Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 1481 - 1490 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
... Mihai Eminescu - Calul troian Calul troian de Mihai Eminescu Și ascultând așa fel de-al unora îndemn, Băgară în cetate pe calul cel de lemn Ș-apoi pe veselie, pe chef se așternură Pân- ce ... pe toții somnu-i fură... Din calul acel mare elinii se coboară, Cu pază ei prin uliți în pândă se strecoară; Cum văd că mic și mare căzuse-n somn ca morți, Ei gâtuie străjerii, ce stau lungiți la porți Ș-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste ... fură, armați cu lănci și săbii, S-apropie de țărmuri pe negrele corăbii. Când peste lumea toată domnea a nopții slavă Ei prea cu molcomișul și fără de gâlceavă Intrară în cetate... oricare repezi Și începur-în toții a da și a snopi. Tăiau bătrâni și tineri, din mic până la mare, Ostași în floarea vârstei și tinere fecioare... Și-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi. Prin porțile cetății curgeau pân-în genunchi Șiroaiele de sânge... pe pruncii cei de țâță Îi aruncau în flăcări ... să nu rămâie viță Și urmă de Troada... Și dând în visterie Grămezile de aur răpeau ...
... IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Ca Gyges, sardicul despot, Eu nu-s setos după renume, Nimic nu-nvidiez pe lume Și-a fi gelos defel nu pot. A mele griji și tăinuiri Sunt toate numai să port salbe Și să-mi dedic pletelor albe Ghirlandele de trandafiri. De alte griji alți oameni știu; Eu numai pentru azi port grijă, Căci timpul e cu braț de spijă Și mâine pot să nu mai fiu! II Tu lauzi în cântări mărirea Tebanilor, el cântă firea Și tot ce Thales cunoștea: Eu cânt însă robia mea. Nu flote m-au învins pe mine, Nu regi cu tolbe largi și pline, Altfel de trupe m-au robit: Doi ochi de foc și-un glas iubit. III Unei copile De ce fugi, copilo, de mine? Obrajii tăi, rumeni ca tine, Aprinși par de rumeni și plini, Ca rozele vara-n grădini. De ce fugi? Am crețe pe frunte, Am plete rari și cărunte? Ca părul tău alb de ninsori, Nu-i alb nici un crin între flori. Sunt crin eu, tu roză de vară Și flori când așezi tu-n pahară, Ce flori au un farmec mai ...
Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena...
... nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt Prin ușile gândirei, cămara tristei inemi. Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi; Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, La ... sunt sterpe, De cărnurile albe eu fălcile-ți dizbrac. Și pielea de deasupra și buzele le tai. Hidoasa căpățină de păru-i despoiată, Din sânge și din flegmă scârbos e închegată. O, ce rămase-atuncea naintea minții-mi? Vai! Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii tăi cei deși, Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vrodinioară; Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară, Păreai a fi ... În veci cătam în suflet mânia s-o întărt, Ca lumea ș-a ei chipuri să-mi pară vis deșert De muierești cuvinte și lunecoase sfaturi. Ușor te biruiește poftirea frumuseții, Ziceam  și o privire din arcul cel cu gene Te-nvață crud durerea ființei pământene ...
Antioh Cantemir - Stigletul și canarul
... grai meșteșugit Sunt chipuri lesnicioase pre om de amăgit; Dar prin așa mijloace Nu-nșeli pre dobitoace Ce nu știu vorbă dulce, nici zâmbet iscusit. Cu un stigleț canarul îmblând după mâncare, Sosi-ntr-un loc, pe care Sta lațuri coperite cu cânepă de-ajuns Ș-un om pândea-n ascuns. Canarul de îndată, Având ispita-n faptă, Căci nu de mult scăpase din temnița vărgată. A ... putem să ne robim; Acea sămânță bună scop rău în sine are. Nu este nici un om Atât de galantom Să lase pe câmp roduri cu bună cugetare; Haideți în altă parte!.. — Așa! îți vine bine să dai poveți deșarte, Răspunse lui stiglețul. — Cu gușa plină, vrei Și hrana să mi-o iei! Zicând aceste, zboară, la cânepă se lasă, Ciupește două fire, le află prea gustoase; Dar vai! îndată simte c-a ...
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
... zare se ridică — Par minunate jucării ; Se-nșiră, se desprind, se strică În praf de raze aurii... III Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, și sar... Dulăi bătrîni, cu limba scoasă, Merg serioși pe lîngă car... Se depărtează caravana... De praf, abia o mai zăresc... Cîmpia ațipește iarăși, Doar greierii mai țîrîiesc... IV Printre ... scăpat se-nalță, Dus de vînt, jucînd în lună... Vine-un călăreț în goană, Sar lătrînd în drum dulăii, Rîd suratele gătite, Mînă-n mînă cu flăcăii ; Și mi-e drag să merg cu dînșii, Să-i privesc și să-i ascult : Lume veselă ca astăzi N-am mai pomenit de mult ! La ovrei, în colț, e cîntec : Joacă un băiat c-o fată ... pe cîmpie... Pe drum pustiu, un car cu boi Se leagănă încet, departe... Cresc nori de pulbere-napoi. În car, îngînă cărăușul Un cîntec vechi și trist nespus, Ca o poveste-ntunecată A veacurilor ce-au apus... Și
... ban roș sau câte un ban alb, primind în schimb bogdaprostele sale. Iată că cerșitorul întâlnește la jumătatea drumului sub umbra unui copac o căruță cu un cal poposind. Calul era mic și îndesat, un cal vânjos de munte, împodobit cu canafuri și clopoței, iar în căruță ședea într-un cot un om rumăn la față, bine hrănit, cu mustețele subțiri, cu capul cam între umere, având mijlocul încins într-un șal de lână lat pănă pe subsuoară și peste șal cațaveică albastră cu blană de vulpe. — Dă la sărmanul, la ologul! zise cerșitorul cu glas rugător. Omul cu cațaveica albastră încreți din sprincene, căută în pungă și stătu câtva timp pe gânduri: Aice am aur, își zise el, aice argint, aice aramă, dar nu-i destul de măruntă. — N-am parale ... Domnul să-ți deie!... Dar, dacă nu-ți va fi cu bănuială, ia-mă măcar în căruță pănă la Iași, căci sunt olog de picioare și nu pot merge pe jos prin arșița soarelui. M-oi pune așa pe marginea căruței cu picioarele afară, ca să nu te supăr. Omul cu cațaveica albastră, făcându-
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... vrut să vie. La aceștia apoi se mai aliază poate și câteva persoane (din fericire puține la număr) cari, prin căderea sistemei vechi de dezordine și gheșeftărie — scuzați-mi acest termen, nu găsesc altul mai propriu — sunt puse în neputința de a-și mai realiza în teatru câștiguri nedrepte și arbitrare, sau a-și mai face micile capriții personale. Aceste persoane mă acuză cel puțin mai precis decât cei dântâi: bărbații spun că merg cu spiritul de stricteță la datorie și de ordine până la asprime; femeile — că nu sunt destul de politicos și de galant. E natural să li se pară astfel unor deprinși prea mult cu vechea sistemă. După dezordine — intrarea prea bruscă pe calea ordinii, după îndelungă anarhie — restabilirea autorității normale fac efect aspru, efect ce de aminteri ... trecuți așa de bine pe Macduff în Macbeth, pe Actorul în Hamlet, pe bătrânul Moor în Briganzii – va juca pe regele Lear, pe Fabriciu și pe Pascal Fargeau și alte prime roluri forți. Cunoscătorii de teatru și în general publicul amator vor înțelege cât e de avantajoasă această sistemă de a da drumul tutolor talentelor să-
Cincinat Pavelescu - Idilă antică
... Cincinat Pavelescu - Idilă antică Idilă antică de Cincinat Pavelescu Pe mal de râu scăldat în soare, Visez o horă de naiade Fermecătoare, zâmbitoare, Cu frunze verzi în cingătoare! Și ochi de basme și balade! Prin pânza verzilor răchite, Pândind la șolduri și la sâni, Văd ochi de fauni, ochi păgâni Și mâini și guri nestăpânite! Dar faunii din umbră sar Și joc fantastic se încinge... Și ierburile lungi tresar Când o naiadă se descinge Și sare-n apa de cleștar... Și vântul bate-n apa clară. Nisipul pare lac de aur. E primăvară, primăvară, Natura face să tresară, Sub voluptatea ei de taur, Nisipul roșu, lac ...
Duiliu Zamfirescu - Adio (Zamfirescu)
... mea durere Ce-atât de mult m-ai chinuit. Te las, că nu mai am putere Să te urmez pân-la sfârșit. Tu ești sfioasă și curată Ca floarea albă de pe stânci, Dar ai făptura vinovată, Cu ochii negri și adânci. Și nu-nțelegi că eu sunt bietul Nebun culegător de flori Ce mă ridic încet cu-ncetul Până la stâncile din nori. Dar forma ta înșelătoare Ia calea timpului apus, Și
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame
... se îngrijește De nimic; ș-a lui purtare a să-l ducă la pieire. Dar când ar vrea să se vadă și el fără părtinire, Ar vedea, cum vede lumea, că nu-i și el fără pată, Ci egoismu-l îmbată. Pesemne în lumea asta așa e dat să fim noi; Un orb când duce pre altul, cad în ... bătrână hârcă, sură, Ce în gingini molfăiește neavând nici un dinte-n gură? — Pentru că plăcerea-i este să adune-anticități, Vrea să aibă și pre Lida printre alte rarități. V - La Erazdu Prietene Erazde, ești prea capricios, Privesc că nici o fată nu poate să-ți mai placă; Cu ... prea săracă, Aceasta n-are zestre sau nu-i de măritat, Tot alegând nevastă, ai rămas ne-nsurat. VII - La cititorii satirelor N-am voit cu-a mele satiri eu pre nime a jigni, Ci defecte urâcioase m-am silit a prihăni; De aveți însă ... nu vă cunoaște-n ele, Vă-ndreptați, dacă se poate, de năravurile rele. VIII - La Leandru Cinci ceasornici de perete, și vro cincisprece de masă ...
Constantin Stamati - Țăranii și pâraiele
... Constantin Stamati - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate. Dar zadarnică speranță, căci ei lângă râu viind, Și luând sama mai bine, Au văzut pe dânsul plutind Toată a lor avuție ce pâraiele răpise, Pe care râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu cei mari împart ...