu se poate vedea, desigur, decît după moarte... Și a doua zi, l-am văzut ... reîmprospătate în toate anotimpurile. În această grădină-panteon, unde toate gloriile Italiei și ale Romei vechi își au busturile lor, consiliul municipal găsise de cuviință ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... cîntau oștirile lui, e tot același cîntec, și auzul i se înfioară ascultînd : Hai, frați, hai, frați, La năvală dați, Țara v-apărați. Dar pînă să prindă bine cuvîntul, o suflare de vînt venind a împrăștiat din nou tot norodul acela adunat, a golit piața ca prin ... triste, alții cu ochii șireți și gesturi mari, ținînd portofolii subsuoară, birje grăbite cu cai fantastici, chipuri străine de jidovi adulmecînd după chilipiruri au început să roiască spre vechile curți unde ținea el sfat odată. Și i se păru parcă ciudat că nu mai vede nimic din vechile ziduri cu metereze ... amintirii clădi un palat frumos cum era pe vremuri, îl lumină in bătaia soarelui, dură copaci și verdeață împrejurul lui, dete glas fîntînilor să cînte și dezlegă întreaga viață cu obiceiurile și datinele apuse. Un clopot prinse atunci să sune și cunoscutul glas îi aminti biserica pe care o zidise. Apoi o vulvoare îi jucă pe dinaintea ochilor, luminînd tot cerul. Flăcări lacome se ... se lasă peste această vedenie. Și meșterul amintirii, după ce perdeaua de fum s-a dat într-o parte, a prins
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
... sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!" Astfel zice domnul. Un boier răspunde — ,,Dorul țării noastre sufletu-mi pătrunde. Vorbele-ți sunt mândre, dulce mă ... dulce." Zice. Dar eroul astfel a vorbit — ,,Înțeleaptă-mi pare vorba ce-ai grăit, Dar de-nțelepciunea robului ce-n fiare Tremură să piarză zilele-i amare. Poate-al țării tale nobil, sfânt amor A putut să-ți facă gând îndoitor? Este-nchisă calea pacea dulce-a cere. Turcii pleacă fruntea numai la putere; În lumina minții orbi sunt ochii ... n sclavie. Frații de Moldova, dalbi, leali eroi, Gintele vecine vor veni cu noi. Dar de-am fi chiar singuri, încă-ar fi mai bine Să murim cu fală decât cu rușine!" Capul legii noastre cere-a cuvânta. Flacără divină luce-n fața sa — ,,Legea ni se calcă ... da, Pentru-al țării bine, pacea, viața sa! Dincolo de moarte radios străluce Soarele măririi eroilor, dulce. Ochii-nțelepciunii, cei de moarte plini, Nu pot ...
Dimitrie Bolintineanu - Fata de la Cozia
... trag așa parte; Plângerile țării brațul mi-a-narmat; Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat. Iar de este vorba să-mi dai soțioară, Află că eu însumi sunt o fetișoară!" La aceste vorbe junele frumos Coiful își aruncă, păru-i cade-undos. Toată adunarea vede ... răpire O fetiță dulce ca o fericire. Domnul se răpeste de mândrețea ei. - "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?" - " Doamne, zise fata, vrei să fiu soție Unui din ostașii care-mi place mie? Toți sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc; Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc." Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare Și cu o vorbire dulce rugătoare: - "Fii a mea domniță și îți jur ... pe cer Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!" La aceste vorbe tânăra fecioară Rumenind la față ca o rozișoară: - "Dacă vei iubirea-mi să o dobândești, Pentru țară, doamne, să mori, să
Dimitrie Bolintineanu - Mânia lui Ștefan
... astfel le vorbește — ,,Morți erați în viață și v-am înviat! Cu a țării cârmă cinste vi s-a dat. Să vă fac plăcerea fără mărginire, Am lipsit pe rude de a mea iubire, Am jertfit prieteni și ostașii mei Ce-au lucrat cu ... pot a zice: pentru toți domn sânt! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La mărinimia care am avut Pentru toți, răspundeți, ce fel ați făcut? Voi primirăți cârma ca să o slăbiți! Apărați coroana ca s-o umiliți! Ca să cază domnul, ați voit să piară Cu neatârnarea-i sfânta noastră țară. Ați cătat mărirea, cinstea să-i luați, La străini hulită s-o îngenucheați!... Căci a ei mărire dată-n al meu nume, Mici și fără merit vă făcea ...
Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul
... roșesc Toți câți au un suflet tare, bărbătesc. Însă sunt minute când natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astăzi pot să număr mai la nouă ani De când noi ne batem cu atâți dușmani. Este-adevărat, am făcut, în lume, Neamului acesta cel mai mare nume ... Văz, pe nesimțite noi ne mistuim! Astăzi lupta noastră orice luptă curmă; Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă. Astăzi este timpul ca să isprăvim. Sau români ne pierdem, sau români trăim!" Asfel le vorbește... Dar doi soli sosiră, Doi trimiși ai Bastei. Capii toți ieșiră. - "Basta vă trimite ... în țară!" Îi răspunse celalt cu o vorb-amară. - "Mergeți, zise domnul, l-al vostru stăpân! Spuneți-i că nu e încă un român Care să dea arma pân-a nu se bate! De-i bărbăt, aice vie a combate!" - "Este timp!..." șoptește un ucigător. Celalt trage ... repede și tare Îl împlântă-n sânul eroului mare. Căpitanii iute sar, mi-l înconjor, Dar Mihai le zice: "Fraților, eu mor... Spuneți doamnei mele să nu se mâhnească Și-n iubirea țării fiii mei să ...
... Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri ... mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, să se măsoare. Astăzi însă clipa dorită de amândoi sosise pe neașteptate. Cocoșul alb, cu găinile lui, ieși pe tăpșanul de din dosul casei, la scurmat ... coapse. Erau grozav de voinici amândoi: cel negru ceva mai iute, cel alb mai cumpătat. Și iarăși se deteră-napoi, cu gâturile întinse de mai să se desprindă din trup. Ca și cum i-ar fi suflat odată vântul, așa s-au ridicat de la pământ. Se îndesară pene-n pene ... se apuce cu pliscul, să se sfâșie cu ghearele. Se feriră pe urmă în lături, săriră unul deasupra celuilalt, ca și cum ar fi vrut ...