Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1461 - 1470 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
George Topîrceanu - Epitafuri Epitafuri de George Topîrceanu pe mormântul: Unui bețiv De sărăcie și necaz Întâia oară doarme treaz. Unui soț iubit Ici doarme Niță Busuioc, — Și nu mai sforăie deloc! Unui vardist Ce te-ai oprit la criptolog? Hai, circulați, mă rog! Unui prost El doarme țeapăn, doarme drept, — Dar știți voi: când a fost deștept? Lui A. C. Cuza Hei, trecătorule, -napoi! ...Să nu-i miroși a usturoi. Iubitei S-a stins. Dar să n-o plângi, străine, Mai mult pe ea decât pe
George Topîrceanu - Expunere de motive
George Topîrceanu - Expunere de motive Expunere de motive de George Topîrceanu Pentru ce n-am concurat niciodată la premiile Academiei. Întâi, fiindcă mi-a fost lene... Al doilea, nu-s modernist Sentimental ca Demostene Și nici ca Blaga — futurist... Al treilea, mi-e imposibil: Eu dezaprob și versul șchiop Și orice premiu divizibil... Al patrulea — sunt mizantrop. Al cincilea, din fudulie... Al șaselea, fiindcă n-am Încredere-n Academie Și nici la cine s-o reclam... Al șaptelea, — mi-a fost rușine... Al optulea, n-aveam nici eu Părere bună despre mine... Al nouălea, îmi vine greu Să mă prezint cu opu-n mână Pe la iluștrii mei confrați Din Academia Română, Să zic: "E bun — mi-l premiați?..." Al zecelea, nu pot admite Să fiu învins la handicap — Și când m-ar scoate din sărite Le-aș da, pardon, cu opu-n cap! Al unsprezecelea, — valuta Reduce-o parte din talent. Când mia face azi cât suta, Ori dai un spor echivalent, Ori tragi oblonul la fereastră... Și-al doisprezecelea — nu pot, Fiindcă printre dumneavoastră E unul cârn și
George Topîrceanu - Fum Fum de George Topîrceanu Vis albastru al Naturii! Cum se-nalță-ncet din sfera Pământeștilor combustii, spre azur, Spre Infinit, Cu podoabe ireale decorează atmosfera Anunțând Nemărginirii opera unui chibrit. Colonade fără număr leagă cerul cu pământul Și-n ogeagurile albe stau înfipte... Dar acum Peste case, ca o mare de lumină, trece vântul Spulberând arhitectura colonadelor de fum. Din cădelniți și din pipe prin văzduh se întretaie Fum albastru de tămâie Cu fum galben de tutun, Ori plutește-n trâmbe albe peste câmpuri de bătaie Fumul sângelui și-al morții, Fumul gurilor de tun... Alteori, din mari dezastre izvorăște ca un fluviu, Dar cu aceeași nepăsare îl primește cerul trist: Din incendiile Romei, Din Stambul Sau din Vezuviu, Din altarele lui Buda sau din templele lui Crist. Orientul își înalță fumul greu de mirodenii: Visul pagodelor albe și-al fachirilor gângavi. Miazănoapte, ceața deasă care-nchipuie vedenii, Iar Apusul, fum de fabrici, Jertfa turmelor de sclavi. Sus, în spații reci, adună cataracte de zăpadă. Lungi corăbii, la hotarul infinitului, străbat Altitudini glaciale care-amestecă grămadă Cu buhai de pe Negoiul aburii din Eufrat. Sunt acolo scări înalte, străvezii ca floarea spumii. Dar cu ochii către ...
George Topîrceanu - Icoanei Icoanei de George Topîrceanu Împins mereu către păcate Un suflet trist mi-au dat părinții — Bolnav de dorul clipei moarte Și ars de flacăra dorinței. Dar tu mi-ai luminat de-a pururi Al nopților convoi tăcut, Icoană scumpă, — și cu tine Mi-ai dus norocul în trecut. La tine-și caută, sfioase, Un adăpost în clipe grele, Speranțele mângâietoare Și toate visurile mele... Ușoare zboară către tine, Cum zboară fluturii ușori Spre floarea tăinuită-n umbră, Spre cea mai dulce dintre flori... Tu, cea dintâi, mi-ai dat putere Să sfarm zăgazurile minții Când mi-ai sădit în piept ispita, Fiorul tainic al dorinței. Și coborând în ochii-mi tulburi Adânc, privirea ta de sfântă, Mi-ai dat belșug de viață nouă Și iubitoare mi-ai zis: cântă!... Acum sunt singur. Ești departe, Neprețuita mea comoară... Dar vii în ceasul mut al serii Când liniștea din cer coboară, Și văd cum genele plecate În tremur necurmat le miști, Întunecând surâsul gurii Cu noaptea ochilor tăi triști. Zadarnic pizma altor inimi Ne-a despărțit atâta vreme, Că ochii nu mai vor să plângă Și gura uită să blesteme: Simt umbrele ...
George Topîrceanu - Iepurele Iepurele de George Topîrceanu Vine iarna de la munte, Peste ape face punte Și pe câmp fără hotar Parcă presură zahar. Uite, colo, moș Vasile, C-un cojoc de zece chile Și cu flinta la spinare A ieșit la vânătoare. Dintr-un codru, din tufiș, Iese-un iepure furiș Și cum scapă pe cărare... Fuge ca o arătare... Flinta face bum! iar moșu Stă și-și freacă nasu roșu, Și-nciudat luleaua-și mușcă; Iepurele fuge pușcă. Moșului îi vine-n minte Ca să-i iasă înainte; Fuga-n rariștea de tei: Iepurele e hei-hei! Ei, ce faci tu, moșulică, Că n-ai împușcat nimică? Du-te-acasă binișor, Că-i mai bine pe
George Topîrceanu - Infernul Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu I "Allor si mosse, ed io gli tenni dietro." Dante ... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă. La capătul călătoriei mele Se deschidea prăpastie adâncă. Și străbătând a norilor perdele Cu-nveninate ace de lumină, Sclipeau în întuneric șapte stele. Eu le simțeam arsura pe retină Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă, De raza lor caustică și fină. Simții atunci că-n juru-mi se revarsă Un pal amurg ce umple de-ntristare Văzduhul mirosind a piatră arsă. Și-n aburi de pucioasă, pe cărare, Văzui venind spre mine fără grabă Un om cu nasul dezolat și mare. Părea că Cerul pe figura-i slabă A pus stigmatul dragostei și-al urii, Eternizând profilul lui de babă: Tristețe-amară-n colțurile gurii, O frunte devastată de furtună Și de-ale vremii nobile injurii. Purta pe cap o veștedă cunună Și-n ochii lui părea că, deopotrivă, Melancolia lumii-ntregi s-adună. Așa, din vasta vremii perspectivă, El cobora-n tăcere către mine, Ținând în gol privirea-i corosivă. — De unde vii și cine ești, străine? L-am ...
George Topîrceanu - Iubita Iubita de George Topîrceanu Pe un pat de nouri vineți, adoarme luna plină Și lacul doarme-n umbră. În adieri ușoare, când plopii rari suspină, Tresar și-ascult... Natura, din nevăzute strune, Înalță către ceruri o lungă rugăciune, Și porțile tăriei din neguri se desfac De vezi cum, între maluri cu sălcii plângătoare, A stelelor popoare Se oglindesc în lac. ... Și două bolți cu lună acum stau față-n față... Din umbra de pe maluri iubita-ncet răsare, Și parcă nici n-atinge pământul pe cărare, S-apropie de mine... acum îmi cade-n brațe... Și uit de lumea-ntreagă, sorbind curatu-i suflet În calda, nesfârșita, sublima sărutare!... Iar luna se deșteaptă, din nori ridică fruntea Și lung spre noi privește, — dar norii o cuprind În brațe moi de ceață, și ea, copila nopții, Adoarme iar, zâmbind... Atunci o umbră dulce se lasă peste fire... Un cântec, o poveste duioasă-ncepe vântul, De-o zână cu ochi limpezi și mijlocul subțire... Tu, lună albă, spune-mi, de când privești pământul, Ai mai văzut vrodată atâta
George Topîrceanu - La neige La neige de George Topîrceanu Que de fois, mon amour, auprès du feu qui tremble, PĂ©nĂ©trĂ©s par les doux regrets du jour mourant, Nous restâmes rĂȘveurs Ă regarder ensemble Les grands flocons de neige qui tombaient lentement... Maintenant je suis seul, hĂ©las! Le jour se pâme... Et je souris (combien plus triste qu’autrefois!) Aux doux regrets d’antan qui tombaient sur nos âmes Comme les grands flocons de neige, sur les
George Topîrceanu - Le papillon
George Topîrceanu - Le papillon Le papillon de George Topîrceanu Je fis un voeu tendre: Je cueilllerai la fleur OĂ¹ il va descendre, Pour guĂ©rir mon coeur. Il vole, il hĂ©site, Il monte, il descend — Puis pose un instant, Sur ta main petite, Son vol inconstant. O, la belle offrande, La petite fleur! Je te la demande Pour guĂ©rir mon
George Topîrceanu - M. Sadoveanu
George Topîrceanu - M. Sadoveanu M. Sadoveanu de George Topîrceanu „Hm! făcu primarele, ridicându-se în capul oaselor. Vinul Corjoaii este bun, care nu se mai află...â€� În tăcerea odăii, luna sclipea cu luciri tainice pe podele. De undeva, dintr-un ungher, se auzi un zgomot nelămurit; un cocoș trâmbiță prelung, departe. „Hm, bun! Care va să zică iar m-am îmbătat. Strașnic m-am îmbătat! Sunt un ticălos...â€� rosti el încet, c-o mlădiere de durere în glas. Se coborî din pat, deschise fereastra. Apoi zâmbi și-și clătină capul cu amărăciune. Aburiri de răcoare îi mângâiau obrazul. Din livadă pătrundeau domol înfiorările nopții. Lilieci negri treceau prin pulberea de argint a luminișurilor. O învăluire ușoară de vânt mișca frunzișul și prin țesătura de ramuri luna strecura fâșii palide de lumină. În depărtare, ca niște văluri de ceață pluteau peste întinderi. Primarele răsuflă adânc miresmele nopții și rămase așa, ca-ntr-o visare, cu ochii ațintiți în
George Topîrceanu - Nebunul Nebunul de George Topîrceanu Am îndrăgit, fără nădejde, Pe zâna moartă — Fericirea. Să nu vă bateți joc de mine, Sunt om — ca voi — în toată firea... Și-o văd, în fiecare noapte, Mireasa tânără cum vine; Ca o vedenie ușoară Încet s-apropie de mine. Din creștet, vălul alb, subțire De-a pururi fața i-o ascunde. Prin străvezimea lui, se vede Zăpada formelor rotunde. În părul lung și negru poartă Uscate flori de lămâiță... — Ființă-aievea ori părere, Eu te iubesc de mult, zeiță! Dar ochii tăi, ascunși vederii Nu vor, cu dulcea lor otravă, Să-mi vindece durerea-nfiptă Adânc, în inima bolnavă. O, vino, vino mai aproape, Aruncă vălul de pe față! Să simt fiorul sărutării, Să te cuprind odată-n brațe!... — De la-nceput ți-am fost ursită, Dar o putere ne desparte Și ne-a menit să fim, iubite, În veci aproape și departe. Pierdut ești pentru totdeauna, De-mi ceri să-ți dau o sărutare, Că, dacă mă cuprinzi în brațe, Ca fumul, trupul meu dispare. E vai de cel ce-n viața asta, În suflet, taina mea o poartă. Când ...