Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTIC
Rezultatele 1481 - 1490 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTIC.
George Topîrceanu - Sonet estival
George Topîrceanu - Sonet estival Sonet estival de George Topîrceanu Din cerul mat, încovoiat pe zare Ca un imens cuptor de porțelan, Un soare imobil și diafan Trimite raze perpendiculare. Orașul "adâncit ca-ntr-o visare", Cu tot aspectul lui cotidian, E bântuit în fiecare an De felurite boli imaginare. Prin atmosfera plină de insecte, Vin de departe adieri suspecte: Se furișază molima perfidă... Trag storul la fereastră și, de frică, Simt inima cum mi se face mică Cât un microb de febră tifoidă. [[Categorie:George
George Topîrceanu - Sonete pluvioase
George Topîrceanu - Sonete pluvioase Sonete pluvioase de George Topîrceanu De-o săptămână ține-ntruna ploaia, — Și-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie... O noapte încă de-ar mai fi să ție Nu m-aș mira să-mi cază-n cap odaia! Avea simptome vagi de nebunie Peninsula Balcanică... și d-aia, De când s-aprinse-n Orient văpaia, Pământul face hidroterapie! Sau poate că divinul Mizantrop A hotărât al doilea potop?... Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte. Dar când o-ncepe altă veșnicie, Fac cerere să mă permute-n Marte, C-aici avem prea multă igrasie! Sunt izolat ca Robinson Crusoe, Nu vine nime-n ușa mea să bată, Și dacă stau cu ușa încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie. Mai fericit ca legendarul Noe, Din toată omenirea inundată, În arca mea nu am decât o fată... Deasupra lumii noi plutim în voie... Degeaba vă-ndesați ca la pomană, Reprezentanți ai faunei terestre, — Nu iau cu mine nici o lighioană! Căci e destul o singură pereche: Un trubadur și-o fată fără zestre, Ca să refacă toată lumea
George Topîrceanu - Un duel Un duel de George Topîrceanu Eroii mei sunt doi cocoși De rasă, pintenați, frumoși Ca ofițerii la paradă. Doi cavaleri aristocrați. Dintr-o privire ofensați Încep duelul fără spadă. Au martori puii speriați. Teren — o parte din ogradă, Dar n-au motiv de sfadă, Căci nu se știe-a cui e vina — Misteru-nvăluie pricina, — Deci: căutați găina... Din amândouă părțile Se-ncep ostilitățile. Ei stau o clipă față-n față Cu ciocurile la pământ, Apoi deodată-și iau avânt Și lupta-ncepe săltăreață: Sar deodată, Dau cu ciocul. Cad alături, Schimbă locul. Bat din aripi, Dau din gheare. Unul cade, Altul sare... Iar s-atacă, Iar se pișcă... Dar deodată nu mai mișcă... Față-n față, multă vreme, Stau așa, ca două gheme Neclintite Și zburlite, Până când, pe nesimțite, Unul părăsește sfada, Întorcându-se cu coada... Atunci ieși de sub șopron Un folozof-clapon, Urât Ș-atâta de bătrân încât A dat în mintea puilor... El s-a oprit în fața lor Cotcodăcind sonor: — Eu dezaprob acest conflict. E o rușine, un delict Nedemn de vremi civilizate. Dar așteptăm un viitor Când, mândri ...
George Topîrceanu - Vecina Vecina de George Topîrceanu Mă cerți mereu, dar nu sunt eu de vină, Ci numai ochii, — ochii tăi, vecină, — Că ți-am făcut potecă prin grădină... Adeseori tu lași la geamuri storul, Și ușa ta e-nchisă cu zăvorul, Dar tot mai viu s-aprinde-n mine dorul! Și tot mai des mă poartă necuratul Spre zâmbetul din ochii tăi, cu sfatul Pe care-l țin ispita și păcatul. De dorul tău, de dragul suferinței, Când amăgit mi-oi pierde rostul minții, — Tu vrei să-mi las și frații, și părinții? Să leg acum ce nu se mai dezleagă, Să ispășesc viața mea întreagă Păcatul greu că mi-ești atât de dragă? Decât să fug cu tine-n largă lume, Ori singur eu, să nu-ți mai știu de nume, — Mai bine-mpacă-mi dragostea cu glume. Zâmbind să-mi vindeci inima rănită, Păstrează calda ochilor ispită, Dar nu mai ține ușa zăvorâtă! Că tu ți-nconjuri viața cu zăvoare Și clipele de-acum le lași să zboare, Când duclea tinerețe-i trecătoare... De ce nu vrei să lași în prag veșmântul De datini grele ce-mi ucid avântul, Că nu ne- ...
Gheorghe Asachi - Adio (Asachi)
Gheorghe Asachi - Adio (Asachi) Adio de Gheorghe Asachi Părăsând aceste clime, Port amorului obeze, Îns-a soartei agerime Pretutindeni a s-urmeze. Adio, rediule tăcute, Ce cu a tale umbre mute Ai ascuns în tăinuire A me dulce fericire! Iho malului răspunde L-acel chin ce mă pătrunde, Și din groapa întunecată În duioasa inimioară Să răsune încă o dată Numele de cântă Floră. Drăgălașe floricele, Ce țăsute în cununele Frunte încingeți la me zână, Dâmburi, văi și tu, fântână, Ce ne-ați zărit împreună, Adio, ah, pe
Gheorghe Asachi - Clironomii lui Epamenonda
Gheorghe Asachi - Clironomii lui Epamenonda Clironomii lui Epamenonda de Gheorghe Asachi Defăimând cele la care gloata oarbă se apleacă, Omul, în a cărui suflet a virtuței dor n-apune, Numelul său și-amintirei trainic monument rădică, Cu folos ce-aduce lumei prin virtute,-nțelepciune. Ca pe râpele lui Nilu piramida cea antică, Ce-n nori creștetul ascunde și se luptă cu furtune, Așa fapta patriotă, ce-a zeimei este fiica, Timpu-nfrână și cu soarta pe invidia răpune. Când pe câmpul a victoriii înota în a lui sânge, Epaminonda la amicii ce-l plângeau cu duioșie, Pentru că cu a lui moarte și-a lui vițe se stângea, Înfrânați, zis-au el, plânsul, vă las două-a mele fiie, Nemurindele trofee: Leuctre și
Gheorghe Asachi - Consacrat memoriei de leufca
Gheorghe Asachi - Consacrat memoriei de leufca Consacrat memoriei de leufca de Gheorghe Asachi născută Bianca Milesi, moartă în Paris, la 1849 Doamno, ce întru mărire, în aurora vieței tale, De frumsețe-ncântătoare și de grații erai plină, Defăimând deșert onorul cărui gloatele se-nchină, Ț-ai ales pentru urmare a virtuței greua cale. Dănuitul al tău suflet de-nsușimile morale A sacrat doritei patrii sânte-altare de lumină, Ca prin fapte strălucinde, preste țara cea latină Să răsară de nou timpul a triumfurilor sale. Acea rază nemurindă, pentru glorie creată, Ce lucit-au preste mine încă-n timpul de giunie, Aleu, s-a înturnat iară la-obârșia-i necurmată. Dar în miezul a durerei ce-mi rămâne-n suflet vie, Cea scânteie care-aprins-ai nu s-a stânge niceodată Și-a trăi cu tine-unită în a ceriului
Gheorghe Asachi - Credinţa Credința de Gheorghe Asachi La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte, Dar surprins fără de preget viglele l-a ferecat Și la rege domnitorul l-a condus mai înainte. Cu urgie ista-ntreabă: Zi-m, pumnarul pentru cine? De tirani să scape patria, menit era pentru tine! Dacă așa, sumețe giune, tu pe cruce vei pieri! Nu cer ca să-mi ierți viața; din doi unu-avea să moară; Ce, de vrei a mele patimi mai mult încă-a prelungi, Lasă-mă, te rog, trei zile, să mărit p-orfana soră! Spre credință dau p-amicul, pănă-atuncea pre el închide; La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide! Atunci regele-n vendetă, surâzând, cu aer lin, După scurtă meditare au răspuns: Ei bine, fie, Cele care-mi cei trei zile libere îți las deplin, Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma să se știe Că-n cea zi, fără cruțare, cu amicul d-închisoare Împărți-s-a a voastră soartă, tu-i fi liber, iar el moare! La amicul ...
Gheorghe Asachi - Dorul (Asachi)
Gheorghe Asachi - Dorul (Asachi) Dorul de Gheorghe Asachi Oare veni-vei, idol vieței mele? În acest redi eu te-aștept de mult. Mută-i de-atunci duioasa filomele Ș-al meu suspin singur eu l-ascult. A florei timp m-au fost văzut aice, Când al meu trai ca el era senin; Venit-au timpul auritei spice, Dar al meu suflet nu-i c-atunci de lin. Precum pe floare roua în van o udă, Când săgetează arsura pe pământ, Așa cu plâns nu-mi stâng văpaia crudă, Ce-a mele zile mână spre mormânt. Aici, o zi sub cea boltire verde, Ferice-am fost cu tine, dulce-odor, Iar amu simt c-un aspru chin mă pierde, Că singurei rămas-am fără de
Gheorghe Asachi - Epilog (Asachi)
Gheorghe Asachi - Epilog (Asachi) Epilog de Gheorghe Asachi Înalțat-am monumentul încă-n junea Românie, Decât bronzul, fierul, piatra mult mai trainic am durat. Pre el timpului fortune în turbata lor mânie N-or putea ca să-l oboare pe cursul îndelungat. Nu, de tot nu mor, că partea nobil-a ființei mele La Cel care a creat-o va întinde al ei zbor; Acolo ea, limpezită d-omenești pătimiri grele, A ei voace va adaoge cătră a îngerilor hor, Spre a lăuda Ființa care între lumele senine, Fără început domnează și domni-va fără de
Gheorghe Asachi - Fiicei mele Eufrosina
Gheorghe Asachi - Fiicei mele Eufrosina Fiicei mele Eufrosina de Gheorghe Asachi Viziune Imitație Al meu cuget mă-nălțasă în a ceriului tărie, Unde s-află-acea ființă ce în darn chem prin morminte, Acolo în ceat-aleasă, în lumină ș-armonie, Mai frumoas-am revăzut-o cu duioase simțiri sfinte. Mă luă de mâni și-mi zisă: În această sferă fie Ca să vii, de se ascultă umelita-mi rugăminte; Eu sum fiea ce-n viață îți eram de bucurie, Ș-a me zi am încetat-o de-a ei sară mai nainte. Dispoierea muritoare gios țărâna o culege. Iar aceea ce voi plângeți, mântuită de furtună, Aici gustă fericire care omul n-o-nțelege. Ah, di ce îmi lasă mâna ș-a ei vorbe nu mai sună, C-auzind a lor dulceață, chiar atunci voiam alege Să rămân în loc ce vecinic sufletele