Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȘI CU

 Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.

George Coșbuc - Doina (Coșbuc)

... jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și tinere femei Adună fânu-n stoguri Și snop din spice fac Din scutece copilul Când plânge-n săhăidac Te duci și-l joci pe brațe Și-l culci apoi pe sân, Și-i cânți s-adoarmă-n umbra Căpițelor de fân. Din văi tu vezi amurgul Spre culmi înaintând, Pe coaste-auzi pâraie Prin noapte zgomotând, Și ... Bătrânii-n jur clipeau

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa

... S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că-n față strălucește Frumoasa stea, ce prevestește Veniera zilei ce-i dorită, Și-n inima cea pângărită Hristos în clipă a pătruns... Privirea blândă i-a ajuns Adâncurile depărtate, Și negrele a ei păcate El, ca în zori, le-a luminat, Și toate s-au înseninat În mintea celei ce-a căzut. Și viața sa răutăcioasă Nenorocita păcătoasă Într-o clipire a văzut. În groază ea a înțeles Ce daruri adunate-n vânt Cu ... i-a trimes Spre folosire Domnul sfânt, Și cum în zorile vieții Spre viitorul ei necaz, Din scârnăvia răutății Ea bea în fiecare ceas... Și cu a pocăinței sete În ochii lui Hristos acum Pedeapsa răului său drum Și milă nesfârșită vede. De presimțiri cerești cuprinsă Ea stă la îndoială încă, Dar pocăința cea aprinsă Începe inima să-i strângă,

 

Alexei Mateevici - Păcătoasa

... S-a stins vorbirea-n așteptare, Stătut-au toți în nemișcare. Și El, în pacea cea adâncă, A stat la ușă cu blândețe Și a privit cu mare tângă La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că-n față strălucește Frumoasa stea, ce prevestește Veniera zilei ce-i dorită, Și-n inima cea pângărită Hristos în clipă a pătruns... Privirea blândă i-a ajuns Adâncurile depărtate, Și negrele a ei păcate El, ca în zori, le-a luminat, Și toate s-au înseninat În mintea celei ce-a căzut. Și viața sa răutăcioasă Nenorocita păcătoasă Într-o clipire a văzut. În groază ea a înțeles Ce daruri adunate-n vânt Cu ... i-a trimes Spre folosire Domnul sfânt, Și cum în zorile vieții Spre viitorul ei necaz, Din scârnăvia răutății Ea bea în fiecare ceas... Și cu a pocăinței sete În ochii lui Hristos acum Pedeapsa răului său drum Și milă nesfârșită vede. De presimțiri cerești cuprinsă Ea stă la îndoială încă, Dar pocăința cea aprinsă Începe inima să-i strângă,

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

... cel Mare, domnul românilor și fală! P-acela cânt, ș-ajută să bucin a lui fapte. Mult s-a luptat eroul cu brațul și cu mintea: Multe nevoi învinse, varii nemici d-afară Și mai fatali dinântru, și soartea ne-mpăcată Pare c-o abătuse din lupta prelungită, Parcă-și aflase omul s-o-nvețe să respecte O nație celebră. Întreagă România gemea de ani atâția Sub jugul sângeratic osmanului feroce. Fatală și rea cobe-ncepuse Demiluna A se nălța lucindă pe Dacia smerită. Și glasul mueginiu în zi și-n miezul nopții Svola purtat de vânturi ca arpă infernală De crivăț șuierată, și răsuna profetic Înfiorând creștinul în empia chemare A numelui sinistru, țipând: Allah!- altÅ• hu! Cambana solemnelă cu totul amuțise Pe lâng-aceste hule, blasfeme inspirate; Și ruga pietoasă, ascunsă, spăimântată, Abia cuteza, mută, pe Crist să mai adoare... . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acum pe România plana al nopții angel Și ușura-mpilarea și dorurile zilei, Când repede, mai iute decât clipirea însăși, Arhangelul s-avântă de pe Carpați spre Istru Și-și îndreptează svolul spre vetrele lui Bucur, În noua rezidență, și iată-l față-n față Cu angelul dormirii. Se-mbrață, se

 

Mihai Eminescu - Sarmis

... dulce ești! Și cum mergeai, armonic și lin îți era pasul, Rămas în nemișcare m-a fost cuprins extasul, Am stat pe loc, cu ochii doar te urmam mereu, Tu, gingașă mireasă a sufletului meu... De-atuncea cu pustiu-mi stătut-am să mă cert, Urmând cu-a mele brațe o umbră în deșert... Pân- ce-n sfârșit ajuns-am să mângâi chipul sfânt Al celei mai frumoase femei de ... Și fă ca pe vecie să nu mă mai deștept". Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu frunza lată, cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Ea cade în genunche sub florile ce plouă. Grumazul i-l cuprinde cu brațele-amândouă, Lăsând pe spate capul...,,Copile! n-o să mântui? Căci fioros de dulce, pe buza ta cuvântu-i ... Și cât de mult ridici tu, în gând pe-o biată roabă! Comoara ta din suflet e singura-mi podoabă, Cu focul blând din glasu-ți, iubite, mă cutremuri, De-mi pare o poveste de-amor din alte vremuri. Și ochiul tău adânc e ...

 

George Coșbuc - Legenda rândunelei

... șoimu-n zbor Și țipă rândunica Și n-află ajutor. Cum vin în șir cocorii, Venit-au pețitorii: Ieșea din casă unul, Iar celălalt intra. Și ea și-a plâns durerea: O, dă-mă cui ți-e vrerea, Măicuțo, dar străină Departe nu mă da! Și-n ciuda bietei fete, Ea, vitrega, o dete Străinilor de-acolo, Veniți de undeva. Cad fulgi pe câmpul gol Și plânge-o rândunică Pierdută dintr-un stol Pe-un larg adânc al mării Spre-adâncul larg al zării Se duc corăbii multe Cu fata de-mpărat. De-amar ea nu mai poate: Inelul scump și-l scoate, Din deget, și-l aruncă În marea ce-o străbat. Atunci, să știi tu bine, Voi mai vorbi cu tine, Când mi-or găsi inelul. Iar mirele-a-nghețat. La cuib venind acum, Sfărmat găsi ea cuibul Iar puii morți în drum ... tu nu mai plânge! Și-n brațe el o strânge. Cu mâna cea purtată Prin sânge pe inel, Bărbia el i-o prinde: Dar brațele-și întinde Cu

 

Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire

... printr-o nedreptate părea că mă răzbun Dacă din a mea cauză plângeai tu vreodată. Ah! sufletele noastre nu sunt de fel armonici Și sunt ca două note cu totul discordante... Cu tine numa-n lume putere-aș fără milă Să fiu... Căci tu pe mine m-ai făcut slab și moale, Cu-a tale vorbe vane pierdut-am seri ori zile... M-ai speriat adesea cu-a tale gânduri goale... Dar nici nu ești femeie... Un demon tu îmi pari, Ce-ascunde foc din Tartar și-o cůmplită receală. Făr- nici o armonie e toată viața ta; Tu ești cumplit de bună, cum ești cumplit de rea. Cum mulțămesc eu ... scăpat de tine, Făr-a comite, doamnă, păcatul moștenit. Azi iarăși mă văd singur și fericit și bine! Azi muza mea mă cată cu ochiul liniștit. Acele nopți turbate de doruri și suspine S-au dus ca un vis negru, sălbatec și urât! Azi iarăși capu-n visuri eu îl cufund prin cărți Și în tăcere îmblu prin norii cei deșerți. Și în fereastră vântul cu degetele pare Că bate lin ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La Elvira

... plângătoare ce trist se despletește, E neted locu-acuma și iarbă verde crește; Iar mâine...-o moviliță, o piatră... sub ea, dor. Ici trista filomelă și tineri păsărele Sub salcia umbroasă din svol se vor lăsa E pace; și repaos, răcoare vor afla Și mă va plânge vocea duioasei turturele. Căci p-a mea piatră mută adesea va veni A-și răcori durerea la unda-nseninată, Și-n jurul lirei mele, de ramuri atârnată, Al său cuib solitariu și văduv a-și clădi. Căci am iubit ca dânsa, și calda mea țărână De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta: Dasupra-i păsărela cu dor va repeta Suspinele-ți ardente aci lângă fântână. E noapte-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus. Când luna ... blând, senină prin frunze va pătrunde Și lin se va răsfrânge jos, colo, p-ale unde Și când adie mistic zefiru-n svol pe sus, Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduioasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin', scumpa mea Elvira, și sânu-ți înfocat Lipește-l d-astă liră

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ștefan și Radul

... chitește, Și chitește vitejește, C-un stejar de buzdugan Pe cel Radu, domn muntean; Și-l chitește, mări, drept Lângă inimă în piept: Parcă fulgeră și tună, Sună greu și greu răsună! Radul stă nevătămat, Căci la sân mi-i înfășat Cu pieptarul fermecat; Buzduganul sare-n vânt, Apoi cade la pământ, Iar pe locul ce cădea, Pământul se deschidea, Și-n gâtleju-i destupat, Cu năvală au intrat, Supt o negură de prav, Buzduganul cel grozav! Radu-Vodă, mânios, Își aduce mâna jos, Și când o rădică sus Cea măciucă s-a și dus, Despărțindu-se de mână Ca un trunchi din rădăcină; Dar nu merge butucește, Ci străbate vulturește, Pân' ce iată c-a găsit ... Se uita de sus cu jale La cei doi voinici din vale, Și-și grăia în graiul său: „Când eram mai tânăr eu, Moldovenii Și Muntenii, Ardeleni Și bănățeni Încă nu erau pe lume, Toți purtând un singur nume... Dare-ar Domnul să mai dea Iar așa să-i poci vedea! Ștefan-Vodă ... Și dând arma după spate, Zice: „Radule fărtate, Nu-i

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... volvoare, Nume, suvenire din ceruri le pier. Se-nchide empireul. Ca fulgerul străluce Un gladiu de flăcări ce ține Mihael, Ce miriade d-angeli comandă și conduce, Și pacea le anunță prea blândul Gabriel. "Cu tremur și teroare să stăm pe loc, cu frică, La toți atențiune! Căzutul e Satan!" Satan! răsună cerul, Satan! se nalță, pică Satan! din sferă-n sferă, și-n haos urlă — AN!!! Cu mult este mai mare căderea spirituală, Și nu pot fi cuvinte a se asemăna Cu oricare cădere ce e materială, E mică-asemănare concret a se-arăta. Când aste întunerici de lumi nenumărate, Nestrămutate astre și sateliți, planeți Ce-și țin ale lor giruri prin căi preînsemnate, Sori, centre parțiale, spăimântători comeți, Când toate s-ar exmulge din marea concentrare, Ieșind din a lor ... alta mai repezi vâjâiesc, Se-ntoarce fiecare spre ceruri, să mai vază, Și trăsnete-nmulțite din urmă îi ajung. Cad unul peste altul, ruine spirituale, Și se resping teribil, în spațiu se-ntind; Minți, spirite stupide, perverse și fatale, Ca flăcăre în vortici tot haosul aprind. Și cad căzând ca mintea, s-afundă în turmente, Vârteje ascuțite, și tot se ascuțesc,

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... tu m-ai duce-n ceruri lângă sori, Frumos ești tu, dar a ta nemurire Ființei trecătoare e pieire. El o privi atunci cu ochii țintă: În fața-i slabă ­ zâmbet dureros; Se face stea și iarăși se avântă În cerul nalt, în roiul luminos. Acolo toată noaptea stă de pândă, Și prin fereastă el privea duios, Cu o lumină dulce, tristă-clară, Să vadă umbra-i albă și ușoară. A doua zi el se făcu o ploaie, În tact căzândă, aromată lin, Și din ferești perdelele le-ndoaie, Burând prin țesăturile de in, Pătrunde iarăși în a ei odaie, Preface-n tânăr sufletu-i ... păr cununa lui de trestii. Blond e-azi și părul lui de aur moale Pe umeri cade îndoios, îmflat; Ca ceara-i palid... buza lui cu jale Purta un zâmbet trist, nemângâiat. El o privește... sufletu-i s-adună. În ochiul lui albastru, blând și mat... Ș-astfel cum sta mut înger din tării Părea un mort frumos cu ochii vii. ­ O, vin cu mine, scumpă,-n fundul mări. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>