Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 1311 - 1320 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Gheorghe Asachi - Broaștele care cer un împărat
... Gheorghe Asachi - Broaştele care cer un împărat Broaștele care cer un împărat de Gheorghe Asachi Nevrând broaștele s-asculte De guvernul democrat, De la Zevs, cu strigări multe, Au cerut un împărat. Zevs, ce-i zân îndurător, Le-au trimes un domnitori Pacinic, drept, cu blândă fire, Încât altul nicăire Niciodată s-au văzut. Dar din ceri când au ... de foarte, Încât neamul cel broscos, Bolând mult și mai fricos, Pin coșor, glodoase boarte Tupil s-au acufundat Și timp mult n-au cutezat De ... d-un copăcel. Despre acesta mare teamă Avea broasca care-ntăi Au ieșit să iaie samă Și să deie semn l-ai săi. Dar abia de ramu-ncet Tremurând s-au propiet, Iacă ș-alta vine-n urmă, După ea întreaga turmă. Apoi nu pre târzior Tot acel broscos popor Așa ... hâde, pare-vi-se Că eu voi să mă supun Cătră țipetul nebun? Dac-ați fi avut voi minte, Trebuia să fi ținut Pe guvernul de-nainte; Dar după ce l-ați pierdut, Vă era destul odor Acel pacinic domnitor. Acuma vă dau un sfat: Păstrați p-acest împărat, Nu cumva iar prin schimbare Să ...
... Duiliu Zamfirescu - August August de Duiliu Zamfirescu Pe luciul fără hotare Al apelor ce-au adormit, Din fund de haosuri răsare Melancolia zâmbitoare A stelelor ce-au răsărit. Întârziat pe malul mării Eu în adâncuri rătăcesc Și prins de farmecul uitării Las jos tot lutul pământesc Și-n lumea naltului plutesc. Și când mă uit în urma mea La discul rotunjit din tină, Îl ... lumină Îndepărtată, rece, lină. Iar pe luceferii de noapte Parcă mai lesne-i văd apoi Că sunt pământuri vechi, răscoapte, Că-s plânsete acele șoapte Ce curg din spațiuri spre noi. O, lege! cât îmi pari de mare!... Ce farmec pui în toate cele!... De te-ai numi, în timp, uitare, Sau, în distanță, depărtare, Tu schimbi pământurile-n stele. Care-i privirea omenească Pătrunzătoare de mister, Ce
George Coșbuc - Povestea cântării
... George Coşbuc - Povestea cântării Povestea cântării de George Coșbuc —"Ai poate prin lume vro țintă De-alergi, călătorule vânt?" —"Prin largile lumi ale zării, Prin taina cea sfânt-a cântării Și, singur, pe vremea-nnoptării M-opresc pe ... cântă Cu freamăt de doină, cu șoapte, Iar uneori până-n pământ Cu șuier de crivăț -prin noapte." —"Dar care ți-e veșnica țintă De-alergi, călătorule nor?" —"Ascult și eu vântul prin vale Cum șuieră doine de jale, Iar dacă-mi întâmpin în cale Tovarăși, începem în cor Cântarea ce vântul ne-o cântă: Cu murmur prin noaptea cu lună, Cu vuiet de aripi în zbor Și trăsnete-n zi de furtună." —"Ai poate pe dealuri vro țintă De-alergi tu, drumețe pârîu?" —"Țin ochii la norul din zare Să-nvăț aiurata-i cântare; De-i pașnic, pe-ascunsa-mi cărare Eu cânt printre lanuri de grâu: Când noru-n văzduh se frământă Îmi urlu de-a lungul câmpiei În goana mea fără de frâu Sălbatecul cânt al mâniei." —"Tu singur ești fără ...
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
... acesta se uită foarte distrat pe geam la mișcarea de pe peron. Mai sunt cinci minute... Domnul de pe peron se vede bine că fierbe de nerăbdare... În sfârșit, un om îmbrăcat modest, un fel de fecior de casă, făcându-și greu loc prin mulțime, sosește gâfâind cu un geamantan frumos de piele rusească, cu un tartan și cu un bilet de clasa întâia. — Dobitocule! era să mă faci să scap trenul!... Apoi, luându-și bagajul și biletul, trage la o parte pe fecior și îi ... șoptește pripit și cu un aer foarte sever. Mai sunt două minute. Domnul, ajutat de fecior, se suie în vagon unde e negustorul. Acesta, îndată ce s-a suit domnul, trece din coridor în cupeu, pe când domnul face fel de fel de semne de inteligență feciorului său, care stă drept în față-i pe peron. Fluierul întâi... Apoi numaidecât al doilea... Frânele se desfac... Trenul a pornit ... Mersi, zice omul cu sacul; de zece ani m-am lasat de tutun... Sunt oprit... Apoi, după o pauză lungă: — Apropo, ziceai dumneata adineaori... de ...
Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret
... mbracă-n doliu; După dânșii urmă flăcări, moarte, spoliu. Prin altare sfinte vasele zdrobesc; Intră prin familii, pe copii turcesc; Mume și fecioare rușinos insultă; De nici o putere barbarii n-ascultă. Suflete-njosite ce-n lume trăiesc Ca să rușineze neamul omenesc, În această țară calea lor arată Și de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!" Astfel zice domnul. Un boier răspunde â ... în sus, Arătând pe cruce chipul lui Isus — ,,Crist muri pe cruce pentru-umanitate Și prin moarte dete lumii libertate. Nu-i creștin acela ce nu știe-a da, Pentru-al țării bine, pacea, viața sa! Dincolo de moarte radios străluce Soarele măririi eroilor, dulce. Ochii-nțelepciunii, cei de moarte plini, Nu pot să pătrunză dulcile-i lumini. Astfel este omul ...
Alexandru Macedonski - Castelul
... Alexandru Macedonski - Castelul Castelul de Alexandru Macedonski Castelul în ruine domnește peste vale... Din turnuri retezate se-mprăștie o jale, Și stema ce pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mâncată e de vânturi, de soare și de apă, Iar vremea ce tot curge o șterge și o crapă -- Din ea rămas-a numai un leu, — un coif, — ș-o za. Sub bolți ... iertarea ușor afla puterea, Căci dușii de pe lume, mai toți, sunt buni ca mierea; Iar ei, sub policandrul din mijloc, s-așezau, Turnând năluci de vinuri în cupe vecinic goale, Pe când, băieți de casă le dau grăbiți ocoale Cu umbre de bucate din care nu gustau. Vătaful spune multe, și chiar, — băsmiri ciudate! -- Că-n nopți scânteietoare de crini îmbălsămate, Un tânăr, — zmeu năprasnic cu ochi ce sorb și mint, -- Pustiu adesea lasă pervazul cadrei sale În timp ce alba zână din apa de pe vale Sub lună-și stoarce părul în râul de argint. Castelul are multe povești ce te minună, Dar castelanul ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă furnica un sălaș întreg de țigani din care își alegea slugile. Mai avea apoi sub stăpânirea lui un taraf de lăutari care îi cântau de inimă albastră în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se trăia ca în sânul lui Avram, în mijlocul unui belșug unde ... minunății nemaipomenite. De bucuros ce era țiagnul, nu avea astâmpăr pe capră, parcă-i pusese cineva urzici în pantaloni; încât a trebuit boierul de vreo două-trei ori să-i zică să se liniștească. La frontieră conul Manole Buhuș era cât pe ce să se puie în gură cu un gulerat de vameș austriac, care îi cerea o sumă necrezut de mare pentru acele trei ocale de tutun ce
Grigore Alexandrescu - Mielul murind
... Grigore Alexandrescu - Mielul murind Mielul murind de Grigore Alexandrescu Fiu al unui berbece care de mult murise, Un miel se bolnăvise, Mușcînd din întîmplare O-nveninată floare Sau iarbă, nu să știe; Destul că a lui moarte Nu ... lași, fătul meu? Spune tată-tău, dragă, că viu curînd și eu, Căci pe această lume nu mai aștept vrun bine!“ „Dar ce să-i răspunz, mamă — întrebă micul miel — De-mi va face-ntrebare Despre a turmei stare? Tu știi bine că el Iubea mult să vorbească De dulăii din turmă și de ceata lupească.“ — „Spune-i că turma toată zace de rea gălbează; Că are șapte doctori ce prea rău o tratează. Mai spune-i că ciobanul a pus pe un nepot, Ce tată-tău-l cunoaște, îngrijitor la turme, Ca să stîrpească-abuzul și relele să curme; Atîta spune-i numai și-nțelege el tot.“ ...
Alexandru Macedonski - La harpă
... n frunze c-ajunge pentru tine, Agațe-se iedera de ziduri în ruine, Murmure valul mării c-un zgomotos tumult, Sau tremure pe crinuri mărgăritari de rouă Și trestia plăpândă mlădie-se în două,... Tovarășă iubită, ce trebuie mai mult? III A dimineții rază cu florile-i de aur Nu prețuiește oare mai mult ca un tezaur? Și vântul cel de seară cu freamătul său lin Nu este armonia din cornul nemuririi, Ce vine să vibreze ca vocea fericirii Oprind pe buze-un geamăt și-n suflet un suspin? IV A! Nouă nu ne pasă de ... n ziua cea mai sumbră și-n noaptea fără lună Alunecă pe harpe suflări dumnezeiești, Tresare-n valuri marea și vântul le îngână Și scuturând de pe-aripi a traiului țărână Călcăm peste oricare necazuri pământești. VI Ați auzit vreodată șoptind printre ruine Acele voci multiple ce nasc de taină pline Ciocnindu-se de bolta arcadelor sonori, Aci tihnite-ntocmai ca unda liniștită, Ș-aci răzbumbătoare ca marea înăsprită Izbindu-se-n mânie, cu creștetul, de nori? VII C-acele voci multiple sunt coarde inspirate Ce
Gheorghe Asachi - Acii doi catâri
... Gheorghe Asachi - Acii doi catâri Acii doi catâri de Gheorghe Asachi Doi catâri călătoreau Și-n desagii lor duceau Unul ceapă de câmpie, Altul bani de visterie Cest din urmă, îngâmfat Că-i de aur încărcat, Chiar de șelile-i apasă, Nu vra sarcina s-o lasă. Mândru calcă, parcă-i leu, Și suna un zurgălău. Când deodată, din tufari, Iesă o ceată ... fustă. Încât bietul, gemând foarte, Zice: Oare asta-i soarte Carea mi s-au giuruit Pe ist drum când m-au pornit? Al meu soț ce cară ceapă Fericit de daună scapă, Dar eu, făr de agiutori, În bataie, aleu, mor! Iar catârul celalalt Zis-au: Vere, totdeauna Pe copaciul mai înalt Darmă repede fortuna; De-ai fi șerb la un cepari, Iar nu casă de
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca nealții pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăța mai din adânc decât dascălul. Și astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că știa carte până în glezne, alții zicea că până în genunchi, iară alții, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat ... Băiatul făcu întocmai precum îl învățase calul. Într-o zi când zânele se dusese la vânătoare, fără grije, băiatul auzi în baia zânelor un susur de apă mai răsunător decât altă dată. Temându-se, el chemă calul, care veni într-o clipeală de ochi. El, cum văzu cele ce se petrec în baie, puse pe băiat de se dezbrăcă îndată și îl împinse în baie de se îmbăie. Când ieși d-acolo,