Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN
Rezultatele 1561 - 1570 din aproximativ 2533 pentru ÎN.
Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia
... straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să ... cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe ... cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră. (Cuvântarea a fost îndelung aplăudată.) [În cursul ședinței a II-a Al. Mateevici a mai avut o intervenție:] N-avem două limbi și două literaturi ... capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. (Aplauze.) Unii zic că limba românească e franțuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular
Alexei Mateevici - Cuvintele credinței
... Alexei Mateevici - Cuvintele credinţei Eu știu trei cuvinte — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne ... să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează curat. Dreptatea pe lume nu-i sunet deșert, Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai ... În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură, Și cel ce-n sfințenia lor a crezut Credința și cinstea ...
Alexei Mateevici - Fecioara din Nazaret
... Alexei Mateevici - Fecioara din Nazaret Leagănul ei l-au umbrit Ale Palestinei ramuri, În Sion a strălucit Cea Slăvită-acum de neamuri. Crinii albi, ai Idumeii Puși au fost să-i înflorească, Și porumbul Iudeii Cu aripa ...
Alexei Mateevici - Fie voia ta!
... a nesocotit cuvântul; I-a fost milă, i-a fost jale... Ce va zice Domnul oare? Cum să-i vie ea în cale? Și muncindu-se cu gândul A ajuns la sfânta treaptă; Și plecat, lângă Stăpânul, Osândirea și-o așteaptă... Dumnezeu pricepe gândul, Știe ... Bieților copii, săracii, Mi-au luat de tot puterea Ș-am lăsat pe biata mamă De copiii ei să cate, Cui să-i fi rămas în grije?" Și aude ea răspunsul: ,,O, voi, minți întunecate, Văd că nu-nțelegeți firea, Nici pricepeți voi cuvântul Care stăpânește lumea Și tot cerul și ... vreo câteva minute Află piatra poruncită Și cu ea la ceruri pleacă, Tot gândindu-se că oare Cu ea Domnul ce să facă? * Dumnezeu ședea în slavă Luminoasă, lucitoare, Primprejur luciri de aur Mai frumos decât în soare! El privește mersul vremii, Taina de puțini pătrunsă Și zidește viitorul Cu-ntocmeala lui ascunsă Și ia-n seamă isprăvirea, Veacurilor trecătoare, Ce se ... venit?" — ,,Da, Împărate: Am adus piatra cu mine". — ,,Ai adus-o din adâncuri?" — ,,Din adâncuri, Doamne!" — ,,Bine! Acum frânge-o drept în ...
Alexei Mateevici - Hristos au înviat (Fet)
... Alexei Mateevici - Hristos au înviat (Fet) În cântecele învierii Și-a clopotelor răsunare Ne vine ziua primăverii Din alte țări, din depărtare... Pădurea neagră înfrunzește, Negreața cu încetul pierde, Albastru ...
Alexei Mateevici - Hristos pruncul
... Alexei Mateevici - Hristos pruncul Hristos pruncul de Alexei Mateevici Fecioara-Mamă Îl umbrește, Spre Fiul-Dumnezeu plecată, Și sfânta dragoste-i lucește În fața Ei, cea luminată. Iar El, prevĂ©dere adâncă, Senin se uită înainte, Și vede lumea cea nătângă, Ce pe arginți la chin îl vinde ...
... mi-a dat viață Și inima, de ură plină Mi-a liniștit-o cu blândeță? A cui putere mă-nfrățește În chinuri și în patimi grele, Și cine pacea îmi păzește Și curăția minții mele? Din tinerețe cine-mi vede Durerea mea în piept cuprinsă, Și cine arzătoarea sete Îmi stinge de păcat aprinsă? Din Ziditor s-acestea toate, Însuflețiri înalte, sfinte, Gândiri fără amar, curate, Tot El ...
Alexei Mateevici - Pietre vechi
... Alexei Mateevici - Pietre vechi Pietre vechi de Alexei Mateevici Bunelului I În Bugeac, la Căușeni, Dorm strămoșii moldoveni, Numai pietre de mormânt Mai păstrează-al lor cuvânt. Și cum iei înspre Zaim Vezi în deal un țintirim, Țintirimul jidovesc -- Doi copaci îl străjuiesc. Mai încolo — un pârău Prin pietriș coboară greu. Săpături destul de-adânci Par a ... grecesc. Mai desfunzi pe-aicea muchii Scrise și cu alte buchii... Cât privești, tot pietre vechi Stau de strajă, la priveghi... Pietre mute, grăitoare Și în
Alexei Mateevici - Pocăința hoțului
... Pocăința hoțului de Alexei Mateevici Când Hristos cu spini pre frunte, Pre cruce răstignit murea, Întunecimea-naltul munte Golgotha toată-acoperea. Atunci un hoț privind în sus, Cu ochi aprinși de pocăință, Strigat-a către Iisus, Mărturisind a sa credință: ,,În slava raiului, Stăpâne, Tu să mă pomenești pe mine!" De-atunci și noi cu plecăciune Rostim această rugăciune. Nu-i vorbă, de răbdat îi greu ... ți rămâne, Decât ca să-ți aduci aminte De ale lui Hristos cuvinte Când l-au iertat pe hoț: ,,Cu mine Vei fi tu azi în rai". Creștine, Gândește. Când Hristos îl iartă Pe-un hoț și-i dă o sfântă soartă, Ți-a da El ție iertăciune Când ...
... de Alexandr Pușkin Traducere de Alexei Mateevici Ardeam de sete sufletească Într-o sălbatică pustie Și o ființă îngerească Mi s-a ivit în cale mie. Cu șase aripi, luminoasă, Ușor de ochi mi s-a atins, Ca la o pajură sperioasă Vederea mea mi s-a ... Apoi cu sulița de foc El pieptul mi-a deschis pe loc Și inima tremurătoare Mi-a scos cu mâna grăbitoare, În locul ei cu repejune Mi-a pus un arzător cărbune. Ca mort eram eu în pustie Și-un glas de sus strigat-a mie: "Proroace, scoală, vezi ș-auzi, Cunoaște voia mea cea sfântă Și-n mintea celor ...
Alexei Mateevici - Rugăciunea (Lermontov)
... Alexei Mateevici - Rugăciunea (Lermontov) Rugăciunea de Mihail Lermontov Traducere de Alexei Mateevici În clipe de amărăciune Când scârba mă cuprinde, De-o mângâioasă rugăciune Eu îmi aduc aminte. Ș-o putere-nviitoare Dintr-însa îmi răsună Și o ...