Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1401 - 1410 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Ștefan Octavian Iosif - Poezii populare maghiare
... Ştefan Octavian Iosif - Poezii populare maghiare Poezii populare maghiare de Ștefan Octavian Iosif Publicate în Floare albastră , 7 februarie 1899 Susănica Frumoasa Susănica zace, Sărmana, mai pe pat de moarte; De sete arde toată-n pară, Dar, vai ! părăul e departe. – Ia, mamă, repede cofița Și adă-mi apă din părău... Pîn’ ce bătrîna dă o fugă, Stă cu bolnava un flăcău. – Ce bună ești, tu, dragă mamă, Mă simt cu mult mai bine-acum; Mai adă-mi încă, dar, mămucă, Nu te grăbi așa pe drum... Fata crîșmarului Dacă-mi fac în crîșmă vacul, Dus cu una nu mă dau ! Crezi, crîșmare, și te ... Ca să beu? Eu, din vinurile-ți scumpe, N-aș sorbi o linguriță ! Fetei tale doar i-aș cere Ca să-mi dea un pic de
... George Coşbuc - Logică Logică de George Coșbuc 1893 Popa Toader, din scripturi, Dă lui Mitru-nvățături: — "Mitre, știi ce spune psaltul? Să nu faci în viața ta Ceea ce te-ar supăra De ți-ar face-o altul !" Mitru stă și stă gândind, De el multe nu să prind. — "Dar
Gheorghe Asachi - Dochia și Traian
... Gheorghe Asachi - Dochia şi Traian Dochia și Traian de Gheorghe Asachi Sub muntele Pion, în Moldova Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Între Piatra Detunată Ș-al Sahastrului ... oi, a ei popor, Ea domnează-n vizunie Preste turme și păstori. II La frumusețe și la minte Nici o giună-i samana, Vrednică de-a ei părinte; De Decebal, ea era. Dar când Dacia-au împilat-o Fiul Romei cel mărit, Pre cel care-ar fi scapat-o, De-a iubi a giuruit. Traian vede astă zână; Deși e învingător, Frumuseței ei se-nchină, Se subgiugă de amor. III Împăratu-n van cată Pe Dochia-mblânzi; Văzând patria ferecată, Ea se-ndeamnă a fugi. Prin a codrului potică ... A ei haină aurită O preface în șăiag, Tronu-i iarba înverzită, Schiptru-i este un toiag. IV Traian vine-n astă țară, Și de-a birui deprins Spre Dochia cea fugară Acum mâna a întins. Atunci ea, cu grai ferbinte, Zamolxis, o, zeu, striga, Te ... ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
... de mult în împărăția liniștii. Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi ... prin care marele Necunoscut a găsit de cuviință să-l lovească mai profund și mai sigur. Slavici a fost un scriitor de valoare, adică un suflet deosebit și încă — un scriitor român . Trebuia să-și plătească vama. Trebuia să-și îndure partea lui de chin, hărăzită celor aleși, asupra cărora apasă parcă, de la începutul lumii, un inexorabil blestem. Târât la bătrânețe în închisoare, cu sensibilitatea sângerată de ofense, umilit și scuipat, Slavici poate că n-a înțeles totuși niciodată, clar, pentru ce anume suferă. Dar a înțeles marea taină că trebuie să sufere, înainte de a intra în istoria literară alături de cei mai aleși fii ai neamului său.
Alexandru Macedonski - La harpă
... n frunze c-ajunge pentru tine, Agațe-se iedera de ziduri în ruine, Murmure valul mării c-un zgomotos tumult, Sau tremure pe crinuri mărgăritari de rouă Și trestia plăpândă mlădie-se în două,... Tovarășă iubită, ce trebuie mai mult? III A dimineții rază cu florile-i de aur Nu prețuiește oare mai mult ca un tezaur? Și vântul cel de seară cu freamătul său lin Nu este armonia din cornul nemuririi, Ce vine să vibreze ca vocea fericirii Oprind pe buze-un geamăt și-n suflet un suspin? IV A! Nouă nu ne pasă de ... n ziua cea mai sumbră și-n noaptea fără lună Alunecă pe harpe suflări dumnezeiești, Tresare-n valuri marea și vântul le îngână Și scuturând de pe-aripi a traiului țărână Călcăm peste oricare necazuri pământești. VI Ați auzit vreodată șoptind printre ruine Acele voci multiple ce nasc de taină pline Ciocnindu-se de bolta arcadelor sonori, Aci tihnite-ntocmai ca unda liniștită, Ș-aci răzbumbătoare ca marea înăsprită Izbindu-se-n mânie, cu creștetul, de nori? VII C-acele voci multiple sunt coarde inspirate Ce
Anton Pann - Ciobanul și magarul
... Anton Pann - Ciobanul şi magarul Ciobanul și magarul de Anton Pann Cum dormea un biet cioban L-a umbra unui tufan, Măgarul își pășuna Și de căpăstru-l ținea. Doi hoți vin cu vicleșug Și fac acest meșteșug : Unul zise : -Să iau eu Căpăstrul în capul meu, Precum și al său ... măgar, Iar tu măgarul luînd, Mergi undeva mai curînd, Că eu lesne poci scăpa Cînd el să va deștepta. Precum a zis făcînd dar, Și hoțul stînd drept măgar, Omul cînd s-a deșteptat Și asupra-i s-a uitat, Începu a să ... sînt, Să mă păzească cel sfînt, Ci sînt chiar al tău măgar, Poți să cunoști pe samar. -Lucru ciudat, zise el, Eu nu mă pricep ce fel ! Zise hoțul către prost: -Stăpîne, eu om am fost, Și la părinți cînd eram, Totdauna supăram, Așa într-o zi pe loc, Cum m ... mei m-au iertat Și iar m-am schimbat în om. Cum pășteam supt acest pom. Omul zise: -Fătul meu! Dac-așa vru Dumnezeu, Și de mine slobod ești, Dar ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi
... să te privesc ca pe-o icoană, să trăiesc numai cu tusea, cu junghiurile și cu palpitațiile d-tale? Cine strică dac-ai îmbătrânit șef de birou? Lipsa ta de tact și amorțeala în care trăiești. Dacă nu te-aș mai scoate în lume, nu știu, zău, de n-ai pierde și acei 300 de lei... Și taci?... N-auzi?... Nu vezi?... Taci?... Trebuie să mergem... Le-am scris că viu! — Dar nu știi cât ne costă seratele directorului? Cu ce să mai fac față... Dumnezeu știe! În vorbele lui Moroi era atâta durere și dezgust laș, încât ar fi mișcat pe cel mai împietrit om ... precupeți, de șase ani de când îmi mănânci zilele. În fiece zi socoteli și catastișe. Împrumuturi la fiece păcătoasă de rochie. Spaimă la fiece pereche de ghete... Dar ce am eu ca lumea?... viața din casă?... relațiile cu oamenii civilizați?... balurile?... băile?... Minciună și cârpeală toate!... Ah! dacă nu mi-ai fi ieșit înainte ... Te-am ascultat... Dar gândește-te și tu... Până când?... Ce
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
... prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu-n spume, O sărmană umbră, orfană și slabă, De care-n mulțime nimenea nu-ntreabă? Din zori până-n noaptea neagră și târzie O vezi printr-o albă perdea străvezie Cum mereu lucrează... ș ... ceasuri sfinte, El are briliante pe degete groase Din nopțile celor care pânza-i coase; Desface ducesei, c-o galantă grabă, În cusut în lacrimi de o mână slabă: Pânze moi în care se țesură zile, Vederea și somnul sărmanei copile, Albe ca zăpada ce cade în fulgi; Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi. Când îți trec prin minte acestea, copilă, Te uiți în oglindă și îți plângi ...
Ion Luca Caragiale - Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!!
... Ion Luca Caragiale - Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!! Trădarea românismului! Triumful străinismului!! Consumatum est!!! de Ion Luca Caragiale Așa de june Moftul și deja mâhnit și trist? iată ce-și va zice desigur publicul văzând foița noastră cernită. Da, trist! da, mâhnit! da, cernit! Durerea adevărată e sobră de cuvinte, este mută... Să tăcem dar și să plângem: Consumatum est! Ieri s-a dat în Dealul Mitropoliei, cu 95 bile albe, contra 22 negre, lovitura de moarte României! Onoare celor 22 bile negre! ele singure sunt români adevărați! Căci — acele 95 bile albe nu sunt albe decât în batjocură: albul ... credem că o națiune se poate sinucide singură pe sine însăși, și ar fi nebunie să bănuim măcar o clipă o națiune cu rațiune capabilă de așa aberațiune! Protestăm energic dar! Țara și Istoria să judece! Ieri s-a votat monstruoasa lege a d-lui P. P. Carp asupra școalelor profesionale așa ... zi funestă și blestemată! s-a votat acea lege antisocială, antieconomică, antipatriotică, antinațională, antirromână, acea lege prin care evreii săraci nu sunt opriți de a învăța vreo meserie! Am zis că durerea e sobră de vorbe. Atâta dar! Iată prin urmare de ...
Alexandru Macedonski - Cântecul și poetul
... Alexandru Macedonski - Cântecul şi poetul Cântecul și poetul de Alexandru Macedonski Când se naște într-o țară mică, — cine e poet, Dacă simte-a lui făptură că e roasă de-un regret, E desigur de regretul c-a născut. — El cântă, scrie, Și abia în câte-un suflet, află câte-o simpatie. Încolo, cine-l citește, sau ... insomnie doborât, — poetul cântă, Ș-având toate împotrivă inima și-o mai frământă Să mai lase pe hârtie ca să treacă-al său condei, Ce fixează note de-aur pe al foilor temei Pentru ce mai împletește cu argint și cu mătase Stofele predestinate urme multe să nu lase. Visul ce ne tot șoptește? Liliacul alb și roșu harpa sa o coronează, Al său cântec, ca sideful strălucește, — și vibrează Mai curat decât un sunet ... lacrimi. — Blând și dulce se înalță; — câteodată, De se-ncarcă cu mânie vânătă și nenfrânată Este pentru vinovați. Iată cântecul. — Poetul pentru ce-l vibrează însă? Pentru cine e parfumul sau durerea lui cea plânsă?... Tot ce ...
... adormit toată viața lui. Tăcerea și liniștea pentru el au fost un cuvînt van, un nonsens aproape. Gălăgia infernală a celor patru clase de copii, peste care vigilența lui trebuia să se exercite, îi suna neîntrerupt în urechi ca murmurul mării în cuprinsul unei scoici. Amestecul de capete blonde și brune, pe care îl vedea veșnic reînnoindu-se în fața lui ca un norod de buruiene îndărătnice ce nu-i chip să le stîrpești, toate fețele aceste ce purtau stigmatul atîtor eredități și a atîtor porniri ascunse ce mijau de-abia, așteptînd imboldul care să le trezească, tot amestecul ciudat de ființe, de biete vlăstare fragede, venite pe lume cine știe cum, odrasle ale ceasurilor de păcat ori ale clipelor de fericire, născuți din melancolii ori din voluptăți intense, hibride ale unor gîrbove senilități, cum puteau fi puse de acord vreodată în fața binefăcătoarei liniști ?... Anii curgeau și, ca un flux necontenit de valuri, nesimțit, generațiile vechi împingeau pe cele noi, copacul vieții tot alte foi schimba, și numai domnu' Hube sta neclintit și privea cu disperare la ... negre ca două nule, ce