Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 1361 - 1370 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ștefan cel Mare
... Muma lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu I Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde curge-n vale un râu mititel, Plânge și suspină tânăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță; Căci în bătălie soțul ei dorit A plecat cu oastea și n-a mai venit. Ochii săi albaștri ard în lăcrimele Cum lucesc în rouă două viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sân, Rozele și crinii pe față-i se-ngân. Însă doamna soacră lângă ea veghează Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează. II Un orologiu sună noaptea jumătate, In castel în poartă oare cine bate? - "Eu sunt, bună maică, fiul ... a sa mumă; el e fiul meu; De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu! Însă dacă cerul, vrând să-ngreuneze Anii vieții mele și să mă-ntristeze, Nobilul său suflet, astfel l-a schimbat; Dacă tu ești Ștefan cu adevărat, Apoi tu aice fără biruință Nu poți ... cu a mea voință. Du-te la oștire! Pentru țara mori! Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!" III Ștefan se întoarse și
Mihail Săulescu - Aeternitas (Săulescu)
... Mihail Săulescu - Aeternitas (Săulescu) Aeternitas de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Un car cu boi, un popă, coșciugul, o bătrână Și seara ce coboară, pe toate 'ncet stăpână — Cum soarele se lasă, îngălbenit și pal, Privind în urmă lumea din coama unui deal. Atât... E tot ce poate să 'nsemne-o îngropare! Pe nas îngână popa o rugăciune, â ... n poală și boii merg la pas, Încet, cu gândul poate c'aproape-s de popas... Atât! Se lasă satul în urmă, pe o vale, Și nu-i de plâns nimica, și nu-i nimic de jale, Un car cu boi, un popă, bătrâna, un coșciug — Trag boii 'n jug nainte, așa cum trag la jug... Și soarele se lasă domol în asfințit Așa, ca 'ntotdeauna când ziua-i pe sfârșit... Trei plopi înalți deoparte, la margine de drum, Și 'ntind în lături umbra... Pe miriște e fum... Doar popa dacă 'ngână o rugăciune 'n gând, Bătrâna dacă plânge oftând din când în când, Pricepi ...
Mihai Eminescu - O călărire în zori
... plînsu-i de dor. Pe cîmp se văd două ființe ușoare Săltînde pe-un cal, Pe care le-ncinge de flutură-n boare Subțire voal; Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor, O dalbă fecioară adoarme pe sînul De-un june frumos, Astfel cum ... n vînt, Și negrele-i bucle ondoală-n zefire, Sclipesc fluturînd. I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate În tandre visări; Pe cînd ca profume pe blînda ei față Plutesc sărutări. Iar aeru-n munte, în vale vibrează De tainici oftări; Căci junele astfel din pieptu-i oftează În ... floare, Aș zburare Pe-al tău sîn gemînd de dor; De-ai fi noapte, -aș fi lumină, Blîndă, lină, Te-aș cuprinde c-un suspin Și în nunta de iubire, În unire, Naște-am zorii de rubin; De-aș fi, mîndra, rîușorul, Care dorul Și-l confie cîmpului, Ți-aș spăla c-o sărutare, Murmurare, Crinii albi ai sînului!“ Ca Eol, ce zboară prin valurî și țipă, Fugarul ușor Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă Al negurei flor; Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare La sînu-i de
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... nisip, Se luptă umbra tristă cu razele ei mute Ce-n noapte se risip. Iar formele lor albe se schimbă cu durere Pe fiece minut, Și tremurânde-noată în umbră și-n tăcere Sub vălul lor tăcut. V Dar colo pe hotarul deșertelor tăcute Era odinioară acel vestit Memfis. Luminile, știința și artele plăcute Făcuseră acolo al lumii paradis. Aici era cetatea cu magice palate, Aici locuitorii trăiau ca-n sărbători Dar una dată moartea aice se abate Și mâna lor îngheață pe cupe și pe flori D-atuncea, în tăcerea anticelor deșerte, Șacalul cel sălbatic se plânge întristat Și vânturile-ntoană lugubrele concerte În vechile ruine ce timpul a-nfruntat. VI Voi, umbre nevăzute, o, fii de-nchipuire! Sculați-vă odată din ... nu știi însuți s-o lași la cel robit! Dar cine sparge încă nisipurile dalbe? Soldații lui preurmă al său car aurit. Ei sunt fieroși și falnici și pletele lor albe Sub arme au albit. O mantă de purpură pe umerii-i s-abate, Iar brâul lui lucește ca cerul înstelat. Alături stă amanta-i; divina-i voluptate Pe toți a fermecat. El trece; dar s-arată ordiile păgâne. Sub pașii lor ...
Vasile Alecsandri - Zilele Babii
... strâns Sub al ei cojoc încins, Crivățul să nu-l ajungă, Nici să fie-n față nins. Iară sora ei mezină, Dochia, l-au îndrăgit Și la rându-i a vrăjit Să atragă-a lui lumină Lângă sânul ei zbârcit. Și sub cortul ei de gheață Unde tremură mereu Ține-acum odorul său, Dulcele izvor de viață, Zâmbetul lui Dumnezeu. Îl sărută, îl desmeardă Ziua, noaptea ... inima-i fecioară Purta-n sânu-i mii de flori, Ș-adăsta-n ferbinți fiori Să închine-a ei comoară Împăratului din ziori. Cum o vede, se aprinde Soarele rentinerit. Zboară-n ceriul părăsit Și cu razele-i cuprinde Tânărul odor iubit. Pe loc, omul renviază, Apa curge șopotind, Cuibul râde, ciripind, Lumea se desmormântează Și renaște înflorind. Iară Baba prin răstoace Ca o ciumă alergând, Vaietându-se, plângând, Scutură-ale ei cojoace Când în ploaie, când ningând. În bordei, în casă,-n șatră Ea pătrunde șuierând, Inimele ... troienilor nămol. Prin văzduh o cârâiește De corbi negri negrul stol. Ea din fugă se anină De sărmanii călători Înghețați, rătăcitori. Smulge tufe din tulpină Și le-azvârle până-n nori. Ea pe vite le chircește Și
Alecu Donici - Ariciul și cârtița
... Alecu Donici - Ariciul şi cârtiţa Ariciul și cârtița de Alecu Donici — Sunt liberă, am dreptul, O cârtiță zicea, Pe sub pământ cu-ncetul, Să scurm cât mi-ar plăcea. Și cine poate oare de mine să se lege, Când eu mă cred în lege? Prefac în țărnă neagră pământul sănătos Și-l fac moșinoios... — Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură, Neîmpăcată ură Asupra tuturor ca tine vietăți, Ce zac în răutăți. Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă, Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori; Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă, Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori. Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie, Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie, Iar nu pământ curat: Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat... După așa cuvinte, ariciul iată, vede ... Ariciul îi rostește, dar iată-ți hotărăsc Să spui la ale tale: ce-i bun să nu atace! Sunt publiciști pe lume ce purure cârtesc. (Și fabula aceasta chiar lor o dăruiesc). Ei cred că au dreptate pe orice om s-atace, Încât lor nu le place: Dar totuși câteodată ariciul ...
George Coșbuc - Pământul uitării
... Cu albe portaluri un templu-au clădit De marmură-n marginea mării. Să-l aibă nepoții prin veacuri de-acum Spre-a lor și spre-a noastră mărire! Dar mută veni nepăsarea pe-un drum, Iar pe-altul stârni-necătoru-i samum Atotucigașa hulire. Azi templu-i ... altare-ale lui Șopârle tăcute-ale ierbii. Cu galbene oase-ale moșilor mei S-amestecă-n praful cărării Strivite statui ale marilor zei. Azi râdeți, și vai, cum veți plânge, o, mișei, Cu hohot la ziua-nfruntării! Dar noaptea din frântele marmuri răsar Luciri ca de fulger, și șoapte: Stau jalnicii zei la ruine, și par Cuprinși de mânie și galbeni de-amar Și zboară cu vaiuri prin noapte. Și iese-al lor bard și s-așează plângând Pe-o piatră sub zidul de-afară, Și cântă și plânge, ghitara bătând, Iar alba lui barbă ca râul curgând Se-mprăștie peste ghitară. Prin lanuri obsiga și sterpul odos Și-n pieptul lor inimi nebune! Batjocura-i astăzi al nostru prinos. Ei uită, voind, cu ce trudă i-am scos Din jalnica morții genune! Ascultă ... ...
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
... rară, o dăm și noi aci.) În seara de vinerea patimilor, au mers bătrânul conte FĂ©kete LĂ¡ioș, care-mplinise în duminica floriilor șaptezeci și cinci de ani, la capela castelului, împreună cu soția sa VirĂ¡g, care, zicea ea, trebuia să-mplinească, în sâmbăta rusaliilor următoare, patruzeci. După dânșii ... pe gânduri... — Minunate ouă roșii! a zis ea; ce frumoasă față! — Se-nțelege că-i frumoasă, a strigat rânjind ca o fiară contele; și firește are să-ți placă, nobilă doamnă! dacă sunt văpsite chiar de mâna nobilului tău soț în sângele lui DĂ³boș IĂ¡noș! — DĂ ... — să ciocnim!... Acela care-mi va sparge cel dintâi trei ouă pe rând, acela, pe lângă titlul de conte, pe lângă stăpânirea acestui castel și a moșiilor de veci, va avea și mâna mea! Au ciocnit... Contesa a schimbat mereu la ouă... Nici un mesean n-a izbutit până-n trei ori. La ... BĂ©la ȘĂ¡ndor să ciocnească și el, cu același ou cu care dedese lovitura de grație. S-a apropiat cu multă îndrăzneală și... unul!... două!... treit — pe toate le-a spart...
Alexandru Odobescu - Scene istorice din cronicele românești:Prefață
... îndemnat cu tot dinadinsul la această faptă câțiva tineri din Craiova, iubitori de literatură română, printre care, în primul rând, domnii N.P. Romanescu, M. Săulescu și N.P. Guran, precum și merituosul editor craiovean al Bibliotecii literare. Domnia-lor, și nu eu, au judecat aceste prime ale mele scrieri demne de a figura în acea culegere națională. Totuși, dacă generațiunea cititorilor de astăzi ... prejos de acel mic cap d-operă; în lipsa talentului, m-am silit cel puțin să păstrez, pre cât s-a putut, formele și limba Letopisițelor naționale, cu care, în dreptate, se poate lăuda mai vârtos Țara Moldovei; să adun datini, numiri și cuvinte bătrânești, spre a colora aceste două episoduri culese din cronicele vechi. Faptele istorice ale unei țări sau ale unei epoci au totdeauna ... pot mult, izbutesc a caracteriza într-asemenea scrieri ușoare o epocă sau o națiune; cei cu bunăvoință, dar cu mai slabe mijloace, fac, ca mine, încercări! Mihnea Vodă cel Rău a fost publicat mai întâi în foița ziarului Românul din 1857 și ...
... un zgomot străin, din altă lume, Țipa; geniul mării striga totul pe nume: Nori, vânt, curente, glasuri se deșteptau. Djali Desprinse de la barcă lopata și-o zvârli. Apoi vorbi: “Ce-mi pasă de tinerețea mea Când port fără de voie în pieptu-mi o ruină De dor, de suferință ... se-și începe un cântec de-ngropare, Când știu că-i dat să fie viața pe pământ, Al fericirii noastre cel mai adânc mormânt, Când și pe poarta vieții ca și pe-a morții poartă S-a scris cu slove negre aceeași vorbă moartă: Durerea? Deci furtuna și vânturile sale Să-mi ducă suferința pe-a valurilor cale, Și piară tinerețea-mi într-un ocean spumos Cum piere-n dimineață un vis, cel mai frumos!â€� O... Dante! de pe ușea infernului s-a șters Și-acum pe ușea vieței s-a scris celebru-ți vers! Ea se-necă: Se spune c-adeseori, când tună, Pe mare se ivește ... ca geniu de furtună, O tânără femeie. Și
Alecu Donici - Râul și heleșteul
... Alecu Donici - Râul şi heleşteul Râul și heleșteul de Alecu Donici (Hărăzită dlui Gr. Alexandrescu) — Ce vrasăzică, frate! Zicea către un râu vecinul heleșteu — Eu apele-ți mereu Le văz ... e greu de înțeles. Apoi privesc ades Pe unda ta plutind, când barce încărcate, Când plute, luntri, de care sunt mai nenumărate. Aceste ostenele Zadarnice și grele, Cum nu le părăsești? Cum nu te pilduiești De-a mea viață lină De desfătare plină; Căci eu, deși nu sunt pe hartă arătat, Deși nici un poet ... Dar stau în maluri moi, Pe perini de noroi, Ca o cucoană mare Pe puful cel mai moale; De barce, plute, luntri nu sunt împovărat Și greutatea lor asupră-mi n-am cercat. Viața fără griji în pace mi-o petrec, Căci toate pre pământ ca vânturile trec, Deșertăciunile lumești eu le urăsc Și în filosofie prin somn mă adâncesc. — Dar filosofisând, Pătruns-ai legea bine: Că apele, mișcând, Păstrează prospețime? — Asupra ziselor lui, râul au răspuns ... nu sunt un râu ascuns De al istoriei prea falnică privire, Apoi pricina e a mea neadormire Cu care am urmat acestui înțeles ...