Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 1381 - 1390 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
... Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale) Primăvara de Ion Luca Caragiale Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!â€� Și de te culci pe prisp-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura toată-i un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat de ... mii de muguri ve'zi... În țarini grâul încolțește, În dealuri via o dezgrop; De ploaie tot se-nveselește, Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca să-l vază Se-nalță, zboară către zori. Pastel pesimist Tot plouă! A! ce primăvară! Cum curge fără să mai stea! Se-ntinde ceața grea p-afară, Pe cerul sumbru nici o stea. E frig... și apa mocirloasă Infectă aerul curat, La câmp e baltă mlăștinoasă Și codrul doarme întristat. Sunt triști și corbi-n deal de vie, Cobesc din nou a iarnă grea; Plouate vrăbii cad o mie, Nu vezi zburând o rândunea. O barză ...
Ion Luca Caragiale - "Constituționalul" poet
... de un fum puternic.â€� Văzându-se atras, ce face sergentul? “Își aruncă ochii pe acoperișul caselor, unde ieșea o coloană de fum puternică și deasă. Împrejurimile erau luminate a giorno de puterea focului... Focul era în toată puterea, cu toate că nu trecuse nici un sfert de ... oră de la anunțarea lui...â€� Se știe că un foc, mai ales puternic, nu începe decât de la anunțarea lui. Poetul trebuie să fie și este totdeuna și logic. “Totul fusese prada flacărilorâ€�; însă afară de Totul, tot “s-a putut salva de la aceeași pradă a acelorași ... flacăre câte un scaun, o culisă, un ohiectâ€�. Vine apoi strofa “Stingerea definitivăâ€�; poetul a crezut de cuviință să nu ne descrie și stingerea provizorie. Avem apoi Cauzele sinistrului, ale cărui peripeții au fost viu comentate de asistenți. “Tot ce e de mirat e că pare cam ... a luat foc dintr-o mică neglijență un teatru așa de bine aranjat și... asigurat contra incendiului!â€� Asta în adevăr este mare minune: cum să poată arde un edificiu bine aranjat și ...
... vis ce își moaie aripa-n amar, Astfeli ai trecut de al lumii otar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaia de raze, ninsoare de ... te-nalță, un cântec te duce, Cu brațele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint e pe ape și aur în aer. Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece; Privesc apoi lutul rămas... alb și rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu, Privesc la surâsu-ți rămas încă viu - Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială, De ce-ai murit, înger cu fața cea pală, Au nu ai fost jună, n-ai fost tu ... mare de stele, Când viața-i o baltă de vise rebele; O, moartea-i un secol cu sori înflorit, Când viața-i un basmu pustiu și urât. - Dar poate... o ! capu-mi pustiu cu furtune, Gândirile-mi rele sugrum cele bune... Când sorii se sting și
... s-arete Acolo-n tăcutele văi, Din groapă ies moartele cete, De-a pururi jeliții flăcăi. Ei vin de prin locuri pe care Ca vechile răni le cunoști, Pe unde-au stat șanțuri odată, Redute, și taberi, și oști. Striviți și cu mâinile rupte Și galbeni ca-n jalnicul loc În ziua sălbatecei lupte Când bieții pieriseră-n foc. Fac roată, și-o rugă murmură Iar Valter și șonțu, și toți Mai-marii ce-n frunte căzură Stau jalnici acolo-ntre soți. Și stau cum stă omul ce-ascultă Și nici o mișcare nu fac; Așteaptă cu grijă și spaimă Un semn de departe și tac. Deodată ei capul ridică, Dau chiot și-n zare privesc Spre țara din care ieșiră, Spre scumpul pământ românesc Și-ascultă, căci tunul azi cântă Departe-n iubitul pământ, Puternic că-n ziua luptării, Dar alt fel de cântec, mai sfânt. Vi-e teamă că ... moartea vă fuse-nzadar Dar țara trăiește! Iar tunul Ce limpede-o spune și rar! Și-ascultă... iar țara-i departe, Sunt dealuri la mijloc și văi, Și ...
Cincinat Pavelescu - Mama (Pavelescu)
... peste nădejdile adolescentului? Dați-mi voie să smulg eu o frunză din laurii ce încununează frunțile voastre de aleși ai muzelor, de învingători ai vieții și s-o las să-și tremure mângâierea târzie peste frunțile acelor mame care n-au trăit ca să împărtășească gloria voastră, sau s-o depun cu multă evlavie la picioarele celor care, fiind în viață, au făurit din suferințele lor neștiute sufletele ... sau de unul din noi. N-am cunoscut în casa noastră alte distracții decât muzica, citirea, declamarea. Obosită de-a fi născut, crescut și educat atâția copii, a murit într-o zi discret, cum trăise, și mi-a îndoliat viața pentru totdeauna. Nu avusese, când se măritase, nici 15 ani, și n-avea, la moarte, nici 35. Viața ei a fost scurtă, ca un fulger care taie pe cerul posomorât un zigzag de lumină și se stinge, sporind parcă și mai mult întunericul nopții. De atunci o plâng mereu și nu mă pot mângâia. Nici un copil nu știe să-și iubească părinții destul, și pedeapsa lor este de a-și da seama prea târziu că nimeni n-o să-i mai iubească cu dragostea
... Dimitrie Anghel - Umbre Umbre de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 12 nov. 1906 Ce stranii lucruri dorm în suflet și cum nu uită el nimică Din cîte le închizi într-însul, ca într-o urnă funerară; E iarnă azi și, fără voie, eu văd o zi de primăvară; Și mă simt iarăși lîngă tine, pierduta, dulcea mea amică... În casa toată urcă pacea unei vieți întemeiate. Și la un ceas, un ram apare pe zidul alb, deasupra noastră, Și nu-i un ram cu adevărul, ci numai umbra lui albastră, Pe care-o mînă nevăzută îl leagănă-n mișcări ritmate. Și-acuma preajma-ncepe-un cîntec, și-ncet pe ramura-nclinată Vîslind cu aripile-n cruce, se lasă două păsărele, Și nu știu gura lor de umbră ce-au pus atuncea dragei mele, Dar știu că clipa asta dulce n-am mai uitat-o niciodată... La ...
Elisabeta de Wied - Maimuța %E2%80%98n colivie
... Elisabeta de Wied - Maimuţa %E2%80%98n colivie Maimuța ‘n colivie de Elisabeta de Wied De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu, Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul meu. Râzând ei vreau să vadă mereu truditu-mi joc, Cu bețe mă 'ntărâtă să nu stau la ... «Cum seamănă cu omul! Și-urâtă e!» Și stau Privind cum hărțuită din colț în colț eu dau. Voi râdeți făr' de milă și lacomi de privit, Pe când eu, biata, tremur cu suflet istovit. Vai, veseli palmierii în minte când îi am Și mândrele liane pe cari mă legănam Sunt trist atunci de moarte, nu văd nimic, nu știu - Voi râdeți și mai tare, strigând în râs: Musiu! Și ca prin vis a voastră injurie-o aud. O, de-aș mai fi vr'odată prin codrii mei din Sud! Iubită fui, ferice, sărind ... nimeni urâtă ca un om. Simt negurile morții pe ochii 'ntunecați – Aveți de mine milă și 'n pace mă lăsați! De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu, Și
George Coșbuc - Somnul codrilor
... suflet, s-alergi murind mereu, Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!â€� Arnulf aude glasul, voinică-i este firea Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea. Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat, Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte, Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte Și-i tremură-n mânie sprâncenile cărunte; El mii de brațe goale le-ntinde tremurat. Cu glas adânc de preot din zilele bătrâne Vorbește rar: â ... pace de râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a râs acum viteazul; sta codrului în față Cu ochiî mari și tulburi, cu sufletul de ghiață. Și când clătește Codru pletosul cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul: El vâjâie din aripi și-și flutură veștmântul Și cântă, dar sălbatic și fără șir e cântul: „Ce gând nebun te mână, de tulburi somnul meu? Furtună-ți fie gândul, ...
Mihai Eminescu - Ochiul tău iubit
... Ochiul tău iubit de Mihai Eminescu Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-ai lucit Până ieri. Oare te pierdui Pe acest pământ, Fără ca să-mi spui Un cuvânt? Oare te înduri, Tu, ca să mă lași, Geniu de păduri Drăgălaș? Luna în zădar Bate în ferești, Și mă-ntreabă iar Unde ești? Ar luci pe zid Până ce te culci, Până ți se-nchid Ochii dulci. Și ar tremura Tainic în frunziș Și te-ar săruta Pe furiș. Dar ea zi cu zi E în orice loc Și te va găsi Cu noroc. Eu nu pot să plec Peste nori și vânt, Și să te petrec De-unde sunt. Cum nu sunt ca ea, Ca să mă strecor, Drept oglinda ta Să cobor! Chipul tău frumos Să-l privesc întreg, Cu atât folos Să m-aleg. Să apar ca
Ștefan Octavian Iosif - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)
... Ştefan Octavian Iosif - Lui Eminescu (Iosif-Anghel) Lui Eminescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi! Unde ești tu acuma și unde suntem noi, Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri, Care plângeam cu tine și-a tale mari dureri Ni le-nsușeam, asemeni acelor neofiți, Ce se visau aieve pe cruce răstigniți Și resimțeau tot chinul, batjocora și-amarul, Ce le-ndurase-odată și Christ urcând Calvarul? ... Sunt ani de-atunci… și astăzi nevârstnicii de ieri Au încercat ei înșiși cumplitele dureri, Au suferit și dânșii și-au plâns cu-adevărat, Ca tine, nopți de trudă adesea au vegheat, Slujind plini de credință divinului tău cult, Și cine știe dacă n-au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce sus, tot
Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)
... Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel) Lui Eminescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi! Unde ești tu acuma și unde suntem noi, Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri, Care plângeam cu tine și-a tale mari dureri Ni le-nsușeam, asemeni acelor neofiți, Ce se visau aieve pe cruce răstigniți Și resimțeau tot chinul, batjocora și-amarul, Ce le-ndurase-odată și Christ urcând Calvarul? ... Sunt ani de-atunci… și astăzi nevârstnicii de ieri Au încercat ei înșiși cumplitele dureri, Au suferit și dânșii și-au plâns cu-adevărat, Ca tine, nopți de trudă adesea au vegheat, Slujind plini de credință divinului tău cult, Și cine știe dacă n-au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce sus, tot mai