Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CERUL
Rezultatele 1311 - 1320 din aproximativ 1499 pentru CERUL.
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou Un ajun de Anul Nou de Constantin Stamati-Ciurea Prin iscusința picturii decorative, a mecanicii și științelor fiziÂcale, producem noi pe scena teatrală în cadru mic minunatele iluziuni, copiate după natură, imitând schimbările și mișcările, ce se săvârșesc în perioadele elementelor tulburate. Priveliștea este adusă la așa mare perfecțiune, încât în mijlocul iernii, pe când afară viscolește și gerul frige pârjol, privitorul, lăfăindu-se în loja sa somptuoasă, în care aburește o căldură ca în luna lui mai, simte până și mirosul de viorele și lăcrimioare, care-i vine de la o damă megieșă, elegantă și cu un buchet mare în mână. Cortina se ridică și el vede aievea o furtună pe mare cu fulgere și trăsnete, sau viscol de nea, ce se spulberă în pusÂtiu, înghețând de viu și îngropând în troian pe călătorul rătăcit. Deci târgovețul birocrat sau locuitorul nerăzlețit din oraș nu o dată cu înfiorare își închipuie pe acel nenorocit, care pe neașÂteptate a fost prins de turbatele valuri sau viscole, în care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
Duiliu Zamfirescu - Viaţa la ţară Viața la țară de Duiliu Zamfirescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată ...
... ce-i răspundea moșneagul? Dar acesta adăugă: — Și de ziua lui a făcut chef strașnic. Cum Almașu stătea tot ca picat din cer, Cuhulea dădu mai de-a dreptul: — Dă, când mănânci o viață-ntreagă borș cu știr, și sai deodată la ciorbă de găină ...
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... toți la casa unde moșneagul ședea, (Pe care, nu știu de unde, unul din ei o știa). Aci, dânșii bat la ușă și să intre cer în casă. Bătrânul, cam fără voie și cu mare greu îi lasă. Bună seara! Seara bună! Vai de mine ce păcat, Ce năcaz vă poartă ...
... grăi omul. Ia-l și să ieșim în câmp. După ce ieșiră la câmp, zmeul aruncă buzduganul de se duse pâ- nă-n al treilea cer și așteptară peste jumătate de ceas până ce căzu și intră în pământ de-un stat de om. — Carevasăzică, atâta e treaba pe care ... n-aruncă însă buzduganul, ba nici nu-l ridică măcar de la pământ, ci rămase cu picioarele înțepenite-n pământ și cu ochii țintă la cer. — Ce stai? îl întrebă zmeul. Aruncă! — Stai, bre, să-mi treacă luna din cale, îi răspunse omul. Vrei s-o pat cu buzduganul ...
Ion Grămadă - Serafim Cărăşel Serafim Cărășel de Ion Grămadă Junimea literară , anul IV, nr. 9, sept. 1907, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp 240-248. De bună seamă că nu l-ați apucat pe Serafim Cărășel, diacul de la biserica Sfântului Nicolai din târgul Sucevei. Un moșneguț prizărit, cu părul cărunt retezat în frunte și cu mustața tușinată scurt deasupra buzei. Se îmbrăca cu antereu lung, ca pe vremuri, purta ciubote de iuft, unse cu dohot, iar pe cap șapcă cu cozoroc, de sub care clipeau doi ochi căprui, neastâmpărați ca două boabe de argint viu. Era neam cu Solomia, prescurăreasa de la „Maica Domnuluiâ€� și cu Isaia Firfirică, dascălul târgului. Cărășel era o moșnegărie plină de draci, ce știa multe porogănii încă de pe vremea când fusese, peste douăzeci de ani, cătană la împăratul de la Beci. Pe atunci, colindase el lumea, chiar și pe acolo unde crește numai urzica și spinul și unde și-a înțărcat dracul copiii. Lumea-l poreclise „Popa Bârâ€� și asta-l scotea din sărite pe Cărășel. În tot locul te împiedicai de dânsul: pe drumuri, în bărbieria lui Iordachi Știrbul din colț, unde se auzeau și ...
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... tâmple fierbințeală și bubuituri în urechi. Am băut prea mult! m-am gândit eu, dându-mi căciula mai la ceafă și ridicându-mi fruntea spre cer. Dar vârtejul norilor mă amețea; mă ardea sub coastele din stânga. Am sorbit în adânc vântul rece, dar un junghi m-a fulgerat ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... colorată, după stilul evului mediu; este o operă de rară frumusețe a sculptorului Casciani din Paris. Mîntuitorul se ridică, deasupra unor nouri, către cer cu brațele deschise, cu privirea aplecată către pămîntul pe care-l părăsește și pe care-l binecuvintează cu amândouă mîinile. Din ochi îi pică lacrimi ... care suportă de jos, în mijlocul domului, scările urcătoare la galerie, reprezintă, împreună cu ele, «o mare potir: deasupra acestuia apare ridicîndu-se la cer, departe de durere, figura strălucitoare a Domnului. La baza potirulu i stă atlrnat chipul oopilei pe patul ei de chinuri, acoperită cu flori ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
Mihai Eminescu - Iconostas şi Fragmentarium Iconostas și Fragmentarium de Mihai Eminescu Cuprins 1 Pe podelele reci de cărămidă 1.1 1 1.2 2 1.3 3 2 După această întâmplare minunată... 3 Fondalul acestei scenerii sălbatece 4 Noaptea era întunecoasă Pe podelele reci de cărămidă 1 Pe podelele reci de cărămidă umedă a temniței se desemna în fâșii crucișate gratiile de fier din fereasta înaltă și boltită, luna 'nota pe nouri fugitori cari purtau corpul ei de aur. Un singur stâlp alb purta boltirea înaltă a temniței și, răzimată de stâlp , se vedea o figură naltă de femeie, albă ca varul, cu ochii turbați și fixi — ea-și frângea mânile ei în lanțuri și din când în când își netezea părul ei desfăcut, ce cădea pînă la șolduri în vițe și 'ncovoituri cumplite. La picioarele ei era cadavrul ca de var al unui copil gol pus pe paie — un cadavru slab pe care bătea luna, legat la gât cu o cordeluță roșie. Femeia răzimată de stâlp era atît de albă încât părea o statuă și una cu stâlpul. Apoi deodată șezu. Luă copilul în poală și buzele ei vinete surâseră — ea [ ...
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă La curtea cuconului Vasile Creangă de Mihai Eminescu Pe când țara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile -r âpe. Cei dintâi înalță coaste albe și neroditoare de lut, pin râpile adânci cresc ierburi mari și nepăscute, pietre grunțuroase dar fără consistență se văd clădite ca pereți în huma cenușie și umedă și prin adâncituri de bălți și pâraie leneșe se așează pe grunzurii pământului o salitră albă și strălucitoare ca bruma. Spata dealurilor e adesea întinsă, șeasă ca palma și de o productivitate mare și regulată, de aceea adevăratul grânar al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpilor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbrăvilor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o boltă ce pare menită a fi etern albastră, pare un rai pământesc. Pe valea Siretului, ...
Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
... ți mângâie obrajii. Ciobanul se făcuse mititel lângă un mărăcine înflorit, pe lângă care păștea calul său, și se pusese pe gânduri. Se uita pe cer la drumul robilor, vedea cum se mișca carul, fata care duce apa în donițe pe cobilițe. Se mira de razele ce ieșea din luceafăr, și ...