Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE LA
Rezultatele 1411 - 1420 din aproximativ 1598 pentru PE LA.
Ion Heliade Rădulescu - Elegie II. Dragele mele umbre
... mult scumpe ce mă cătați, Și al meu suflet se liniștește Când înainte-i vă arătați. Cât e de dulce a voastr-ivire La cel ce-așteaptă în amăgire L-al nădejdii viclean zâmbit! Faceți adesea să se strecoare A voastre chipuri și mă-nfășoare Cu vălul ... n miezul zilei-ați apus; D-atâtea chinuri, lungă mâhnire, Al meu trist suflet jăli supus. Voi ușurați-l, umbre-ndrăgite, Voi din lăcașuri nelocuite Pe fericire o îndemnați; P-astă streină faceți să vie Necunoscută mult mai mult mie; Vă rog d-acolo o îndreptați. Lina ta mână mă ușurează ... Ah! auritu-ți păr fâlfâiește, M-atinge, unda-i mă răcorește, Cade p-obrajii-mi cei înfocați; Și a mea ploaie de lăcrimare Pe el se varsă cu-mbelșugare... Ah! cine-mi șterge ochii-nmuiați ?... Al meu părinte, ah, ce ivire! Să vă văz iarăși eu însoțiți! A ... aprins. A mele pasuri ne-ncredințate, De sarcin'anilor greuiate, De al tău reazem tu le-ai lipsit: Părinții-mi dară povățuiește, Du-i la
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... ele, turmele de oi zbierând cu ciobanii fluierând; focurile se aprindeau dinaintea caselor; fumul stuhului se împrăștia în văzduh cu mirosul teilor ce venea de la pădure; moșnegii spuneau de turci și de tătari, de moșul Adam cu barba până în brâu, ce ținea plăghiile pe genunchi, de Ileana Cosânzeana, de frații din lună, de lupte și de năvăliri: vedeam în lună chip de om rănit, culcat pe un pat frumos de scoarțe și de lăicere, și sângele bolborosind îi pica alăturea într-un cuibăr spart; iar pe fratele ucigaș, osândit din porunca lui Dumnezeu, până se va umplea cuibărul, a bea sângele nevinovat ce nu încetează a curge ... mură, cămășuică de omăt cu altițioare subțiri, ca o creastă de rândunică, și inimă de lăcrimioară; mult iubită, mult sărutată de un nufăr frumos de pe iaz; ea era drăguliță tot satului... dar nuferii sunt înșelători ca unda mirătoare în care se nasc! Al nostru se duce la moscălie cu făgadă de întoarcere; lăcrimioara se veștezi... părinții o alungară... Un an, doi, trei ani, de sub părul satului, Măriuca se uita la drumul mare bătut de ochii ei; drumul aducea numai dorul; într-o zi, Măriuca clăti din cap ca o frunzuliță vântuită, se culcă la piciorul părului, cu ochii la
Alphonse de Lamartine - Toamna (Lamartine)
... Lamartine - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii ... cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit ... nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ocolit. Frumoasă, dulce natură, soare, cer, crânguri, pământ, Sunt dator; lacrima pică pe margini l-al meu mormânt. Ce curată e lumina! aerul plin de miros! L-a murindului privire soarele cât de frumos! Acum aș ... a fericirii ce n-am a nădăjdui? E putință în mulțime un suflet a fi ascuns Să cunoască al meu suflet, la ce voi să am răspuns? Floarea, căzând jos, își lasă ...
Ion Heliade Rădulescu - Toamna (Lamartine)
... Rădulescu - Toamna (Lamartine) Toamna de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Salutare, lemne triste, ce verzi, galbene-nnegriți, Frunzi ce, căzând risipite pe livezi, vă veșteziți! Salutare, voi frumoase zile ce ați mai rămas! În voi tânguirea firii urmează c-un slab, trist pas. Ea se cuvine durerii ... cărare, uitat pășind, o citesc. A! să mai văz înc-o dată soarele îngălbenind, A cărui lumină slabă abia pătrunde sclipind La piciorul meu ce sună frunza, lemnul cel uscat, Întunericimea deasă în pădurea ce-am călcat. În aste zile de toamnă, când natura-și dă sfârșit ... nădejdea slabă plângând, Mă mai întorc înc-o dată și, nesățios cătând, Mă uit l-ale sale bunuri ce încă n-am întâlnit, Bunuri de la care soarta pân-acum m-a ocolit. Frumoasă, dulce natură, soare, cer, crânguri, pământ, Sunt dator; lacrima pică pe margini l-al meu mormânt. Ce curată e lumina! aerul plin de miros! L-a murindului privire soarele cât de frumos! Acum aș ... a fericirii ce n-am a nădăjdui? E putință în mulțime un suflet a fi ascuns Să cunoască al meu suflet, la ce voi să am răspuns? Floarea, căzând jos, își lasă ...
... dreaptă asemănare, Cine vro meteahnă are? După o tumbă ce-au făcut, Momița au început: Decât mine în toată lume Nu e nime mai lăudat La talent, la spirit, la nume, Nici e mai frumos format. Umblu-n patru și în două, Eu scornesc tot modă nouă, Și al meu chip frumușel Omului au fost ... minte numa ar fi Când pre mult nu s-ar mândri. Ursul care apoi vine Foarte-i mulțămit cu sine I se pare, după modă, Pe elefant a-l reforma, A-l lungi puțin la coadă Și urechea a-i mai scurta. Elefantul, ce se știe Că e plin de-nțelepție, Critică pe-a mării chit Că mult pește au înghițit. De altă parte o furnică, Ce se crede un colos, Chiar pe lindenea critică Că n-aduce vrun folos. După aceea s-au chemat Din pământului popoare Cât-un ales deputat Ca să spuie ce le doare ... tont și lui ghibaci O păreche au dat desaci, Ca zmintelele nebune În acii desaci s-adune. Dar omul a lui pacate, Ca la ochii săi s-ascundă, În desacul de
Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac)
... Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac) Sonet de Cezar Bolliac La anul 1839 Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie; De două veacuri jalea îți crește ne-ncetat! Traian se miră, plânge, privește-a ... Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie, A săruta și mâna ce știi că te-a trădat! Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere? Pe-acela ce te suge? te calcă în picere? Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron? Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere: Oricare slăbiciune în chinuri ia ...
Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan
... nici dumnealui nu vede mai nimic, mai vârtos din ale trebii. Are câțiva subalterni ce și-au pierdut cumpătul de când a venit pe capul lor, pentru că coconul Drăgan e mândru, bădăranul: ca Satan, țanțoș, mojicos, nu-i ajunge nimeni nici cu strămurarea la nas; mai vârtos când se gândește la evghenia dumisale, îl apucă capul. Înfruntă, strigă, ba încă (după limba dumnealui) și ocăraște , când nu e vremea nici de înfruntat, nici de strigat și ... ziseră deodată amândoi dalcaucii. Atâta aștepta s-auză și coconul Drăgan, căci dumnealui are și bunătatea asta de a nu prea se încrede pe părerea dumisale; atât, zic, aștepta, și unde se scoală odată năbădăios: — Hai! auzit-ai? organicesc , mă! politicesc? pe românește; ce vorbe sunt astea? V-ați luat toți după Eliad ăla. Du-te și schimbă vorbele, că vă ia dracu pe toți! Hai! organic ! organicesc , mă! organicesc , învață românește! — Organic și politic e mai românește, domnilor, zise junele cu smerenie. — De unde până unde ... iar nu veneticesc ; și dumitale, cocoane Drăgane, de când ești în slujbă, zău, toată lumea îți zice lunatic; crede-ma, să te crează Dumnezeu, că
Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)
... acum mi se-nlesniră, Drumuri deosebite acum mi s-au deschis, Și bunătăți, păcate, amestec se-nmulțiră, Și mângâieri, și chinuri mă zvârcolea în vis. Pe câmpul norocirii objetele în sfadă, Spini, flori, verdeaț-amestec se-nfățișa grămadă, Cuvânt, vedere, cuget... în tot mă rătăceam. Plecam pe cărări netezi și foarte-ntortoiate; Stam să-mi mai iau odihnă, și gânduri mestecate Mă îndrepta-n picioare, m-oprea... și iar porneam. VI Dar ... mai mult. Un dor fără de moarte izbi a mea simțire Și numele de tată eu îngânat l-ascult. Alte ființe scumpe văzui pe lângă mine, Al lor zâmbet la rana-mi făcea un mare bine, Ș-ast schimb de mângâiere mai rău mă sfâșia. Parcă simțeam în mine o slabă bucurie, Dar cugetu-mi ... de vrajbă, turbat de răzbunare! Șarpe îi era limba, pe cinstea mea dușman! În faptele-i spurcate era însuși păcatul, Sub mască de virtute vedeai pe vinovatul; În veci dup-ale sale și umbra-i bănuia. Ardea să-l crează lumea de cinste, curăție, Și lumea-l vedea-ntocmai ocară, viclenie ... ...
Dimitrie Bolintineanu - Șir'te mărgărite
... Dimitrie Bolintineanu - Şir'te mărgărite Șir'te mărgărite de Dimitrie Bolintineanu (Înșiră-te mărgăritare) Mii de candele lucesc La palatu-mpărătesc, Căci să face clacă mare Spre-a-nșira mărgăritare. Dintre cei ce sunt veniți, Alții nu-s mai străluciți, Mai frumoși ... un soare lucitor. Fiecine istorisește Istoria ce dorește, Iar când toți au savârșit, Copilașii au vorbit — ,,Două june surioare, Dulci ca razele de soare, Pe sub lesele-nflorite Torc mătăsuri aurite, Șir'te mărgărite!" Iar pe drumul lăturat Trece fiul de-mpărat. — ,,Doamne, fă-mă-a ta mireasă, Fă-mă-a ta femeie-aleasă Și-oi ... cu-atâta cât vorbea, Mărgărelul se-nșirea. Iară soră-sa cea mare Cugetând spre răzbunare, Aducând doi arăpei, I-au ascuns în patul ei. Iar pe-acei frumoși feciori, Drăgălași ca două flori, Îi îngroapă prin grădină, Ling-o veștedă tulpină. Din copiii bălăiori Răsărit-au brădiori Dar când stelele voioase ...
Alecu Donici - Înțeleptul și magnatul
... Alecu Donici - Înţeleptul şi magnatul Înțeleptul și magnatul de Alecu Donici Un înțelept odată ședea cu un magnat La sfat. — Tu, care cunoști lumea Și-n inime citești, Te rog să-mi lămurești De ce-n societăți alese mai anume, Nici prinzi de ... om înțelept. Și cum să se numească Gurliii mădulari, Ce nu știu să vorbească În societăți mari, Dar, prin a lor strigare, Împiedică pe
Grigore Alexandrescu - Cântec vechi (Alexandrescu)
... Grigore Alexandrescu - Cântec vechi (Alexandrescu) Cântec vechi de Grigore Alexandrescu La curte la Stefan-Vodă S-au strâns boierii la vorbă; Stau închiși, se sfătuiesc: Ostașii la uși păzesc. Crez, vreun bine nu gătesc, Ce știi ce mai născocesc! — "Beți, boieri, și ospătați, Și în urmă vă culcați, Și vă sculați ... vânătoare După păsări gălbioare , Ce sunt lesne la vânare Și ușoare la purtare, Când îți avea vreun zor mare. Noi le vânăm asudând, Iar voi pe saltea șezând, Căci ne jupuiți pe noi Și vă-mbogățiți pe