Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI DIN
Rezultatele 1341 - 1350 din aproximativ 2797 pentru FI DIN.
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată. Până și buhna, cât era ea de greoaie, că nu ... picătura ceea nu și-a dat bine seama, și, numai într-un târziu, și-a închipuit că uitase ziua un pic din lumina ei. Cum era tare însetată însă, sorbi apa, și-n locul ei rămase pământul întunecat, căci steaua nu mai avea unde să se oglindească ... atunci s-a deprins, încetul cu încetul, să vadă prin întuneric; și acuma de bună seamă crede că vede fiindcă luminează dânsa. O fi
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos
... pentru căci au pohtit să fie asĂ©menea lui Dumnezeu, după cum zice la Isaia în 14 capete: Sui-mă-voi deasupra norilor și voiu fi asĂ©mene celui de sus înalt, și pentru acĂ©ia l-au înbeznat Dumnezeu întru prăpastiile iadului și omul iară vrea să fie asĂ©mene ... din gura șarpelui că în ce zi va mânca din lemnul cunoștinții să va face Dumnezeu; și pentru căci au mâncat, fu izgonit și el din grădina desfătării și luo blestem ca să între în pământul dintru carele s-au luat. Iar acum Dumnezeu dăruiaște omului mila sa, că au luat ...
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
... Multe ciopliture Și sfărâmăture D-orice fel de lemne, mobile stricate, -- Un groscior cărbune, cât nuca de mare, Dar viu, arzând bine, căzu d'întâmplare Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea Unui sătean care se ducea acasă Sau să-și facă focul, să-și cate de masă, Sau cine mai știe ce treabă avea. Aci ... fără pomenire!... Și foile iară, cuprinse de foc, Lăsate în loc D-al lor jupân meșter, care, spăimântat, A fost și tulit-o din somn deșteptat, Arseră și ele Cu lemn și cu piele, Devenind cenușă fără de suflare. Iată-vă exemplu, și dați ascultare Voi, care suflați certele ...
Alexei Mateevici - Cântarea slavei
... munți singuratici, moșnegi cununați Cu stele în ceruri albastre, În leagănul vostru de codri păstrați În taină cântările voastre, Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând Din tainica voastră dumbravă Se-nalță cu fală în sus, proslăvind Nespusa a Domnului slavă. * În voi își deșteaptă plânsorile lor Pădurile-n toamna ... cântă a Domnului slavă. * La voi m-a adus în cărările ei A zilelor soartă săracă, Pădurea cea mândră din ani mititei Mi-a fost și iubită și dragă; Cântarea frumoasă din codrii bătrâni Dă strunelor mele viață; Și mândre povești din strămoșii creștini Truditul meu suflet învață, -- Povești — de pe când oameni sfinți locuiau Prin tainica voastră dumbravă, Povești — de pe când ne-ncetat ... loc Cânta-vor a Domnului slavă. Adeseori vara, când soarele-n dungi Verdeața bogată vă-nvie, Porniți credincioși preaînaltei porunci, Năprasnica voastră mânie. Din urletul vostru, sub cerul nestins Din ploaie cu trăsnete grele, Se naște atunci, ca un fulger aprins, Cântarea cântărilor mele. Când vâjâie vântul, urlând mânios, Prin tainica voastră dumbravă, Atunci prin ...
George Coșbuc - Dunărea și Oltul
... mi-e milă, Maică, și-i păcat! Tu, pe unde-alergi prin lume, Vezi și țări și munți frumoși, Neamuri ce-și vorbesc ferice Graiul din strămoși. Toate laudă pe Domnul, Libere-a trăi cum vor, Vesele fiind de viața Și de soarta lor. Vezi și-aici poporul nostru ... Eu de unde vin, mâhnitul, Furios spre șes scobor, Căci de unde vin, e spaimă. Groază și fior. Tot români sunt și pe-acolo, Neam din veac pe-aici adus, Dar pe gâtul lor și astăzi Jugul este pus. Ei n-au voie să-și vorbească Graiul strămoșesc ce-l au ...
Mihai Eminescu - E împărțită omenirea...
... viermele-ndoielii, Copil e ochiul lor când vede, Căința văd urmând greșelii, Căci omul tot în tine crede. Al răului geniu arate-mi Un om din viță pământească, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta să-ndreptățească; Căci buni și răi trăiesc în tine, Cuvântul tău e calea lor  De-a lor ... luptă. Asupra ta ei nu se-ntărât Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii, Ei cred făr-a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. Ei nu pătrund a ta mărire  Minune-i pentru dânșii tot. Necercetând ...
Mihai Eminescu - E împărțită omenirea
... viermele-ndoielii, Copil e ochiul lor când vede, Căința văd urmând greșelii, Căci omul tot în tine crede. Al răului geniu arate-mi Un om din viță pământească, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta să-ndreptățească; Căci buni și răi trăiesc în tine, Cuvântul tău e calea lor  De-a lor ... luptă. Asupra ta ei nu se-ntărât Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii, Ei cred făr-a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. Ei nu pătrund a ta mărire  Minune-i pentru dânșii tot. Necercetând ...
... Vorba zice: „fugi încolo“, rîsul zice: „vino-ncoace!“ Îmblă parcă amintindu-și vre un cîntec, alintată, Pare că i-ar fi tot lene și s-ar cere sărutată. Și se naltă din călcîie să-ți ajungă pîn’ la gură, Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură, Ce n-o are decît numai sufletul unei femei… Cîtă fericire ... gîndurilor tale, Așa că, închipuindu-ți lăcrămoasele ei gene, Ți-ar părea mai mîndră decît Venus Anadyomene, Și, în chaosul uitării, oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă, ți-ar cădea pe zi ce merge. Ce iluzii! Nu-nțelegi tu, din a ei căutătură, Că deprindere, grimasă este zîmbetul pe gură, Că întreaga-i frumusețe e în lume de prisos, Și că sufletul ți ... În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună; În zadar în ochi avea-vei umbre mîndre din povești, Precum iarna se așează flori de gheață pe ferești, Cînd in inimă e vară…; în zadar o rogi: „Consacră-mi Creștetul ... ...
Grigore Alexandrescu - Așteptarea
... lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n ... a-ncepe să trăiesc, Câte mi-a dat amorul minuturi, ceasuri bune, La un loc adunate, cu voi să se-mpreune, Și din toate o scurtă viață să-ntocmesc! M-aș duce unde zboară atâtea rândunele, Când viscolul începe, când vin vremile rele; Pe pasur'le verdeții ca ... beau uitarea existenței lor pământene. Nădăjduiesc într-însul; el poate să-mi arate Un drum fără primejdii, cărări nesemănate De asupriri nedrepte, de curse viclenești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din frunza-ntunecată a pădurii vecine, Se întinde o umbră... cineva parcă vine... Părere-nșelătoare, ș-acum mă amăgești? Dar nu, văd o ființă ...
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
... păsărilor ca în Apusul de soare al maistrului Delavrancea, așa că bietul om își pierduse cu desăvîrșire mințile... Ghitară n-avea, însă ca simpaticul Iancovescu din Cometa , manta lui Romeo era la recuzită, verva lui Manara rămăsese într-un manuscris învechit acasă, prestanța și seducțiunea lui Lovelace o pierduse în reflexul ... mai mult, dădu drumul vîntului, care, trecînd peste cerdacul unde surîdea așa de grațios vecina, îi mișcă șuvițele brune de pe frunte, scutură capetele florilor din răvare și îi aruncă toată mireasma primăverii în față. Îmboldit, cel ce fusese atîția amorezi și făcuse atîtea victime imaginare, schiță un gest, dar, simțind ... ca un răspuns batjocoritor acestor triste gînduri, un rîset clar perlă între flori și adorabila siluetă a celei de pe urmă eroine pieri din cerdac... Și trist ca bietul Schlemihl, cel ce nu-și pierduse umbra, dar se pierduse pe el însuși, își dezlipi fața boțită de pe ostrețe ...
Cincinat Pavelescu - Cele trei năluci
... Pe gândul trist cu noaptea s-au lăsat Și-n haine lungi năluci într-aripate Trec prin oglinzi și-n geamuri parcă bat. Una ieșind din colțu-i de-ntuneric Cu glasul ei de umbră cuvânta: Nu mă cunoști, sunt visul tău himeric! Ce, m-ai uitat? Am fost nădejdea ta ... de mine Pe când coboară-n sufletu-mi căința. A fulgerat! În zări văd doar ruine... Te recunosc, nălucă, ești credința! Și cea din urmă, albă ca o moartă, Plecând din