Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1491 - 1500 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Constantin Stamati - Însuși în singurătate
... Constantin Stamati - Însuşi în singurătate Însuși în singurătate de Constantin Stamati Însuși în singurătate, Strig, mă vaiet, cine-aude? Inima mea, ticăloasa, Mii de dureri o cuprinde. Moarte, a mea mângâiere, Ce zăbovești de nu vii, Să mă mântui de durere, Să scap de nenorocire, De osândă-ngrozitoare, De-o jalnică chinuire, Nenorocire mai mare? Numănui nu pot să spui Duioasa mea întâmplare. Nu găsesc om cu simțire, N-am prieten credincios Să-i ... Și trăiesc oftând pe-ascuns. Lacrimile-mi feresc, Ca să nu-nțeleagă nime Că plâng și mă tânguiesc. Aleargă, moarte, grăbești, Dă sfârșit unei vieți Ce cumplit se chinuiești. Mângâierea mi-i mormântul, Nesimțirea mi-i scăpare, Să m-ascunză dar
... Vasile Alecsandri - Iahtul Iahtul [1] de Vasile Alecsandri Fericit e călătorul Ce, purtat voios prin lume, Își îngînă viața, dorul, Cu-al iubitei dulce nume ! Zbori pe luciul viul al mărei, Barcă mică sprinteioară; Mergi în voia ... plecat în țări străine, Și pe plaiuri, și pe valuri Eu duc dorul ei cu mine. Zbori pe luciul viul al mărei... Doru-mi plînge ! dar îndată Între cer și marea lină O minune se arată Ce durerea mi-o alină. Zbori pe luciul viul al mărei... Cea minune strălucită Poartă nume de o floare. Ea-i frumoasa mea iubită, A mea dulce iubitoare. Zbori pe luciul viul al mărei... Ea-i comoara de plăcere, Ea-i voioasa nălucire, Ea-i cereasca mîngîiere, Ce încîntă-a mea simțire, Zbori pe luciul viul al mărei... Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. Lacrima din ochi mi-o ... mi-l răcorește ! Zbori pe luciul viul al mărei, Barcă mică sprinteioară; Mergi în voia întîmplărei, Ca o lebădă ușoară ! Cadixa, 1853 Notă ^ Un soi de
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... hrănească și să umble la vânat. Dar într-o zi chemă pustnicul pe copil și-i zise: - Fătul meu, simț că slăbesc din ce în ce; sunt bătrân, precum mă vezi, află dară că de azi în trei zile mă duc pe lumea cealaltă. Eu nu sunt tatăl tău cel adevărat, ci te-am prins pe gârlă, unde erai dat ... ajunse în orașul cel mai de aproape și se văzu întru mulțimea aia de oameni, furnicând în sus și în jos, se cam spăimântă copilul de atâta zgomot, și îmbla tot cu frică, mirându-se de frumusețea caselor și de tot ce vedea; băgă însă de seamă că fiecare lucru-și are rânduiala sa. Dară calul, îmbărbătându-l, îi zise: - Vezi, stăpâne, aici toate sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un căpătâi. Și, după ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai obișnuinduÂse a trăi în huietul ce înăbușește orașele, plecă luându-și calul cu sine și se duse, și se duse, până ce
Dimitrie Bolintineanu - La pizmă
... Dimitrie Bolintineanu - La pizmă La pizmă de Dimitrie Bolintineanu Pizmă, tu ești răsplătirea Faptelor celor mai mari! Tu stingi pacea și iubirea Și faci zilele amari. Tu faci ca să nască calomnia ... o virtute, Un talent, un merit, un prezent ceresc, Ale tele umbre palide și mute Nasc deopotrivă și le învelesc! În colibă tu născută, Fugi de dânsa ne-ncetat, Și cu forma ta plăcută În palaturi ai intrat. Tu faci de pălește viață, tinerețe, Dulce bucurie între muritori, Fragedă junie schimbi în bătrânețe Și prefaci în lacrimi ale vieții flori! Nimănui nu dai cruțare! Când se ... Inima se umple cu al tău venin, Care o îmbată și o schimbă-n fiere, Ura-nlocuiește amorul divin. Eu te văz pe orice față, De la domni până la sclavi. Fumul tău pe toți răsfață, Pe cei slabi și pe cei bravi. Tu inspiri adesea pana care scrie, Vorba roditoare ... amor. Lauzi cu nerușinare Pe acei ce slabi gândești, Și pe cel ce merit are Îl ascunzi, când nu-l lovești. Cum în bătălie vulturul de pradă Urmă o armată, șade priveghind, Și când se doboară corpuri în grămadă, Se aruncă-asupra-i însetat crocnind, Astfel tu aștepți în noapte Laurii ...
... cu flori și-l stropiră cu miresme îmbătătoare, pe când în depărtare nenumărați amorași nevăzuți, sub bagheta măiastră a lui Orpheu, intonau cântece de slavă iubirii... Peste puțin, „cele nouă muze" apărură. Prin glasul melodios al Euterpei grăiră ele astfel lui Fuchs de întâmpinare: - Fii binevenit, o, muritor ales, tu, care prin arta-ți divină apropii pe oameni de zei! Venus te așteaptă! Facă Jupiter ca arta și amorul tău să fie demne de Zeița - stăpâna noastră - și facă el ca o nouă și superioară seminție să zămislească din iubirea ce vă unește, seminție care va să populeze de acum nu numai pământul, ce nu e în stare să aspire decât la Olymp, ci și Olympul - ca și pământul - supus, vai, decadenței!!... Ziseră, și corurile de amorași nevăzuți intonară iarăși slavă iubirii, iar aezii Olympului, instrumentându-și lyrele, preamăriră în versuri momentul nemuritor. Dar nu trecu mult, și totul reintră în tăcere... împrejur nu mai era nimeni... O semiobscuritate albăstruie se făcu în alcov. Venus era goală. Albă, cu ... iute și nervos, trecând nebun peste vârfurile roze ale sânilor, peste șoldurile mătăsoase, strecurându-se printre pulpele-i ronde și arzătoare... Fuchs nu mai era de
... cu glasul ei cel mai dulce: „Pi-chi-chi-chi-chi-riâ€�: „Te iubesc!â€� Păunul a privit-o dintru-ntâi de sus, dar pe urmă și-a dat seama că nici pichirea nu e de lepădat, mai auzise că dragostea, dacă o întâlnești, s-o culegi de oriunde-ar fi, s-a rotit și-a răspuns: „Chiau!â€�: „Bine!â€� Și zilnic s-au curtat. Pichirea ... mireasmă dulce. Pentru întâia oară și-au apropiat pliscurile: întâiul sărut! „Sunt mulțumită!â€� „Chiau!â€� „Sunt fericită!â€� „Chiau!â€� Ce Dumnezeu, gândește pichirea, numai atât e în stare să-mi răspundă? Și-n clipa aceea se înălță, rotund și de aur, soarele!... Peste lume se revarsă valuri de lumină. Păunul strălucește de parcă ar fi îmbrăcat în fir. Pichirea îl privește încântată, mândră de frumusețea iubitului ei. Apoi se întoarce de se uită, uimită, la soare. Și, cu sufletul ei sălbatic, plin de poezie, își îmbie și iubitul: „Privește, privește, dragă!â€� Dar ...
Alexei Mateevici - Din psalmul al XIV-lea
... Tău sfânt? A cărui inimă-i cinstită Dorințele curate-i sânt Și care faptele cu banul Nu și-au vândut, n-au cântărit, Ce nu și-au clevetit dușmanul, Pe frate n-au obijduit... Dar care cu credință vie, Cu cugetul neîngrelat Ți-aduce-nchinăciune Ție 'Naintea Ta, drept și curat. Și sfânt, o Doamne, Ți-i alesul: De va ieși-n război cu arme Doritul cerului, trimesul Putea-va uriași să sfarme; De-i împărat, a lui noroade Și prin oraș și pe la țară, Dori-vor adevăr, dreptate, Sorbi-vor aur din ogoare... De va lua timpanu-n mâine, Minuni va face-a Sa cântare Și îndreptându-se spre Tine Nu se va pierde în uitare. Ianuarie ...
Garabet Ibrăileanu - Addenda la privind viața
... care au fost rând pe rând noi, îi purtăm în fundul sufletului nostru ca într-un mormânt. Dispariția acestui mormânt viu, în care zac cei ce au fost noi, ne inspiră groaza de moarte. De aceea oamenii lipsiți de sentimentul trecutului sunt mai bravi în fața morții. În viață fiecare purtăm un steag pe care e scris cu litere mari: Eu ! Culmea discreției este ... să știi să-ți ascunzi discreția. Animalele casnice devin pentru unii din noi persoane, față cu care simțim că avem îndatoriri sociale și morale. Sufletele de rând dau altora tocmai contrariul de ceea ce cer de la alții. Realist în observație și idealist în aspirații -- este fizionomia sufletelor bine organizate. Nu clădi pe nisip, nu clădi pe ipoteza sentimentelor altora pentru ... dânsa ca și cum nu ar prezenta nici o primejdie pentru cinstea ta. Prietenia amoroasă -- amorul ipocrit cu sine însuși. Nimene nu va putea descoperi de ce anume lucru ne temem, când ne temem de moarte, cum nimene n-ar putea spune ce vrea, când ar putea fi întrebat, mai înainte de
Mihai Eminescu - Tăceți! Cearta amuțească...
... vulcane când s-aprind; Când prin a vieții visuri  oștiri de nori  apare A morții umbră slabă cu coasa de argint Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor Când evul asfințește și dumnezeii mor. Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze De frunțile-n lumină a vechilor profeți; Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț Și-n fruntea unui popol  pierdut în chin  e Mose, Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț, Prevede că în sânul ... El n-a văzut pământul promisiei divine, Viața lui se stinse în munții slabi și suri, Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine, O ginte-ntreagă poartă a lui învățături. Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne, Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri De Iericho  și-n gându-i și-n biblia lui scrisă Viața-ntreagă mare unui popor e-nchisă. Astfel în noaptea noastră pierdută și amară ... în ceartă se scutură și mor. Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist În limba inspirată unui evanghelist. Inima lui cea mare menită fu de
... George Coşbuc - Fragment Fragment de George Coșbuc Ea nu-i închide ușa, nu-l prinde de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui ... văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag, Să fugă, să se știe departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ! Nu-și ia nici ziua bună, nu-i vrednic să-i deie Nici mâna, căci pierirea e-nchisă-n mâna ei ... e și dânsa ! Gândirea-i e infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret — Pe-un Dumnezeu să-l nască satan ! E blasfemie Să crezi în întruparea lui Crist ... o Marie ! Și dacă e să credem poeții pe cuvânt, O dat-a fost ea numai Marie pe pământ, Dar ea de milioane de ori e Magdalenă ! Vampir, când te iubește, și-n ura ei, hienă — Un demon ! El năvalnic a pus picioru-n prag. Atunci ...
Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7
... Vasile Alecsandri - Doina voinicească 7 Sub poale de codru verde [1] O zare de foc se vede Și la zarea focului Stau voinicii codrului! Nu știu zece sau cincisprece Sau peste sută mai trece. Știu că beau vinațe reci ... belciuge Să le facă carnea dulce. Iar cum sta și ospăta Căpitanul șuiera, Ei ospățul și-l lăsau Și la luptă alergau; Luptau ei cât ce luptau, Potirașii alungau, Da-n codru când se-ntorceau Nici un os nu mai găseau, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor De prin fundul codrilor. ↑ Unii lăutari cântă această Doină în următorul chip: Sub poale de codru verde O zare de foc se vede, Iar la zarea focului Stau haiducii codrului, Nu știu zece sau cincisprece Ori peste sută mai trece, Ci mi-și frige un ... din gură zic astfel: ,,Codre, codre înfrunzit, Ține-mă-n tine ferit, Că nimic nu ți-am stricat Și nu mă simt vinovat: În tine de când intrai Numai o creangă tăiai, Armele de-mi atârnai. Le-aș fi pus, codre, pe jos, Dar pământu-i umedos Și fierul e ruginos. Codre, codre, dușman ești! Tu voinicii amăgești Și de