Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 1461 - 1470 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
... Gheorghe Asachi - La patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate ... origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce ... cunoască strănepoți romanei ginte. Tu, Moldavio mănoasă, ce pre mine ai născut, Adăpost dă giunei muze care ist vers a țesut; Pe-nverzit și tânăr laur, ce din țărnă-acum răsare; Cu puternic scut să-l aperi de-a fortunelor turbare; Cum va prinde rădăcină și în urmă va-nflori, Din a sale frunzi, cunună muza ție va urzi; O cunună cungiurată de-ale vântei line raze, Ce de ...
... căror ferestre luminate străluceau în întunericul nopții ca niște ochi fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea de mână pe un tânăr nalt și uscăcios, și o mulțime de lume se îngrămădea în jurul lor. Era negreșit mirele ei, căci avea un smoc mare de peteală la piept și se uita cu îndrăzneală în ochii ei. De unde a ieșit acest tânăr nalt și uscăcios pe care niciodată nu l-am văzut?... Și cum de s-a făcut această nuntă cu așa taină și așa grabă? Eu care credeam că am tot timpul să mă codesc?... Lucrul îmi părea neînțeles, dar era adevărat. Bătrânul Neagu cu zâmbetul pe buze mă întâmpină, zicându-mi: — Bine ai venit între noi, vecine; astăzi nunta, mâni vânatul. Cu inima strânsă mă apropiei de Elena pentru a-i zice câteva cuvinte de urare, însă numai fruntea mea se aplecă dinaintea ei, iar ... mi făcu nici o bucurie. Văzând însă că ușa temniței se deschide, ieșii fără să știu încotro mă duc. Eram pe stradă. Casele cele nalte cu ...
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... ba c-o doare ceea, ba i-e făcut de năjit, ba că i-e făcut pe ursită, ba că i-e făcut de plânsori și tot umbla din babă în babă cu descântece și cu oblojeli, încât lui moș Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală, și de-aceea nu-i erau acum mai niciodată boii acasă. Ba chiar se făcuse buclucaș, hărțăgos și de tot hapsân, când sta câte două-trei zile pe lângă casă, încât biata băbușca lui era bucuroasă uneori și răsbucuroasă în sufletul ei să-l vadă cum l-a vedea urnit de-acasă. Se vede lucru că și moș Nichifor era făcut pe drumuri, căci cum ieșea afară la drum parcă era altul; nu mai sta din pocnit cu biciul, de șuguit cu toți drumeții pe câți îi întâlnea și de povestit despre toate locurile însemnate pe unde trecea. Într-o dimineață, miercuri înainte de Duminica Mare, moș Nichifor deciocălase căruța și-o ungea; când numai iaca se trezește la spatele lui cu jupân Strul din Târgul-Neamțului, negustor de băcan, iruri, ghileală, sulimeneală, boia de păr, chiclazuri, piatră-vânătă, piatra sulimanului sau piatră bună pentru făcut alifie
Mihai Eminescu - De-aș muri ori de-ai muri
... de-ai muri De-aș muri ori de-ai muri de Mihai Eminescu C-o bucurie tristă te țin acum în brațe. Privire în privire și sân la sân trăim, Și gura ta-mi surâde, și ochii tăi mă-nvață Când ținem fericirea pe sân cum s-o iubim. Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare, Crezi c-o să-ncet ... sfărmată, plângătoare, Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini, Să știi că prin a nopții de întuneric mare, La tine, înger, vin! Și să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântă Prin oalele uitate de veștejite flori, Să mângâi cu suflarea-mi a ta față pălindă, Ochii tăi gânditori. Dar de-i muri tu , înger de palidă lumină, O, ce m-aș face ... scuturat de spume În nopți ce stau pe loc. Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute, Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier, Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute  Prin nourii din cer. Pân-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca, Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun' Și aș culca în piatră inima mea adâncă,
... ardea, Pe-o scândură veche, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea; Iar după el nime, nime nu plângea! Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita. Unii făceau cruce; alții, de mirare, Cu mâna la gură capul clătina Și-ncet, lângă dânsul, își șopteau așa: El să fie Groza cel vestit în țară Și-n sânge-ncruntat! El să fie Groza, cel ce ca o fiară, Fără nici o grijă de negrul păcat, A stins zile multe ... o barbă lungă, La Groza mergând, Scoase doi bani netezi din vechea sa pungă, Lângă mort îi puse, mâna-i sărutând, Mai făcu o cruce și zise plângând: Oameni buni! an iarnă bordeiu-mi arsese, Și pe-un ger cumplit Nevasta-mi cu pruncii pe câmp rămăsese. N-aveam nici de hrană, nici țol de-nvelit, Și nici o putere!... eram prăpădit! Nu așteptam altă din mila cerească Decât a muri, Când creștinul ista, Domnu-l odihnească! Pe-un cal ... se ivi Ș-aproape de mine calul își opri. Nu plânge, îmi zise, n-ai grijă, române, Fă piept bărbătesc; Na, să-ți cumperi haine, și casă, și pâine...
Constantin Stamati - Un român înstrăinat
... Constantin Stamati - Un român înstrăinat Un român înstrăinat de Constantin Stamati Mâhnit și pe gânduri șed posomorât, Cu un dor nespus Ș-întristat, și dornic trăind amărât, Mă uit spre apus... Acolo îi viața! Acolo-i speranța! Să fim fericiți De-am fi toți uniți. Eu tânăr fiind, Acolo ...
Dimitrie Anghel - Paharul fermecat
... Dimitrie Anghel - Paharul fermecat Paharul fermecat de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 11 nov. 1907 Visam privind în fundul paharului cu ceai Și-n sticla străvezie, ca-ntr-o metempsichoză, Eu m-am văzut pe gînduri ținînd în mînă-o roză, Subt un portic de aur cu bolta de email. Ca un turban albastru pe cerul roz de mai, Pe-un cer mai roz ca roza care-o țineam în mînă, Un ... acum văd o fîntînă, Spre care o caretă se-ndrumă cu alai... În zgomote de-alămuri și tropote de cai A stat acum, și iute descinde o cadînă, Lumini multicolore s-aprind și-o albă mînă Desprinde-un văl de purpur de pe-un obraz bălai. Scînteie doi ochi negri... și roza mea de mai Miroas-așa de tare cînd i-o arunc... "Stăpînă", S-aude-un glas și iată că surugiul mînă Și nu mai văd careta... O ! tu, cine erai? Cine-ai fost tu...? răspunde, din ce metempsichoză, Ai revenit spre mine în tropote de cai Ca ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... dascălul nu ținea la nimeni mai mult ca la dânsul. Iară dascălul avea cinci copii, care toți cinci erau fete. Neli era cea mai mare și avea obiceiul să sară peste bănci. Livia era cât mine și vorbea totdeauna până ce dascălul n-o punea în genunchi; Veturia ședea între băieți și se cotea cu ei, iară Mili abia știa să umble și nimeni n-avea voie s-o poarte în brațe afară de Huțu, pe care dascălul îl însărcinase cu purtarea de grijă pentru dânsa. Pentru aceea nici Mili nu voia s-o poarte altul de mână ori s-o ție în brațe și plângea când el se depărta de dânsa; câteodată numai, când Huțu voia să se joace de-a mingea cu ceilalți băieți, mi-o lăsa mie, iară eu vorbeam cu ea, o purtam de mână, o țineam în brațe și eram foarte fericit. Eu m-am dus apoi la școlile cele mari din oraș, iară când m-am întors, peste un an, acasă, Huțu era ... și iăr și ...
Mihai Eminescu - O dată te văzusem
... Mihai Eminescu - O dată te văzusem O dată te văzusem de Mihai Eminescu O dată te văzusem  Ș-am stat înmărmurit Și crud-a fost durerea Cu care te-am iubit. Te văd de-a doua oară Și glasul tău l-ascult  Și
Mihai Eminescu - O dată văzusem
... Mihai Eminescu - O dată văzusem O dată te văzusem de Mihai Eminescu O dată te văzusem  Ș-am stat înmărmurit Și crud-a fost durerea Cu care te-am iubit. Te văd de-a doua oară Și glasul tău l-ascult  Și
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste plăcintă ca să-i dea dulceață picantă. Ce rezultă d-aici? că cititorul naiv, profan în mecanică, fără să-nțeleagă mare lucru, cască ... mâinile unui cunoscător; era o carte ce a doua zi chiar trebuia să cază în mâna a mii de bravi ofițeri și soldați, la cari balivernele militare ale documentalistului nu puteau trece cu atâta ușurință neluate-n seamă. În adevăr, încep rectificările. Zola, neștiind el însuși cât erau de grave greșelile lui, nu se astâmpără și aruncă prin Figaro o sfidare: “Persoanele cari au asistat, ca militari sau civili, la tragedia de la Sedan și cari au cetit La DĂ©bâcle, poftesc oare să spună daca au găsit vreo inexactitate sau vreo greșală de amănunt în acest roman?â€� Ține ... ...