Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VOIT
Rezultatele 1421 - 1430 din aproximativ 1487 pentru VOIT.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
... vrĂ©me ce dimpreună lucrează cu Dumnezeu, pentru mântuirea lumii. Drept acĂ©ia pre dreptate zice marele Constandin sfinților părinți de la săborul cel dintâi: Voi în besĂ©rică, iar eu afară de besĂ©rică sunt pus de Dumnezeu episcop. Pentru acĂ©ia, dară să nu să socotească împărații și stăpânitorii ...
Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel
Antim Ivireanul - Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinţii apostoli Petru şi Pavel Luna lui iunie, 29 de zile. Cazanie la sfinții apostoli Petru și Pavel de Antim Ivireanul Atâta sunt de mari vredniciile ale slăviților apostoli Petru și Pavel, carii să prăznuesc astăzi, cât nu iaste cu putință limba omenească a le grăi. Atâta sunt de multe învățăturile lor cĂ©le vrĂ©dnice de minune cât întrec la număr năsipul mării și stĂ©lele ceriului. Atâta sunt de minunate vitejiile lor, cât nu e să o priceapă toată limba pământească și să nu să minunĂ©ze toată mintea omenească. Atâta sunt de slăvite faptele lor, cât covârșesc tot cuvântul și fac fărde graiu toată mintea spre lauda lor și spre cinstea pomenirii lor. Deci nu mă pricep ce voiu să fac astăzi, pentru ca să împlinesc lauda prăznuirii lor. Să vorbesc? Dară ce cuvânt vrĂ©dnic va putea să aducă mintea mea cea proastă și neștiința învățăturii mĂ©le, ca să poată mări, după cum să cade vredniciilor lor cĂ©le mari? Să tac iar? Mă tem că mă voiu osândi, ca un nemulțemitor și ca acela ce ascunde facerile cĂ©le mari de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... — Ați venit cu noaptea în cap, cerșetorilor! — Toată ziua, bună ziua, milogilor! — Ai, cărăbăniți-vă! N-are omul să se miște de voi! — La o parte, că v-arunc troaca asta în spinare! Așa-i primiră și negustorii. Bietul Zobie nu-și mai găsea loc. Și gonit ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin Eternul feminin de Garabet Ibrăileanu 1. F[...]ndoială că femeia are o finețe intelectuală prin care ea întrece pe bărbat. Un bărbat niciodată n-are să ghiceasă cu atâta siguranță și repreziciune, într-un moment dat, ceea ce se petrece în sufletul altui om, mai ales în sufletul femeii. E greu s-ascunzi ceea ce simți și ce gândești în fața unei femei, mai ales atunci când ea e interesată în cauză. Un bărbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parcă ar fi de sticlă. Pe când femeia, pentru el rămâne veșnic o enigmă -- de aici reputația femeii de mister indescifrabil. Această însușire a femeii se explică, desigur, prin rolul ei de mamă, care o silește să ghicească ce simte copilul și prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusă a bărbatului, rol care o făcea să-și ascundă gândurile sale și, totodată, să ghicească gândirile stăpânului... 2. O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducție, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel își poate păstra caracterul de sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
Garabet Ibrăileanu - Evoluţia literară şi structura socială Evoluția literară și structura socială de Garabet Ibrăileanu Într-un articol din năurmăî-rul trecut, am încercat să arăt dependența strânsă a literaturii române de realitățile naționale. Această dependență am ilustrat-o prin diferite considerații asupra naturii influențelor străine, care au fecundat spiritul național și au înlesnit apariția și dezvoltarea literaturii române. Dar această teză se poate dovedi și prin alte fapte din istoria literaturii noastre. Să ne oprim asupra unuia din cele mai concludente: evoluția deosebită a literaturii naționale în Moldova, Muntenia și Ardeal. I Mai întâi, deosebirea dintre Ardeal și cele două "Principate". În prima epocă a literaturii noastre beletristice, Moldova și Muntenia au o literatură scrisă de boieri (Conachi, Văcăreștii, Momuleanu, om de casă boierească; pe atunci, numai boierii se puteau cultiva), o poezie lirică influențată de literatura franceză și de cea grecească nouă. În Ardeal însă, în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal nu existau clase superioare naționale, care să absoarbă și ...
George Coșbuc - Izvor de apă vie
George Coşbuc - Izvor de apă vie Izvor de apă vie de George Coșbuc Când Prier-alb, feciorul lui Tulnic Împărat, Din casa părințască la taberi a plecat. În alte lumi, să caute pierduta lui drăguță, A dat lui Prier-negru atunci o năfrămuță Și-a zis: În toată ziua poți ști de soarta mea! Privește-mi năfrămuța, și tu când vei vede Pe mijlocul ei dungă de sânge, dungă lată, Să știi, iubite Prier, că-s mort! și zilnic cată Năframa-i Prier-negru, iar când a opta zi De sânge lata dungă pe mijloc o zări, E mort! a zis și-n clipă a-ncălecat feciorul. Pe Vânteș, cal sălbatic, să-și caute frățiorul. Găsindu-l într-o silhă de fagi, în stan schimbat, La sfânta Luni se duce și sfânta Luni i-a dat Învăț, să ude stanul cu stropi de apă-vie... Așa spun din poveste bătrânii. Din vecie Așa le-a rămas rostul în basme și povești Că mulți viteji năzdrăveni și fii împărătești Cătau ori cu tovarăși iubiți ori numai sânguri Izvorul de apă-vie. și spun că ...
... cît vezi cu ochii pe cîmp cară-nșirate Se duc se-ncarce grîul în arii a-l băga. Se pare că chiar cîntul voi acum s-aline Ca cum ar vrea s-asculte ori lumea a privi : Că cerul și pămîntul de cîntece sînt pline, Natura toată ...
Ioan Slavici - Scormon Scormon de Ioan Slavici Informații despre această ediție I Cât e de lung gardul, de la portiță până la cotitura uliței, Sanda l-a măsurat, nici ea singură nu știe de câte ori, cu firul în mână. Jos, lângă portiță, e vârtelnița cu jirebia de tort. Sanda ia capătul firului, îl sucește pe lângă cel dintâi par din gard, apoi merge lăsând firul printre degete, din par în par, până la stâlpul din cotitură; acolo sucește firul încă o dată și iarăși se întoarce înapoi. Vârtelnița se mișcă alene, scârțâind îndelungat, și lasă firul a se dezveli. Din când în când, scârțâitura încetează și firul nu mai curge. Sanda fuge la vârtelniță, descurcă firele și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură albine ...
Ion Creangă - Fata babei și fata moșneagului
Ion Creangă - Fata babei şi fata moşneagului Fata babei și fata moșneagului de Ion Creangă Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de ...