Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 1351 - 1360 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu)
... se moaie Pe când dragostea vorbește. * Ah, mai bine să mă-nșele Chiar de zece ori amorul Decât nenșelat de dânsul Nici să-l știu și să-i duc dorul. * Mulți scăpare-am cu viața Din al dragostei război Cu dulceața-i nesfârșită, De nu ne-am lupta în noi? * Tolba dragoste-i de aur, Dar săgeata-i otrăvită. II Și la poala hainei tale E adânc de altă floare. * Haine noi cari la îmblet Lin de trupu-ți se lipesc Și arată cu-a lor cute Boiul tău împărătesc. * Și te mlădii cu mult farmec Între creții-mbrăcăminții: Știi că toată ești frumoasă Și că ești răpirea minții. * Haina ta cea minunată Nu-i în stative țesută, Căci ușoară-i ca de neguri Și te miști ca și o ciută. * Pedepsit-au mâna inul Pânză fină ca să țeasă, Cât tu pari a fi mai goală Căci ușoară-i ș-arătoasă ... dezmierdată! * Nici prea mare, nici prea mică, Dar crescută subțirică, Nimeni n-ar putea să zică Că nu-i coz de frumușică. Are haine-alesățele Și podoabe de inele, Multe fie, puțintele, Tot îi stă bine
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu)
... să treacă curând o noapte-adâncă... Dar ce e bună viața în față c-un mormânt? În darn al nostru suflet vom îmbăta în viață, Cu razele puterii în darn ne-am coperi, În darn dorim a soarbe a gloriei dulceață Când tot ne strigă nouă: ,,Tot ... mai fericit? Ce? Moartea doar nu varsă și-n cupa-ți aurită Veninul în plăcerea ce ție a zâmbit?" Cel tare îi răspunde cu recea sa zâmbire ,,E adevăr că moartea ne seceră pe toți. Eu mor culcat pe aur și pietre de profire, Tu mori pe lutul rece: tu nici să mori nu poți!" Ferice cel ce spune când cată să coboare În negrele morminte ...
Alecu Donici - Două mance și un copil
... Alecu Donici - Două mance şi un copil Două mance și un copil de Alecu Donici În vremile trecute o jupâneasă mare Născu un făt-frumos. Copilul cât se poate era de sănătos; Dar pentru ca ... Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare Că pruncul va ajunge un urieș sub soare. El însă deodată trăia mai mult sugând, Căci mancele și ... tot se bolnăvise. Mai-mai era să moară, dar soarta l-au scutit. Iar într-o zi când muma de-acasă au lipsit, Lăsând femei și mance de cuconaș să cate, Ca prin un farmec ele se-mprăștiară toate, Și, rămânând copilul în leagăn singurel, Se răsturnă din el... Chiu, țipete prin casă se auzeau de-ndată. Boierul, supărat, Veni să vază singur pe prunc ...
... Mateiu Caragiale - Aspra Aspra de Mateiu Caragiale Nimic nu o-mblânzește, nimic nu o-ncovoaie, Ani are peste sută și multe-a pătimit: Tot neamu-i, soțul, fiii, de sabie-au pierit, Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici ... tot nemulțumit - Așa cumplit o arde năprasnica văpaie A urii. Iar când noaptea l-a candelii lumină Bătrâna ce veghează, stingheră și haină, Trecutul răscolește, din ochi îi dau scântei. Nu plânge, dar veninul o-nnăbușe, greu geme, Afară urlă vântul și
Dimitrie Bolintineanu - O cugetare
... sub robie. Acolo-n vârful stâncilor O cugetare dulce Ca fața junei vergine În umbră îmi străluce: — ,,Aceste țări eroice Pot să se dezrobească Și numele românilor De fală să lucească!" Dar coborând din măgură Să merg în valea mare, Fecioara dulce, candidă, Stă, râde și dispare. Revin' bălaie vergină Cu coame plăvioare, Și
Cincinat Pavelescu - Trandafirul și stejarul
... Cincinat Pavelescu - Trandafirul şi stejarul Trandafirul și stejarul de Cincinat Pavelescu Cel mai obraznic din stejari Certa modestul trandafir: Zău, de-ndrăzneala ta mă mir, Cu mine tu să te compari? Cu vârful meu eu sparg azurul Și sunt prieten cu vulturul, Și trunchiul meu nu sunt în stare Trei oameni să-l cuprindă; Ar trebui să mă admiri! Așa e, dar tu faci doar ghindă Și
Alexei Mateevici - Pocăința hoțului
... Alexei Mateevici - Pocăinţa hoţului Pocăința hoțului de Alexei Mateevici Când Hristos cu spini pre frunte, Pre cruce răstignit murea, Întunecimea-naltul munte Golgotha toată-acoperea. Atunci un hoț privind în sus, Cu ochi aprinși de pocăință, Strigat-a către Iisus, Mărturisind a sa credință: ,,În slava raiului, Stăpâne, Tu să mă pomenești pe ... plecăciune Rostim această rugăciune. Nu-i vorbă, de răbdat îi greu, Când cineva te prigonește, Dar, frate, pentru acest rău Acel de Sus te răsplătește. Și vrajba, pizma, ele-odată Găsi-vor dreapta judecată. Nu-i vorbă, că putem și noi, Răbdând obide și nevoi, Să răsplătim. Dar ce folos Când calci porunca lui Hristos Și pilda Lui? Dar dacă stai La îndoială, ce-ți rămâne, Decât ca să-ți aduci aminte De ale lui Hristos cuvinte Când l-au iertat ... Creștine, Gândește. Când Hristos îl iartă Pe-un hoț și-i dă o sfântă soartă, Ți-a da El ție iertăciune Când tu cu
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă
... primește și nu poate să ne dea decât din ceea ce primește. În lanțul nesfârșit al cauzelor și efectelor din universul nostru, cauza se schimbă cu efectul și ceea ce a fost azi cauză, mâine e efect. Așa și cu arta. Efect al mijlocului social, ea la rândul ei lucrează asupra acestui mijloc. Pesimismul deznădăjduit și bolnăvicios al lui Leopardi, care e productul (pe cât e vorba de cauze sociale) suferințelor nenumărate ale societății, înrâurește și el asupra societății. Ideile reacționare religioase ale lui Chateaubriand, datorite întâi și întâi revoluției franceze, au avut înrâurire asupra revoluției, pe de o parte dând curaj reacțiunii monarhiste, pe de alta aprinzând curajul și ura revoluționarilor. Societatea sugerând anumite idei și sentimente artistului, creațiunea artistului, caracterizată prin idei și sentimente sugerate de societate, va sugera societății, la rândul ei, idei și sentimente în armonie cu cele primite. Acestea sunt, în câteva cuvinte, tezele pozitive și esențiale care mi-au părut că ies lămurit din cele spuse de mine. Din aceste baze fundamentale iese tot ce am spus până acuma în ... privirea. Dacă ar dovedi că aceste premise sunt false, atunci, desigur, foarte multe din cele ce am zis sunt false; dacă însă se vor uni cu ...
Dimitrie Anghel - Nemulțumitul
... Dimitrie Anghel - Nemulţumitul Nemulțumitul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 2 martie 1908 Venea-nflorit de alge, de foi, și scoici barbare, Vuind urca pe dune enormul ocean; Venea ca un logodnic zvîrlind mărgăritare Și ramuri rupte-n treacăt din codrii de mărgean. Cu pletele zburlite sălta pe estacade, Își anina în pripă splendidele-i dantele, Și iar le lua ca-n urmă mai albe, în cascade, Să le resfire-n soare supt geamurile mele. Pierea apoi prin peșteri, și-acolo, ca avarii, Ce-și vîntură într-una grămezile de aur, Rostogolea pietrișul adus de milenarii, Făcîndu-și socoteala imensului tezaur. Se înălța pe urmă și iar venea aproape Să-mi plîngă subt fereastră – o, jalnic Ocean ! Ce-ți mai lipsește oare cînd ai atîtea ape, Și-n ele-atîtea perle și aur și
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... lui Regensburg și prin plăcintele răposatei madamei dumisale, prin ruinele lui Ipsilant, prin minunatele păpușe ce tot anul se văd ziua, iar de la Crăciun și până la lăsatul secului și noaptea, prin o berărie nemțească, prin lărgimea și frumuseța ulițelor, prin o fabrică de chipuri de ipsos, prin arhitectura bordeielor și baracelor sale, Iașii, centrul civilizației, a literaturii și a gunoiului Moldaviei, are ulițe, dar mai nici una cu nume, are optzeci de mii de trupuri, dar nici măcar zece suflete, are poduri prea frumoase și n-are măcar un pârău; căci, cu toată bunăvoința ce am de a lăuda tot ce-i patrie și a patriei, totuși nepărtinirea mă oprește să numesc Bahluiul alt fel decât o mare sau o mlaștină, una și alta după timp sau vreme, după săcetă sau umezală. Iașii, care îi orașul cel mai frumos din lume când îl vezi de departe, sau când ... rană a societății noastre. Fieștecare bărbat, fieștecare femeie se socoate fenixul sexului său. Bărbații se socot diplomați, administratori, legislatori, oșteni, magistrați, artiști, pân' și oameni cu duh, pân' și
... cizmei. Apoi se sculară dintr-o dată amândoi, ca pe teluri, femeia parcă mai lungă decât era, și priviră îngrijați în toate părțile; bărbatul dete cu piciorul peste urma mică, pătrată, ce lăsase punga în omăt, iar nevasta ridică pulpana paltonului la loc și întoarse mortul pe-o coastă, cum fusese. Țăranul iar privi spre partea de unde avea să vie gardistul și, nevăzând pe nimeni, vârî mâna în carâmb și îndesă, mai în jos, punga, căci îi apăsa pulpa. Dar parcă îi apucă frica să mai steie singuri, cu mortul, în tăcerea aceea. Țăranul începu să vorbească: — Halal căciulă... și ce straie! Și-atunci simți ceva cald și tare lângă picior, și parcă ar fi vrut să zică: Și ce pungă! Dar adăugă altceva: — Și el se omoară! Ca și băiatul lui Dumitrache Strâmbu; da să zici că celuia i s-o slobozit pușca singură-n chept! Vorbele însă nu-i mai veneau: n-avea ... mai mult, că erau ai ei. Atunci își aminti și de bărbatu-său și-i fu ciudă că de pe urma lui oarecum se căpătuise cu parale. Apoi se uită înapoi, ca și