Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AI SĂ

 Rezultatele 1391 - 1400 din aproximativ 1886 pentru AI SĂ.

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... vânători, care adu­nând în cuști mii de perechi, le duceau la Varșovia, unde le vin­deau cu câte două ruble perechea. Iar nepăsătorii proprietari ai acelor moșii se uitau indiferenți la acel jaf, ce scurgea comoara țării de un prețios product, care nu se va mai restabili niciodată. Ei nu ... acum mă reîntorc la ceea ce am început. Patruzeci de kilometri de la Chișinău înspre sud, începe partea Basarabiei numită Bugeac, cuvânt tătăresc ce vrea zică „colț de pământ“. Dar acel colț are o suprafață mai mare decât cel mai însemnat principat al Germaniei, cuprinzând la 150 kilometri ... se de-părtează de la mal spre adâncime, trăgând luntrele după sine. Evoluțiile aceste se prelungesc câteva ore. Sportsmenii din Lon­dra scump ar plăti poată asista la așa priveliște și război, în care este întrebuințată toată puterea brațului și toată iscusința gimnasticii. Mai totdeauna pescarii rămân biruitori; dar se ... Pe pământul țelinos creștea pășune îmbelșugată și sățioasă, pe care pășteau turme de oi de Spania și herghelii de cai de soiurile cele mai alese, ai căror proprietari erau magnații din Rusia ca, de pildă, principele Narâșkin, con­tele Voronțov și bogatul grec din Basarabia Meleli. Acești trei amatori de cai ...

 

George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 1)

... George Coşbuc - Cântec (Coşbuc, 1) Cântec de George Coșbuc Ți-ai mânat prin veacuri turmele pe plai, Din stejarul Romei tu mlădiță ruptă, Și-ți cântai amarul din caval și nai. Dar cumplit tu fost-ai ... ești azi. Sus ridică fruntea, vrednice popor! Câți vorbim o limbă și purtăm un nume, Toți s-avem o țintă și un singur dor Mândru

 

Dimitrie Bolintineanu - La un schelet

... Dimitrie Bolintineanu - La un schelet La un schelet de Dimitrie Bolintineanu Ce-ai fost tu aici în lume? Rege sau un sclav nedemn? Căci pe frunte-ți nici un nume Nu ne spune nici un semn. Regi sau ... a tras. Sceptrul, lanțul nu lăsară Peste brațe urma lor, Pe nici unul nu cruțară Oarele în zborul lor. Regi și sclavi ce au facă? Nu sunt tot un trist pământ? D-opotrivă nu-i atacă Viermele cel de mormânt? Unul beat d-a lui trufie, Altul ... Tu, schelet, ne-aduci aminte Că e scurt al vieții pas Și-orice cugetă, ce simt, Vai! ca tine a rămas! Poate că ai fost ferice. Tristă urmă, noi nu știme, Gura ta parcă ne-ar zice ,,Timpul trece,

 

Mihai Eminescu - Ondina

... a cătat O albă vergină, -i fie gemene        Și te-a aflat. Tu ești cântărilor sororă gemene,        Sufletul lor, Regele inimei trebui -ți semene        Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure        Un dumnezeu, Purtând simetria și-a ei misterure        În ... lin. Căci ca în sufletu-ți n-a găsit altele        Regele Lin. Cântă cu doliul, ce-l varsă belele        Când plâng de-amor, creadă lumile, creadă stelele        Că-i tactul lor. Cum zboară îngerii din stele-n stele, Barzii zbor, flutură printr-a lor bele;    Din lungul horelor ... Și tot ce mai e-n nesimțire        În fire?        Vin' dară,        Căci ochiu-ți e viață și pară,        Și sufletu-ți, blândă magie        Ce-nvie.        cânte        Ce secoli tăcu înainte,        Și-a munților creștete-nalte        salte. Și din amestecul de vise dalbe, Dintre danțândele ființe albe, Iese cum cântecul dintre suspine Regina albelor nopții regine. Păru-i ca aurul fața ... uscată de vânt Și pală ca fruntea pe moarte, Ce mila o pierde prin cruci de mormânt Cu miros strivit, fără soarte,        C-atunci m-ai ...

 

Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)

... a cătat O albă vergină, -i fie gemene        Și te-a aflat. Tu ești cântărilor sororă gemene,        Sufletul lor, Regele inimei trebui -ți semene        Ca vis cu dor. În tine vede-se că e în ceriure        Un dumnezeu, Purtând simetria și-a ei misterure        În ... lin. Căci ca în sufletu-ți n-a găsit altele        Regele Lin. Cântă cu doliul, ce-l varsă belele        Când plâng de-amor, creadă lumile, creadă stelele        Că-i tactul lor. Cum zboară îngerii din stele-n stele, Barzii zbor, flutură printr-a lor bele;    Din lungul horelor ... Și tot ce mai e-n nesimțire        În fire?        Vin' dară,        Căci ochiu-ți e viață și pară,        Și sufletu-ți, blândă magie        Ce-nvie.        cânte        Ce secoli tăcu înainte,        Și-a munților creștete-nalte        salte. Și din amestecul de vise dalbe, Dintre danțândele ființe albe, Iese cum cântecul dintre suspine Regina albelor nopții regine. Păru-i ca aurul fața ... uscată de vânt Și pală ca fruntea pe moarte, Ce mila o pierde prin cruci de mormânt Cu miros strivit, fără soarte,        C-atunci m-ai ...

 

Gelu Vlașin - Fabulatorium

... Gelu Vlaşin - Fabulatorium Fabulatorium de Gelu Vlașin cu nisip verde număr apeluri la care nu mai pot răspund n-am corzi vocale și nici cezanne sau van gogh despre care-ți pictez inutil ca și cînd tu n-ai fi existat stuart mill sînt ok ca stau în cochilii din inima mea și

 

Gheorghe Asachi - Ștefan cel Mare înaintea Cetăței Neamțu

... gemeau și fete și obeze strânse. Dar nenvins era păstorul moldovan, Că țara-și apăra chiar ca un aprod oștean! Încruntat ca leul, Ștefan, voind răzbune, Înc-o dată pre oșteni merge adune; Mai întăi însă pre muma va -mbrățoșeze Și pre fiul său de bine vra cuvinteze. Că pe atunci a fost oricare moldovan, Duios părinte, fiu, barbat și aprod oștean! Când de zi se luminase, cu a ... un suflet moldovan A fost și la femei, ca la aprozi, d-oștean! Fiule, întâia oară te văd fără vântă; Totdeauna tu învins-ai cu dreptate sfântă! Eu nu pot astăzi deschide a cetăței poarte, Pe eroi în câmp așteaptă glorie sau moarte! În timpul cel cumplit ... cale! În timpul cel cumplit, un suflet moldovan A fost și la femei, ca la aprozi, d-oștean! Ștefan, răzbătut la suflet, pre ai săi adună, Se repede ca fortuna, ca un fulger tună; Dușmanii, uimiți de spaimă, luptă, dar nu scapă, Și pe țara mântuită cu-a ...

 

Matilda Cugler-Poni - Întoarce înc-o dată

... amar, întunecos, Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios. Eu nu știam atuncea că multe viețe sunt, Ce nu le-i scris aibă vr-un bine pe pământ. Tu nu erai de vină și tu nu m-ai trădat. O tainică putere pe tine te-a purtat Și chinurile mele, tot răul ce-ai făcut, În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut. Mă duc de unde nime nu poate reveni! Mă duc și-n astă lume nu ne-om mai întâlni. Nu mă uita cu totul ...

 

Alexandru Vlahuță - Luna și noaptea

... Sunt regină. De pe tronul întunericului tău, Revărs valuri de lumină; ș-un popor întreg de stele Furnică-n razele mele. Fără mine, neștiută, vecinic ai fi pribegit, Ca un ghem de întuneric dat de-a dura-n nesfârșit. Umilită, pleacă-ți fruntea și-naintea mea te-nchină. Noapte ... și decât lumea mai largă, Neclintită-s, și nici cuget că-n cuprinsul țării mele Furnică popor de stele. Și de n- fi eu -mbrobod fața ta-n ștergar cernit, Dacă n- fi-ntunecoasă, tu în veci n-ai

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând spun birjarului la ce otel mă ducă. Iar acesta, fixând modestul meu bagaj și neținându-mă, se vede, de boier mare, mă duse la un mic otel din mahalaua capitalei ... nimic, ci, plecându-se, începu a se uita pe sub patul pe care adormisem. Apropiindu-se apoi de mine, mă întrebă: — Unde ai aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat de presupuneri. — Arma cu care te-ai împușcat! Au nu te vezi plin de sânge din cap pân-la picioare? Și-ntr-adevăr, privindu-mă în oglinda de vis-Ă -vis, încremenii ... intrând, te-am aflat fără mișcare, cu ochii închiși și cu capul într-o baltă de sânge. Acea priveliște imediat ne-a făcut credem că v-ați împușcat în cap, dar la urmă, cum vezi, s-a lămurit chestia. Sinucigașul este megieșul d-tale. Deci după ... Necunoscut. Noi am călătorit cu același tren și, pot zice, în același cupeu, dar în vălmășagul și schimbările necontenite ale pasagerilor d-ta nu m-ai ...

 

Paul Zarifopol - Recreația criticului

... lui, ca un accent circonflex pe o literă, un sunet neașteptat. Arta e stare supremă de atenție. Cuvintele pe care le-am copiat te seduc iei seama cu voluptate; desigur pentru că cel care mi le spune a luat însuși seama așa cum nu poate ia seama literatul cel dinadins și din rău obicei. E oboseală urâtă -ți arunci măcar ochii pe o pagină a unui om care scrie dintr-un vanitos rău obicei. 0 mulțime de scriitură e produs ... fiecare poveste stau, abil învelite, întâmplări violente: un asasinat din gelozie; o rănire cruntă într-un viol; omorul ridicol al unui bărbier care nu vrea radă pe un moșneag întârziat în prăvălie de ajunul Crăciunului; moartea curioasă a unui bețiv care-și urmărește umbra în valurile mării. Apoi ... Kent, iar asasinarea lui Tudor de Reske, ilustru poet ungur și mare crai, e strecurată printr-o satiră a Tekirghiolului savuros nuanțată. Ca se vază bine cum sunt spuse acestea, mai transcriu, spre desfătarea cititorului bun, și următoarele: Către seară marea gâfâia aburi ca un postav imens călcat ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>