Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU AM CE FACE
Rezultatele 1551 - 1560 din aproximativ 1682 pentru NU AM CE FACE.
... dorit, Bucurând toată suflarea S-a ivit la răsărit Și când lumea salutare Îi depunea prin cântare, Atunci presura tăcea. Însă o privighetoare Ce mai de mult o știa, I-a și făcut întrebare: De ce tace? — Nu cutez, Zise presura-n durere, Cu glasu-mi fără putere Soarele să salutez. Dar cu nespusă plăcere Eu vă binecuvântez! Așa și eu mă căinez ...
Constantin Stamati - Roagă-te pentru mine
... fraged, glasul tău pătrunde, Și îmi dă speranță rugăciunea ta. Eu sufăr, și Domnul poate să te-asculte, Deci și pentru mine să-l rogi nu uita. Eu ascund durerea ce mă chinuiește, Căci nu mi se cade a ți-o arăta... Dar pieptul se sfarmă, secretul zbucnește, Deci și pentru mine să-l rogi nu uita. Ți-aș spune o vorbă și sunt la-ngrijere, Că fața ta poate se va întrista; Fii dar tu cu pace, iar eu cu ... inimi însă făcând rugăciune, Tot cu o credință făr-a înceta, Pot odinioară să se împreune, Deci și pentru mine să-l rogi nu
Alexandru Macedonski - Nălucirea
... mi pălită o reanimă, Fără de voie-mi încep să cânt, Și poezia vine, sublimă, Să mă-nvelească cu-al său vesmânt!... Să mă oprească nu este rima Dintr-acest sacru, tainic avânt. Viața ce este grea pentru mine Mi se-nveselește cum mi-a zâmbit, Și împletindu-mi ore senine, Piere spre ziuă chipu-i dorit! Piere ... orice dor! Fecioare albe și virginale, Ochii sunt două raze d-azur, Și tot de roză buzele sale, Cu zâmbet tânăr și pur! Formele-i nu pot s-aibă rivale Într-al lor palid și vag contur! Talia-i este atât de subțire, Sânul îi este-atât de plăpând, Încât te ... dive de poezie Exal cu-ncetul sufletul meu! Ea, înclinată pe-a mea hârtie, Zâmbind, conduce pana-mi mereu! Când se întâmplă să nu-mi apară, De întristare sunt înnegrit! Chiar Poezia repede zboară Când nu mai vede chipu-i iubit; Dar la vedere-i se-ntoarce iară Și mă inspiră necontenit! Ea este feea rimelor grele, E ș-al meu ...
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... nopții o mai învioră. Dar cum stătea așa, plecă puțin capul, și-n clipa aceea zări, chiar sub creanga pe care stătea, cum strălucește ceva. Ce să fie? se gândi buhna. Ochi de mâță sălbatică nu erau, fiindcă nu erau doi. Atunci? zbură jos, și care nu-i fu mirarea când simți pământul sub picioare jilav. Fusese pe acolo un șipot bogat în apă, și-acum nu mai izvora decât câte-o picătură pe care Dumnezeu o păstra, în fiecare noapte, privighetorii. Lucea picătura ceea ca un ban de aur, căci, ca ... o găsească privighetoarea, Atotputernicul răsfrângea într-însa o stea. A stat buhna, s-a gândit, dar de ce strălucește picătura ceea nu și-a dat bine seama, și, numai într-un târziu, și-a închipuit că uitase ziua un pic din lumina ei ... sorbi apa, și-n locul ei rămase pământul întunecat, căci steaua nu mai avea unde să se oglindească. Și mare-i fu mirarea buhnei când nu mai zări lumina. Vasăzică, ea o băuse odată cu apa? Zburând înapoi pe cracă, se gândi ...
Dimitrie Bolintineanu - Ștefăniță domnul
... se deschidea Cugetai în sine-ți răsturnarea mea ! Tronul dar să fie țarină-arzătoare Unde vestejește a credinței floare? Spre-a avea prieteni tronul e prea sus, Și-ntre domni cu robii cerul ură-a pus. Tu ai scris o carte leșilor să vie Să ... scris carte leșilor să vie; De va fi aceasta, să mă pierzi c-urgie !" Domnu-arată cartea. El s-a spăimîntat. — "Vînzător, nu meriți spre a fi tăiat !" Zice și se-ntoarce la calău ce-așteaptă: — "Să-i răteze nasul despre partea dreaptă ! Însuși cu hangeru-mi pentru că-i boier !" Nasul lui s-abate sub tăiosul fier. Ștefăniță ...
Mihai Eminescu - Pe aceeași ulicioară...
... Mihai Eminescu - Pe aceeaşi ulicioară... Pe aceeași ulicioară... de Mihai Eminescu Pe aceeași ulicioară Bate luna la ferești, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai ivești! Și aceiași pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alții ochii tăi acum, Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. Ah, subțire și ... zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Și de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Și în farmecul vieții-mi Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca și alte dăți, Numai tu de după ele Vecinic nu
... Oh! și visul meu e tocmai c-ale undei legănări... Sidefat e cu nuanțe, ghirlandat de roze albe... Alabastrul frunții sale întrunește crini cu nalbe Ce-n potire hieratici poartă mistice-mbătări. IV Lună! fin e însă tortul de pe fusul tău de aur, Și divin e sentimentul ce măriți cu valul roz, Când zefirii cântă-n sistru, ori în flaut de rogoz Cu magii de filomelă, și cu tremolo de graur. Toată zarea ... an, Iar surorile, zadarnic, brațe albe-ntind spre dânsa. V Sub troiane de ninsoare zace stâncă, zace val... E-nflorirea fără seamăn de zăpadă selenară, Ce prin aer se propagă ca un vis de primăvară, Ce-ar zâmbi din flori de piersic și răsunet de caval. Coronată cu zambile, cu narcise presărată, Catifea sau țesătură de brocart muiată-n fir, Verdea ... electricului fard. VI Și chiar sufletul meu este rază, cântec și magie! Și colorile din juru-mi, nimb al cerului divin, Le beau sacra voluptate, ce mă-mbată ca un vin, Iar întreaga mea făptură e întreagă armonie. Vai de răi! fără-ncetare de-al lor aur torturați, -- Chinuiți de conștiință ... ...
Mihai Eminescu - La moartea lui Neamțu
... păstrat? Ș-azi nimic. Lumea gândirei e o lume sfărâmată De lemnoasa mân-a morții inima e stoars-acum, Și imaginele-s șterse, ce prin el treceau odată, Sufletul (dacă esistă) printre nori își face drum. Ai știut tu, scumpe frate, că pământu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut tu cum ... problema ei cea mare la nimic o ai redus. Pe când nouă-ncă viața e o cifră nențeleasă Și-n zădar cătăm răspunsul la-ntrebarea ce ne-am pus. În zădar ne batem capul, triste firi vizionare, Să citim din cartea lumei semne ce noi nu le-am scris. Potrivim șirul de gânduri pe-o sistemă oarecare, Măsurăm mașina lumei cu acea măsurătoare Și gândirile-s fantome, și viața este vis ...
Traian Demetrescu - Nunta de argint
... Podoaba unui suflet Lipsit de mîngîieri! (se întrerupe, cu ochii către portretele voievozilor) Eroi, crescuți ca brazii Din tînărul meu sînge. Priviți la muma voastră, Ce suferă și plînge; Străinul ce-i prădează Și cinste și avere, Azi își serbează nunta... Iar mama voastră piere! (își acoperă fața cu mîinile) Scena a II-a ... este al tău Pămînt! Dacă pe tronu-ți stau cu-așa Plăcere, E pentru că tu-mi ești izvor De-avere! De aceea toți acei ce spun Nu mint, Că nunta mea de astăzi e De-argint! Scena a III-a REGELE – ROMÂNIA (regele intră cu aerul vesel ... Ca să-ți șoptesc, că ești iubită! Și încă, iarăși să-ți pot zice Că al tău rege e ferice! (se apropie de ea) ROMÂNIA Nu te apropia, străine! Vorba ta e o tortură, Între mine și-ntre tine E prăpastie de ură! În zadar îmi spui cuvinte Căci durerea mea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul
... vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe ... două... nu e-așa, tată-moșule? - Firește, ție două, lui două și mie una. - Vrei și tu, tată-moșule? întrebă băiatul cu mândrie. - Cum de nu?! Mie un scatiu. Ce fericiți sunt! Băiatul încălecă pe un genuchi și fata pe altul. Bunicul îi joacă. Copiii bat în palme. Bunicul le cântă " Măi cazace, căzăcele, ce ... împăcă, zicându-le: - Pe din două. Și copii o și dăspicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi. - Jumătate mie. - Și jumătate mie. Și după ce o împărțiră frățește, începu lauda. Băiatul: - Mustața mea e mai lungă. Fata: - Ba a mea e mai lungă! Și băiatul întinse d-o ... zâmbi. - Ba a mea, că e mai caldă! - Ba a mea, că e mai dulce! - Ba a mea, că
... un sicriu sărac, și cântă. Ștefan își oprește calul și de milă se-nspăimântă Cât de singur e-acest mort! El descalecă și-azvârle straiul ce de-argint străluce, Unui pagi el lasă calul și s-apropie grăbit De sicriu, și-urmând sicriul, umilit își face cruce Și, purtând în mână coiful, după mort încet se duce Ca dup-un amic iubit. Sfetnicii și-oștenii țării stau mirați și n-au ... după sicriu. Și cu guri făr de răsuflet stă mulțimea-ntâmpinată De-acest mort urmat de Vodă și de curtea sa, pe drum; Nici ei nu-nțeleg convoiul, dar pornesc cu el deodată, Și mulțimi mereu s-adună spre mulțimea adunată, Neștiind de ce și cum. Și pe stradele Sucevei, înnorate-acum de jale, După mortul fără nume se strecoară lungul șir De popor, de domn și sfetnici și ... mine, Nu-ntrebați ce mort e-n groapă, prieten ori dușman al meu, Om a fost, și-n ceasul morții noi să dăm ce se cuvine Omului. Iar unde merge, sufletu-i găsească bine Și să-l ierte Dumnezeu! Și-n genunchi se roagă Ștefan, iar poporu-ntreg rostește ... ...