Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI DIN
Rezultatele 1301 - 1310 din aproximativ 2797 pentru FI DIN.
... nu se lumina. Și-ntunecată a rămas de-atunci! Acuma se deprinsese. De trei-patru ani parcă au uitat-o toți. Pleacă singură din grajd și se întoarce singură. Ceilalți cai, îndată ce ajung în câmp, o iau razna, se împrăștie repede. Dânsa paște puțin, apoi rămâne cu urechile ... culcă jos între paiele moi, și, neliniștită, așteaptă să audă a doua zi glasul unui om... În dimineața aceasta o luă încet-încet din grajd. Se simțea slabă; când intră în câmp, în nemărginirea înecată de flori dese, aerul parcă era mai greu; se înăbușea, vroi să pască, smulse ... câteva fire de iarbă și se așeză, ca niciodată, jos. Întinse botul, adulmecă, o greutate parcă o apăsa deasupra creștetului, apoi soarele începu să ardă din ce în ce mai puternic. Semințele florilor miroseau ca și cum ar fi fost prăjite, și iarba se încălzi sub dânsa ca într-un culcuș. Și deodată, vântul începu să sufle, cu suspine adânci, venite cine știe din ... ploii. Se sculă în picioare, îngrijată, când cele dintâi picături căzură plescăind pe trupul ei. În câteva clipe ploaia o înecă, nu putea să răsufle, ...
... Dimitrie Anghel - Alesul Alesul de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , februarie 1908. S-a deșteptat prisaca din poiană Subt uriașul clopot de azur, Și sună tot cuprinsul dimprejur, De-ai spune că o harfă-eoliană E aninată undeva de-un ram... De ... să vrei, al florilor parfum... Poiana pare-o uriașă floare, Ce schimbă curcubeie de culori, Dar nu-i o floare, ci sunt mii de flori, Din care ies scîntei rătăcitoare Ce se aprind în aer și dispar. Ca niște temple în miniatură Ce ar serba un cult misterios, În raiu-acesta ... Dar iată că pe-un urdiniș apare Aleasa între-atîtea mii de vieți, Și trîntorii amanți de soare beți Simțind imperioasa ei chemare, Tresar prelung din somnolența lor. Din urdiniș zburînd ea scrie-o dungă, Un fulger de beteală în senin, Și cetele de miri cu freamăt vin, Și-n urma ei se-nșiră ... și-n goană, Se luptă mirii s-o ajungă-n zbor, Dar ea-i un punct de aur mișcător, Și-un punct e și prisaca din poiană, O floare scuturată dintr-un ram. Treptat se farmă ceata lor rărită, S-abat ...
George Coșbuc - Regina ostrogoților
... rândul celor mai de jos femei! E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă; Lacrimile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă. În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat, Ea se-ntoarce tristă, blândă: —"Tu-mi ești rege și bărbat. M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică ... n față-i drept, Și, zicând, desface haina de pe tânărul ei piept. Iar mișelul stă, se uită, dă apoi, și grabnic unda Sângelui țâșni din rană; și-a căzut Amalasunda. Și plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot A-nvârtit pumnalu-n carne să se ...
Costache Conachi - Visul amoriului
... un suflet, de dragoste înfocat, Dar plecîndu-mă spre dînsa, mirosul m-au îmbătat. Am amețît și îndată orizontul s-o-nnegrit Și podoabele grădinii din ochii mei au lipsît. În întuneric de noapte lumina s-au prefăcut Și orișice bucurie de la mine s-au perdut. Sîmțam un foc că ... răcoreală unui pept înnădușit. O bucurie nespusă în mine să răvărsa Și zefirii cu dulceață spre iubit mă-ntărta. Atunci văzui cu ochii coborîndu-să din nori O fată dumnezăoaie, îmbrăcată tot în flori, Chiar asemenea cu chipul care mi s-au arătat Pe deasupra vioricăi la care m-am închinat ... să ispitesc. Te-am cunoscut de statornic și vrednic ca să iubești, Vino dar fără de frică, ca să te și fericești.â€� Ș-întinzînd din aripioare, m-au cuprins cu dulce strîns, Și zburînd cu răpegiune foc în mine au aprins. O pară mă cuprinsăse la sînul cel plin de ... lenevire pe grumazii lor răscol. „Vezi acest norod de zîne, mi-au zis preaiubita mea, Trecînd cu o repegiune ce lacrimi îmi povedea, Sînt din grădina dintăi florile ce ai văzut, Dar să te ferești de ele, căci îndată ești perdut.â€� „Ah, mai stă puțin, stăpînă, să le
Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie
... Noaptea de iunie Noaptea de iunie de Alexandru Macedonski Musset a cugetat-o sorbind a ei răcoare Și stelele de aur din cerul luminos, Și tainica natură în falnica-i splendoare, Și tot ce se-ntrevede în haos, sus și jos, Și tot ce este-n suflet ... mprăștie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris-o. Oare Voi-va astăzi Muza din ceruri să coboare, În mantia-i eternă de aur și de-azur, Și tocmai de la Sena, ce curge maiestoasă, La Dâmbovița noastră, îngustă și ... val, Alături cu palatul în care să viseze În mijlocul orgiei vrun nou Sardanapal! Pe Malibran, în care vibra melodioasă, A îngerilor voce din doma radioasă, Puteai s-o faci celebră, cântând pe-al ei mormânt, Și-n Rolla, de la ceruri, să cazi pân' la pământ, Iar fata ... înger, ca și demon, prin nume să rămână! Sublim poet, ca mine tu n-ai trăit în lume, Să simți indiferența cum vine să sugrume Din inimile noastre, cerescul simțământ, Ce sparge închisoarea-i de humă, ca să zboare Spre tot ce este rază, scântei, parfum, splendoare, Spre tot ce te ...
... cu picioarele de dinainte două-trei scări, apoi își întindea gâtul. Boierul zâmbea de mulțumire, îl lua de urechi, îl scutura prietenește, pe urmă scotea din buzunar bucățica de zahăr și i-o întindea. Acum, în urmă, bătrânețea ținea pe bietul Bălan în pas; de-abia mai ridica o scară de ... se tragă nadișanca la scară. Argatul o aducea, aducea și hamurile de le așeza jos lângă cerdac, iar Bălanul, cum auzea zgomotul roților, ieșea singurel din grajd, venea domol, se vâra între hlube și aștepta până ce ieșea boierul, de-i găsea pe amândoi, tovarășii nedespărțiți. Conul Gavrilaș săruta întâi Bălanul ... botul pe umărul stăpânului său. — Ce-i, măi Bălane? Ce ai tu? Ce ai, băiete? Bălanul deschise ochii, se uită, ca și când ar fi vrut să spuie ceva, apoi îi închise iarăși. Boierul trimise repede după un țigan care știa să ia sânge, apoi alergă să spuie și fetei ... Stătea toată ziua închis în casă; pe câmp nu se mai ducea, nu-și căuta de nici un interes; căzuse într-un fel de toropeală din care în zadar se încerca fata lui să-l scoată. Dânsa alerga de la un capăt la altul al moșiei, punea trebile la cale și ...
Grigore Alexandrescu - O impresie
... Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse ... văzui silitra de fulger purtătoare Câmpia, atmosfera de fum întunecând, Iar printre fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire ... A lui Mihai Viteazul asupră-le venind. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Așa erau odată românii, dar unirea Ce le hrănea curajul, ce le-nsufla mărirea, Cu vechea simplitate din inimi a lipsit. A patriei iubire, obiect de ironie, În veci este pe buza acelui care știe Cu numele-i să ... Voi, căror acest nume e dat el în păstrare, Cu cinste veți răspunde l-a patriei chemare, Căci vechiul nostru sânge nu poate fi
Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie
... mai 1900. După Shelley Salut, zeiță a cîntării ! Căci pasere nu poți să fii Tu, care, plină de simțire Prin viersu-ți măiestrit din fire, Reverși din bolțile tăriei așa voioase melodii. Întocmai unui nor de pară mai sus și tot mai sus te-avînți: Și-n adîncimile albastre Răsuni dasupra lumei ... eu ți-aud, ca și-nainte, recitativul tău sublim ; Precum în amijit de ziuă luceafărul ne-apare șters. Și-ndepărtata-i scânteiere. Deși se stinge din vedere, Ne urmărește mai departe, urmîndu-și calea-n univers, Tot astfel cântecele tale triumfă pe pămînt și-n cer, Precum din norul ce-o ascunde, Lumina lunei blînd pătrunde Și-nseninează firmamentul în noaptea plină de mister. Cu ce-aș putea să te asamăn ? Nu plouă ... și goale : Simțim în cîntecele noastre un nu-știu-ce lipsind fatal. Ci spune-mi, de-unde-și ia izvorul și zborul glasul tău divin ? Din care cer ? Din care valuri, Fînețe, cîmpuri ? văi sau dealuri ? Ce dragoste de tine însăți ? Ce neștiință de-orice chin ? Căci în eternă veselie tu viața toată o ... ce-a grămădit de veacuri Gîndirea omenească-n bracuri, O, cîntăreț ce-ascuns în ceruri măsori pămîntul cu dispreț ! Dă-mi mie numai jumătate
George Gordon Byron - Romanță (Byron)
... Ș-a deznădejdii rece întunecime mută În veci nu o va stinge; iar razele ei sânt Întocmai de zadarnici ca și când n-ar fi fost. III Aibi-mă-n pomenirea-ți, la groapa mea nu trece Făr-a-ți arunca ochiul și fără a gândi ... te simte, deși rece; Singura chinuire și iad ce-aș suferi Este de a fi stinsă din pomenirea ta. IV Ascultă-mi ast din urmă glas singur pentru tine Virtutea nu oprește a plânge pe cei morți; În veci eu ți-am cerut-o, fă-mi singurul ...
Ion Heliade Rădulescu - Romanță (Byron)
... Ș-a deznădejdii rece întunecime mută În veci nu o va stinge; iar razele ei sânt Întocmai de zadarnici ca și când n-ar fi fost. III Aibi-mă-n pomenirea-ți, la groapa mea nu trece Făr-a-ți arunca ochiul și fără a gândi ... te simte, deși rece; Singura chinuire și iad ce-aș suferi Este de a fi stinsă din pomenirea ta. IV Ascultă-mi ast din urmă glas singur pentru tine Virtutea nu oprește a plânge pe cei morți; În veci eu ți-am cerut-o, fă-mi singurul ...
... Și sufletu-mi rece e nemângăiat, Pentru că de jale, de chin și durere Este sfășiat! Eu astăzi la lume a spune voiesc, Din care pricină cumplit pătimesc. Când eram mai tânăr iubeam cu dulceață O gingașă greacă cu părul frumos, Cu negre sprincene, cu rumănă față Și trup ... înflăcăra, Singurul meu bine, ș-a mea fericire Pe lume era. Dar statornicie este pe pământ?... Credința e vorbă, amorul cuvânt! Într-una din zile, poftisem la masă Câțiva buni prieteni, cu care vorbind Mă simțeam ferice, la greaca frumoasă Gândul meu fiind. Căci de zile negre grijă nu ... minut. Atunci de pe capu-i șalul am luat, Ș-am șters în tăcere fierul sângerat. Tot încă țiu minte ruga ei duioasă, Și cum din grumazu-i sânge gâlgâia... De-acum se sfârșiră greaca cea frumoasă, Ș-amoriul cu ea! De-acum pentru mine zi senină nu-i! Cui să ...