Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 1511 - 1520 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 2)
... Când dușmani lipsiți de lege Vin spre noi cu gând mișel. Steag avem și noi, străine, Și-l iubim cu jurământ. Ziua răului când vine, Ce frumos se zbate-n vânt! E frumos și steagul vostru, Dar pe-al nostru de-l privesc Tot mai mândru este-al nostru, Și mai sfânt, că-i românesc. Rupt de-asprimile furtunii Răscolite de dușmani L-au purtat cinstit străbunii Prin atât amar de ani. De ne cheamă azi la moarte, Veseli mergem la război: Să dea Domnul să ni-l poarte Și nepoții tot ca noi! Știm și noi o ... un veac de ani acum Stăm cu ochii tot spre țintă, Mergem tot pe-același drum. Pentru sfânta lege-a crucii, Pentru limba ce-o vorbim: Ce de-oțel pe săbii lucii Pus-am noi de când trăim! Știe Dumnezeu de-i bine Ori de facem vrun păcat Dar noi știm c-așa e bine Să ținem ce-am apucat. Pentru lege, pentru limbă, Noi cu gura prindem foc: Numai vântul se tot schimbă, Însă munții stau pe loc. Sunt și neamuri mai ... cu nume, Mai vestite la război; Or fi multe poate-n lume, Câte n-au ajuns la noi. Dar noi știm
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... Lascar Catargiu, prim ministru, a ieșit pe jos, a coborât în fața teatrului rebeliunii și, trecând fără grabă pe sub grindina de bolovani, a mers încet-încet până acasă, însoțit numai de doi trei prieteni. În ministerul conservator din urmă, se ivește între colegi o neînțelegere. Unul, mai neastâmpărat, se supără și face unui reporter de gazetă niște declarațiuni rău voitoare pentru guvernul său propriu. Înainte de a se pune foaia sub presă, un amic fidel află de asta; face ce face și pune mâna pe o corectură, cu care merge foarte emoționat la președintele consiliului: Iată, coane Lascare,ce are să se tipărească astăzi în cutare foaie oficioasă: astea sunt informații date de amicul nostru X... Președintele consiliului citește cu atenție corectura, și după ce termină, fără să arate cea mai palidă alterare sufletească, înapoiază hârtia. Ce-i de făcut coane Lascare? întrebă amicul. Să împiedicăm publicarea... - Da de unde? răspunde cu liniștea-i obicinuită conul Lascar. Să vedem întâiu dacă le-a dat d-sa... Dacă nu le-a dat ... iar când n'a putut păși, a stat țapăn pe loc; dar înapoi, nu s'a dat niciodată. Iată de
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân
... și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu ... La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de sus; Sta cu părul colilie Pârcălabul de Chilie, Și cu genele lui albe Pârcălab Cetății Albe, După aceștia mai vin Pârcălabul din Hotin. Cel din Neamț și de la Vrance Rezimat stătea pe lance, Dar pe toți i-ntrece-n slavă Pârcălabul de Suceavă. Și astfel, jur-împrejur, Șed în blane de samur, Cu pieptare la un fel Și cu mânici de oțel. Cei ce-n lume se înalță Cizme roșie încalță, Cizme roși împintinate Și pieptare-mplătoșate, Cămăși
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân
... și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu ... La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de sus; Sta cu părul colilie Pârcălabul de Chilie, Și cu genele lui albe Pârcălab Cetății Albe, După aceștia mai vin Pârcălabul din Hotin. Cel din Neamț și de la Vrance Rezimat stătea pe lance, Dar pe toți i-ntrece-n slavă Pârcălabul de Suceavă. Și astfel, jur-împrejur, Șed în blane de samur, Cu pieptare la un fel Și cu mânici de oțel. Cei ce-n lume se înalță Cizme roșie încalță, Cizme roși împintinate Și pieptare-mplătoșate, Cămăși
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus ... criză... o nouă combinație ministerială... adunarea unui grup parlamentar... și o tânără slujnică unguroaică servește domnilor ceaiul — și face patul domnului... mai știu eu ce? Doamna elegantă a intrat în salon. Un vârtej de tineri din lumea mare au dat năvală împrejuru-i, ca tot atâți fluturi de noapte, ce s-ar repezi orbește asupra unei lămpi aprinse deodată într-o pădure întunecoasă! Ce triumf pentru frumusețe! Și frumusețea e lumină! Ce vârstă să aibă doamna Cuțopolu? O, doamne! Femeile n-au decât vârsta pe care o arată — minus cât nu le convine. Dar e tânără ... pe madam Popescu, când aceasta era deja mama a două fetițe, Aglaia și Lucreția, cari au crescut în casa lui Popescu vechi funcționar de la Finanțe, în mahalaua Dobroteasa, până la vârsta ...
Cincinat Pavelescu - Flori risipite
... Cincinat Pavelescu - Flori risipite Flori risipite de Cincinat Pavelescu Dlui Ion Bianu Plin de focul tinereții A pornit-o călătorul, În seninul dimineții, Să-și găsească-n largul vieții Viitorul! Inima-i era curată, Fața fragedă și ... Și spre zarea depărtată S-a-ndrumat cu ochi ce-noată În lumină! Mama-i dase, ca o zână, Un buchet de flori de vară, Și cu florile în mână S-a tot dus pe drumuri până Către seară! De-ntâlnea în cale fete Palide sau zâmbitoare, Iubitoare sau șirete, Le prindea la toate-n plete Câte-o floare. Îi spusese la plecare Biata-i ... dase sfatul Și dojana ei uitărei Și-mpărțea mereu băiatul Flori și flori pe sărutatul Fiecărei! Și, cum seara se lăsase, Răsărind văzu din ceața Ce-asfințitu-nsângerase, Pe iubita ce-o visase Toată viața! Și buchetul, călătorul, Scuturat când i-l aduse, În amurgul ce căzuse, Pricepu risipitorul Ce
Alexandru Vlahuță - Ochii strălucitori
... Alexandru Vlahuţă - Ochii strălucitori Ochii strălucitori de Alexandru Vlahuță Publicată în Convorbiri literare , an XV, nr. 1, 1 aprilie 1881 Ochi, strălucitoare stele, Ochi frumoși ce-mpodobiți Cerul visurilor mele, De știți și voi să mințiți, Voi, icoana-nsuflețită A ascunselor simțiri, Unde-i vecinic zugrăvită Taina omeneștii firi. Dacă sînt amăgitoare Lacrimile ce ...
... său. După ce privi, se scutură și zise: Haidem! Călărașul descălecă, cei doi flăcăi nu se mai codiră, veniră și dânșii. Băiețandrul se întorsese; privea de pe mal. Țăranul desfăcu funia ce o avea încolăcită pe după umăr: — Așa! Să-l legăm. Își suflecă mânecile, înnodă capul frânghiei de un braț al înecatului, subțioară, apoi luă capătul celalt, îl trecu de două ori împrejurul pieptului calului și-l aduse să-l lege de celalt braț, ca un ham. — Bine! Acum desfaceți rădăcinile. Flăcăii dădură la o parte rădăcinile, călărașul apucă de căpăstru calul și, încet-încet, îl scoaseră în susul apei, pe mal. Tocmai atunci venea și morarul, moș Vasile. Flăcăii îl chiuiră și dânsul coborî ... sub căciula albă, țuguiată. — Da ce-i, feților? Ce-ați pescuit? Când văzu pe cel înecat, își dădu căciula pe ceafă și se apucă de păr: — Păi bine, mă, ce n-ați lăsat rumănul să se ducă la vale? Boclucuri de iste îmi trebuiesc mie? Și dumneata, bade Dumitre, doar ești om bătrân, și te potrivești copchiilor! Tatăl călărașului se apropie de ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de un aeroplan
George Coșbuc - Oștirile lui Alah
... păduri răsar o mie, Din câmpie Plânge-un nesfârșit murmur. Și murmurul crește-ntruna Și deodată, Urlă-n zare ca furtuna, Și prin zarea spintecată De blesteme și de vânt Ies spahii în șiruri dese, Grabnic iese Oastea-ntreagă din pământ. Căci acum, prin lumea lată, Ies să jure Toți cari au pierit vrodată ... creștinesc. Ei, cu genele-amorțite, Nalță mâna, Iar din bărbile-ncâlcite Iuți își scutură țărâna Și pe cai sărind grăbiți, Învârtesc dușmanii crucii Săbii lucii, De năvală stând gătiți. Furnicând din mii de locuri, Plini de ură; Cu blesteme și batjocuri, Strigă toți ca dintr-o gură Sfântul nume-al lui Isus, Și turbate și-ndrăznețe Mii de fețe, Alergând, privesc în sus. Iar acum, fiind o gloată, Numai una, Osie-ntr-această roată Se ridică Semiluna, De pe steagul care-n vânt Geme-o plângere-ntreruptă Și se luptă; Iar ce geme e cuvânt. Și-i a lui Alah cuvântul, Sfânt și mare! Și tăcută ca mormântul Și-mpietrit-acolo-n zare Oastea-ntreagă ... foc. Mii de guri atunci în vaier Umplu cerul: Crucea e, o cruce-n aer! Turcii toți, zvârlindu-și fierul, Iuți se-ntorc ca-ntorși
Grigore Alexandrescu - Suferința
... Grigore Alexandrescu - Suferinţa Suferința de Grigore Alexandrescu Îmi place a naturii sălbatică mânie, Și negură, și viscol, și cer întărâtat, Și tot ce e de groază, ce e în armonie Cu focul care arde în pieptu-mi sfâșiat. La umbră,-n întuneric, gândirea-mi se arată, Ca tigrul în pustiuri, o jertfă ... prada îi e gata... De fulger luminată, Ca valea chinuirii se vede sângerând. Încerce acum soarta să-mi crească suferirea; Adaoge chiar iadul șerpi, furii ce muncesc; Durerea mea e mută ca deznădăjduirea, E neagră ca și ziua când nu te întâlnesc. Căci astfel e acuma viața-mi osândită, O lungă ... simt inima-mi izbită, Luptându-se-n convulsii cum nu-ți închipuiești. Și ochii mei în lacrimi înoată în tăcere, Și prizmuiesc adesea pe cei ce nu mai sânt; Zadarnică dorință când sufletul nu piere! Nu o să-mi tulburi oare și pacea din mormânt? N-o să se-ntoarcă umbra ... oriunde locuiești? E lume, e vecie atâta de frumoasă, Încât să uit pământul ce tu împodobești? Să mor dar la picioare-ți; să mor dar de