Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEȚI SĂ
Rezultatele 1411 - 1420 din aproximativ 2615 pentru AVEȚI SĂ.
Ștefan Octavian Iosif - Pîinea noastră cea de toate zilele
... Iosif Publicată în Sămănătorul , 23 martie 1908 După un vechi cîntec german — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? Mi-e foame, și să știi că am să mor ! — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne iese plugul în ogor. — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? De-amar ... mamii, pînă mîne, Că grîul nostru este la morar. — Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne? Ah, tare mi-e teamă c-o să mor... — Mai rabdă, puiul mamii, pînă mîne, Că mîne scoatem pînea din cuptor... Dar cînd crescu mirosul pînii copate, Odorul mamii, galben ca un ...
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... certa cu prietenii pentru idei, pentru idei de artă mai cu seamă. Părerea populară atribuie artiștilor ca atare un conservatism din naștere. Nu interesează aici să verificăm principiul acestei generalizări curente, ci numai întrucât acea coincidență e, în anume caz, evidentă, să căutăm a preciza condițiile în care ea se arată acolo. Caragiale avea un spirit de o rară mobilitate; prefacerea simpatiilor lui intelectuale în antipatii era fenomen cronic, de care prietenii lui toți erau deprinși a se ... procedările lui artistice sunt adesea vechi, în înțelesul de: perimate. Socotesc că, printre oamenii astăzi în viață, sunt unii tocmai astfel așezați în timp ca să poată simți viu opera lui Caragiale și, în aceeași vreme, să poată imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora ... Anghelache casierul, trec, din întâmplare, prin fața morgii și văd căruța funebră, povestitorul zice: un nou oaspete a venit, sătul de căldurile vieții, să coboare în răcorosul otel. Nu rabdă Caragiale ...
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
... această ediție [Ver ce-n ] lume are stare [Viță, ] pește, zburătoare : [Or dih ]ania cea mică, Nici[ oda ]tă ia nu-s strică. Omul, mîndru, să fălește. Că el toate stăpînește. Ceriul însuș s-ar fi dresu, Pentru dînsul, cel alesu Soare, lună, stele gloată, Cele dă sus, firea toată, Lui ... a sa vină. El, ce are nu-i ce-i place, Pofta-i crește, nu-i dă pace, Or el ceva ce dorește : Cu sudoare să strădește Mii dă ani să n-aibă voie De-a trăi fără nevoie. Nici acesta n-o gîndește [ Cît tră ]iește să trudește. [ Nevo ]ia-l poartă mai tot dă nas, Iar zavistia leac nu-i dă pas Ciuda foarte îl pișcă rău, Drag argind stă-n ... prea rea poveste. El ce zice că-i iconit, Asemenea și nimerit. Ca ființa cea prea naltă, Ticălosul broască-n baltă. Nici rușine, nici simțire, Să priceapă c-a lui fire Este nimic, nimic curat, Să curmeze în lăudat. El dă va vrea a fi ticnit, Va viețui mai nemîhnit. Părăsească dășărtăciuni, Tresuri și mult minciuni. Gură cască nu
... Mișcând mereu din ciotul cozii, la dreapta și la stânga, ca și când dânsa le-ar îndemna și îndrepta trupul încotro s-apuce, știu numai să-și desfacă lopățelele pliscului, să se linciurească-n apă. Dar bate soarele tare. Pune-ți mâna la ochi, să poți privi mai bine. Colo, sub tufișul cela de agrișe, sunt cloștile. Înfoiate, gata să sară în capul oricui s-ar apropia, ele scurmă mereu, ca și când ar căuta o comoară. Își hrănesc puișorii. Gâgâlicii! boțuri de aur, cu ... caldă și ocrotitoare a cloștii, ospătează. Ceilalți rămân locului prostiți, sărăcuții! până ce zăresc o altă pradă. Dar ce-i? Găinile se strâng să privească iscoditoare. Doi cocoși tineri s-au apucat la luptă. Penele zbor ca luate de vânt. Stai puțin și-o să vezi! Grămăticul curții mele e doar curcanul! Iată-l: i-a și zărit. Uite-l cum se repede, cum se pune mijlocitor între ... latră, — dă de veste. Aha! Vezi? S-au oprit toate păsările, cu capul întors spre cer. Gâgâlicii de aur au năvălit sub aripile cloștilor, să se ascundă. O săgeată străbate prin aer. E un vultan. N- ...
Mihai Eminescu - Catrene (Eminescu)
... harpa Care tremură în vânt, Tu te miști, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cânt. * Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cânt din al tău suflet Să fac lumea să
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
... mai cu seamă pentru noi, românii, locul sacru unde se plăsmuiește viitorul țărilor noastre. Cum se face dar că tinerimea română nu aleargă cu entuziasm să se înroleze sub stindardul francez și să combată alături cu acei care acum răsădesc arborele de viață al neamului românesc? Această nepăsare este un fenomen psihologic greu de explicat și totodată prea ... încă multă mare de brăzduit cu pieptul vaporului pân-a ne găsi în față cu el; prin urmare ne pogorâm în cabină ca să adormim în plăcuta legănare a valurilor alinate. A două zi, 26 noiembrie, marea se tulbură din nou chiar pe la ora ... mare se manifestă din nou printre pasageri, găsind stomacurile lor deșarte, și aceștia, sărmanii! departe de a se pune la masă pentru ca să-și potoale luptele stomacului, se grăbesc a se pune în paturi. Ziua trece cu destulă monotonie pentru dânșii și ora prânzului sună fără ... i decide să se scoale pentru ca să reînnoiască laudele de ieri. Unii gem pe toate tonurile gamei suferinței; alții sunt furioși că nu pot să ...
Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod
... am vrut cu iubire de osteneală de am adunat și am însemnat întru această cărticea chipurile și obrazele tuturor strămoșilor noștri anume carele din carele să trage, precum să povestesc în sfânta și dumnezeiasca Scriptură în cea vĂ©che și în cea noao și ca un dar mic și mare să o aduc creștineștii stăpâniri a înălțimei-tale, mic zic pentru statul ei, de vrĂ©me ce pre scurt și cu puține cuvinte închiiae ... minunați, proroci, drepți și împărați, a cărora râvnitor fierbinte ești înălțimea-ta și o oglindă curată prin mijlocul a căriia poate să vază fieștecarele toate bunătățile a celor fericiți bărbați. Și socotesc lucrul acesta să nu fie fără de cuviință și fără de socoteală; una pentru căci acĂ©le ce înțelĂ©gem prin auz și prin cetaniia a multor ... faptele cĂ©le bune și dumnezeești pururea aprinsă cu focul credinții și a dragostei cei fierbinte și pusă în sfĂ©șnic pentru ca să lumineze tuturor celor ce sunt întru întunĂ©recul scârbelor. Și precum într-o grădină împărătească cu multe podoabe să ...
Vasile Alecsandri - Sora contrabandierului
... legat, Și-n carantină l-au dat De mi-l țin jos răsturnat, Nebăut și nemâncat! Legături i-au pus de in Ca să-l ducă la Hotin, Și să-l judece rusește Și să-l bată căzăcește! Bate vântul de la Prut, Inimioara mi s-a rupt. Bate vântul despre zori Și mă umple de fiori. Bate ... răcoare Și mă-ntreba ce mă doare. Vai! român, de capul tău Cum te-ajunse ceasul rău [2] Și n-avuși măcar un frate Ca să-ți cate de dreptate, Să umble cu cărțile Să-ți scoată dreptățile. Dă, Domnico, pe murgul De-mi deschide butucul. ↑ Aceasta doină este compusă de o tânără țărancă, anume Domnica din satul Crăiniceni ...
Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)
... e aceeași, în piatră, în arbore, în om, în toată materia. Pentru om, legile naturii sunt că niște curse complicate și neprevăzute, printre care trebuie să-și strecoare cele câteva kilograme de materie ce-i sunt împrumutate vremelnic. Prin crearea civilizației omul n-a obținut decât să înlocuiască instinctele cu inteligența; și inteligența nu ajunge să împlinească ceea ce, fără osteneală, realizau instinctele. În adevăr, inteligența nu era născută decât pentru o adaptare incompletă a unui organism prea puțin ... avut creierul mai dezvoltat. Omul, luminându-se, a ajuns doar să descopere ideea de moarte, să se înscrie pe sine în seria zoologică, să priceapă că pământul e un vremelnic fir de țărână în infinit, să piarză credința în Dumnezeu. În centrul acestei dezvoltări complete stă crima fundamentală a naturii împotriva omului: conștiința unui Kant sădită într-un mamifer ... plăcere, divină și subtilă: a exulta de orgoliu și a purta în același timp masca celei mai desăvârșite modestii, așa ca să poți mistifica pe ceilalți până acolo, încât să
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu însă, să pot a și muri! Dar ce e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un ... voi! Nu, nu se pierde-n lume nimic, Nimic nu trece, totul e viu Firul de iarbă oricât de mic Ca și țărâna care-o să fiu! Zadarnic piatra cea mormântală Ne țintuiește sub umezeală; Paseri pe dânsa vin de s-adapă; Vântu-o izbește, ploaia o sapă! Mușchiul o roade ... și toarte Soldați ai țării, mergeți la moarte, Veți fi-n tot locul, veți fi și-n noi! Nu mă voi duce-n iad ca să cat Pe câți din lume nălucă pier, Și-n rai îmi pare prea depărtat, Că-i lungă scara până la cer! Ci-n două vițe ... răchite lăcrămătoare, Poeți cu harpe dezmierdătoare, Amante june în orice floare! Mume,-ntr-acele tulpini puternici, Și în stejarii de munți — eroi! De moarte să
... Gheorghe Asachi - Minciunile Minciunile de Gheorghe Asachi Într-o sară foarte lină În primblare am ieșit, La Copou, lângă grădină, Să răsuflu-aer dorit. Când, văzut-am deodată La stat mare o figură, După modă îmbrăcată. Dar, precum fac cii săraci, Purta-n umere desaci. Dar ... de Bahlui, Pământ gras pentru minciune, De se face de-a minune. Ș-apoi tot aici, c-un preț Foarte bun, astfeli nutreț Să întreabă și să cată Ca o poamă delicată. Pentr-acest product mănos Orice timp e priincios; Săcetă au umezală Niciodată-i dau sminteală. După-această, a sa ... nouă-nsătată, Case și copii lăsa, La cules se îndesa. Mândru-i fiecare spic, Dar denuntru nu-i nemic. De-a gusta toți să îmbie; Altul pune în cutie Trufandale înfoiete, La ținuturi le trimete, Văd colo femei frumoase, Deși ceva minciunoase, A culege au mare dor ... Și veninul poartă-n gușă, De bun nume răpitori, Culeg intrigi dintre flori. Când prin chipuri feliurite Unu-ncarcă, altu-nghite, Deodată Se arată, Coborându-să din ceri, Luminosul adevăr. Nici un văl pre el umbrea, Fachie-n brațul său ținea. Abie sânta cea figură Aruncă o căutătură, Iute, cum au